La Doi Cocoşi... „dar unde sunt zăpezile de altădată?”

TIPĂREȘTE

Statistică

Nu se poate! Am căutat în cele 24 de pagini, 360 reviewuri scrise pe AFA la ˝Unde mâncăm în Bucuresti? ˝ şi în ˝Unde mâncăm în apropierea Bucureştiului? ˝ impresii despre restaurantul ˝la Doi Cocoşi˝. Nu mi-a venit să cred. Niciuna. Multe cu Carul cu bere, La Plăcinte, Cocoşatul dar despre Doi Cocoşi nimic.

Pe timpuri

Înainte de 1970-, restaurantul ˝la Doi Cocoşi˝ era renumit fiind administrat de un mandatar. Ştiţi ce era un mandatar, dincolo de termenul folosit în actele notariale sau juridice? Mandatarul era o persoană care lua în locaţie o unitate de alimentaţie publică, restaurant, bodegă, cofetărie. Nu utiliza personal salariat ci muncea împreună cu membrii familiei. Avea dreptul să funcţioneze cu program prelungit până dimineaţa în timp ce unităţile de stat închideau la orele 24, max. 1 Aprovizionarea o putea face şi din alte surse decât de la unităţile de stat, ceeace asigura diversitatea şi calitatea preparatelor.

Localuri ţinute de mandatari ca Bumbeşti, Zori de Zi, Doi Cocoşi au avut mare succes şi au proliferat în perioada dezgheţului ideologic dintre 1967 şi 1970. După ce Ceauşescu a revenit din China şi Coreea de Nord, în 1971 a hotărât să implementeze noua revoluţie culturală de tip maoist. Intelectualilor li s-a interzis orice deschidere spre occident iar micile intreprinderi şi afaceri semi capitaliste au fost desfiinţate.

În 1967 ne luasem prima maşină, o Dacie 1100 albastră cu motor franţuzesc. Cum aveam amândoi carnet de conducere, în iarna 1967/1968 ne-am încumetat să luăm cu noi nişte prieteni, să ieşim din oras pe şoseaua Bucureşti-Tărgovişte şi să mâncăm la Doi Cocoşi. Ţin minte şi acum că zăpada căzuse de curând şi totul era alb şi curat, oraşul era departe, la marginea drumului nu era nicio construcţie dar nouă nu ne păsa, mergeam să mâncăm renumitul pui la ceaun căruia i se dusese buhul în tot oraşul. Nu mai spun ce feeric mi s-a părut interiorul localului, ce gust şi aromă avea vinul alb, ce atmosferă a creat orchestra şi guriştii.

În prezent

Au trecut de atunci 40 de ani. Copii, griji, rate la casă, n-am mai fost la Doi Cocoşi. Zilele trecute prietenul pe care l-am invitat atunci, ne-a făcut propunerea să luăm masa din nou acolo.

Ne-am angajat pe DN1A prin Bucureştii Noi, am depăşit cimitirul Străuleşti şi la începutul şoselei Bucureşti-Târgoviste, pe o construcţie joasă şi cam neaspectuoasă am văzut firma La doi Cocoşi. Nu reţin dacă în 1967 era aceeaşi construcţie modestă.

Fiind foarte cald afară am vrut să intrăm în salon dar un chelner ne-a îndrumat politicos spre terasă pentru că în sala principală seara urma să aibă loc un eveniment. Am trecut printr-o săliţă în care erau expuse neglijent bidoane mari cu apă, un furtun şi alte obiecte. Cred că a fost o impoliteţă din partea chelnerului să ne conducă printr-o anexă. Un alt coridor întunecos împodobit ca un ou de Paşte cu coarne de reni, capete de animale împăiate, ghivece cu flori artificiale ducea spre terasă, sala principală şi toalete. Terasa era acoperită cu o copertină care menţinea atmosfera de etuvă.

Ce am mâncat?

Cum primul lucru pe care l-am comandat a fost berea rece, cu tot sfatul medicilor de a nu consuma alcool pe caniculă, senzaţia de cald s-a atenuat.

A trecut destul timp de la preluarea comenzii şi până la livrare şi m-am gândit că nefiind dever mare respectiv numai câteva mese ocupate, carnea trebuie decongelată şi asta ia timp. De foame, la bere am mâncat chiflele mari aduse pe masă. În nota de plată scrie colaci şi costă 2.80 unul, dar erau doar japoneze de 1 leu, credeţi-mă că ştiu ce spun.

Uitându-mă la meniu şi cum de peşte mă cam săturasem pe la alte restaurante, am comandat în plină vară - n-o să credeţi, - sarmale cu mămăliguţă. Mi-au adus o porţie cu patru sarmale de varză acră mari, cu mămăliguţă, felie de costiţă prăjită şi ardei iute. Insist atât de mult cu descrierea pentru că au fost unele din cele mai bune sarmale mâncate vreodată şi mama şi bunica - Dumnezeu să le odihnească! – gustându-le, ar fi murit de invidie.

Prietena mea a comandat un mix grill cu felie de muşchi de porc la tavă, pui, grătar, un mititel - o porţie enormă iar băieţii mai tradiţionalişti, câte patru mititei-mari cu legume la grătar.

Mi-a părut rău că am poftit la prăjitura ˝Doi Cocoşi˝. Foarte aspectuoasă, un fel de choux a la crème cu sos de ciocolată, numai că înăuntru aluatul era cam cald, frişca era aproape lăsată iar îngheţata din mijloc era doar o părere adică puţină.

Cât a costat?

Preţurile? Mari. Sarmale 28 lei, mix grill 35 lei, 4 mici 20 lei, bere 9-10 lei/ 500 ml, prăjitura 17 lei. În total 230 lei, cu bacşiş 250. Una peste alta, ce să vă mai spun?

Recomandări

Dacă vă recomand restaurantul? Da, dacă vreţi să mâncaţi sarmale ca la mama acasă, dacă vreţi porţii mari bine gătite, nu, dacă vă aşteptaţi la un local deosebit şi la preţuri mai modeste conform înfăţişării locantei.

Am început reviewul parafrazându-l pe Francois Villon, - dar unde sunt zăpezile de altădată? - şi îl termin cu un vers de Eminescu - s-a stins viaţa falnicei Veneţii - de la Doi Cocoşi˝.

Veţi spune că citarea lor într-un review despre un local obişnuit este o impietate. De ce? Primum vivere, deinde philosophare, aşa că…

---

VIZUALIZĂRI: 883 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI