Cetatea Soroca, bijuterie a arhitecturii medievale

TIPĂREȘTE

Vizita cetăţii Soroca şi a altor obiective din apropiere a fost o excursie opţională pe care în niciun caz n-aş fi vrut s-o pierd. Excursia propriuzisă a costat 20 eu la care s-au adăugat 5 lei moldoveneşti (1.2 RON) taxa de intrare în cetate.

Soroca

Este un oraş cu mai puţin de 40000 locuitori, aşezat în nord-estul republicii pe malul fluviului Nistru la frontiera cu Ucraina. Distanţa faţă de Chişinău este de 160 km. Prospecţiuni arheologice au identificat în arealul Sorocăi urme de aşezări omeneşti, unelte de cremene, vase de lut datând din 5000-4000 î. Hr. din cultura Cucuteni.

Actualul oraş era numit de bizantini Alciona, fiind un important centru comercial aşezat în vadul Nistrului. Până în 1812 când a avut loc cedarea Basarabiei către ruşi, populaţia majoritară a fost de moldoveni. Ulterior au imigrat ruşi, ucraineni şi evrei astfel încât ponderea românească s-a diminuat.

Chiar după Marea Unire numărul ruşilor a crescut din cauza transfugilor de peste Nistru care voiau să scape de colectivizarea sovietică. În anii 1940-1941, apoi după terminarea celui de al doilea război mondial au avut loc deportări masive ale populaţiei moldoveneşti (chiaburi, preoţi, intelectuali, românofili) în Siberia.

În Soroca la fel ca şi în restul Basarabiei foametea din 1946-47 a secerat vieţile a mii de oameni. După declararea independenţei republicii în 1990 populaţia Sorocei a scăzut conform datelor statistice cu cca 27% în 15 ani, din cauza migrării forţei de muncă spre occident, via România.

Astăzi Soroca este un orăşel liniştit, capitală de raion, curat, cu multe parcuri (Mihail Eminescu, Grigore Vieru, Doina Aldea şi Teodorovici), cu o priveliste superbă asupra Nistrului, cu un început de viaţă economică şi care în urma restaurării cetăţii a devenit un centru turistic important.

Lumânarea Recunoştinţei

Este un monument de la marginea oraşului Soroca. A fost ridicat în 2004 la iniţiativa scriitorului Ion Druţă. După unii este un simbol al rezistenţei moldovenilor în faţa vitregiei vremurilor, după alţii este închinat tuturor monumentelor distruse de comunişti. Se află pe coama unui deal până la care se urcă aproape 600 de trepte. A fost construit din piatră de Cosăuţi şi are o înălţime de 30m. Noaptea este iluminat şi văzut de la mari depărtări.

Cetatea Soroca

A fost înălţată de Stefan cel Mare pe vadul Nistrului, loc prin care năvăleau în Moldova hoardele barbare în special tătarii. A fost construită din lemn, se pare pe locul unui depozit genovez prin care se tranzitau mărfuri din Podolia, pe drumul dintre Cetatea Albă şi Suceava. Unii istorici printre care Nicolae Iorga au susţinut că înainte de Soroca, localitatea se numea Olchionia, oraş antic care data de dinaintea epocii creştine dar nu există dovezi scrise în acest sens.

Prima atestare documentară a cetăţii apare într-un hrisov din 1499 în care este este pomenit Coste, pârcălab de Soroca. Acesta a participat la luptele cu polonezii în care regele Ioan Albert a fost învins. Cetatea Soroca face parte din lanţul de cetăţi defensive de pe malul Nistrului şi deltă: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă. Octavian Goga referindu-se la aceste cetăţi le-a numit ˝pumnii strânşi ai Europei˝ Acestea au rezistat în Evul Mediu atât popoarelor migratoare, cât şi expansiunilor otomane sau ţariste, delimitând graniţa civilizaţiei europene, graniţă care din 1812 s-a mutat de la Nistru la Prut.

Cetatea de piatră din Soroca a fost ridicată de Petru Rareş în a doua domnie a sa în jurul anului 1543. Legenda cetăţii: se spune că Petru Rareş mergând la vânătoare a văzut cum un uliu urmărea două berze. A întins arcul să omoare uliul dar calul mişcându-se, săgeata a nimerit una din berze. S-a hotărât ca în locul în care a căzut barza să construiască o cetate cu piatră din satul Căsuţa (astăzi Cosăuţi).

Se păstrează un document prin care domnitorul cerea să vină meşteri din Bistriţa care s-o construiască. Este o cetate mică, circulară, diametrul interior al curţii fiind de 100 de paşi (30.5 m). Planul ei este asemănător cu al altor cetăţi medievale vest-europene având similitudini cu Castel del Monte din Italia, Restormel, Comber şi Queenbrough din Anglia. Are cinci turnuri din care patru circulare şi unul prismatic la intrarea în cetate. Turnul prismatic orientat spre Nistru era prevăzut cu două porţi masive de lemn între care era o barbacană. Deasupra portalului se păstrează încă emblema moldoveană capul de bour. Deasupra intrării la nivelul întâi se afla paraclisul cetăţii.

Zidurile au o grosime de 3 m şi o înălţime de 21 m de la sol cu o fundaţie de încă 7 m până la roca dură. De jur împrejurul zidurilor sunt trei galerii de lemn prin care apărătorii cetăţii ajungeau la ambrazurile de tragere plasate dealungul zidurilor. Pe drumul de strajă se găseau încăperile cu armament şi muniţie. În curtea interioară erau săpate două fântâni necesare în caz de asediu.

O altă legendă populară spune că în timpul unui asediu, moldovenii baricadaţi în cetate terminaseră rezervele de hrană. Le-au venit în ajutor un stol de berze albe care au aruncat în curtea cetăţii ciorchini de struguri. Faţă de planul original al cetăţii la sfârşitul sec. XVII au fost aduse modificări la interioare, printre care construirea a 13 încăperi pentru păstrarea prafului de puşcă, altele pentru cazare şi înconjurarea cetăţii cu un şanţ şi un val de pământ.

Cetatea Soroca a trecut prin invazii tătare, polone, ale cazacilor zaporojeni, a lui Bogdan Hmielniţki, Jan Sobietski, campania lui Petru cel Mare. După fiecare agresiune a fost incendiată dar nu a putut fi distrusă rămânând printre puţinele monumente istorice care şi-a păstrat forma iniţială. Restaurarea ei cu respectarea formei originale a avut loc între anii 2013-2015 din fonduri europene în cadrul proiectului transfrontalier Bijuterii Medievale care a cuprins cetăţile Hotin, Soroca şi Suceava.

Vizita cetăţii

Deşi iniţial am crezut că n-am să pot urca scara până la palierul trei, restaurarea a fost bine făcută cu o scară în spirală acceptabilă şi trepte de înălţime moderată. Hai! Hai! Şi am ajuns sus. Priveliştea asupra Nistrului văzută prin spărtura unei ambrazuri este de neuitat. Am vizitat şi capela mică în care au mai rămas doar câteva icoane. Am intrat în camerele întunecoase în care se păstra muniţia. Am privit oamenii din curtea interioară. La coborârea scărilor a fost mai greu dar cu grijă şi Doamne Ajută! am ajuns jos. Părăsind cetatea Soroca mi-am adus aminte de Doina lui Eminescu:

WEB, dacă se poate

https://www.youtube.com/watch?v=YiUa1mjU1T8

---

VIZUALIZĂRI: 2906 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI