Vama Veche nu moare

TIPĂREȘTE

Vara asta (2017) am ajuns în Vamă abia în toamna...

Mi-am tot făcut de lucru cu de toate și așa a ieșit... m-am apucat de explorat alte locuri să văd cum e marea și prin alte părți care până acum nu m-au interesat.

Acum mulți ani am descoperit Vama și acolo am înțepenit multă vreme. Și bine am făcut! Vara asta am umblat prin alte locuri doar ca să-mi dau seama că nu am pierdut nimic.

Pe la mijlocu lu' septembrie am gândit că nu pot rata o vară fără să văd Vama.

Cu adevărat. Nimic nu se compară cu Vama Veche. Mereu când ajung aici mă cuprinde o stare de pace, liniște, relaxare, destindere, fix așa cum simți când ajungi acasă. Dar acasă – cu referințe la casa sufletului tău, acea casă ideală, acolo unde ești tu, cel firesc sau cea firească și nu o casă episodică sau periodică unde locuiești o vreme cu diverse treburi agasante.

Am ajuns în Vamă sâmbătă pe după-amiază. Dimineața am fost la trei papuci, în Constanța... n-am înțeles nimic... aceeași mare și totuși atât de diferită...

Deci Vama...

Am intrat pe Strada Ion Creangă – strada principală din Vamă, cum îi spune toată lumea...

Când ajungi aici deja ești acasă... deja simți locul, spiritul și nu mai ai nici o problemă... intri în bolul de relaxare unde toți sunt fericiți... Începi să-ți târăști picioarele agale, în consens cu toată lumea...

Lume multă, strada plină, s-o fi terminat sezonu', habar n-am, e trecut de mijlocul lui septembrie dar în Vamă e soare, e cald, chiar un pic arzător soarele, te cam moleșește... plaja plină, chiar mai plină decât am găsit, uneori, în iulie...

Vama nu e un loc de concediu... Vama e un loc de week-end. Sunt acei plimbăreți care pleacă de-acasă sâmbătă dimineață și se întorc duminică seara. Trag un chef pe cinste sâmbătă seara și-a doua zi se duc pe drum.

Și mai sunt acei boemi care-și rup bucăți din viată ca să le petreacă în Vamă – o săptămână, două, cinci, șapte... o vară... n-are nici o legătură cu un sejur sau un concediu, are legătură cu ce își doresc ei, cât timp își alocă. Sunt oameni pe care nu poți să îi bagi în standarde, nu-i poți înregistra în concedii sau în excursii organizate... sunt de capul lor.

Deci plaja-i plină... deși sezonu' s-a dus... da' cui îi pasă de sezon??

E soare, e frumos, e lumină, e relaxare – ca-ntotdeauna. Relaxare ca-ntotdeauna, soare nu e-ntotdeauna, am prins și ploaie și furtună dar mereu lumea era relaxată...

Hm... ajungem pe faleză... stânga sau dreapta? Hai stânga să vedem ce mai e pe la cherhana!

Pe colț, omul din Buzău care scrie Nopți de Vamă https://www.facebook.com/carteanoptidevama/ și care se înspiră din realitățile din Vamă.

A ajuns la șase volume și nu dă semne că se oprește.

Schimbăm ceva vorbe, îmi explică ce scrie el, îi spun că știu că de ceva săptămâni tot citesc... zâmbim reciproc :) prietenii știu...

Și ne târâm pe lângă Stuf, imemoriabilul Stuf, tot la fel de când îl știu... ziua prăfuit, noaptea prin de trupuri frenetice dansatoare pe nisip... imperturbabil, mereu cu același scenariu...

Mai încolo peisajul se mai schimbă, Sanyi s-a mutat mai încolo, la etaj, pe podul de lemne, cu ceaunele lui cu tot și cu nopțile de culturalizare, keep people together... acum e închis, închis dar nu chiar de tot, nu-i chiar pustiu, nu dă de mâncare la lume dar de-ai casei tot se-nvârt pe după porțile închise... ei știu...

Lumea... aceeași: boemă, relaxată, destinsă...

La cherhana ceva lume mănâncă. Plitele sfârâie, peștii ghinioniști așteaptă la rând...

Soare și lumină...

Spre dreapta, Amfora străjuiește cum n-am mai văzut. Anul trecut nu era așa... un fel de far – construcție efemeră din stingii de lemn, ca un submarin înfipt vertical în nisip, cu lumini rotunde, ca niște hublouri, noaptea dau o senzașie mistică, mitică...

Mă plimb prin Vamă și nu mă satur, tot vreau să dau ture să inventariez ce mai e, să văd tot, să mă umplu de bucurie și de liniște...

Mergem să mâncăm cu gând să ieșim după masă să mai vedem ce mai e – peste tot... Gându' nu-i ca fapta... după masă ne cuprinde toropeala, nu mai avem putere pentru nimic, ne luăm timp de odihnă și odihna se întinde până la ora 5 dimineața – de pe la 20:00.

Mă doare îngrozitor capul – m-a durut toată noaptea – am venit cu toate belelele după mine... relaxarea din Vamă mă repară și reparația doare.

Îmi pun un prosop ud pe cap și ies in drum, nu mai pot sta-n camera... e 5:00 dimineată și lumea umblă... dansează lent în stradă, se racordează la energiile universului, sunt în extaz...

Focul de pe plajă e în plină forță, prin ceață, răzbate...

Printre parâme, printre bărci staționate pe plajă, printre catarge și lumini decorative, lumea plutește... suntem noi, suntem ai noștri, e lumea noastră, nimic nu e bizar, totul e firesc... e lumea oamenilor liberi, a celor ce trăiesc firesc...

Un om trece pe lângă mine. Mă privește insistent și pare îngrijorat. Îmi spune – ai grijă! Mă-ntreb ce-i cu el... apoi înțeleg: cu gâtul sucit după valuri mă îndreptam spre colțul unei clădiri...

În aerul proaspăt, sărat al dimineții, prin lumina zorilor, ușor, scap de durerea de cap...

Răsăritul nu-l văd că-i învelit în ceață...

Dă căldura... iar umblăm... Corsarul – blajin ca-ntotdeauna, boem, acvatic, parâme și nisip... plaja – tot boemă, lumea – tot pe plajă, Bolo cu fripturile lui, pe colț...

Iar Strada Ion Creangă, centrul afacerilor locale, Bazartul cu bancomatu', șubereku vizavi, clătitele mai încolo, lume, lume, căutăm cafea... Artă stradală, tarabe-n drum, accesorii, bijuterii hippie, piele, bumbac, vestimentație cu arta pe ea... flori mari atârtate-n pom, în curte... Vamă... mi-a fost dor de tine...

La Canapele, cu chitara ei în drum că cealaltă unde-i party e pe faleză spre bizarul hotel Victory – e bizar că e banal... nu se încadrează în peisaj... totuși, clienți are...

Sașa, fix în colț, mi-amintește obsesiv că pe locul ăsta era toaleta rotundă, centrala, pe care scria sus: www.wc.ro... Cred că era singura toaletă din lume cu pagină web. În 2002 așa era... Nu-mi pot scoate din minte imaginea asta. Și tot la fel nu-mi pot scoate din minte ideea că lumea de acum, fericită, mănâncă și bea într-o toaletă sau... whatever... în locul unde era o toaletă... poate cea mai bizară... peste mulți ani vor pleca din lume toți cei ce au astfel de imagini în fața ochilor astfel, nimeni nu-și va mai aminti =)) doar de vor citi aici... multe bizarerii în lume...

Vama Veche nu mai e ce-a fost... au împopoțonat-o, au modernizat-o, au vrut s-o civilizeze... dar nu! Spiritul nu va dispărea niciodată, orice haină i-ar pune, oricum ar îmbrăca-o, Vama Veche nu se pierde, Vama Veche nu moare!

---

VIZUALIZĂRI: 2005 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI