Acasă la autorul „Baladei”: Ciprian Porumbescu

TIPĂREȘTE

Pentru sejurul petrecut pe meleagurile Bucovinei, de la sfârșitul lunii iunie a. c., ne-am făcut o listă de obiective de vizitat, destul de lungă pentru cele 4 zile programate să stăm în zonă, listă care, de la bun început nu era bătută în cuie, adăugând sau eliminând locuri de văzut, după caz.

Recunosc că nu am avut ca țintă, la plecarea de acasă, vizitarea zonei unde s-a născut geniul muzical Ciprian Porumbescu (1853 – 1883), plecat așa de tânăr dintre cei vii. Însă, într-una dintre clipele de relache, dintre două vizionări de monumente istorice, stând pe o bancă în Gura Humorului, ne pică ochii pe un panou care ne îndemna să vizităm Muzeul și Casa memorială Ciprian Porumbescu din satul cu același nume. Ne uităm pe o hartă și constatăm că am putea, în drumul spre casă, să ne oprim în localitatea cu pricina și să vedem cele două obiective, cu atât mai mult cu cât ocolișul nu era decât de vreo câțiva km.

Zis și făcut. În dimineața zilei de 24.06, hotărâtă pentru plecarea spre casă, luăm calea spre Bacău, loc unde urma să facem un popas de o noapte, și la cca. 5 km de Gura Humorului lăsăm drumul DN2E ce duce la Bacău și facem stânga urmând în continuare DN 17, spre Suceava, trecem prin Păltinoasa, iar după alți 6 km părăsim DN 17 cotind la dreapta pe DJ 178G spre localitatea Ciprian Porumbescu (fostă Stupca).

Drumul foarte bun (DN 17). Bunișor DJ 178G, însă priveliștea minunată ce ne înconjură înlătură supărarea produsă de hurducăitul datorat câte unei gropi sau unui șanț. Verde mult, și chiar foarte mult în apropierea satului, dat de o pădure deasă de foioase și conifere. Pajiști verzi cu turme de mioare ne întâmpină în drumul către sat.

Intrăm într-un sat liniștit, cu puțini oameni pe ulițe sau la porți, poate că este explicabilă această stare fiind totuși o zi de lucru. Prima impresie lăsată, din fuga mașinii, ar fi aceea a unei localități fără mari fasoane (cum am mai văzut prin alte părți, tot pe la deal-munte, cu viloaie, acoperișuri ca la templele budiste și alte alea), cu case vechi construite în stilul tradițional local, cu gospodării frumoase, curate.

Oprim la Casa Memorială Ciprian Porumbescu, pe care o găsim fără prea mare greutate, însă din păcate nu putem vizita obiectivul deoarece custodele Complexului muzeal (Casa Memorială și Muzeul) se afla, ne informează un localnic, la muzeu cu un grup mare de turiști.

Intrăm în curte, admirând livada plină de pomi cu fructe în pârg, aproape coapte. O alee lată pavată cu plăci de beton, ne duce spre intrarea în muzeul organizat aici. În partea stângă a aleei se află casa în care este aranjat muzeul. Clădirea este o fostă anexă a casei parohiale în care a locuit o perioadă de timp (cca. 20 ani) familia Porumbescu, capul familiei, Ieraclie Porumbescu, fiind preot și scriitor. Pe peretele casei dinspre alee o placă memorială, plasată aici cu ocazia centenarului nașterii artistului (14. X. 1953), ne informează că “Aici a trăit și a creat compozitorul Ciprian Porumbescu înaintaș de seamă al muzicii românești”.

În partea dreaptă a aleei se află un bust de piatră al compozitorului Ciprian Porumbescu, iar tocmai la marginea curții, lângă gard, un pin falnic, cu destui ani în coroană (nu cred că dăinuiește chiar de pe timpul vieții compozitorului, dar pare destul de bătrân). În fața intrării în muzeu un chioșc din lemn adăpostește o fântână cu roată pentru scoaterea apei, iar în spatele lui un alt pin, mai mititel, dar care va deveni și el falnic cândva. Nu plecăm imediat ci facem câteva fotografii și plecăm spre Muzeul Ciprian Porumbescu.

Înainte de a ajunge la muzeu facem o mică haltă la biserica satului (cu hramul Sf. Dumitru), nu pentru a participa la vreo slujbă (păcătoșii de noi!) ci pentru a vedea locurile de veci unde își au odihna Ciprian Porumbescu și cei din familia sa: părinți, frați surori. Crucea compozitorului are prins de ea un tricolor, fiind astfel îndeplinită dorința acestui mare patriot exprimată prin câteva versuri săpate pe cruce:

La mică distanță de biserică, cca. 200 m, se află clădirea ce găzduiește muzeul. Edificiul, un fost conac boieresc, este situat într-un parc dendrologic având arbori seculari și din specii rare. La intrarea în curtea muzeului ne întâmpină maiestuoasa statuie a compozitorului Ciprian Porumbescu, plasată în mijlocul unui frumos rond cu flori, purtând sub braț instrumentul atât de drag lui: vioara.

La intrarea în clădire o placă omagială ne informează că la data dezvelirii ei se împlineau 150 ani de la nașterea compozitorului. În holul principal, pe peretele din fața ușii de intrare, sunt desenate trei linii de portativ cu notele primei strofe a “Cântecului tricolorului”, fostul imn al R. S. România, iar deasupra acestora pe un fond reprezentând tricolorul, titlul melodiei și versurile acestei strofe. Dedesupt o bancă și câteva ghivece cu flori.

În dreapta acestui aranjament un pian vechi ce a aprținut lui Ciprian Porumbescu, pian la care acesta a compus multe dintre nemuritoarele sale lucrări. Și pe acest pian este aranjat un tricolor, steagul sfânt și atât de drag marelui artist. Deasupra, pe perete, sunt două portrete, unul aprținând lui Ciprian Porumbescu, iar celălalt este al Berthei Gorgon, iubirea neîmplinită a marelui Ciprian Porumbescu, cea care a reprezentat pentru dânsul totul: bucurie, durere.

Însă, înainte de a trece mai departe, se cuvine a scrie câteva slove despre personalitatea căreia îi este dedicat muzeul.

S-a născut într-un sat românesc, ce acum aparține Ucrainei, Șipotele Sucevei, numele de familie fiind Golembiovski, nume a cărui etimologie derivă din cuvântul ucrainean golub = porumbel. Familia păstrează acest nume până aproape de moartea compozitorului, când tatăl său îl schimbă în Porumbescu. Dar chiar înainte de această modificare, prin utilizarea numelui românesc porumb- căruia i s-a adăugat sufixul tradițional, -escu, compozitorul a folosit acest nou nume de familie pentru a-și semna lucrările, firea sa de român impunându-i parcă această măsură. Iată ce spunea publicistul și omul politic dr. Vasile Braniște despre familia Porumbescu: „Ciprian, ca şi tatăl său Iraclie, a fost român din creştet până-n tălpi, ... ”

Studiile muzicale le frecventează la Suceava, Cernăuți și Viena, primul său profesor de pian, între anii 1859 – 1864, fiind Carol Miculi, iar inițierea în tainele viorii o deprinde la școala din Ilișești de la învățătorul Simion Mayer. Opera sa muzicală este deosebit de bogată, având în vedere viața sa foarte scurtă, piesele compuse au un profund caracter patriotic, demonstrând că “a fost român din creştet până-n tălpi”.

Plimbarea noastră prin muzeu ne va da ocazia să prezentăm și alte date din biografia compozitorului, autorul unor nemuritoare pagini muzicale românești, pe care, cu îngăduința cititorului cunoscător, aș dori să le reamintesc în continuare: Balada pentru vioară șI orchestră, Rapsodia Română, colecția de cântece sociale pentru studenții români („Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”), opereta Crai Nou, dar și alte cântece cu caracter patriotic cum ar fi „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostașilor români” și altele.

În următoarele săli a muzeului sunt expuse o serie de materiale documentare foarte diverse: fotografii, partituri, tipărituri, mobilier de epocă, instrumente muzicale, bagheta de dirijor a compozitorului, husa viorii sale, afișe ale concertelor cu piesele sale, etc. care reconstituie momentele importante din viața și activitatea lui Ciprian Porumbescu. Atrage atenția o reproducere după albumul votiv, executat la Viena și dăruit de Martirul Inimii iubitei sale Bertha, în care apar portretele celor doi.

Sunt prezente numeroase documente dedicate lui Ciprian Porumbescu, cum ar fi partitura operetei “Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino, sau tablouri reprezentându-l pe acesta în diverse ipostaze, unul dintre ele, semnat de D. Loghin, intitulat «Cântând “Doina ” pe malul mării».

Ce-am mai văzut? Am văzut două podiumuri pe care erau expuse diferite piese de mobilier. Pe unul dintre ele era mobilier de epocă utilizat ca recuzită la filmul lui Gheorghe Vitanidis “Ciprian Porumbescu”. Printre ele și un pian ce a aparținut prof. Leca Morariu, unul dintre inițiatorii și fondatorii Muzeului Ciprian Porumbescu (n. b. - plasticurile ce se văd în partea dreaptă a pozei nu aparțin perioadei sec. 19, :)) ).

Un alt podium ne prezintă o reconstituire a unui salon de muzică din sec. XIX. Pianul, pe care-l vedem aici, este original, fiind construit în acea perioadă.

Terminăm vizita cu un sentiment de împlinire, pentru că am mai aflat ceva, că ne-am îmbogățit spiritual, că am mai bifat o zi pe care nu am pierdut-o în van.

Plecăm din muzeu și luăm cap compas Bacăul, destinația noastră din ziua aceea. Observăm pe un stâlp un cuib cu o familie de berze cu puișori.

Ieșirea la DN 2E o facem, de astă dată, prin DJ178 și apoi DJ209C.

Cam asta a fost!

Vă doresc și vouă, așa cum ne dorim și nouă când plecăm la plimbare:

“Drumuri bune și excursii frumoase! ”

Web, rog de pe youtube, în fruntea review-ului: https://www.youtube.com/watch?v=VzBXJB_otlc

---

VIZUALIZĂRI: 2620 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI