Mama Michi pe Etna

TIPĂREȘTE

Urcusul pe Etna are trei etape: pana la 1800 m. cu autocarul; de la 1800 la 2500 cu cabina; de la 2500 pana in varf la aproape 3400 m. cu jeepurile.

Din cei 30 de turisti, majoritatea s-a oprit la refugiul Sapienza de unde se vedea frumos vulcanul dar, era altceva. Sapienza este un motel care-si plateste tributul la fiecare eruptie dar cum profitul este legea care guverneaza tot, se reconstruieste in cateva saptamani stiindu-se ca va fi luat din nou de lava.

Am plecat pana sus opt persoane si pentru mine singura problema a fost urcatul in jeepul inalt. Noroc cu sotul meu care a facut niste muschi de halterofil de cate ori m-a ajutat sa urc si sa cobor din autocar. Autocarul a trecut printr-un peisaj selenar: soseaua, muntele, totul era cenusiu spre negru si arid.

Nu o planta, nu un jnepen. Cate o constructie daramata, semn al impotrivirii omului si atat. Asta pana am ajuns la zapada pura pe care se schia. La refugiul din varf se putea innopta si atunci spectacolul materiei bolborosinde, a scanteilor si flacarilor iesite din maruntaiele pamantului probabil ca era infricosator si sublim.

Am ajuns la cratere. M-am putut apropia numai de unul mic care emana niste gaze sulfuroase- nu cine stie ce- caci pana la craterul mare era drum lung si panta si nu asi fi putut rezista din cauza frigului si vantului.

Nimic cu sulful, nimic cu inima ci numai cu vantul si frigul care taiau respiratia, lasandu-se dusmanoase in plamani. Asemenea vant nu am intalnit nici in tinerete cand se razbuna Negoiul pe noi dar nici mai tarziu cand organizati si protejati am urcat pe Fuji sau Aiguille de Midi care au inaltime apropiata.

Dupa douazeci de minute, intre doua rafale de vant ne-am intors in lumea civilizata, in jeepurile incalzite.

---

VIZUALIZĂRI: 4384 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI