Polignano a Mare - istorie, natură, poezie și romantism

TIPĂREȘTE

A -ți petrece câteva zile de vacanță în Bari, nu înseamnă doar vizitarea orașului, ci și a unor locuri frumoase din regiunea Puglia. Unul dintre aceste locuri este Polignano a Mare.

Din Bari se poate ajunge în Polignano pe mai multe căi: cu autobuz (n-am încercat), cu mașina sau cu trenul. Cu mașina se face 20 min., iar cu trenul, compania Trenitalia, aproximativ 30 min. Util de știut: biletele se cumpără de la automate și se validează înainte de a urca în tren. Costul unui bilet este 2.50 Euro un drum. Ultimele două variante le-am folosit, pentru că am vizitat orașul de două ori.

Prima vizită, în care am apelat la firma de turism a unor prieteni (cunoscuți pe Facebook!), Johnnytravel &Work, foarte serioși și drăguți cei doi soți cu care efectiv m-am împrietenit depășind spațiul virtual și care ne-au oferit bonus această excursie în Polignano a Mare, a fost chiar a doua zi a vacanței în Bari, adică în 7 octombrie.

Vremea a fost cât se poate de capricioasă, cu vânt puternic, ploaie cu intermitențe, soare din când în când care se ivea cu zgârcenie dintre nori, ca să intre repede înapoi. Dar dincolo de aceste capricii, am avut parte de un spectacol incredibil al naturii dezlănțuite. Valurile puternice se spărgeau de stâncile ce se ridicau din mare, stropii ajungeau până sus pe balconetele de unde făceam fotografii. Intrați într-un local, urgia dezlănțuită a deschis cu o bubuitură puternică ușa ce dădea spre mare și trei bărbați i-au făcut cu greu față până să reușească s-o închidă și să-i pună niște bolovani propteală. Spectacolul naturii a fost mai presus de vântul puternic și ploaia care ne-a cam biciuit.

Dar Polignano a Mare merita văzut și într-o zi senină. Și i-am rezervat în penultima zi, 12 octombrie, o altă vizită. De data asta ne-a întâmpinat un oraș cu o natură prietenoasă, cer senin, mare calmă, poezie și romantism, iar pe deasupra, și detaliile istorice pe care la prima noastră întâlnire le-am observat prea puțin.

Puțină istorie

Polignano a Mare este vechi, foarte vechi, datând din sec, al IV-lea I. CH. Grecii au fondat aici un oraș, Neapolis. S-a dezvoltat sub stăpânirea romană în timpul Împăratului Traian, de când a rămas o parte din podul de pe Via Traiana, cunoscutul și fotografiatul Ponte Lama Monachile.

Venind de la gară, drumul trece printre arbori ornamentali, apoi strada se deschide într-o piațetă în mijlocul căreia te intâmpină un grup statuar închinat eroilor țării. Traversezi și în stânga este poarta de intrare în orașul vechi, Il Borgo Antico. Pășești pe sub arcada porții L”Arco Marchesale și intri în în poveste. Străduțe pietruite, case cu flori, rufe întinse la uscat. Și aici începe și poezia

De ce poezie? Pentru că Polignano a Mare este un oraș cu poezie nu numai la figurat, ci și la propriu. Am găsit case, trepte pe care sunt scrise versuri, citate din scriitori mai mult sau mai puțin celebri, aforisme. Printre flori, acestea dau un farmec aparte și inedit orașului și acea notă de romantism la care contribuția majoră și-o aduce natura.

Am citit că Polignano a Mare este considerat perlă a Adriaticei. Eu nu pot decât să subscriu, deși cred că mai sunt și altele în șiragul de perle ale Adriaticei.

Priveliștea pe care ți-o oferă acest oraș este într-adevăr superbă. Străzile duc spre mare. O mare de un albastru incredibil, în nuanțe diferite. O mare care a săpat în stânci grote. O mare pe care am văzut-o dezlănțuită, lovind cu putere stâncile, când culoarea era pământie, valurile inspumate, albe, o mare nervoasă, care m-a încântat la fel de mult și în starea ei agitată, ca și în starea ei de calm.

Sunt câteva, vreo 12, puncte de belvedere de unde admiri fascinat și fotografiezi peisajul mării. Sunt așa numitele Balconette sul Mare. Un grilaj din fier te desparte de marea pe care o ai la picioare. Te uiți în dreapta, te uiți în stânga și nu te saturi să admiri casele care parcă țâșnesc din apa mării, grotele săpate de aceasta.

Acolo, într-un loc deosebit, se află și un restaurant, Grotta Palazzesese, așezat chiar pe buza stâncii. L-am văzut și fotografiat de la distanță. La ora aceea, nu era niciun client în el. Poate seara, când cred că locul devine mai romantic. Din câte am aflat, un meniu costă cel puțin 100 euro de persoană. Tot romantic și asta!

Ponte Lama Monachile

Este un alt loc pe care nu trebuie să-l ratezi oricât de scurtă ar fi vizita în Polignano a Mare. Acest pod nu este doar parte din istoria așezării, ci și locul de unde admiri cea mai frumoasă plajă, Spiaggia Cala Porto sau Spiaggia Lama Monachile. Aflată într-un mic golf, plaja impresionează prin așezare, prin culoarea și limpezimea de cleștar a apei.

Plaja în sine e plină de pietre. Pietre mari, nu pietricele. Ca să ajungi la ea, cobori scările de sub pod, destul de multe. Vegetație luxuriantă de-o parte și de alta, apoi, acel culoar se deschide spre plaja decorată cu Blue Flag. Stânci abrupte închid golful pe două laturi. La data vizitei mele, apa era rece, eu doar am probat-o cu picioarele,și numai câțiva curajoși înotători s-au aventurat, unii spunând că e numai bună. O fi fost! pentru ei!

Poezie și cântec

Cele două sunt mână în mână. Si dacă zidurile din Polignano te încântă și prin versurile și aforismele scrise pe ele, orașul mai are o atracție: este statuia unui celebru cântăreț al unui, printre altele, celebru cântec: „Volare”, Domenico Modugno, fiu al acesui oraș, căruia i s-a ridicat în semn de recunoștință o statuie din bronz ce simbolizează atât de bine cântecul ce a făcut înconjurul lumii. Artistul are mâinile larg deschise, gata parcă de zbor, un zbor spre eternitate. Aș fi vrut să aud cântecul lui, mi-ar fi plăcut să fie un dispozitiv care să-l transmită, mai ales, că poate unii turiști mai tineri nu prea știu multe depre Domenico Modugno. Si de aici, de la statuie, priveliștea asupra mării este copleșitoare. Mai multe trepte coboară spre mare. Mulțime de turiști fac poze, admiră. Eu, la fel.

Lungomare Domenico Modugno este faleza lungă și amenajată din Polignano a Mare. Bănci din piatră te îndeamnă să te odihnești după lungul periplu pe străzile orașului.

Am văzut ziua acest oraș, dar am citit că noaptea are un farmec aparte dat și de un apus de soare spectaculos. Și cred că așa este.

La cca 3 Km de Polignano a Mare se află Abatia San Vito, ridicată de călugării benedictini în sec. al X-lea. Am văzut-o in prima mea vizită , pe ploaie și vânt. Merită văzută,indiferent de vreme, doar că pe una favorabilă, impresia poate fi și mai bună, lăcașul fiind impresionant.

Gândindu-mă acum la Polignano a Mare, nu pot decât să-l asociez cu poezia și romantismul, pentru că din frumusețea naturii, urmele istoriei și poezie se naște romantismul.

---

VIZUALIZĂRI: 4600 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI