ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 17.09.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: jud. Ilfov
ÎNSCRIS: 11.06.14
STATUS: AUGUSTUS
LUNA
SEP-2017
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Restaurant Camizo

TIPĂREȘTE

Toamna asta care abia a început dar și-a făcut bine intrarea cu cele 2-3 dimineți cu ceață pe aici prin jurul capitalei, ne-a băgat în ceață și planurile turistice, toate au fost date peste cap din diverse motive. Ca totul să nu fie pierdut pe lângă o ultimă vacanță, am zis să rezolvăm și ceva probleme pe acasă dar cum comerțul românesc este sublim, mergi la magazin, vezi pe raft, plătești marfa existentă și fizic și virtual în evidențe, plătești și transportul și aștepți! Doar că primești mai puțin pe motiv că s-a virusat evidența iar pentru ce n-a ajuns la tine trebuie să te prezinți personal la magazin să-ți iei înapoi bănuții! Fără nervi am făcut și asta dar am colindat și capitala de la nord la sud și de la est la vest, că tare ne era dor de anumite zone mai prăfuite. Și cum foamea este un tovăraș important care nu te părăsește nici la bucurie și nici la necaz, am hotărât că o mică pauză la o terasă n-ar fi rea să ne refacem. Soțul, mai cunoscător și mai des umblător prin astfel de locuri și-a amintit că de curând a avut o mică agapă la un restaurant prin Titan și că au fost mulțumiți, așa că hai acolo, dacă nimerim și un loc de parcare. Cum am ajuns cu puțin înainte ca biserica din zonă să dovedească o creștinare urmată de chef, am găsit destul de aproape de intrare loc liber și pentru mașină dar și loc la prima terasă, cea dinspre stradă.

Camizo, căci despre el este vorba, mi-a plăcut și mie. Are o terasă chiar la stradă, pe Prisaca Dornei, unde sub pomi sunt câteva mese, toate ocupate la ora când am plecat noi.

Imediat ce ne-am așezat au și venit meniurile, destul de bogate din care fiecare ne-am ales câte ceva. Eu o ciorbă de văcuță și saramură de crap, soțul o ciorbă de burtă și un platou picant de porc cu sos Camizo. Cum șoferul este cel mai năpăstuit personaj când merge cu mașina proprie la restaurant, s-a mulțumit și el cu aceeași limonada cu mentă pe care o agreez eu.

Desert nu doream dar, așteptând comanda mi-am aruncat ochii iar pe meniu și văd ceva ce n-am mâncat până acum, prăjitură armenească cu nuci, miere și cremă numită Marenka. Păi era de încercat. Soțul se hotărăște brusc pentru un profiterol.

După o așteptare care a durat cam 20 minute, după ce băusem cam 1/2 din fiecare limonadă, apare coșulețul cu chiflele pentru soț și cu focaccia mea - mai puțin focaccia și mai mult o lipie țărănească dar bună - apoi destul de repede cele două ciorbe însoțite de cele necesare, adică smântână, ardei iute, usturoi. Bune ambele. Ciorba de văcuță chiar pe gustul meu, acrișoară atât cât îmi place, cu destulă verdeață și cubulețe de carne bine fiartă. Ciorba de burtă a fost lăudată, chiar mai mult decât atunci când a fost cu amicii, semn că bucătarul era altul. Cum am terminat ciorbele au venit și porțiile de felul doi, saramura mea cu o bucată mare de crap și o mămăliguță aurie, puțin picant sosul și cu ceapa roșie spiralată doar ușor perpelită, mai mult opărită, tocmai bună. Felul soțului, zice că a fost bun și-l cred, a consumat toată porția, măricică și ea peste așteptări.

Desertul nu prea mai avea loc dar n-am renunțat niciunul. Prăjitura mea armenească a stârnit hohote de râs din partea noastră când am văzut-o, era uriașă! De fapt și cu mult regret, n-am mâncat decât jumătate. Bună, chiar foarte bună și sper fără prea multe E-uri după gustul mierii de albine ce părea naturală. Acum, dacă nu e așa, păcatul lor! Profiterolul soțului, uriaș și el, bun dar cu puțină înghețată, mai multă cremă.

Momentul adevărului, nota de plată, 150 lei fără tips de care nu puteam uita căci eram atenționați pe bon, chiar recomandat între 10 și 15 % după gradul de satisfacție.

A fost o masă bună, mâncarea gustoasă și servirea destul de bună ca timp, având în vedere că eu n-am luat ceva ce putea fi gata preparat în momentul comenzii. Porțiile au fost mari la felul doi și desert - bine că ciorbițele au fost în boluri potrivite - cantitativ ar fi fost satisfăcătoare pentru 3 persoane normale.

Am plătit cash dar se poate și cu card. Am trecut prin interior să văd și restul localului dar cum creștinatul își sărbătorea deja fericita trecere spre cele ale ortodoxiei, nu prea am putut fotografia iar cele puține făcute în interior au fost tot pe fugă, să nu se ia cineva de mine că prind micii prichindei participanți la chef. Pot să vă spun însă că localul este plăcut și în interior și, după cât am văzut de pe podețul de lemn, a doua terasă, ascunsă privirilor străzii, pare frumoasă și interesantă. Grupul sanitar foarte curat, doar că partea din perete zugrăvită are ceva inscripții.

Restaurant Camizo este pe str. Prisaca Dornei nr. 10A, în spatele policlinicii și parcului Titan. Programul este între 10 și 23, de la 10 la 16 are un meniu special, cu prețuri mai mici cu 20% pentru cei ce dețin carduri de fidelitate. Se laudă cu bucătărie internațională, produse și rețete grecești în principal dar și rețete vietnameze, mexicane, franțuzești, etc. Sigur mă voi întoarce cândva pentru o porție de Grecie, fie ea și cu iz românesc cu atât mai mult cu cât spun pe site-ul lor că aprind focurile sub ceaune și pingelele la dansuri de ziua Greciei dar și ziua României, femeii și iubirii. Poate le călcăm pragul și-i criticăm sau nu pe AFA la o astfel de zi, căci la ei, după cum se laudă, nimeni nu rămâne flămând servind și mâncare de post și pentru vegetarieni! La etaj are o sală specială pentru nunți și alte petreceri cu un număr apreciabil de invitați.

În cazul în care vreți să ajungeți acolo cu transportul în comun, distanța de la stația de autobuz din fața Policlinicii Titan este de cam 650 m prin parc și aprox. 750 m chiar prin strada Prisaca Dornei.


[fb]
---
Trimis de elviramvio in 17.09.17 18:21:48
Validat / Publicat: 17.09.17 19:31:11

VIZUALIZĂRI: 5335 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

20 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elviramvio); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P19 Întâi dulcele deși a fost ultimul, prăjitura armenească Marenka.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 35750 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

20 ecouri scrise, până acum

irinad
[17.09.17 22:45:04]
»

@elviramvio: Toate ca toate: ciorbiţe, saramură cu mămăliguţă, porc cu sos, dar prăjitura ta m-a dat gata! Sincer, aş fi fost în stare s-o mănânc prima, de fapt pe post de toate felurile de mâncare! Îmi plac mult dulciurile şi nu prea rezist în faţa lor, aşa că am înghiţit în sec bine de tot! Noroc că e prea târziu să încerc să-mi potoloesc pofta, dar mâine...

O seară frumoasă şi o noapte liniştită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
arcrom
[17.09.17 22:54:16]
»

Nu prea am ocazia sa circul prin zona Titan, dar am citit review-ul si mi-a atras atentia desertul. Nu stiam de aceasta prajitura armeneasca cu miere si nuca, dar m-am documentat pe internet si am gasit poze cu prajitura Marlenka, reteta si chiar si istoria prajiturii care se pare ca a facut cariera in Cehia (unde s-a stabilit cu familia armeanul care a inventat-o) si Slovenia. Incerc sa ma abtin de la dulciuri, dar mi-ati facut o pofta de nestavilit. Saptamana asta voi merge sa mananc o Marlenka acolo!

Votat in timp ce salivam!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 08:19:00]
»

@irinad:

Păi la Marenka nu prea reziști, este foarte bună la gust sau cel puțin mie mi-a plăcut mult. Aveam să aflu acasă că e o întreagă industrie cu aceste prăjituri chiar și în România, sunt firme care trimit comenzi în toată țara, au dreptul de a folosi rețetele originale ale cunoscutei Marlenka (Marenka la Camizo). Acum cât de fidelă este rețeta față de cea veche armenească e greu de zis dar legendele vând bine.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 08:31:40]
»

@arcrom:

Din păcate trebuie să vă contrazic. Prăjitura n-a fost inventată de acel armean stabilit în Cehia în 1995, el a făcut doar foarte rapid o mare avere cu acea rețetă foarte veche, tradițională de sute de ani în Armenia. A numit-o Marlenka după numele mamei și fiicei sale și a fost, dacă pot spune așa, destinul care l-a ajutat să se îmbogățească rapid. Mierea și nuca sunt alimente tradiționale în familiile vechi armene.

Vă doresc un concediu frumos, însorit și... dulce aromat!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
arcrom
[18.09.17 09:00:45]
»

@elviramvio: aveti dreptate! Pentru concizia ecoului am spus asta, pentru ca reteta a fost legata in Cehia de numele lui si impreuna cu familia el a pus bazele producerii la scara "industriala" a prajiturii. De fapt el nu a facut decat sa-si aduca aminte de reteta bunicii. Deci putem conchide ca aceasta prajitura are "autor necunoscut". Cam ca folclorul bun de la noi. Cineva devine celebru cu un anumit cantec si i se atribuie lui. De fapt, acea persoana nu a facut decat sa culeaga melodia de la batrani!

Oricum, sunt convinsa ca o sa-mi placa, deci n-are importanta cine a inventat-o. Pentru mine ati inventat-o dumneavoastra! Si avand in vedere ca noi avem proprii stupi, am sa incerc si eu reteta. Daca imi reuseste va invit la o portie "cat toate zilele"!

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 09:44:39]
»

@arcrom:

Mi-ați îndulcit începutul unei săptămâni grele, mulțumesc.

Cu multă plăcere voi gusta prăjitura făcută în casă, sunt convinsă că va fi mult mai bună decât cea de la restauant.

mishu
[18.09.17 11:12:39]
»

@elviramvio: As cam comenta si nu stiu cu ce sa incep, cred ca eu as fi luat ciorba de burta, limonada cu menta si profiterolul, mai mult nu cred ca ar fi incaput. Asta inseamna ca daca localul este unul bun si daca mai si stai in zona (ceea ce la tine nu este cazul), chiar sa testezi intregul meniu.

Cred ca recomandarea este buna si am sa tin cont de ea daca voi fi prin zona.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Yersinia Pestis
[18.09.17 13:07:33]
»

Am citit și așa mi s-a făcut o poftă de saramură de crap!

Cred că astăzi, când ajung acasă, scot niște pește din congelator și-mi astâmpăr pofta! Dacă-mi place, o să-mi dau și bacșiș dar, ce mă mai ascund după deget, eu gătesc bine!

doinafil
[18.09.17 21:28:30]
»

Mi-a rămas gândul la acea prăjitură armenească, uriașă. Nici eu nu cred că aș fi putut-o mânca, pe toată. Arăta bine și profiterolul!

De ce erau alăturate tablourile cu Lincoln și cu Elena și Alexandru Cuza? Se vede și drapelul american.

Cred că vom alege să mănâncăm aici, dacă se va întâmpla să fim prin zonă.

Am citit și votat cu drag!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 21:40:02]
»

@mishu:

Cred că merită, soțul a fost de două ori, unul din prietenii lui de mai multe ori. Ceva îmi spune că undeva e un fir armenesc în afacere, mi-a ajuns ceva la ureche de la o masă vecină dar cum nu sunt sigură, nu puteam scrie în articol. Oricine ar fi cu afacerea, pare bună pentru clienții dintre care unii pareau obisnuiti ai casei.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Zoazore
[18.09.17 21:41:10]
»

@elviramvio: Așa frumos și-așa aproape de mine...

Totul arată excelent, iar Marlenka... buună cocoană! Zdarovaia dar suavă! Ooofff...

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 21:43:28]
»

@Yersinia pestis:

Dacă citeam ecoul imediat ce l-ai scris, dădeam o fugă când era saramura gata, poate luai și bacșiș totuși, la maxim, 15% nu la mișto 10 %!

elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 21:48:14]
»

@doinafil:

Doina, nici noi nu știm, nu era nici un indiciu la tablouri și drapele. Întrebam dar la ce aglomerat era, cred că nimeni nu era dornic să-mi răspundă.

Mă bătea gândul să cer prăjitura întreagă la pachet dar aveam încă de umblat și nu era de lăsat în mașină la cald. Acum știu că o fac multe cofetării, voi încerca și la alții.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvioAUTOR REVIEW
[18.09.17 21:52:22]
»

@Zoazore:

Bună tare dar... prea departe! Nici de tine nu e chiar aproape.

celeste
[20.09.17 11:24:28]
»

Locuind in zona l-am frecventat foarte des... se mănâncă foarte bine, fiind una dintre cele mai cautate locații din zona. Pe perioada verii im weekend mai ales, pentru terasă se fac rezervări.

elviramvioAUTOR REVIEW
[20.09.17 18:12:16]
»

@celeste:

Cred, de fapt asa ne-a spus prietenul sotului care merge mai des pe acolo, ca seara doar cu rezervare. Mi-a plăcut si, ce n-am scris in articol, langa masa noastra a stat patronul sau doar unul din ei, nu stiu dar dupa discuțiile cu personalul, pe care le-am auzit fara voie desi erau decente, ne-a placut si aspectul legat de indicatiile date.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
celeste
[20.09.17 20:12:54]
»

Unul dintre patroni este doctor ortoped din cate am inteles... avem un prieten de familie care in fiecare duminica la pranz serveste masa aici!

elviramvioAUTOR REVIEW
[22.09.17 08:54:30]
»

@celeste:

Ca e doctor cel ce a stat la masa de alaturi cred ca pot confirma, neoficial. Discuțiile cu termeni de specialitate, multe, purtate la telefon, duceau spre aceasta concluzie. Dacă mențin forma de acum a localului, cinste lor.

Probabil ca si originea etnica a unuia din patroni este alta decat a noastra, am vazut ceva filmulete cu muzica armeneasca in local. Asta e doar o parere dar nu are relevanta pentru calitatea buna a serviciilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Bia710
[26.09.17 12:13:54]
»

@elviramvio: Am fost prima dată la Camizo acum vreun an, la recomandarea unui prieten, în gașcă mare de 16-18 persoane, întâlnire de prieteni vechi. Și cum întâlnirea este periodică, iar locul ne-a plăcut, deși e departe de zona în care stăm, am mai bifat deja două prezențe, ultima chiar vineri, de fiecare dată în număr mare. Mâncarea a fost bună și multă (poate chiar prea multă ) de fiecare dată, prețurile rezonabile, servirea atentă și rapidă, deși masa era mare și cu cerințe multe și variate de la meseni. Amândoi am încercat de fiecare dată altceva din meniu și nu am fost dezamăgiți. Programul este de fapt până pleacă ultima persoană, acesta fiind unul dintre argumentele pentru care l-am și ales deja de trei ori. Cum de fiecare dată am fost vineri seară și grupul a fost mare, am făcut mereu rezervare. Dar chiar și în doi, nu sunt sigură că am fi găsit masă liberă la ora aceea, până pe la 10.30 seara a fost de fiecare dată plin. Iar despre desert: eu am încercat clătitele Ana Lugojana, clatite coapte pe vatră, în vas de lut, după ce întâi au fost umplute cu branză dulce si stafide, înecate sos de vanilie si acoperite cu bezea - prea multă bunătate.

elviramvioAUTOR REVIEW
[02.10.17 23:10:25]
»

@Bia710:

Multumesc pentru ecou și restul, clătitele deja îmi lasă gura apă! Bravo lor că mențin un anumit nivel si la mâncare și la servire. Așa ar trebui peste tot.

O seară bună!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Bia710, celeste, doinafil, elviramvio, irinad, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂUnde mâncăm în București?:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1065628528595 sec
    ecranul dvs: 1 x 1