Al doilea tur pietonal prin Rijeka

TIPĂREȘTE

Rijeka am colindat-o destul de mult, la pas în după amiaza primei zile și apoi întreaga zi pe care am petrecut-o acolo. Cu toate astea au rămas destule obiective nevizitate pentru că unul din principiile noastre în excursii sau în alte părți este, cum altfel, unul latin, adică Non numero, sed pondere!

Biserica Maicii Domnului de la Lourdes este oarecum mai departe de zona istorică, spre vest, aproape de autogara din care pleacă și vin autocare din toate orașele Croației și din multe altele ale Europei. Biserica aceasta este destul de nouă, a fost ridicată de ordinul călugărilor capucini, grupul călugărițelor Inimii Sacre în sec. XX, între anii 1904 și 1929. Am găsit destul de puține informații pe net dar am sperat să găsesc acolo o monografie. Orice dar asta nu! Și este o biserică splendidă în fața căreia rămâi pe gânduri admirând-o, o lucrătură aparte în cărămidă roșie și alb-gri. De finanțarea frumoasei construcții se leagă și povestea, adevărată, a “Sf. Johanca ce transpira sânge și sudoare” pentru a obține cât mai mulți bani, cei mai mulți donați de cei săraci cu duhul dar și cu finanțele (de ce oare pare cunoscut și universal acest procedeu?!). Dar înșelăciunea dovedită, Johanca a și fost arestată în 1913. De fapt aici sunt două biserici, prima, modestă, a fost construită până în 1914, a Mariei Alintătoarea de suflete iar mai târziu s-a adăugat Biserica Fecioarei din Lourdes la dorința patronului spiritual de la celebra Lourdes, biserică ce devine o capodoperă a artei italiene ce impresionează prin dimensiuni - 70 m lungime- înălțime, decorurile Viei Dolorosa specifice oricărei biserici catolice dar mai ales prin vitraliile minunate. Iar acustica este, spun specialiștii, perfectă. Am stat și noi în spatele unei coloane și ne-am delectat cu acea muzică divină, aparte, pentru care nu trebuie să aparții catolicismului pentru a te pătrunde. La intrare sunt două scoici imense prelucrate puțin pentru apă, așa cum este în toate bisericile catolice.

Această biserică a fost ridicată după o legendă, ori poate un adevăr al credinței creștine ce a iscat furtuni de-a lungul mileniilor și acum mai mult ca oricând. Aici, aproape de Rijeka, pe dealul numit în sec. XIII Tersatto tăietorii de lemne găsesc o căsuță veche fără fundație, în pădure, casă nelocuită dar cu inscripții și icoane, plus pictura unui rege încoronat, în lanțuri. Locul fusese gol acolo, tăietorii de lemne știau asta bine așa că anunță autoritățile. Povestea e lungă, nu o pot scrie aici, căsuța era Casa Sfântă a Mariei, a lui Isus și Iosif din Nazaret, probabil unii dintre voi cunoașteți povestea casei umblătoare și importanța ei în credința creștină, căci a fost locul unde apostolii s-au întâlnit cu Isus după Înviere și au săvârșit prima rupere a azimei, cum spune biserica, primul sacrament! Ei bine, căsuța din Nazaret, orășel ocupat de turci la început de mileniu doi, a “plecat” de acolo, a poposit prima dată la Rijeka, apoi pe proprietățile unei femei, Loretta, a mai migrat de câteva ori și s-a întors la Loretto cum se spune azi. Aceste fapte ale Casei Sfinte au fost cercetate intens de specialiști, de curând. Se zice că nu este un fals, casa peste care s-a ridicat o mare biserică la Loretto este din calcar din zona Nazaret, lemnul vechi este din zona Libanului și nu exista în Italia atunci, dimensiunile corespund urmelor găsite de arheologi la Nazaret, multe dovezi despre care zic cercetătorii că ar fi reale. Și tot cu ocazia acestor cercetări s-au găsit dovezile în Arhivele Imperiale de la Roma că Isus a fost înregistrat la recensământ! Adevăr sau nu eu vă îndemn să vă opriți puțin dacă treceți prin zonă să admirați arhitectura și decorațiile deosebite, să ascultați puțin slujba dacă biserica e deschisă și nu uitați să căutați povestea Casei Sfinte pe net și să o citiți pe toată. În zonă, spre mare, sunt două parcări cu ora și taxa nu este mare. Dacă faceți efortul de a ajunge acolo și veți urca scările, priveliștea Adriaticii și a orașului este splendidă (sus mare atenție la copii sau dacă faceți selfie, balustrada este periculos de joasă).

(Capucinii sunt călugării unui subordin franciscan, au fost printre primii care au adoptat o ținută de culoare maronie completată cu glugă, în italiană “cappuccio” iar gluga mică “cappuccino”. Când, în sec. XVII la modă a ajuns cafeaua cu lapte și gălbenuș de ou, culoarea era asemeni rasei monahale a capucinilor și așa se comanda în cafenele vremii. Dacă acei călugări au băut sau nu și ei cafea cu ou și lapte, nu știu, posibil dar informația, falsă au ba, am găsit-o într-o terasă din Trieste!)

Gara din Rijeka este o altă clădire cândva frumoasă, azi tristă și murdară. Construită într-un singur an - 1890 - de un specialist maghiar în clădiri feroviare, este funcțională și azi. Este aproape de biserica Fecioarei din Lourdes, de aceea am amintit-o aici căci la întoarcerea spre centru treceți pe lângă ea și puteți admira atât arhitectura cât și locomotivele vechi cu abur expuse lateral dar și clădirile vechi din zonă, deși multe sunt abandonate.

Palatul vienezului Annibale Ploech este o clădire frumoasă aproape de port și de Canalul Morții. I-a aparținut celui de al patrulea om important ce a fost în grupul inventatorilor și producătorilor torpilei, primii care au inițiat proiectul au fost un croat și un englez. Aceasta s-a produs prima dată la Rijeka în 1866, aici s-a inventat și fabricat forma care a adus multe distrugeri în războaie și mulți ani a adus bani grei familiilor implicate în producerea și perfecționarea ei. Fabrica din Rijeka a distribuit torpilele pe tot globul, Anglia, Franța, Rusia, Japonia, Suedia și multe alte state au cumpărat de aici până când au obținut, unele, dreptul de a fabrica sub licență. A fost închisă la fix 100 de ani de la invenție, în 1966. Dar ruinele se mai văd și astăzi pe malul mării, n-am fost să vizităm deși aveam în plan, am renunțat pentru că se pare locul nu prezintă siguranță, clădirile vechi se pot prăbuși oricând. Se spune că în viitor se va amenaja și fabrica ca un muzeu.

Mrtvi Kanal / Canalul Morții este zona pe care sunt ancorate azi ambarcațiuni mici și este uneori cam neplăcută olfactiv. De fapt este fosta albie a râului Rječina care se tot revărsa peste acea zonă a orașului așa că s-a hotărât de către împărat mutarea albiei acestuia în anul 1855. Zona prinsă între canal și râu se numește Delta, datorită asemănării ei cu litera greacă și nu are nimic de-a face cu o deltă adevărată. Zona canalului a fost graniță atunci când italienii lui d’Annunzio au creat statul liber Fiume, un moment dramatic care a dus la împărțirea zonei portuare astfel că ambele state au avut pierderi imense. Locul a fost ales de-a lungul timpului pentru mai multe evenimente, de la discursul lui Tito la plecarea italienilor până la vizita papei Ioan Paul al II-lea în 2003.

Peste Canalul Morții sunt două poduri, unul auto din dreptul parcului teatrului și al doilea pietonal, legând parcarea publică de pe Delta cu piața Jelačić și cu frumoasă vedere spre Trst și Turnul Înclinat. Podul pietonal numit Podul Apărătorilor, nou, este din aluminiu și sticlă și este dedicat memoriei soldaților ce au plecat din Deltă la ultimul război de eliberare croat. Alături este și Monumentul Eliberării. Atât la monument cât și pe pod erau mici candele aprinse, chiar seara am văzut un bărbat tânăr aprinzând una pe pod.

Carolina sau Karolina este un nume pe care-l întâlnești foarte des în Rijeka și automat, dacă nu știi povestea, ajungi să te întrebi care-i motivul. Plăcuțe stradale, terase, mici magazine, suvenirur, în port dar și pe plăcuța de lângă unul din tunurile aflate în zona Catedralei Sf. Vitus, datată 1813 și pe care scrie “ Anglia ne-a trimis acest fruct” apare numele de Karolina, eroina lor Carolina (Karolina) Belinich, nobilă a orașului care la 22 de ani, mamă a 4 fetițe și soția comandantului gărzilor naționale, l-a înfruntat pe chei pe comandantul englez ce din port declanșa-se un foc nimicitor spre oraș, în speranța de a distruge armata franceză a lui Napoleon. Ce a discutat timp de câteva minute Carolina cu englezul a rămas secret dar focul a încetat imediat și navele de război au părăsit portul a treia zi. Gurile rele ale vremii spun că frumusețea croatei, silueta ei zveltă și decolteul l-ar fi înduplecat pe englez! Orice faptă bună este pedepsită, doar se știe! Portretul Carolinei este în muzeele orașului, unul l-am văzut și noi. Frumoasă într-adevăr eroina rijekanilor!

Castelul Trsat sau Trst este situat pe un deal deasupra orașului, la 138 m deasupra nivelului mării și aici a fost un punct de observație pentru zonă încă din vremea administrației tribale, o zonă frumoasă accesibilă pietonal dacă se urcă din oraș cele 561 de trepte ale scării Petar Kružić despre care v-am povestit în articolul anterior sau se urcă pe drumul virajat - cam 5 km - printre case frumușele, pe străzi de unde se vede marea și poți să te odihnești la umbra unor pomi bogați. Noi am ales, din lipsă de timp, să urcăm acolo în ziua plecării din Rijeka, pe răcoare și am fost cu mașina. Castelul Trsat este unul din cele mai bune fortificații ce se păstrează azi în Croația, folosit intens de ocupanți dintre care romanii s-au evidențiat prin construirea limesului Liburnia ale cărui ruine se văd și azi pe dealurile Katarina și Kalvarija. Priveliștea este deosebită, merită urcat doar și pentru asta. Dar alături de cetate este o mânăstire ce aparține ordinul franciscanilor. Sanctuarul Sfintei Fecioare de Trst sau cum i se mai spune, Notre-Dame de Trsat din apropiere este deosebit în interior, apoi prin parcul tematic foarte mare cu Via Dolorosa redată în statui mari. Anul acesta sanctuarul a serbat 650 de ani de la aducerea icoanei Fecioarei aici printr-o ceremonie sponsorizată de actualul papă. Singurul papă care a îngenuchiat aici și a sărutat pământul a fost Ioan Paul al II-lea, cel căruia i s-a ridicat și o frumoasă statuie. Despre întreg complexul Trsat am plecat de acasă cu relativ puține informații. Acolo am aflat că nu pot fotografia în interior - biserica- și nici ghid nu este dar am găsit o monografie de cumpărat în magazin. Ușor de zis, greu de făcut! Două măicuțe bine uscate purtau o discuție în croată (oare de ce toate lăcașurile de călugări au și maici în dotare?!), eu stau cu mâna întinsă cu banii exact pe sumă, tensiunea între “sfințiile lor”” creștea rapid, eu dau să atrag atenția că sunt de față și mă grăbesc - cred că a fost bine că nu știu croată ????- trec de tejghea și mă servesc singură, încerc să dau banii, degeaba!!! Până la urmă, gândind că și șoferul meu fierbe afară căci ne grăbeam spre Palmanova despre care v-am scris, o iau ușor pe una din maici de mână și-i pun banii în palmă. Fug spre ușă dar în urma mea un strigăt nici pe departe bisericesc îmi dă fiori, mă întorc și deduc atât cât pot din ce turuia maica cu voce de tunet, în italiană, că am făcut un păcat plecând fără bon!!! Nici o scuză nu am că nu m-am documentat față de acest păcat …. biblic! Obișnuința românească din bisericile noastre mi-a venit de hac tocmai în Croația!!!

Poate mai târziu, peste ceva timp, vă voi povesti despre acest deal Trsat și voi încărca poze din monografie - acolo n-am fotografiat decât exteriorul bisericii căci maicile astea bătrâne au ochi de vultur - istoria este interesantă, legenda dragonului și viața Frankopanilor de asemeni. Deși obosită am citit aproape toată cărticica în prima seară petrecută la Trieste.

Din ce nu am reușit să mai vizităm, vă recomand clădirea care azi adăpostește Arhivele Statului, fostul palat Androcha din sec. XVIII, undeva pe dealuri între vii și plantații de măslini, acolo unde este și Grădina Botanică, apoi Observatorul Astronomic sau stadionul Kantrida ce ocupă locul 3 în lume pe lista celor mai neobișnuite stadioane, fiind chiar pe malul mării dar și multe alte clădiri frumoase. Și tot aici este cel mai mare centru islamic, al treilea din Croația, inaugurat în 2013 și ridicat din donațiile șeicului Qatarului pe care l-am văzut doar de la distanță, construit foarte modernist și a cărui moschee regret că nu am văzut-o pe interior. Și biserica Sf. Romuald o aveam în vedere, acolo unde este cripta soldaților italieni. Deși îmi propusesem să văd primul manuscris al scrierii glagolitice alături de alte peste 100 și în același timp clădirea bibliotecii universitare, am aflat că vizitele se fac doar cu programare, cu foarte mult timp înainte așa că nu am avut ce face. Au rămas, ca de obicei, destule obiective neatinse dar cu Cronos nu te poți lua la întrecere.

Orașul Rijeka are plajă dar este plină de pietre mari așa că nu este prea indicată. Dar de aici se pot face excursii frumoase pe câteva insule sau drumeții în frumoșii munți Velebit pe care noi i-am trecut pe o vreme câinoasă tare însă priveliștile au fost superbe. Nefiind totuși un oraș foarte acaparat de turiști - culmea, doar 6 asiatici mititei am văzut cât am stat acolo - viața este ceva mai ieftină, chiar Bazarul este mulțumitor la prețuri (pentru cei îndrăgostiți de piețele de pește, Rijeka are una într-o clădire istorică construită în sec. XIX special în acest scop). Nu sunt ieftine însă cazările, tocmai pentru că sunt puține.

Nu am conceput aceste două articole despre orașul Rijeka ca pe un tur în care să redau ordinea obiectivelor de vizitat, ar fi greu pentru că totul depinde și de timpul alocat orașului dar și de puterile turistului sau momentul vizitei. Dar cunoscând punctele importante ce trebuiesc văzute, cu zoom pe o hartă obișnuită fiecare își poate face propriul traseu, perimetrul zonei istorice nu este mare.

După ce am hoinărit aproape două zile prin Rijeka, orașul al cărui port a fost printre primele 10 din Europa în secolul trecut, orașul unde s-a creat primul cimitir european pentru animalele de companie, în pregătire să devină muzeu, locul unde sunt sub 150 000 de locuitori dar 11 etnii trăiesc în înțelegere, un oraș oarecum șters, ce pare neimportant, acolo unde au fost acceptate până acum ceva ani 4 limbi oficiale (italiana, maghiara, croata și sârba), pot spune că merită un popas pentru a-l vizita rapid dacă știi puțin ce să cauți. Voi mai scrie puțin zilele următoare despre un loc frumos unde memoria vasului Titanic este vie pentru mândria rijekanilor și de unde am dovada că noi Amfostacolo. De câțiva ani Rijeka a reluat tradiția carnavalurilor în scop turistic, majoritatea vara, zile când Korzo se umple de oameni care vor da banii mult mai ușor să-și cumpere amuletele Moretto/ Morčić, fie ele oricât de urâte sau de scumpe.

Webmaster, rog dacă se poate atașa youtube

Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 2611 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI