O zi în Patmos, cadou de ziua mea!

TIPĂREȘTE

În timp ce hoinăream zi de zi pe străzile romantice din Pytagori (vezi impresii), am văzut multe oferte la agențiile de turism, oferte de excursii pe insulă, în Samos, sau Turcia, dar și pentru alte insule. Ce m-a cucerit din prima? Patmos.

Am văzut cu ceva timp în urmă un film romantic, a cărei acțiune se întâmpla în insula Patmos. Cumva m-am gândit așa în secret cum ar fi dacă vreodată aș ajunge acolo. Iar acum când visul era atât de aproape, nici nu mă gândeam să ratez ocazia. Ori soțul meu a preluat inițiativa dorind să-mi facă cadou această călătorie. Așadar am intrat într-una din cele câteva agenții, rezervându-ne bilete pentru o zi de vineri. Aveam două opțiuni, un ferry simplu, sau un vas de mare viteză, am ales varianta a doua. Biletul costa 30 euro de persoană.

La ora 8 fără câteva minute ne-am înfățișat bucuroși în portul din Pytagorio, unde vasul nostru Dodecanisos Pride, ne aștepta deja. Am urcat, aici se călătorește doar în interior, ne-am așezat comod în scaune, abia mai târziu am aflat că este și o punte exterioară, mică, dar suficientă pentru ceea ce urma.

Fix la orele opt, vasul a părăsit portul, iar tv-ul din sală deja ne arăta măsurile de siguranță, exact ca în cazul avioanelor. După aproximativ o oră, vasul a oprit în prima ”stație”, portul din insula Fournos, călătorii ce doreau să coboare aici, erau deja pregătiți, eu dornică să fac poze în această insulă, mă pierdusem printre ei, dar un membru al echipajului îmi spune să mă duc sus, pe punte, unde am o priveliște mai amplă și mai frumoasă, așa am aflat de existența ei. Am făcut cât de multe poze am putut în cele cinci minute cât a durat oprirea, totul petrecându-se foarte rapid, prea rapid pentru mine. Sigur că mi-am spus atunci, uite un loc unde mi-ar place să stau mai mult de cinci minute.

După alte 20 minute am ajuns în insula Ikaria, cea cu cei mai longevivi locuitori, despre care se spune că dețin secretul vieții fără bătrânețe. :)) Nu mai e cazul să spun că eram sus, încercând să surprind cât mai mult în cele cîteva minute cât a durat și aici debarcarea și urcarea pasagerilor. Un obelisc în stânga la intrare în port ne ura bun venit în insula Ikaria, sper să fie odată valabil și pentru noi. ;)

De aici, din portul Ag. Kiriaki , lăsând în urmă frumoasele case albe, situate în jurul portului, în formă de amfiteatru, am mai mers ceva astfel că la 11 fără 10, coboram în portul Skala din insula Patmos . Un vis împlinit. Sau mai bine zis care acum se împlinea. :p

Citisem în urmă cu o zi, când era certă excursia, ceva date pe net, despre insulă, știam așa, câte ceva, dar acum totul era aievea, trebuia doar să ne urmăm planul. Pentru că aveam deja configurat unul, doar timpul ne putea deveni dușman, însă totul a ieșit așa de bine, de parcă plănuisem asta de câțiva ani, bine, asta doar în gând... :)

Câteva scurte date despre insula de care voi povesti, nu vreau să plictisesc prea mult. Este cea mai nordică, una din cele mai mici insule din grupul Dodecanezelor, cu o populație mică, în jur de doar 3 000 de locuitori. Are numai cca 34 km pătrați. Se spune despre ea că este numită și insula Zeilor sau Ierusalimul Mării Egee, prin prisma importanței religioase. De ce insula Zeilor? Pentru că potrivit mitologiei grecești, insula Patmos, sau Letois , cum s-ar fi chemat atunci era o insulă scufundată. Zeița lunii, Selena, care și-a aruncat lumina peste mări a zărit pe fundul ei insula aceasta. Ea cere ajutorul zeiței Artemis, fiica lui Leto, de unde și numele vechi al insulei, dar având și sprijinul lui Apollo, fratele lui Artemis, îl conving pe Zeus să aducă la lumină insula,iar soarele îl încălzește, apărând ușor viața.

Pe mine m-a cucerit, am avut o stare de bine pe insulă, parcă nu am simțit oboseala, o recomand cu drag, poate chiar mai mult de o zi, eu sigur aș mai hoinări pe acolo două, trei zile, cine știe? Să-i descopăr plajele, țărmurile dantelate, celelate două localități mai importante, Grikos și Kampos.

Se crede că Patmos este o insulă sfântă, încă de acum 4000 de ani, când primii locuitori veniți aici din Asia Mică, au ridicat pe muntele din centrul insulei un templu dedicat zeiței Artemis, zeița vânătorii.

În sec. I al erei creștine, mai precis prin anii 84-96, atunci când insula era sub dominație romană, Împăratul Domițian îl exilează aici pe Sfântul Ioan Teologul. În sec. IV insula devine parte a Imperiului Bizantin, pentru ca apoi între sec. VII-X să fie sub ocupație otomană. Anii aceștia de încercări grele pentru insulă care trece prin atâtea stăpâniri, fac ca locul să devină sterp și părăsit, dar la sfârșitul sec. XI, un călugăr greco-ortodox, începe să refacă mânăstirea fortificată ridicată pe locul templului zeiței Artemis, construind și frumoasele case albe, cubice, adunate în jurul muntelui pe care stă mânăstirea, satul Chora, superb și astăzi, oferind oricărui privitor imagini fabuloase. Odată cu înflorirea insulei în aceea perioadă, s-a dezvoltat și o flotă pe măsură, una din cele mai bogate flote comerciale din Marea Mediterană, un lucru frumos și lăudabil care atrage însă după sine, invidii și motivul altor invazii. :((

Chiar și astăzi mulți oameni cu stare, de pe insule, sau continent, își cumpără case aici, vin doar în sezon, ceea ce face că iarna să fie destul de pustiu pe aici.

Dar să ne întoarcem la ziua noastră, ziua cadoului de ziua mea. Mi-a plăcut mult că s-a întâmplat să-mi serbez acolo ziua. Probabil un bonus de bună purtare. :p

Am coborât de pe vasul ce ne purtase într-acolo cu inima cât un purice, întrebându-ne dacă o să ne placă, dacă o să ne iasă ce ne pusesem în plan... Lumea ce cobora cu noi, se răspândea ușor, care încotro, noi am luat-o inițial spre dreapta portului, ajungând până la un dig unde era și un far. Apa, marea era atât de albastră, de calmă, strălucind în razele soarelui, oferind un spectacol de luminițe...

Iar noi ne-am dat seama că nu mergeam în direcția bună, așadar ne-am întors până în dreptul portului, de acolo fiind indicatoare care ne arătau calea spre satul Chora, spre castel, spre zidurile fortificate care adăpostesc Mânăstirea Sfântul Ioan Teologul. Știam că distanța e undeva la 4 km, asta nu era o mare problemă, doar faptul că se urca, dar am pornit la drum admirând între timp minunatele case din Skala.

M-am oprit la un moment dat să fac niște poze la o casă superbă acoperită de bouganvileea, când văd pe partea cealaltă, o stație de autobuz, zic de ce nu? să vedem când e? Când? peste zece minute, deci am așteptat. Conform programului, autobuzul a venit din partea opusă, ne-a luat, ne-a dus din nou în port, unde a luat un grup mare de turiști, spanioli, cei mai gălăgioși pe care i-am auzit în viața mea. Biletul costă 1,50 euro, iar timpul l-am scurtat bine de tot, căci în 15 minute am ajuns în satul Chora. Am coborât la umbra unor pini, de fapt tot drumul fiind în serpentine, foarte spectaculos, printre copaci, pe o parte, sau stânci, bolovani mari și negri, iar superba priveliște a portului, a Skalei, a mării, pe partea cealaltă.

De la stație se mai merge nițel pe jos, de unde începe de fapt labirintul de străduțe ce urcă către zidurile masive la mânăstire. Sigur că erau și aici, o mare de turiști, încercam să ne strecurăm printre ei, era dificil pentru că doream să fac și poze cu fiecare colțișor, pe străduțele în pantă erau deja magazinașe cu souveniruri sau diverse obiecte religioase, câteva cafenele, dar privirea se ridica câteodată spre zidurile care erau tot mai aproape.

Trecând sub o boltă de bouganvilea mov, superbă, care îngreuna înaintarea pentru că toți făceau poze cu ea, am ajuns la intrare unde am achitat cei 4 euro de căciulă, apoi am stat din nou la coadă, pentru a intra efectiv la mânăstire, deoarece ajunsese grupul vesel al spaniolilor, care se oprea din cinci în cinci minute să facă selfiuri de grup, spre disperarea tuturor, care doreau poate puțină decență, într-un loc destinat smereniei. Degeaba erau și afișele cu vorbitul în șoaptă sau atenționările ghizilor, ei erau în vervă. Am intrat și noi, în sfârșit, încercând să nu fim derutați de gălăgie, să vedem minunăția din fața noastră. Arcade înalte acoperă curtea, iar de jur-împrejur clădiri, coloane, unghiuri, bolte.

În stânga este intrarea spre biserică, unde sunt importante obiecte religioase de foarte mare valoare, din aur, multe icoane vechi și frumoase. Deasemenea la etaj este un muzeu, unde găsim obiecte de valoare inestimabilă, aur și bijuterii donate de țari, acte și documente cum ar fi zapisul din sec. XI semnat de împaratul Alexis I Comneanul pentru cumpărarea insulei sau un fragment din Evanghelia după Marcu scris pe un pergament cu argint, nu cu cerneală, din sec. al VI-lea. Există și o bibliotecă cu o colecție mare de manuscrise biblice și teologice, care e închisă vizitării, dar am reușit să surprind o poză prin geam. Se spune că este una din cele mai importante și bogate librării creștine. Biblioteca, ”Spitalul Sufletului”, cum l-a denumit episcopul de Laodicea, Nikiphoros, 1802, are o cameră centrală și mai multe camere alăturate ce conțin arhiva și biografia.

Mânăstirea se bucură să fie una din cele mai bogate și renumite din Grecia, un important loc de pelerinaj, iar alături de satul Chora, capitala insulei și Peștera Apocalipsei, este inclusă în Patrimoniul Universal, Monument Al Moștenirii Universale Unesco din anul 1999. Mânăstirea a fost întemeiată de un călugăr, Cuviosul Hristodul, care însă în perioada atacurilor piraților arabi, cam prin 1118, e nevoit să părăsească insula. În anii următori alți monahi îi continuă opera, urmând apoi frumoasa dezvoltare a insulei Patmos.

Mânăstirea este înconjurată de o incintă neregulată dreptunghiulară, cele mai impunătoare ziduri pe care eu le-am văzut până acum, de o frumusețe aparte. Ziduri care au avut rol de apărare, datând de la sec. al XI-lea până la sec. al XVI-lea. Din perioada bizantină sunt biserica mare, trapeza și chiliile. În partea de miazăzi a catholiconului, biserica mare, se află Paraclisul Maicii Domnului, decorată cu frumoase fresce ce datează din sec. al XII-lea. La sud-vest de biserica mare este Paraclisul Cuviosului Hristodul, unde e și racla cu moaștele sale, datând din sec. al XVII-lea. În partea de nord-est a bisericii mari este trapeza, împodobită cu frumoase fresce, aici sunt mese de marmură pe care mâncau monahii vremurilor trecute. Mai găsim în mânăstire paraclise din perioada post-bizantină, al Sfântului Nicolae, al Sfintei Cruci, al Sfântului Vasile, al Sfinților Apostoli. În afara mânăstirii mai este paraclisul Sfântului Gheorghe și al Sfântului Onufrie. Pe latura de sud sunt înșirate chiliile.

Am vizitat tot ce-am putut în condițiile date, de mare agitație, de mare mulțime de turiști, cu greu găseam intervale să pot face câte o poză fără să surprind pe cineva. De la etajul al doilea, se putea vedea curtea pavată cu pietricele, în toată splendoarea ei, frumoasele arcade care acoperă intrările, înconjurate de flori colorate și iederă, scări și pasaje, terase umbrite, micuța biserică Capela Fecioarei, construită din pietre ce provin se pare chiar din vechiul templu al zeiței Artemis, frumoasa clopotniță situată pe una din zidurile fortificate. Regret doar faptul că nu am găsit puțină liniște atât de necesară într-un asemenea lăcaș.

Am ieșit apoi în curtea de lângă zidurile mânăstirii, descoperind zidurile fortificate ca cele ale unui castel, ziduri menite să apere pe călugări de atacurile piraților, ale arabilor sau otomanilor. Sunt ziduri masive, frumoase, cu geamuri ici-colo, fără o simetrie anume, am dat un ocol întregului ansamblu, am găsit aici umbră oferită generos de pini, am găsit liniște, am descoperit o priveliște superbă către mare... sau spre cele trei mori de vânt... sau spre frumoasele case din Chora atât de albe, de te dureau ochii... sau spre dealurile aride din jur, de zici că erai pe un teren din Africa. În afară de noi, mai era un cuplu de tineri care se bucura de peisaj, în rest nimeni, se pare că circuitele cu turiști nu ofereau în program acest tur, mare păcat...

După circa o oră, am părăsit locul, nu fără un magnet hand-made, făcând ultimele poze cu clădirile frumoase, vechi, dar atât de bine întreținute. Am coborât alene, propunându-ne să mergem pe jos spre mare, știam că Peștera Apocalipsei este cam la jumătatea drumului dintre Chora și Skala, timp aveam așadar - înainte!

Soțul studiind puțin harta, a văzut că mai este un drum pietruit pe scurtătură care duce direct la peșteră, așa că am luat-o pe acolo. Nu este dificil, doar că nu e de mers în șlapi, asta-i sigur, noi aveam încălțări mai sport, deci era bine. În față se întindea marea, totul era frumos, nici nu am mers mult, se pare că am scurtat destul de bine, căci după câteva scări, am ajuns la o școală, unde este și stația de autobuz, apoi deja ajungem la clădirile de lângă mânăstire, unde se află și peștera. Potrivit tradiției creștine a locului, aici la această peșteră, Sfântul Ioan, a primit revelațiile, scrise mai apoi în cartea numită Apocalipsa. Actuala mânăstire situată deasupra peșterii, are o singură intrare, deasupra căreia este un frumos mozaic ce îl înfățișează pe Sfântul Ioan care dictează Apocalipsa și pe Prohor care scrie cele dictate. Ea, mânăstirea, datează din sec. XVII, mai târziu fiind adăugate capele închinate Sfântului Artemie, Sfântului Nicolae și încă alte chilii. Se pare că Apocalipsa a fost scrisă undeva în partea estică a mânăstirii, mânăstire dedicată Sfântului Ioan Teologul.

Peștera are o adâncime de 6,60 metri și o lățime de 5,50 metri, iar pe bolta adâncă se vede o crăpătură în trei părți pe unde se crede că Sfântul Ioan a auzit cele cerești (vocea lui Isus). Iconostasul de lemn din biserică păstrează o serie de icoane vechi foarte frumos zugrăvite, de un cretan Toma Vathas, prin 1596. Pe unul din pereți se vede încrustat o cruce imensă, pusă chiar de sfântul Ioan. Aici ar fi de fapt două bisericuțe, Capela Sfânta Ana și Peștera Apocalipsei, care deși au spațiu central comun, au altare diferite. Bineînțeles că fotografiatul este interzis, am scăpat totuși câteva poze, iar când eram cu privirea spre toate cele, apare un călugăr în vârstă care începe să povestească atât de frumos, încât noi, cei de față, probabil de foarte multe naționalități, ne-am așezat cuminți pe scaunele aflate în dreapta, ascultând dăruirea din sufletul lui, pentru că probabil nimeni nu înțelegea altceva, el vorbind doar în greacă. Dar s-a făcut liniște, toți eram fascinați de spiritul lui oratoric, din cele zise și gesticulate, am dedus cele spuse mai sus, am văzut chiar și crucea și stâncă crăpată în trei.

Și Capela Sfânta Ana a fost construită tot de Sfântul Hristodul din Patmos, în 1088, apoi alți monahi au mai contribuit la restul ansamblului. Totul este într-o stare bună, alei frumoase duc la stația de autobuz, intrarea costă 2 euro.

De aici, pe un drum umbrit de copaci, am mers spre Skala, care se așternea tot mai aproape la fiecare cotitură de drum. Am ajuns în port, am mers pe faleză, am găsit o terasă frumoasă, răcoroasă, cu vedere la mare, unde ne-am odihnit puțin și ne-am răcorit, savurând și o cafea. Timp mai aveam destul, urmând să ne plimbăm prin Skala. Am pornit deci spre partea stângă a portului, de-alungul falezei, cu marea în dreapta, cu terase multe și cochete, pline de turiști la ora aceea, am mers așa până departe, admirând o sumedenie de flori, care mai de care mai colorate, mai frumoase, unele nemaiîntâlnite, am ajuns așa la plaja Agia Ion Esti, cu mese pe plajă, la umbra pinilor, câteva șezlonguri, băncuțe și leagăne, câteva umbrele dantelate, superbe, mai mult estetice, că doar la umbra copacilor nici nu era nevoie de ele. O plajă foarte populată la vremea aceea, apă cristalină, cu ceva pietre mici, ce invita la o baie răcoritoare.

Noi însă ne-am continuat drumul până am ajuns la o mică bisericuță frumoasă, foarte veche, dedicată și aceasta Sfântului Ioan Teologul. La cca 5 metri de ea, este un loc îngrădit cu un gard, despre care se spune că aici Sfântul Ioan a creștinat primii oameni pe insulă. De aici am urcat apoi pe străduțe printre căsuțele frumoase și albe, prin mulțimea de flori care acopereau scările, admirând simplitatea zidurilor, albul orbitor, dar și acele bucățele lăsate voit în piatră, care contrastau puternic cu restul zidului, la colțuri ori pe alocuri, pur și simplu.

Ne-am întors pe acele străduțe laterale, până am ajuns pe strada paralelă cu faleza, pe cea pe care se aliniau frumos și cafenelele și terasele, mai ferită, mai la umbră. Probabil că aici stăteau mai mult localnicii, serveau prânzul, sau doar o cafea. Multe magazinașe de souveniruri, sigur că am luat și noi magneței, nu foarte scumpi, cca 1,50-2 euro. Am luat în loc de prânz plăcinte cu brânză feta, specialitatea insulei, delicioasă, din aluat frământat, nu stil foietaj. Ne-am strecurat pe străduțele înguste și întortocheate, am ajuns în mici piațete, una mai frumoasă ca alta, ca de exemplu Πλατεια Βασου Ασλαηογλου, mică, cochetă, la umbra zidurilor dar și a doi palmieri înalți, îmbrăcați în iederă.

În centrul piațetei, pe jos, pe o bucată de marmură, o busolă, indicând corect punctele cardinale. Aici ne-am odihnit și am savurat acele plăcinte grozave. O superbă bisericuță și aici în piațetă, noi am mers mai departe pe lângă ea, pe minusculele străduțe, admirând iar și iar multitudinea de flori, pisici, tolănite la umbră, porțile acoperite de iederă cățărătoare sau bouganvilea ori trandafiri cu flori imense... Ne-am întors spre port pe o altă parte a satului, descoperind și aici o străduță pictată, dar și niște pereți pictați frumos la o terasă, cu mese și scaune viu colorate.

Vedem din nou două bisericuțe albe, lucind în razele soarelui, dar și mai departe pe deal zărim una, iar peste tot, din orice unghi al insulei privești, măreață se vede mânăstirea cu ale ei ziduri masive. Parcă cu regret că ziua s-a terminat ne-am dus în port, unde am așteptat cuminți venirea vasului nostru din celelalte insule, pentru că de aici, vasul mai mergea către Leros, Lipsi și Kalymnos.

Dacă mi-a plăcut? O, da! Dacă recomand? Cu siguranță! Eu îmi doresc pe viitor, un circuit astfel, câteva zile de pe o insulă pe alta. Am văzut că se poate!

Dacă v-am plictisit prea mult, vă cer scuze, citiți pe sărite, dar măcar vedeți pozele, știu, sunt multe, dar acolo, credeți-mă, la fiecare pas ai ce imortaliza.

Date am preluat de pe Wikipedia, Doxologia.ro.

webmaster, o rugăminte: https://youtu.be/-YIujFoGbFg

mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 2716 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI