Jurnal de calatorie: America de Sud – Episodul 2

TIPĂREȘTE

Cand mi-am facut planul de bataie pentru acest circuit am stiut ca voi avea de facut in Peru cinci calatorii cu autobuzul, deoarece calea ferata aproape ca nu exista, iar cu avionul… hmm, era putin cam mult. Urma sa calatorim de la Lima la Paracas, apoi de la Paracas la Nasca, Nasca – Arequipa, Arequipa – Puno si Puno – Cusco.

Am cautat, am citit mai multe pareri si am ajuns la concluzia ca voi folosi serviciile companiei Cruz del Sur, care acopera tot Peru si are chiar si curse spre Ecuador si Columbia. Au autobuze noi, moderne, cu doua nivele, la primul nivel 12 locuri cu scaune rabatabile la 170 de grade, iar la al doilea nivel 36 de locuri cu scaune ceva mai inguste si rabatabile la 135 de grade. In tetiera scaunului din fata au LCD de 10 inci, cu filme, muzica si niste jocuri, le fel ca in avioanele mari. Se serveste o masa sau o gustare, in functie de lungimea drumului, au insotitor de bord si doi soferi care se schimba ziua dupa cinci ore, iar noaptea dupa patru ore de condus. Au terminale proprii in Lima, Nasca si Cusco, iar in Paracas, Arequipa si Puno au spatiu inchiriat in principalul terminal al orasului. Se face check-in ca la aeroport, se predau bagajele, la urcarea in autobuz se verifica pasaportul, biletul si esti supus controlului corporal cu detectorul de metale. Diferenta de pret intre primul si al doilea nivel nu este foarte mare, insa diferenta de confort este, asa ca am preferat sa rezerv bilete la primul nivel pentru toate cele cinci calatorii, mai ales ca una urma sa fie de 10 ore si pe timpul noptii.

Luni, 4 septembrie, la ora 13.30 am parasit Lima, iar dupa trei ore si jumatate si aproape 254 km am ajuns la Paracas. Ne-am cazat, am fugit repede sa rezervam cele doua tururi pentru a doua zi, iar apoi am alergat pe plaja sa prindem un apus de soare la Pacific. Ne-am bagat putin piciarele in apa oceanului, care era destul de calda pentru acea ora, am facut cateva poze si cateva filmulete si apoi am mers sa mancam.

Ce poti manca pe malul Pacificului? Celebrul Ceviche, una dintre mancarurile traditionale din Peru. Portia este enorma, este foarte foarte buna mancarea si cum pestele trebuie sa inoate, am asortat Chevice cu doua beri Cusquena, berea pe care o gasesti oriunde in Peru (n-am incercat la farmacie, dar nu m-ar mira sa gasesti si acolo). Sotia mea a vrut un peste la gratar, si-a ales singura pestele de pe o taraba unde pestele tremura la gheata de cateva ore si a fost foarte incantata desi habar n-avem ce peste a fost.

Dimineata am servit micul dejun pe terasa de pe acoperisul hotelului, cu o priveliste asupra unui ocean Pacific mai calm decat Presedintele Johannis :).

Apoi am fost condusi in port unde ne-am imbarcat pe o salupa rapida (pentru cunoscatori, este echipata cu doua motoare de 200 HP fiecare), ne-am echipat cu vestele de salvare din dotare si am plecat spre Islas Ballestas, sau Galapagosul saracului, asa cum foarte bine le-a descris Buterfly.

Prima oprire pentru poze a fost la o insulita unde poposisera mii de pelicani negri peruani, apoi ne-am indepartat in tromba catre Candelabru.

Dupa parerea unora ar reprezenta tridentul lui Viracocha, dupa parerea altora ar fi un simbol franc-masonic. Ba ca ar fi un simbol al Marelui Zeu, ba ca ar fi un semn pe care marinarii sa-l vada de la peste 12 km. Ghidul nu mai prididea cu explicatiile. Sincer sa fiu, nu stiu daca e intr-un fel sau daca e altfel. Eu stiu ca e spectaculos.

Are aproape 180 de metri inaltime si aproape 120 latime. Este sapat 60 de centimetri in sol si rezista, nu se stie de cand, tuturor intemperiilor si furtunilor. In jurul lui s-au gasit obiecte de ceramica ce dateaza din anul 200 i.e.n.

Am stat cateva minute sa-l admiram si sa-l fotografiem si apoi am plecat catre grupul de insulite care formeaza ceea ce se numeste Islas Balestas. Este un loc declarat rezervatie naturala, unde traiesc zeci de specii de pasari, mii, daca nu zeci de mii de pinguini Humboldt care migreaza din Tara de Foc pana aici si invers, lei de mare si “prietenii” lor, orcile. Imi este foarte greu sa descriu in cuvinte ce traiesti in cele 40-45 de minute cat te plimba barca pe-acolo. Pozele descriu intr-o mica masura ce este acolo. Trebuie sa vezi si sa simti locul.

Nu se coboara pe insule, iar programul tururilor este pana cel tarziu la ora pranzului, dupa aceea fiind interzis sa mai deranjezi acest habitat. De aici se exploateaza guano (mai pe romaneste gainatul pasaretului), statul Peru castigand aproape 100 de milioane de dolari pe an din exploatarea celui mai fertil ingrasamant natural din lume. Exploatarea nu se face insa haotic, ci s-a impartit insula in sapte fasii, deoarece au masurat si odata la sapte ani stratul de guano atinge grosimea de 60 de centimetri, aceasta fiind grosimea optima la care poate fi exploatat.

Pentru mine, atractia principala a locului au fost leii de mare, care, atunci cand simt ca sunt fotografiati se simt adevarate vedete, cu tot cu fitele de rigoare :).

Timpul trece foarte repede aici, asa ca a trebuit sa ne intoarcem in port dupa aproape doua ore de la plecare.

De-aici, ne-a luat in primire tipul de la care am rezervat excursiile, ne-am suit in buggy, eu cu sotia mea intr-unul si ghidul in altul si am plecat sa vizitam Rezervatia Naturala Paracas, situata ceva mai la sud de oras. Practic este un circuit de vreo 30 de km pe care il parcurgi in buggy, in ATV sa chiar pe bicicleta, cu trei opriri principale.

Prima oprire a fost la ceea ce se numeste Catedrala. De pe malul marii se poate admira o formatiune stancoasa de forma unei biserici — in fine… trebuie sa ai putina imaginatie ca sa o asemeni cu o biserica :) care s-a format in urma unui cutremur, atunci cand puntea ce lega aceasta formatiune stancoasa de tarm s-a daramat si s-a scufundat in mare.

Cateva poze, ceva aerosoli, o tigara fumata in graba si am plecat mai departe. Plaja Yumaque este foarte, foarte mare. Este o plaja salbatica, cu nisip destul de fin unde sotia mea n-a gasit altceva de cuviinta decat sa se apuce sa-si caute scoici , melcisori si alte relicve marine pentru bolul pe care il face in fiecare concediu care are o mica legatura cu marea. A trebuit sa se limiteze la o punguta mica pentru ca stia foarte bine ca bagajul de cala trebuie sa aiba maximum 23 de kilograme :). In timpul acesta am vorbit cu ghidul intr-o romano-englezo-spaniola despre rezervatie si despre zona in care-si traieste viata.

Am plecat mai departe si dupa vreo 15 minute am ajuns la Plaja Rosie, ultima “statie” a acestei excursii. Este o plaja micuta, nisipul nu e chiar rosu, ci mai degraba grena, culoare formata evident in urma amestecului dintre nisip si minerale de origine feroasa. Este absolut interzisa exploatarea acestui nisip.

Din nou cateva poze, apoi ne-am indreptat catre Paracas. Normal trebuia sa existe si o a patra oprire, la o insulita plina de flamingo, insa in septembrie este perioada in care depun oua si nu e voie sa mergi acolo. I-am vazut de departe si-atat.

La ora 13 am terminat si cu a doua excursie de la Paracas si pana la plecarea autobuzului catre Nasca mai ramasesesra patru ore, timp suficient pentru pranz si pentru un mic raid printre tarabele cu suveniruri. Ne-am luat clasicii magneti, apoi am plecat la terminalul Cruz del Sur pentru al doilea autobuz ce urma sa ne duca la Nasca.

Din cat am citit, majoritatea turistilor si a agentiilor de turism care organizeaza tururi in Peru ocolesc Paracas. Mare pacat. Merita o zi in plus. Pentru iubitorii de natura este extraordinar, atat la Islas Ballestas cat si in Rezervatia Naturala. Nu pot sa nu observ din nou cu cata grija isi pun in valoare obiectivele turistice. Totul bine semnalizat, locuri amenajate cu pasarele de lemn sau metalice si acces pentru persoanele cu dizabilitati, curatenie exemplara peste tot. Poate un mic minus la spatiile de cazare, insa nu cred ca pentru o singura noapte asta chiar este un mare impediment.

Pentru iubitorii de mancare pe baza de peste si fructe de mare, Paracas cred ca reprezinta raiul. Orice vrei, totul proaspat la preturi foarte aceesibile. Nu m-am putut abtine sa nu fotografiez farfuria cu Cheviche. Ce vedeti in farfurie a costat in banii nostri vreo 60 de lei. O fi mult, o fi putin? Nu stiu. Dar stiu ca la un restaurant din Bucuresti sau din Mamaia o asemenea farfurie costa mult peste 100 de lei. Si nici nu pot pune mana in foc ca ce mi se pune in farfurie este proaspat.

Cam atat despre Paracas. Sper ca fotografiile postate sa va spuna mai multe decat m-am priceput eu sa va descriu in cuvinte.

---

VIZUALIZĂRI: 2445 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI