Borgosesia / Festivalul folcloric international 'Folkestate'

TIPĂREȘTE

Borgosesia este un oras cu cca. 14 mii locuitori, situat in zona Italia de nord-vest, regiunea Piemont, provincia Vercelli.

Am poposit aici vreme de 10 zile la sfarsitul lunii iunie a anului 2006, impreuna cu ansamblul folcloric si de dansuri populare al Casei de Cultura a Sindicatelor Pitesti – “Plaiuri argesene”, invitat atunci de ansamblul similar local “Citta di Borgosesia” la editia jubiliara (a zecea) a festivalului folcloric international “ Folkestate”.

In ce ma priveste, eram doar un membru al “staffului” ce a organizat deplasarea, dar zilele petrecute la Borgosesia le-am trait aidoma si dupa acelasi program ca al celorlalti participanti, fie ei dansatori, solisti vocali, membri ai tarafului sau coregrafi. Faptul ca nu prea am avut loc de initiative personale sau deplina libertate de miscare pentru a valorifica toate obiectivele turistice din zona, a fost de fapt o binecuvantare, caci programul pregatit de gazde a fost ales in modul cel mai fericit, impletind plimbarea cu munca si relaxarea cu distractia.

Autocarul nostru a ajuns in Borgosesia la primele ore ale diminetii, cand nici soarele nu rasarise bine. Localnicii inca nu se trezisera, asa ca am fost nevoiti sa asteptam vreo trei ore pana ce “bunele maniere” ne-au ingaduit sa-i sunam pe organizatori si sa le anuntam sosirea. In tot acest timp am hoinarit pe strazile pustii, facand o prima cunostinta cu orasul: cladiri vechi dar foarte bine intretinute, stradute pavate si perfect curate, ferestre, garduri si gradini pline de flori; multa verdeata in jardinière si in parcuri; terasele restaurantelor desteptandu-se in racoarea diminetii: se desfaceau umbrelele de soare, se rearanja mobilierul, se asterneau fete de masa colorate si vesele. Era liniste si pace, era atmosfera pe care o rememorez si acum de multe ori dimineata foarte devreme cand se intampla sa savurez o ceasca de cafea, asa cum am savurat-o acolo, la Borgosesia, alaturi de o delicioasa prajitura de casa si frisca pe saturate.

Dupa prima intalnire cu binevoitoarele noastre gazde am fost condusi la locul de cazare. Nu era vreun hotel, pensiune, nici macar un internat ca pe la noi sau vreun camin studentesc. Cu totii (vreo 40 persoane) am dormit urmatoarele zece nopti in sala pentru manifestari sportive a orasului. Desi la prima vedere parea a fi o locatie neinspirata si incomoda, zilele petrecute acolo ne-au dovedit ca nu era asa, ba dimpotriva, a fost ca intr-o familie , cadrul perfect pentru a ne cunoaste mai bine, noi intre noi si noi cu gazdele noastre. Nici in privinta confortului nu ne-am putut plange. Sala de sport fusese amenajata admirabil: paturi cu saltele si lenjerie noua, mese, unelte pentru autointretinerea curateniei, dusuri si grupuri sanitare incapatoare, separate pentru barbati si pentru femei, difuzoare conectate la reteaua de radio, detergent si masina de calcat pentru reinprospatarea hainelor. Nu aveam televizor, dar s-a dovedit ca nici nu am fi avut ce face cu el : in toate zilele eram plecati , iar seara cand reveneam era prea tarziu si eram prea obositi ca sa mai avem chef de vizionare.

Zilele ce au urmat au fost desavarsite. Am calatorit de multe ori prin tara si prin strainatate, dar niciunde nu m-am simtit ca acasa, asa cum mi-a fost dat sa simt atunci. Pentru ca una e sa vizitezi un oras, un obiectiv turistic, o opera de arta sau a naturii si sa le contempli pe dinafara ca pe niste exponate puse pe rafturi si alta este sa le cunosti din interior, sa traiesti in mijlocul lor. Numai astfel chiar si cele mai banale locuri devin de neuitat. Asa am simtit eu in cele 10 zile petrecute la Borgosesia, in atmosfera prieteniei si generozitatii desavarsite. Spun asta, rememorand programul fiecarei zile, derulat totdeauna in compania membrilor ansamblului folcloric “Citta di Borgosesia”: micul dejun pregatit chiar de acestia (si ce asortat mic dejun!! ), deplasare intr-una din localitatile din provincia Vercelli (in fiecare zi alta), unde se servea si pranzul, de cele mai multe ori intr-un décor rustic dar foarte sofisticat. Pana la spectacolul nocturn prezentat de toate formatiile artistice invitate la festival, aveam program de voie, adica timp suficient pentru a vizita imprejurimile, a face fotografii sau pentru discutii si schimb de impresii cu gazdele sau membrii altor ansambluri. Nu cunosc limba italiana, dar atunci am invatat foarte multe cuvinte si expresii din aceasta limba. Am reusit astfel sa comunicam foarte bine, folosind cate putin din italiana, franceza, engleza si chiar romana, care seamana atat de bine cu italiana. Seara, in centrul special amenajat al localitatii, in prezenta localnicilor (n-am crezut ca intr-o tara occidentala sa existe un asa mare entuziasm si interes, o atat de mare participare la un eveniment cultural dedicat unor traditii considerate de unii invechite si ca atare de multe ori uitate sau ignorate) se desfasura spectacolul comun al tuturor formatiilor artistice participante la festival (din alte tari: Bulgaria, Letonia, Grecia, Rusia si Argentina, iar din alte provincii italiene cele din Calabria, Sicilia si Toscana). La finalul fiecarui spectacol localnicii ofereau o cina comuna in aer liber, in cursul careia participantii fie porneau un concurs ad-hoc de cantece si strigaturi, fiecare pe limba lui, fie incercau sa invete unii de la altii pasii dansurilor traditionale. Ce mai, pana spre miezul noptii, distractia ii unea pe toti.

Despre bucataria locala ce sa mai spun! ? Desi doar la micul dejun nu se serveau paste, varietatea si gustul lor cu totul special, m-au determinat sa adopt si acasa meniul cu paste (am notat chiar si cateva retete de la prietenii mei italieni). Nu am avut ocazia sa mananc pizza la mama ei acasa, in schimb m-am desfatat aproape la toate mesele (excluzand micul dejun, desigur) cu diverse sortimente de vin rosu italian, pe care gazdele noastre il considerau, in cantitati rezonabile fireste, nu o bautura, ci un aliment absolut necesar digestiei.

Si iata ca a venit si momentul inchiderii festivalului! La final, ansamblul “Plaiuri argesene “ a fost rasplatit cu locul I, primind diploma de onoare pentru prestatia sa. In plus, organizatorii ne-au pregatit o surpriza: o ultima vizita la Alagna – statiune turistica asezata la poalele Alpilor, chiar in vecinatatea varfului Monte Rosa si a Zermattu-lui elvetian. Dar despre aceasta excursie va voi povesti altadata.

Ce spun despre satisfactia acestei calatorii? Nu gasesc pe moment un superlativ, dar de fapt ce nevoie am de el? A fost cel mai frumos si de ce nu, mai roditor concediu, pentru ca atunci mi-am facut prieteni noi cu care inca mai corespondez, atunci am fost invitata pentru prima data (si ultima) in casa unei familii de italieni, atunci am descoperit ca nu exista granite intre generatii si nici intre etnii, atunci am inteles ce frumoasa este lumea cand e pace si intelegere …

Fotografiile facute la Borgosesia nu sunt de cea mai buna calitate. La acel moment nu dispuneam de o camera foto digitala, iar la scanare calitatea lasa de dorit. Oricum, va puteti face o impresie.

ACCES: Autostrada A4 Torino-Milano pana la Biandate, apoi A26 Genova - Simplon Voltri pana la iesirea din Romagnano Sesia-Ghemme. De aici se intra pe A 299 spre Alagna.

---

VIZUALIZĂRI: 2312 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI