Taormina, definiția frumuseții siciliene

TIPĂREȘTE

Am aşteptat excursia la Taormina ca un copil nerăbdător. Auzisem atâtea lucruri bune, văzusem atâtea poze fabuloase, că-mi doream nespus să ajung în frumoasa Taormina. Soţul meu a propus să mergem într-o zi de luni şi s-o petrecem pe toată în oraş, lucru cu care am fost de acord imediat, ştiind deja din experienţa primei săptămâni petrecută în Sicilia că o zi trebuie alocată integral unei anumite destinaţii ca să poţi să înţelegi ceva din ea. Pentru Taormina aveam avantajul că fiind la distanţă de doar 55 km de Catania, aveam autobuz din oră în oră, uneori chiar mai des, atât la dus, cât şi la întors, aşa că planul era simplu: să cutreierăm cât ne ţineau picioarele, apoi urma să ne urcăm în autobuz şi să luăm înapoi calea spre Catania. Biletul de autobuz a costat 8,30 euro/persoană dus-întors, şi în ciuda distanţei mici de parcurs pentru care credeam că o oră ar fi suficientă, m-am înşelat căci, deşi, există autostradă iar opriri nu prea sunt, cu excepţia celei făcute în Giardini Naxos, autobuzul face mai mult pe drum. Aşadar am plecat din Catania de dimineaţă cu cursa de orele 08,00, şi am sosit în Taormina după orele 09,30. De reținut ar fi faptul că spre Taormina cursele sunt operabile numai din Stazione Centrale sau de la aeroportul Fontanarossa.

Despre Taormina

Taormina este cea mai cunoscută staţiune din Sicilia, nu greşesc, cred, dacă spun perla Siciliei, este locul la vederea căruia exclami wow! fără să-ţi dai seama, locul de care s-au îndrăgostit toţi cei care i-au călcat pragul: artişti, scriitori, aristocraţi, capete încoronate, preşedinţi de state, seduşi de frumuseţea acestui oraş. Asta mi-a venit în minte dat fiind faptul că în urmă cu nici două săptămâni, Taormina fusese gazda unui eveniment mondial: summitul G7 la care participaseră greii lumii, iar imagini splendide cu oraşul fuseseră mediatizate de toate televiziunile.

Este situată la nord de Catania, pe la jumătatea distanţei dintre Catania şi Messina, pe coasta estică, iar drumul este o încântare fiindcă pe stânga privirile ne sunt magnetizate de maiestuosul munte Etna, iar pe dreapta marea ne însoţeşte pe tot parcursul. Este un orăşel ce nu are mai mult de 11.000 de locuitori cocoţat, fără exagerare, pe crestele muntelui Tauro, unul dintre versanţii Etnei. De la înălţimea de 200 m, cât are coama pe care oraşul stă suspendat între mare și cer, priveliştea către mare este fascinantă şi spectaculoasă, te lasă fără răsuflare. Din orice unghi te-ai uita către mare, ai toate şansele să rămâi uimit de atâta frumuseţe, căci apa are nişte nuanţe incredibile de verde şi albastru. Iar bougainvillea ca acolo, nu ştiu dacă voi mai vedea atât de curând, căci planta aceea te vrăjeşte pur şi simplu.

Taormina contrastează teribil cu restul Siciliei din punctul de vedere al stării materiale, este un orăşel stilat şi bogat, cu vile luxoase şi arătoase, departe de situaţia generală din insulă, cu mai puţină bunăstare. Taormina nu este deloc o localitate pitorească plină de localnici care să aibă îndeletniciri casnice, ci este o staţiune rafinată, comercială în care absolut fiecare clădire din centrul vechi este un restaurant, hotel, bar, magazin de ceva, în general aranjate cu bun-gust. Este o destinație de vacanță aparte, aproape exclusivistă aș zice, cu prețuri pe măsură.

Însă, Taormina este una dintre cele mai vechi așezări din Sicilia, fiind întemeiată în secolul al IV-lea Î. C. sub numele de Tauromenium de vechii greci ca o colonie a puternicului oraș Naxos, pe urmă având o istorie tipic siciliană, căzând mai întâi sub dominație romană, apoi fiind cucerită de arabi, normanzi și spanioli. Centrul său vechi este un melanj de monumente antice și medievale ce supraviețuiesc într-o simbioză aproape perfectă, făcându-l pe turist să creadă că s-a apropiat de paradis. Acum două secole, Taormina a fost inclusă în itinerariul Marelui Tur, călătoria vestită întreprinsă de tinerii din înalta clasă ce voiau să cunoască locurile istorice din antichitate și renaștere, ceea ce i-a sporit popularitatea, devenind o oprire obligatorie în cadrul acestuia și primind numeroși vizitatori.

Plimbarea prin Taormina

Am ajuns în Taormina, autobuzul lăsându-ne în autogara de pe Via Luigi Pirandello, după ce urcase anevoios pe o șosea îngustă, plină de serpentine, oferindu-ne, în schimb, imagini spectaculoase. Acolo ni s-a spus că suntem la o aruncătură de băț de centrul istoric în care vom pătrunde pe Porta Messina și vom da de un punct info. De fapt orașul se desfășoară în trepte cățărându-se pe versanți, având o stradă principală, Corso Umberto I, ce ține de la Porta Messina (nord), la Porta Catania (sud) , în jurul căreia acesta vibrează intens de viață. Apoi am remarcat stația de telecabină Funivia construită în 1992 ce face legătura strânsă și rapidă cu plaja Mazzaro.

Am intrat pe Porta Messina ce ne-a condus în Piazza Vittorio Emanuele care are pe-o latură Palazzo Corvaja, o clădire veche cu elemente arabe, normande și gotice catalane. Acum, acesta găzduiește, imediat la intrare, centrul de informații turistice unde era mare vânzoleală: unii turiști ieșeau, alții vroiau să intre. Am primit cu multă căldură hărți, pliante și răspunsuri la toate întrebările. Firește că primul obiectiv recomandat dar și prestabilit a fost amfiteatrul grecesc (Teatro Greco) , simbolul Taorminei, din care greii conducători ai celor mai dezvoltate state de pe mapamond salutau lumea, fluturând din mâini, la recentul summit G7 de la finele lunii mai.

Urcând pe via Teatro Greco realizezi că amfiteatrul este magnific și electrizant deopotrivă, judecând după afluxul de turiști și amplasarea superbă a acestuia, la peste 250 m deasupra mării. Grecii au proiectat amfiteatrul în secolul al III-lea Î. C. tăindu-l în deal, cu o panoramă spectaculoasă, cu scopul de a servi drept fundal pentru piesele de teatru. Are o acustică perfectă, spectatorii din spate putând să tragă cu urechea la cei din primele rânduri. Romanii l-au reconstruit în secolul al doilea D. C. sacrificând câteva locuri și o parte a scenei ca să facă o arenă circulară, pentru luptele gladiatorilor. Este cel de-al doilea teatru din Sicilia ca mărime, după cel din Siracusa. Intrarea în obiectiv costă 10 €/persoană.

Într-adevăr, priveliștea ce se deschide în fața ochilor către mare este splendidă: atât spre Giardini Naxos, la sud, cât și către Mazzaro, la nord, iar mediana Isola Bella, micuța și cocheta „insulă” unită totuși cu pământul Siciliei printr-o limbă de nisip captivează și ea, indiscutabil, atenția. Teatrul în sine este destul de „aranjat”, având scena și multe rânduri de scaune refăcute și îmbrăcate cu scânduri de lemn pentru a putea fi practicabil, însă, repet, poziția sa este punctul forte. Am zăbovit acolo mai mult de două ore, fotografiind din toate unghiurile posibile, admirând necontenit peisajele, în final vizitând și Antiquarium, un mic muzeu unde erau expuse obiecte găsite în sit. Ne-am desprins cu greu și am lăsat teatrul în favoarea Villei Comunale (Parco Duchi di Cesaro) , superba grădină publică a orașului până la care am coborât pe-o străduță extrem de pitorească. Cu vedere spre Giardini Naxos, această grădină bine îngrijită are palmieri și banani, păsări și plante exotice, un monument închinat marinarilor din Taormina și multe clădiri frumoase cu arhitectură aparte.

Ne-am plimbat doar un pic fiindcă este imensă și nu am fi avut timp s-o parcurgem pe toată, de fapt ea coboară până aproape de mare și cum scopul nostru era să descoperim hățișul de străduțe mici și încâlcite ale Taorminei, cu harta în mână, ne-am propus să vedem un obiectiv situat în apropiere, numit Naumachie. Este o construcție antică de dimensiuni considerabile, lungă ca un zid, cu nișe largi încorporate, care nu se știe exact la ce-a folosit, crezându-se totuşi că era utilă chiar şi pentru a păstra rezervele de apă.

Pe urmă, ne-am trezit din nou în Piazza Vittorio Emanuele lângă Palazzo dei Congresi, un edificiu de seamă și ne-am gândit să vedem termele romane spre care am văzut un indicator. Nu pot spune că era mare lucru de capul lor, fiind într-o stare destul de degradată, înghesuite între clădiri ca şi odeonul roman, aflat oarecum ascuns în spatele chiesei Santa Caterina. Apoi, ne-am lansat pur şi simplu pe pietonala Corso Umberto I, principala stradă a Taorminei care forfoteşte de turişti şi abundă în clădiri medievale, prăvălii, magazine stilate pline de culori vii. Din aceasta pornesc perpendicular, de cele mai multe ori pe scări, străduţe înguste care urcă sau coboară şi pe care abia au loc să treacă două persoane una pe lângă cealaltă. Tot pe Corso Umberto I îşi fac şi localnicii passeggiata, adică plimbarea de seară, pornind de la Porta Messina, până la Porta Catania.

În ziua aceea, în Taormina era mare sărbătoare, căci oraşul era gazda ediţiei a şasea a festivalului culinar Cibo Nostrum în care urmau să se întreacă, începând cu orele 18,30, o mulţime de chefi din toate colţurile Italiei care aveau mesele înşirate de-o parte şi de alta a Corso Umberto I. La un moment dat, la una dintre gelateriile de pe stradă, am văzut un afiş din care reieşea că localnicii avuseseră iniţiativa inventării unui nou sortiment de îngheţată numită Coppa Trump, în care se regăsea, evident, chipul preşedintelui american a cărui amintire recentă la Taormina inspirase la creaţie. N-am rezistat şi am savurat şi eu o asemenea cupă zdravănă, precum şi canolli de la un alt local tradiţional.

Una dintre cele mai renumite pieţe din Taormina este Piazza IX Aprilie, în scuarul căreia se poate sta la una dintre numeroasele cafenele pentru a admira marea, de altfel puncte de bellevue sunt mai peste tot în oraş. Pe una dintre laturile pieţei se află fosta bazilică SanAgostino, astăzi Biblioteca Comunale, pe alta, Chiesa di San Giuseppe, iar pe alta impunătorul Turn cu Ceas sau Porta di Mezzo prin care trebuie să treci pentru a merge mai departe. Şi Piazza IX Aprilie era înţesată de mese, chefi şi ajutoarele aferente ce se pregăteau de competiţie. La câţiva paşi, urcând câteva trepte am dat de Palazzo Ciampoli, apoi odată ce-am revenit pe artera principală, am intrat în Piazza Duomo, o altă piaţă vestită a Taorminei. Aici se află două monumente importante: Duomo sau Chiesa Madre, datând din secolul al XIII-lea, închinată lui San Nicola di Bari, o biserică ce are şase coloane antice din marmură şi un basorelief înfăţişând arborele vieţii şi Palazzo dei Giurato, astăzi Municipio, adică primăria. În mijlocul pieţei tronează o fântână barocă ce are în vârf un centaur, sau mai bine zis, o centaură :), simbolul Taorminei, care este, în acest caz, de sex feminin. Apoi ne-a atras atenţia un indicator ce ne conducea la un mozaic din perioada elenistică. Deşi ştiam că nu ar mai putea să ne impresioneze nimic după mozaicurile de la Villa Romana del Casale, ne-am dus să-l vedem, după care am dat de Chiesa del Carmine. Traseul de pe Corso Umberto I se încheiase, căci ajunseserăm la Porta Catania, dincolo de care era platoul piezzei San’Antonio. Acolo, alt punct excelent de belvedere, altă sesiune foto.

Ne hotărâm să nu ne întoarcem pe aceeaşi stradă, ci să ne „pierdem” pe sinuoasa Via Roma, mai întâi coborând, apoi urcând, ca în final să „picăm” tot în Piazza IX Aprilie. Pe Via Roma am identificat Palazzo Duchi di San Stefano şi Convento San Domenico, două clădiri istorice emblematice şi în timp ce înaintam pe strada strâmtă cu sens unic, ne mai opream din loc în loc să ne desfătăm privirile cu imagini de vis. Ajunşi din nou pe artera principală a Taorminei, constatăm că pregătirile pentru festival sunt pe terminate, iar aglomeraţia și agitația puneau stăpânire pe oraş, căci ora de începere era pe-aproape. Ieşim pe Porta Messina şi aruncându-ne ochii pe ceas, ne dăm seama că ne mai putem permite un răgaz luând-o în sus spre chiesa San Pancrazio, construită pe ruinele templului închinat zeităţilor egiptene Isis şi Serapis. San Pancratio este patronul spiritual al Taorminei, iar în interior, în altar, se poate vedea o statuie a sfântului. Apoi am mai văzut Fontana e Arco dei Cappucini şi chiesa dei Cappucini, aflate în apropiere.

Fiindcă ziua era pe sfârşite iar picioarele noastre ne implorau insistent să le mai cruţăm, am plecat către autogară să ne putem îmbarca spre Catania.

Concluzie

Această excursie a fost o reală încântare, întâlnirea cu campioana frumuseţii siciliene, aşa cum îmi place mie să-i spun Taorminei, fiind un eveniment de care-mi voi aminti cu mare plăcere. Am rămas cu regretul că nu am ajuns la Castelmola, orăşelul care se vede deasupra Taorminei ca şi cum ar fi agăţat în vârf de munte, un adevărat cuib de vulturi, cu cetatea aferentă. Impresionată până peste cap de Taormina, mă gândeam cum ar fi fost să fi avut cartierul general de vacanţă aici, apoi venindu-mi în minte preţurile ei umflate, am tras concluzia că nici Catania nu a fost o bază rea, dar, cu certitudine, Taormina ar fi fost minunată. Dacă recomand? Fără niciun dubiu: daaaaaaa!

Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 11806 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI