Colosseumul și Colina Palatină - Vacanță la Roma – partea a V-a

TIPĂREȘTE

Cele șapte zile de vacanță au avut, bineînțeles, alocate un număr de ore vizitării unui loc celebru -

Colosseum. Am ajuns aici cu mijloacele de transport ale cardului „Roma Pass”, al cărui preț de 38,5 euro include atât vizitarea lui cât și a altor două locuri care nu trebuie ocolite:„Colina Palatină” și „Forumul Roman”.

Știam din liceu, de la profesorul nostru de latină, mare iubitor al istoriei antice, câte ceva despre aceste ruine, și anume că: aici au pierit, prin moarte violentă, sute de mii de oameni și animale, că publicul de atunci era pasionat de aceste spectacole de o cruzime înspăimântătoare, că viața celor din arenă depindea de un semn făcut cu degetul mare al majorității spectatorilor (degetul mare ridicat în sus, cerea salvarea celui din arenă, degetul îndreptat spre pământ, cerea sacrificarea lui). Fac o paranteză și spun că, dacă ar fi adevărat ce se spune despre locurile încărcate cu energii pozitive sau negative, apoi Colosseumul ar fi în topul celor rele. Asta nu m-a împiedicat, însă, să vreau să-l văd.

Intrarea se face prin partea de nord-vest a amfiteatrului și, bine înțeles, se stă la coadă atât pentru cumpărarea de bilete cât și pentru scanarea bagajelor fiecărui turist. După aceste faze, fiecare este liber să urmeze traseul pe care-l vrea, asta dacă nu apelează la un ghid, persoană fizică, sau un „audio-ghid” (5 euro). Noi am luat un „audio-ghid”, dar acesta nu a putut fi folosit deoarece, după prima stație, traseul indicat de el era blocat, datorită unui șantier cu lucrări de restaurare. După ce am cumpărat de la un „chioșc-bibliotecă” o carte cu informații despre „Colosseum”, am convenit să urmăm un traseu ales de noi.

Ajunși acasă am consultat cartea și am aflat că: începutul acestei construcții, impresionantă prin mărime, formă și concepție, a demarat în timpul și la cererea împăratului Vespassian, în anul 72 d.Hr și a fost terminată în anul 80 d.Hr, la un an după moartea lui. Numele amfiteatrului a fost preluat de la gigantica statuie, Colossus, de 36 m înălțime, a lui Nero, predecesorul lui, care se credea „zeu al soarelui”, și pe care acesta și-a comandat-o și amplasat-o aici, lângă acest amfiteatru, care pe atunci era centrul Romei. (în timpul lui Nero aici se afla un parc construit tot la comanda lui; ulterior statuia amplasată în parc a fost demolată).

Din păcate nu se mai știe cine a fost arhitectul acestui uriaș „Amfiteatru Flavian”, cum s-a numit inițial, împăratul Vespassian fiind fondatorul dinastiei Flavian. Lucrările s-au terminat în timpul lui Titus, unul din cei doi fii ai lui Vespassian. Camerele inferioare, însă, au fost adăugate în timpul lui Domițian, fratele lui Titus, după moartea acestuia.

Materialele folosite la construcția lui exterioară sunt: tuful vulcanic, o rocă sedimentară poroasă, formată prin acumularea și consolidarea cenușii vulcanice (conform dicționarului), din cărămidă și argilă roșie, și cu ajutorul unui fel de adeziv, numit „opus cementi”. În interiorul amfiteatrului, pentru gradene, s-a folosit travertinul, tot un fel de tuf calcaros, care poate fi lustruit obținându-se, în final, aspectul marmurei. Podeaua arenei era din scânduri de lemn și se acoperea cu un strat suficient de gros de nisip, pentru a putea absorbi sângele scurs în urma luptelor între gladiatori, sau cu animale. În podeaua de lemn puteau fi acționate trape și chepenguri care comunicau cu subsolul, unde se găseau canalele de drenaj, cuștile animalelor și depozitele de arme. Când existau animale în arenă de jur împrejurul arenei se ridica un gard de lemn, pentru a proteja publicul.

Gladiatorii, al căror nume se trăgea de la „gladius”, o sabie scurtă, erau recrutați din rândul prizonierilor de război, al deținuților condamnați la moarte sau chiar din rândul sclavilor.

Forma amfiteatrului este ușor eliptică, rezultată din două semicercuri. („amphi”, sau „ambi”, înseamnă în limba greacă „dublu”, sau „de jur-împrejur”). Este, deci, un teatru cu două scene așezate față în față, care are pe axa mare 188 m, pe cea scurtă 156 m. și o înălțime de peste 48 m. Arena centrală, unde se desfășurau luptele și întrecerile sportive, este de formă ovală, având axele de 80 cu 50 m. În jurul acesteia se aflau tribunele, unde spectatorii erau așezați pe nivele, în funcție de rangul pe care îl aveau în societate, și astfel: la primul nivel se așezau împăratul cu însoțitorii și apropiații lui, mai sus veneau bogații vremii, patricienii sau nobilii și abia sus de tot se așeza „galeria”, cât mai departe de arenă, unde puteau sta femeile, și cetățenii săraci, plebeii, adică. După aprecierile romanilor de atunci, puteau încăpea aici între 80 și 100 de mii de spectatori. Dacă mă uit la pozele făcute, un calcul sumar infirmă acest lucru, numărul real cred că era cu mult, mult mai mic.

Arhitecții de atunci au conceput, pentru o asemenea capacitate, sisteme aproape similare cu cele din ziua de azi, pentru accesul și evacuarea numărului mare de oameni. La parter intrarea se făcea pe sub cele 80 de arcade dispuse perimetral pe zidul exterior, însă doar 76 erau destinate oamenilor de rând. Intrarea dinspre partea nordică centrală (pe axa scurtă), era doar pentru împărat și apropiații lui, altele trei (tot axiale) erau destinate elitelor vremii. Toate cele patru intrări axiale erau bogat decorate cu reliefuri din stuc și picturi, dintre care s-au mai găsit ceva fragmente. „Biletele” de acces erau mici bucăți de ceramică pe care erau înscrise secțiunea și rândul unde trebuia să stea spectatorul. Un mare număr de intrări a dispărut prin prăbușirea zidului exterior. Dovada ca vechii romani erau constructori și meșteri extrem de pricepuți este că și acum Colosseumul stă în picioare, chiar dacă, în bună parte, secolele l-au afectat.

Am vrut și noi să urcăm la ultimul nivel, mai bine zis la ce a mai rămas din el, pentru a ne bucura de o vedere panoramică, însă trebuia să plătim un ghid autorizat care, funcție de numărul de solicitanți, pornea, sau nu, mai sus. Pentru că nu erau prea mulți amatori n-am mai așteptat, mai ales că doream să vedem încă două locuri din programul făcut de acasă. Am făcut, bineînțeles, fotografiile de rigoare și ne-am grăbit să ieșim ca să mergem la un alt obiectiv aflat în apropierea lui, numit

Colina Palatin (sau Palatină). Este una din cele șapte coline ale Romei, aflate în estul râului Tibru și despre care se spune că ar fi leagănul Romei, pentru că aici Romulus, unul din pruncii alăptați de lupoaică, ar fi ales să trăiască și să formeze orașul de mai târziu. Legenda spune că cei doi copii ar fi fost găsiți de lupoaică la umbra unui ficus sălbatic, ce creștea în fața grotei „Lupercal”, de la baza dealului Palatin. După ce i-a hrănit alăptându-i, copii ar fi fost luați din grotă de un păstor de pe deal, care i-a găsit acolo și i-ar fi crescut, împreună cu soția sa.

Din informațiile de acasă aflu că dealul Palatin este zona cea mai veche, că este un patrulater neregulat, cu o înălțime de 70 m și cu un perimetru de aproximativ 2 km. Este colina din centrul altor trei coline („Aventin”, „Cecilian” și „Capitolin”), din totalul celor șapte, și în vecinătatea locurilor ce merită a fi vizitate când ești la Roma: „Colosseum”-ul, „Circus Maximus”, „Forum”-ul Roman”. Celelalte trei coline sunt mai îndepărtate, undeva spre nord-estul Romei.

Se poate spune că de aici, de pe dealul Palatin, din palatele imperiale a pornit ascensiunea vastului Imperiu Roman. Aici s-a născut și a trăit viitorul împărat Augustus, care a cumpărat locuința oratorului Hortensius, situată în apropierea casei lui Romulus, casă care mai exista, încă, în anul 31 î.Hr. A mai cumpărat și alte case din vecinătate pentru a-și putea construi un adevărat palat, locuința numită „Domus Augustana” și finalizată în anul 26 î.Hr. Din păcate, palatul care avea, pe lângă rolul de locuință privată și pe acela de funcțiune publică, a ars în anul 3 d.Hr. Ulterior a fost reconstruit și mărit.

Tiberius, primul succesor la tron, Caligula, Claudius Nero și mulți alții au locuit pe dealul Palatin, acesta devenind locul favorit al familiilor imperiale. Tiberius a fost primul care a construit un adevărat palat, „Domus Tiberiana”. În urma marelui incendiu din timpul lui Nero (anul 64 d.Hr.) construcțiile de pe Palatin au fost și ele serios afectate.

Mult mai târziu, după un alt incendiu din anul 191 d.Hr, împăratul Septimus Severus a inițiat o amplă restaurare a edificiilor Palatinului. A mărit palatul imperial spre partea de sud, dându-i o fațadă monumentală, însă, spre sfârșitul sec. al XVI, papa Sixtus al V-lea (Quintus), a distrus-o, în căutare de materiale de construcție. Ruinele palatelor lui Augustus, Tiberius și „Domus Augustana” se mai văd și pot fi vizitate și azi.

La sfârșitul sec. al III-lea d.Hr, Palatinul intră într-un declin, după ce împărații Dioclețianus, Galerius, Maximianus și Constantinus au părăsit Roma, pentru a se instala în reședințe imperiale mai apropiate intereselor lor politice. Apoi, împăratul Constantin I-ul a transferat capitala imperiului la Byzantion, viitorul Constantinopol, și de acum Palatinul a fost abandonat.

Pe timpul Renașterii, edificiile vechi de pe Palatin erau niște ruine. Familiile bogate ale vremii și-au construit aici case rurale de odihnă, înconjurate de vii și de grădini. Astfel familia Barberini și-a construit casa aproape de biserica Sf. Sebastian, iar familia cardinalului Alessandro Farnese a cumpărat teren și construit în partea de nord-vest, între palatele lui Tiberius și Caligula. Acesta a pus bazele unei grădini botanice, peste ruinele vechilor palate, fiind, după părerea unor istorici, prima grădină botanică.

Noi am început urcușul colinei dinspre partea estică a ei, cea din imediata vecinătate a „Colosseum”-ului. Am trecut pe lângă „Arcul lui Constantin” și am intrat pe Via Sacra. După casa de bilete din apropierea „arcului lui Tito” și, după verificările de rigoare, am ocolit puțin spre dreapta și am mers pe aleea Via Nova, al cărei capăt era înfundat. Ne-am întors și… … acum începe dilema: pe unde să o luăm? . Traseul nu este prestabilit cu săgeți indicatoare sau cu alte însemne. Fiecare alege, după cum vrea. Am ales să dăm un înconjur întregii coline, ca să putem vedea de sus cât mai mult, de jur împrejurul ei, însă n-am putut merge doar pe conturul dealului, așa că ne-am abătut și spre părțile din centrul lui. Astfel, am să spun într-o ordine aleatorie, ce-am văzut și ce am reținut din acest periplu: fosa care marchează locul fostului arc de triumf al lui Domițianus, ruinele casei Barberini, cu biserica Sf. Sebastian și temeliile fostului templu al lui Elagabal, dedicate Soarelui. Am trecut pe la Domus Flavia, am văzut sălile subterane ale acesteia, pe la templul lui Apollo, pe lângă niște cisterne vechi din sec. al VI-lea d. Hr, pe lângă casa presupusă a fi a lui Romulus, pe la templul zeiței Cybele, pe la casa Liviei, pe la bazinul oval, prin grădinile Farnese și pe deasupra palatului lui Tiberius.

Am reținut și ruinele reședinței private a împăraților, desemnate ca „Domus Augustana”, pe la Stadionul lui Domițianus, rezervat împăraților, pe la palatul și termele lui Septimus Severus. Împărații romani erau mari iubitori ai îngrijirii corpului și minții („mens sana in corpore sano”, este dictonul latin arhicunoscut). De aceea își construiau propriile terme. E drept că azi nu sunt decât o ruină, și trebuie să faci un efort de imaginație ca să presupui că acolo au fost, odată, niște băi.

Priveliștea de la poalele dealului este impresionantă. De sus se pot vedea, în depărtare, „Termele lui Caracalla”, „Colosseumul”, ruinele „Forumului Roman”, „Circus Maximus”, „Arcul lui Titus”, „Arcul lui Constantin”. Se poate vedea chiar partea superioară a clădirii „Vittoriano”, despre care am scris în prima parte a seriei despre Roma. Mai mult decât am scris aici pot „vorbi” pozele atașate.

Dacă veți ajunge la Roma, nu ocoliți leagănul Romei, al lui Romulus și Remus, locul de unde a început scrierea istoriei imperiului roman, „Colina Palatin”, în jurul căreia s-a dezvoltat și construit orașul de mai târziu.

Obosiți după atâta drum, am coborât la poalele dealului și am intrat să vizităm „Forumul Roman”, despre care voi povesti într-un alt review.

---

VIZUALIZĂRI: 2592 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI