Manchester de ieri şi de astăzi

TIPĂREȘTE

Manchester este ca întindere şi populație cel mai mare oraş din Marea Britanie, după Londra, şi din punct de vedere economic este este cel mai dezvoltat, după Londra. Aici este cea mai extinsă rețea de autobuze, după Londra, şi cel mai intens trafic aero, după Londra. Nu sunt nicăieri mai multe posturi de radio, decât în Londra, şi deasemeni cele mai multe consulate, din afara Londrei. Dar Manchester este mândru de a fi înaintea capitalei la unul dintre cele mai importante fenomene din ultimii 150 de ani: fotbalul. Manchester nu a acceptat niciodată supremația Londrei în fotbal şi a dovedit aceasta pe dreptunghiul de gazon verde englezesc. Şi de altfel la acest capitol ei consideră Liverpool-ul un adversar de calibrul lor şi nu Londra.

Arhitectura oraşului cuprinde o alternanță de clădiri medievale, victoriene, moderne, dovedind istoria zbuciumată a acestor locuri în ultimul secol, cu bombardamente şi atentate, dar şi perpetua înnoire şi evoluție a urbei. Manchester-ul oferă multe călătorului curios, dornic să-l cunoască. Înconjurate de reclame sau mai ascunse, obiectivele turistice sunt variate şi iubitorul de arhitectură, pictură, istorie, literatură sau fotbal va fi mulțumit cu ce va descoperi. Şi ce este foarte important, căci cei mai mulți dintre noi nu suntem milionari, intrarea în majoritatea cazurilor este liberă. E greu să cuprinzi oraşul în doar două zile, mai ales dacă ploaia îți ține companie, dar nu m-am dat bătut şi seara, chiar dacă murat bine, am fost foarte mulțumit cu ce am vizitat. Într-o ordine aleatoare voi aminti locurile pe unde am trecut.

Albert Square (Piața Albert) este dominată de masiva Primărie, o clădire neo-gotică, cenuşie sub ploaia deasă care îmi ținea de urât. În mijlocul pieții un monument comemorează pe Albert, prințul consort al reginei Victoria.

Catedrala anglicană a fost începută în sec. al XV-lea şi ca orice catedrală care se respectă a avut nevoie de mai multe sute de ani pentru a fi terminată. Exteriorul zidit în englezescul stil gotic perpendicular o face să se integreze în peisajul citadin dominat de colțuroase construcții noi. Interiorul impresionează prin mobilierul şi structurile din lemn sculptat, înnegrit de vreme, în ton cu pereții scorojiți. Alături de catedrală, în Centrul pentru vizitatori, mai mult o mică librărie, se găseşte Podul suspendat, un pod din sec. al XV-lea. Este aproape îngropat în perete şi dacă nu ştii ce trebuie să vezi nici nu-l bagi în seamă.

Galeria de artă este găzduită de mai multe clădiri, eu vizitând-o pe cea din Mosley Street, tributară clasicismului grec, cu o fațadă de templu antic cu şase coloane ionice şi un atic având în mijloc o ferestră rotundă. A fost proiectată de Sir Charles Barry, cel care a construit şi mult mai celebrul Palat al Parlamentului din Londra. Am găsit un muzeu foarte englezesc, cu o amplă colecție cuprinzând lucrări ale pictorilor pre-rafaeliți, precum William Holman Hunt, Ford Madox Brown, Wynford Dewhurst, dar şi opere ale lui J. M. W. Turner, Claude Lorain sau Canaletto (Bernardo Bellotto). Sunt expuse multe peisaje din locuri şi epoci diferite, dar şi personaje senzuale precum Syrinx pictată de Arthur Hacker, Sappho de Charles Auguste Mengin sau țărăncuța naivă a lui Thomas Gainsborough. Controversata lucrare "Sirenele si Ulise" de William Etty ocupă un perete întreg, dar şi atrage atenția tuturor.

Muzeul ştiinței şi industriei este amplasat în fosta gară din Liverpool Road, prima gară de călători din lume, într-un spațiu care te duce cu gândul la Revoluția industrială şi la epoca manufacturilor. Canalele din apropiere, din Castlefield, nu fac decât să-ți ajute imaginația în a completa decorul. Atât doar că lipsesc şlepurile înnegrite de fumul de cărbune, locul lor fiind luat de nave de agrement sau de mici vase pentru turişti. Muzeul aduce un omagiu lucrătorilor din oraşul supranumit Cottonopolis, celor care au lucrat în industria textilă, celor care au inventat şi inovat în această branşă, nume poate uitate astăzi. Maşinării greoaie cu zeci de bobine de ață se odihnesc privite şi fotografiate de vizitatori. Dar Revoluția industrială a continuat şi după cel de-al doilea război mondial, doar că la un nivel tehnologic mult mai complex. În 1948 Universitatea din Manchester câştiga cursa pentru inventarea primului calculator modern, cu computerul numit "Baby", capabil a rula un program instalat în propria sa memorie. Dulapuri pline cu componente electronice, cu mii de cabluri de legătură, au reprezentat un pas mare al ştiinței, cu toate că azi o simplă tabletă este infinit mai performantă. Un alt corp al muzeului, deschis într-un hangar situat vizavi, aminteşte de realizarile din domeniul aviației şi automobilelor. Avioane experimentale, precum triplanul lui Edwin Alliott Verdon Roe (de fapt o replică din 1952), întâiul aeroplan britanic care în 1909 a zburat cu succes şi PIA, primul turbojet britanic care în 1954 a depăşit bariera sonică, sunt vedetele expoziției, deşi alte aeronave îți captează atenția prin mărime sau design. Dintre automobile mi-a atras atenția un Rolls-Royce fabricat în Manchester în 1905 şi folosit de însuşi Henry Royce. Compania Rolls-Royce a pornit la drum în urma întâlnirii din 1905 de la Hotelul Midland din oraş dintre Henry Royce şi Charles Rolls. Şi firma Ford a avut o fabrică în Manchester, în muzeu aflându-se un Ford model T fabricat prin 1912.

IWM North (Imperial War Museum) este undeva în vestul ora1ului, pe malul canalului care face legătura cu Liverpool, într-o clădire cu aspect futurist. În curtea largă te întâmpină un tanc T 55 capturat în luptele din Irak, produs în fosta Uniune Sovietică în anii Războiului Rece. Nu se încearcă o rememorare exhaustivă a perioadelor când soldații Maiestăților Lor au luptat, ci doar o trecere în revistă a locurilor pe unde militarii britanici au participat la diverse conflicte armate. Un tun de 13 pounds frumos vopsit, dar "cârpit" cu o placă de metal în locul unde un proiectil german l-a lovit, aduce aminte de bătălia de pe Marne şi de prima conflagrație mondială. Jurnalul unui marinar de doar 17 ani de pe HMS Hood, mândria marinei britanice, scufundat în strâmtoarea Danemarcii, sau boneta altuia de pe HMS Belfast, combatant în luptele de la Capul Nord, reprezintă Royal Navy, cea care a pierdut peste 80.000 de oameni în al doilea război mondial. Turela din pupa a unui bombardier Wellington, armată cu două mitraliere Browning 7.7mm îmi reînvie în memorie acțiunile desfăşurate de Royal Air Force deasupra Germaniei, aşa cum le-am văzut eu în filme. Şi tot de la aviatori în vitrină mai este expusă şi îmbrăcămintea din piele căptuşită cu blană care încerca să mai atenueze efectele frigului crunt de la înălțime. Războiul rece nu a fost uitat, căci înfruntarea dintre cele două blocuri militare a fost de peste patru decenii. Un Kalashnikov sau o beretă cu stea roşie în frunte sunt de foarte familiare tuturor. Mulțimea exponatelor, dar mai ales prezentarea lor modernă şi dinamică te pot face uşor să uiți de timp.

Muzeul Național al Fotbalului nu este la înălțimea celui din Dortmund şi ca să fiu răutăcios, deoarece nici rezultatele echipei naționale a Angliei nu suferă comparație cu cele ale germanilor. Preistoria fotbalului englez, care coincide cu preistoria fotbalului mondial, era reprezentată de un tricou purtat de unul dintre fotbaliştii englezi la primul meci "internațional", dintre Anglia şi Scoția din 1872. Prezentarea continuă cu echipament sportiv de acum multe decenii, mingi cu şiret, cupe şi trofee. Desigur celebrarea a 50 de ani de la cucerirea titlului mondial pe Wembley în 1966 este la loc de cinste. Tricourile lui Jacky Charlton şi Bobby Moore, trofeul decernat lui Bobby Charlton pentru cel mai bun jucător al turneului, imagini filmate, documente, toate vor să amintească temporara supremație a naționalei Albionului. O fotografie de dimensiuni mici este argumentul forte în disputa golului decisiv din finală. La acelaşi capitol germanii au arătat că nu au uitat încă momentul  (vezi Muzeul Fotbalului din Dortmund). Mi s-a părut destul de sterp acest muzeu la care venisem totuşi cu mult mai multe aşteptări.

John Rylands Library (Biblioteca John Ryland) îşi are sediul într-o construcție considerată o capodoperă a goticului victorian. Încercați să vă închipuiți o catedrală în care icoanele sunt înlocuite de grupuri de cărți şi veți avea imaginea acestei biblioteci. Enriqueta Augustina Rylands, văduva unui bogat om de afaceri, a achiziționat în 1892 colecția de cărți vechi a celui de-al cincilea conte Spencer şi în 1901 o colecție de mai mult de 6000 de manuscrise (în peste 50 de limbi) a contelui Crawford. Cărți rare au fost adăugate necontenit rezultând o bibliotecă cu adevărat impresionanată. În dulapuri uriaşe sau în vitrine se odihnesc incunabule valoroase, cel mai timpuriu text cunoscut al "Noului Testament" (fragmentul Sfântului Ioan), un exemplar al Bibliei Gutenberg, ediții princeps. În linistea solemnă care domnea în sala cea mare, printre cei care studiau aplecați deasupra meselor se plimbau nestingheriți, dar total tăcuți, mulți vizitatori, singurele zgomote auzite fiind click-urile aparatelor foto.

Chetham's Library (Biblioteca Chetham) este cea mai veche bibliotecă publică din Marea Britanie, fondată la mijlocul sec. al XVII-lea. Funcționează împreună cu Şcoala de muzică într-un decor medieval total diferit de modernul Muzeu al fotbalului, situat alături. Vizitele sunt gratuite, dar la ore strict specificate, şi în ciuda vremii câineşti de afară ne-am adunat un grup mic, multinațional. Biblioteca se mândreşte cu un număr de vreun sfert de milion de cărți, reprezantând cam 3,5 kilometri de rafturi. Cel mai valoros volum este Flores Historiarum, un manuscris medieval realizat la mănăstirea Sf. Alban în sec. al XIII-lea. Un alt motiv de laudă al bibliotecii, mai puțin apreciat de mine, a fost vizita din vara anului 1845 a tânărului de 27 de ani Karl Marx. Acesta, împreună cu prietenul său Friedrich Engels, a studiat timp de şase săptămâni diverse opere ale unor economişti englezi. Rezultatul îl ştiți cu toții.

Ordsall Hall Museum este un conac englezesc care se găseşte în mijlocul unei zone pline de locuințe contemporane, de sedii de firme, ateliere. Ceva foarte obişnuit în Manchester. Ordsall Hall datează din sec. al XIV-lea şi îşi deschide porțile mulțimii de oaspeți dornici de o călătorie în timp. Fantomele sunt pe lista cu atracții, ca la oricare conac sau castel britanic.

Piața Shambes te face să crezi că te-ai întors în vremurile marelui Will chiar şi sub rafalele nemiloase de ploaie. Doar că fosta zonă a măcelarilor nu mai este asediată de băltoace şi noroi, iar mirosurile pestilențiale sunt o amintire. Ce-i drept înfățişarea fostului han Old Wellington este la fel de pitorească precum cu patru veacuri în urmă, dar poziția a fost puțin schimbată. Modificarile care au intervenit în epoca victoriană şi bombardamentele din perioada "blitzkrieg"-ului au făcut din han ultimul exemplar de arhitectura în stilul Tudor rămas în centrul Manchester-ului. Pentru a fi păstrat a trebuit mutat, pe o "plută" de beton, în apropierea catedralei din oraş, o lucrare dificilă, dar nu atât de impresionantă, dacă ne gândim la Bucureşti. A apărut astfel în 1999 noua veche Piață Shambes, plină de farmec.

Stadionul Old Trafford şi muzeul său sunt o destinație obligatorie pentru orice iubitor al fotbalului. Istorie - pasiune - talent şi bani - marketing - reclamă. Acestea sunt reperele după care se ghidează turul organizat de clubul Manchester United, repere care definesc istoria îndelungată a clubului. Reperele care mi-au rămas în memorie sunt însă: înregistrare şi programare on-line, preț piperat, fani şi vizitatori de pe mai multe continente. Plus un fanion al clubului Oțelul Galati, expus exact în prima vitrină pe care am văzut-o.

Manchester a constituit o surpriză plăcută pentru mine. Îmbinarea trecutului cu prezentul l-a transformat într-un mozaic arhitectural unde arta şi-a arătat rigoarea iar ştiința frumusețea. Metamorfoza oraşului nu trebuie să mire, edilii care s-au succedat apreciind corect prioritățile. Iar astăzi Manchester-ul trebuie să fie cochet şi atractiv.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2615 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI