ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.08.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sfantu Gheorghe
ÎNSCRIS: 26.08.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
AUG-2017
DURATA: 1 zile
prieteni
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

O plimbare pana pe Varful Negoiu

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Sambata 26 august, vreme perfecta pentru o drumetie pe care o planuiam de ceva vreme...

Vineri seara innoptam la Casa Andra, Cartisoara, situata la 12 km de Cascada Balea.

Sambata dimineata pornim in marea aventura, cucerirea Varfului Negoiu (2535 metri), al doilea ca inaltime din Romania (mai scund cu 9 metri decat Moldoveanu (2544 m.)

Temperatura pe traseu 12-17 grade Celsius, cer senin, probabilitate de ploaie 0 %.

Parasim Cartisoara, trecem de Cascada Balea (cu o cadere de 60 metri), serpuim pe legendarul Transfagarasan, si parcam la Balea Lac.

La ora 8.00 dimineata lasam in urma lacul glaciar Balea, exact in momentul in care soarele isi arunca primele raze pe deasupra stancilor.

Lacul glaciar e situat la o altitudine de 2040 m, dimensiunile lacului fiind de 360 m lungime, suprafața de 46508 m2 și adâncimea maxima de 11,35 m.

Din fata tunelului facem dreapta urcand pe marcajul cruce rosie pana la intrarea in rezervatia Valea Balea. La un moment dat drumul se continua pe marcaj banda albastra pana la Saua Paltinului (2345 metri).

De aici ai doua variante : sa te intorci inapoi la Lacul Balea (45 minute) sau sa continui pana la Varful Negoiu inca 4 ore si 15 minute (vezi indicatorul din fotografie).

Noi continuam pe marcajul dunga rosie si la scurt timp gasim un izvor din care ne facem plinul pentru etapa urmatoare.

Urmeaza batalia pentru cucerirea Varfului Laitel (2390 metri). Urcam si coboram pe cabluri, strecurandu-ne cu atentie pe carari inguste marginite de prapastii fara fund...

Privelistea de pe Varful Laitel este insa incredibila si merita toate eforturile... In departare se vad lacul glaciar Caltun si piscurile Fagarasului (inclusiv Varful Negoiu) strapungand cerul perfect albastru.

Indicatorul pe varful Laitel arata 2 ore si 30 min. pana la Varful Negoiu si exact acelasi timp in sens opus pana la Lacul Balea. Daca e totuna, hai inainte !

Dupa pauza de hidratare, gustarea energizanta si sedinta foto continuam traseul coborand si urcand, ucand si coborand.

Ajungem in cele din urma la lacul glaciar Caltun (situat la altitudinea de 2 135 m,cu o suprafața de 7 751 m2, si adâncimea maximă de 11,8 m).

In apropierea lacului s-a amenajat un refugiu nou, care impreuna cu cel vechi pot asigura innoptarea turistilor care doresc sa faca popas in aceasta zona. Sunt si cateva corturi pe marginea lacului, vremea fiind ok pentru campare.

Rezervele de apa ajungand la zero, luam exemplul altor drumeti si ne facem plinul de la firul de apa ce se se scurge din lac. Indicatorul arata inca 1 ora si 45 minute pana la destinatie.

Dupa binevenita pauza in care admiram sclipirile jucause ale soarelui pe oglinda lacului, ne avantam spre asaltul final : Varful Negoiu !

Trecem prin zona de grohotis pe langa cateva limbi de zapada si respectam indicatiile indicatorului : "Strunga Dracului - inchis, ocolire prin Strunga Doamnei, marcaj linie galbena".

La cca 20 minute de varf simt ca raman fara energie, ca Negoiu e o fata Morgana care pe masura ce te apropii, se indeparteaza...Iau o scurta pauza, inghit un baton fitness :), beau o jumatate de apa si pornesc mai departe, mai sus...

Victorie !!! La ora 13.00 atingem altitudinea de 2535 metri, suntem pe Varful Negoiu !

Panorama ce se deschide de aici e magnifica. Cerul senin e pictat din loc in loc cu cativa valatuci albi. In plan apropiat se vede lacul glaciar Caltun, iar in departare crestele muntilor (inclusiv Moldoveanu) sunt ca si coltii unui crocodil care se arunca asupra liniei orizontului...

In cealalta directie se vede Lacul Vidraru.

Ne facem cu greu loc pe platoul ingust care e destul de aglomerat. Ne asezam rucsaceii unde gasim loc, moment in care o domnisoara blonda il apostrofeaza pe unul din tovarasii mei de drum : "ce crezi ca faci, acolo e rucsacul meu !" . Pe Negoiu nimeni nu ar fi atat de nebun incat sa fure un rucsac, ar trebui atunci sa care doi rucsaci in spinare vreme de 5 ore...

I-am spus prietenului meu sa nu puna la inima, probabil ca e un nou mod de a se face agatamente la altitudine...

Ne hidratam, mancam, facem fotografii, selfiuri etc. Ne intindem pe un colt de iarba si incercam sa receptionam energie cosmica...Avem nevoie de ea la intoarcere !

Dupa cca 1 ora de relaxare, meditatie asupra vietii etc incepem drumul de intoarcere.

As fi dorit sa pot sa scriu ca incepem coborarea, din pacate ne e cazul :(

A urca pe Negoiu inseamna a urca pe 5 munti, si anume o data pe Negoiu (2535 m), de doua ori pe Laitel (2390 m.) si de doua ori pe Saua Paltinului (2345 m.). La dus si la intors.

Ar fi fost super sa existe un traseu pe o linie medie de nivel, sa nu fie nevoie sa-ti dai sufletul tot urcand si tot coborand ! La intoarcere intervine si oboseala, iar Laitel e un mic criminal cu siguranta !

Important e sa nu-ti fortezi limitele fizice, iar atunci cand simti ca nu mai poti, sa te opresti, sa te odihnesti si sa mai bei putina apa. Eu am consumat cca 4 litri si jumatate de apa, iar prietenii mei 4 litri de caciula !

Asadar coboram prin Strunga Doamnei, ajungem la Lacul Caltun, ne aprovizionam cu apa si nu ne putem abtine sa nu ne scoatem bocancii si ciorapii si sa stam 5 minute cu picioarele in apa rece, senzatie de nedescris.

Continuam suisurile si coborasurile, vedem si o caprita neagra (vezi in foto jos, pe pata maro, o pata bej), atacam din nou Varful Laitel, coboram si urcam pe lanturi, cabluri, trecem pe aceleasi poteci inguste nerecomandate celor cu rau de inaltime, urcam din nou pe Saua Paltinului, ultima aprovizionare cu apa, iar cand regasim indicatorul "Balea Lac - 45 min" strigam de 3 ori ura, e doar coboras dar parca si coborasul a devenit la fel de greu ca urcusul, parca avem plumb in genunchi si in bocanci...

Pe ultimii metri ne reintalnim cu cuplul cu catel, acelasi catelus pe care l-am intalnit cu 5 ore in urma pe Varful Negoiu ! Se pare ca micul patruped s-a descurcat grozav, chiar si fara cabluri !

Ajunsi la ora 19.00 in parcare la Balea Lac ne facem cruce, ii multumim lui Dumnezeu ca ne-am intors cu bine si tragem concluzia ca suntem super-eroi !!!

Balea Lac-Varful Negoiu si retur nu e un traseu de o zi (exceptand pe cei cu o conditie fizica peste medie), are un grad de dificultate ridicat, deci nu e chiar o plimbare de weekend asa cum lasa titlul acestui review sa se inteleaga...

Scurt rezumat al traseului :

Balea Lac - Saua Paltinului - 45 min, cruce rosie continuata cu banda albastra. Alimentare cu apa de izvor dupa cca 1 ora de la plecarea de la Balea Lac

Saua Paltinului - Varful Laitel - 1 ora si 30 min, banda rosie

Varful Laitel - Lacul Caltun - 1 ora, banda rosie. Alimentare cu apa de la firul ce curge din lac, dupa unele surse nu ar fi chiar potabila...

Lacul Caltun - Varful Negoiu - 1 ora si 45 min. banda rosie continuata cu Strunga Doamnei banda galbena.

Total 5 ore.

Cca 1 ora popas pe Varful Negoiu

Returul 5 ore (dupa unele surse timpul poate fi imbunatatit la 4 ore, depinde de conditia fizica a fiecaruia).

Ieri seara intorcandu-ma de pe traseu imi spuneam ca doar niste nebuni ar putea pleca intr-o astfel de aventura, sa urci 5 munti intr-o zi in loc sa stai linistit undeva la un mic si o bere, asa cum fac zilnic cu sutele in jurul tarabelor de la Balea Lac.

Astazi insa scriind acest review deja gandul imi zboara spre Moldoveanu...

Vacante frumoase !


[fb]
---
Trimis de raducondurache in 27.08.17 19:26:50
Validat / Publicat: 27.08.17 22:49:04
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL FĂGĂRAȘ.

VIZUALIZĂRI: 3533 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (raducondurache); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P21 limba de zapada, 26 august 2017
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15750 PMA (din 18 voturi)

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

raducondurache [27.08.17 22:36:03] »

webmaster, te rog insereaza video youtube Go Pro-Traseu de creasta Balea Lac- Vf. Negoiu 5:02 (2016)

Multumesc.

webmasterX [27.08.17 22:48:36] »

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Dan&Ema [28.08.17 07:32:37] »

@raducondurache:

Foarte fain traseu de creasta. Mi-e dor de Balea Lac - Negoiu! Mi-e tare dor!

Lacul Caltun si Vf Negoiu sunt speciale!

Iar Strunga Dracului sin mai speciala! Pacat ca a trebuit sa mergeti pe Doamnele, care e sibea ok, dar mai soft ca Dracului.

Pozele sunt deosebite. Ati avut vreme perfecta. Ati fost matinali asa cum este bine la munte.

Multi de bravo!

????

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
webmaster [28.08.17 07:53:13] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

webmaster26 [28.08.17 07:55:00] »

@raducondurache:

Vineri seara innoptam la Casa Andra, Cartisoara, situata la 12 km de Cascada Balea.

Ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

Dana2008 [28.08.17 13:58:50] »

Super excursia! FELICITĂRI! Mie mi se pare foarte greu traseul, dar imaginile compensează din plin efortul depus! Crestele munților, lacurile, capra neagră, prăpastiile, nu oricine ajunge sa de bucure de asemenea experiențe.

Fotografiile sunt minunate!

Bătaia cu bulgări în august este iarăși o întâmplare memorabilă!

Felicitari și pentru atingerea vârfului Negoiu!

Călătorii plăcute!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, raducondurache
Alte impresii din această RUBRICĂRedescoperă masivul Făgăraș:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.1642701625824 sec
    ecranul dvs: 1 x 1