ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.07.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiesti
ÎNSCRIS: 13.07.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 8 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 5 MIN

    Muzeele Florenței cu Firenze Card

    TIPĂREȘTE

    Anul acesta a fost anul in care am reusit sa ajung la Florenta, dupa ce in 2016 am fost in vacanta la Roma. Florenta este un oras de vis si cum scopul principal a fost un tur de forta cultural am optat sa-mi achizitionez un card Firenze Card pentru a putea vizita in liniste cat mai multe muzee si obiective istorice din patrimoniul universal.

    Avantajul acestui card este ca ofera timp de 72 de ore accesul prioritar la 72 de muzee fara rezervare si fara a sta la coada, util mai ales in plin sezon turistic. Pretul de achizitie este de 72 de euro, iar in cazul in care aveti copii pana in 18 ani, acestia au acces gratuit in baza aceluiasi card. Pentru familia mea compusa din 2 adulti si fiica mea de 16 ani a fost ideal pentru ca, cu 144 de Euro am avut acces la ce poate da istoria mai bun omenirii.

    El este rentabil daca vizitati cat mai multe obiective, dar daca vizitati principalele muzee si biserici, isi scoate banii cu prisosinta. Pentru cei care sunt interesati exista si Firenze Card Plus care are inclus si transportul pe autobuz si accesul la reteaua WIFI a orasului. Pe site-ul oficial: firenzecard.it, se dau toate informatiile cu privire la acest card.

    Acum sa o luam pe rand:

    - Galeriile Uffizi

    Cea mai veche galerie de arta din lume, unde membrii familei Medici au adunat una dintre cele mai valoroase colectii de arta din lume. Cum Renasterea a aparut la Florenta nu se putea ca aici sa nu se regasesca unele dintre cela mai importate opera de arta ale omenirii:Michelangelo, Leonardo, Botticelli, Rafael, Giotto si multi, multi alti. Istoria artei la superlativ.

    - Galleria dell’Accademia

    David!!! Florenta este orasul lui Michelangelo iar statuia lui David a devenit un arhetip cultural universal. Este de-a dreptul coplesitoare si trebuie neaparat admirata in toata splendoarea ei. Printre celelate capodopere ale lui Michelangelo se numara si statuile a patru sclavi destinati initial impodobirii mormantului Papei Iuliu al II – lea. Sunt unele din cele mai spectaculoase opera de arta deoarece ai senzatia ca cele 4 personaje neterminate, chiar se lupta sa se elibereze din piatra. Cred ca Michelangelo nu le-a terminat deoarece erau desavarsite asa cum au ramas.

    - Bargello

    Cladirea construita in 1255 a fost initial primaria orasului, ca apoi sa devina sediul guvernului, garnizoana si inchisoare. Acum gazduieste una dintre cele mai importante colectii de arta medievala si renascentista. Michelangelo, Donatello, Verrocchio nu lipsesc. Aici puteti vedea Davidul lui Donatello, prima statuie nud realizata de un artist dupa epoca clasica.

    - Palazzo Vecchio

    Primaria Florentei de secole, indeplineste si astazi acelasi rol. Salone dei Cinquecento cu frescele pictate de Vasari care initial trebuiau facute de catre Leonardo si Michelangelo este una dintre cele mai spectaculoase sali. Masca mortuara a lui Dante va intampina pe unul dintre coridoare. Profesorul Langdon a returnat masca la locul ei…. Urcarea in turnul palatului va ofera o panorama de neuitat a Florentei. La subsolul palatului sunt excavatiile arheologice ale arenei romane deasupra careia s-a construit cladirile din jur.

    - Palazzo Pitti

    Uriasa cladire construita la comanda lui Luca Pitti, un bancher bogat, ajunge in posesia familiei Medici care face din aceasta principala resedinta. Palatul gazduieste un complex de mai multe muzee dintre care cel mai important este Galeria Palatina care cuprinde un un numar impresionant de picturi, printre care si cea mai mare colectie de picturi de Rafael. Apartamentele regale, Museo degli Argenti si gradinile Boboli sunt si ele de neratat.

    - Palazzo Medici Riccardi

    O perioada a fost resedinta familiei Medici ca apoi sa ajunga in posesia familiei Riccardi iar astazi sa fie sediu Prefecturii din Florenta. In Capella dei Magi se afla fresca Procesiunea Magilor in care sunt pictati cativa membri ai familiei Medicii. Unul dintre personajele pictate, am citit undeva, ar reprezenta portretul lui Vlad Tepes.

    - Museo dell’Opera del Duomo, Domul lui Brunelleschi, campanila lui Giotto si baptisteriul

    Aflat in inima orasului, domul catedralei Santa Maria del Fiore proiectat de Brunelleschi domina cerul orasului. Cele 463 de trepte va invita se ajungeti in varf unde puteti admira panorama orasului. Pentru asta trebuie sa va faceti rezervare speciala. Portile estice ale baptisteriul, opera lui Ghiberti reprezinta prima scanteie care aprinde focul Renasterii. Punctul de inceput a tot ce va urma. Originalele se afla, alaturi de alte opere de arta in Museo dell’Opera del Duomo. Campanila proiectata de Giotto si terminata dupa moartea lui, va da prilejul de a admira Domul din alta perspectiva. Fatada catedralei a fost terminata dupa anii 1870.

    - San Lorenzo

    Fatada neterminata induce in eroare ascunzand una dintre cele mai spectaculoase biserici din lume. Proiectata de Brunelleschi si Michelangelo biserica adaposteste cripta Medici cu celebrele statui funerare, unele dintre cele mai importante opere realizate de catre Michelangelo. Tot el a proiectat Biblioteca Medici care adaposteste printre altele si manuscrisul Divinei Comedii a lui Dante. Proiectul fatadei a fost facut tot de catre Michelangelo, dar care din cauza pretului exorbitant nu a fost realizat niciodata. Daca as fi unul dintre miliardarii lumii, asta ar fi primul lucru pe care l-as face.

    - Santa Croce

    Biserica in sti gotic adaposteste importante opere de arta religioasa cat si locul de veci ai unor titani ai umanitatii: Michelangelo, Galileo, Machiavelli, Rossini.

    - Santa Maria Novella

    Contine unele dintre cele mai importante opere de arta din Florenta. Frescele lui Ghirlandaio:”Viata Sfantului Ioan Botezatorul “redau aspecte din viata nobililor florentini.

    - Orsanmichele

    Construita initial ca piata de grane, a fost transformata in biserica. In exterior sunt statuile sfintilor care patronau breslele mestesugaresti din Florenta.

    - Ognissanti

    Locul de veci al lui Botticelli si al lui Amerigo Vespucci.

    - Muzeul de arheologie

    Aici sunt expuse colectii de artefacte etrusce, grecesti, romane si din Egiptul antic.

    - Spedale degli Innocenti

    Primul orfelinat din Europa, contine o mica galerie de arta religioasa cat si o expozitie interactiva cu mici obiecte care au apartinut orfanilor abandonati aici inca de la inceputurile asezamantului si pana cand si-a inchis portile.

    Florenta este toata un muzeu si ofera multiple posibilitati de vizitare, dar pentru cineva interesat de cultura si care petrece mai mult de trei zile in orasul Renasterii, ”Firenze Card” este alegerea ideala. Vacanta placuta!


    [fb]
    ---
    Trimis de Xander in 10.07.17 18:49:37
    Validat / Publicat: 10.07.17 20:07:18
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA. A mai fost în/la: Roma

    VIZUALIZĂRI: 5984 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Xander); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P12 Santa Maria del Fiore vazuta din turnul Palazzo Vecchio
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 14400 PMA (din 17 voturi)

    ECOURI la acest articol

    6 ecouri scrise, până acum

    anidance
    [10.07.17 20:46:40]
    »

    Da adevarat Florenta e magnifica. Tocmai de aceea si eu in luna mai am repetat aventura din anul 2012, cand desi am stat 5 zile in acest oras nu am reusit sa vizitam tot ce ne-am propus. Anul asta am luat cazare in Fiesole (6 nopti)... o experienta unica... si zilnic luam autobusul nr 7 pana in piata San Marco (cap de linie-cap de linie) unde "atacam "obiectivele propuse. Vad din fotografii ca ati vizitat si Capelele Medici cu minunatele sculpturi ale lui Michelangelo. Biletele pentru muzee le-am achizitionat on line si nu am avut probleme cu cozile la intrari. Frumoase fotografii.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    paula mirelaPHONE
    [02.07.21 16:39:48]
    »

    Poate părea stupid, dar, pt. că nu am folosit niciodată acest tip de card, nu înțeleg dacă valoarea lui totală însumează costurile biletelor de la fiecare obiectiv din listă?? (adică, nu mai achiți și contravaloarea biletelor?!).

    Mulțumesc mult și la cât mai multe vacanțe reușite!!

    adsoPHONE
    [02.07.21 17:09:22]
    »

    @paula mirela: Cumparand cardul, aveti liber in toate obiectivele incluse. Pretul total al biletelor din lista este de 3-4 ori mai mare decat pretul cardului.

    Problema e ca nu e timp fizic de a intra in toate muzeele incluse in card, in timpul dat. Merita cumparat doar daca nu va programati alte activitati pe durata de valabilitate a cardului. Chiar si atunci, veti reusi sa vedeti doar o parte dintre obiective - dar cardul ramane rentabil.

    In plus, va ofera avantajul de a nu mai sta la cozi. Desi, la Uffizi sau Accademia tot va fi ceva de asteptat, ca vin multi avand card.

    XanderAUTOR REVIEW
    [02.07.21 18:27:09]
    »

    @paula mirela. Da, cardul acopera costul biletelor. Daca aveti copii minori cardul acopera si intrarea lor (1/card). Noi am reusit pe durata de valabilitate a cardului sa vizitam principalele obiective, deoarece asta a fost unul dintre motivele pentru care am fost la Florenta. Activarea lui incepe din momentul in care vizitati primul muzeu. Daca incepeti la prima ora puteti vizita 2-3 obiective pe zi, mai ales ca vara sunt deschise pana seara tarziu. Principalele atractii sunt grupate foarte aproape unele de altele si nu necesita deplasari lungi, iar unele obiective nu sunt atat de mari incat sa va oboseasca vizitandu-le. Acum cu pandemia nu stiu care este impactul asupra numarului de vizitatori permis. Pot fi unele restrictii de vizitare si cred ca acest card va faciliteaza accesul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    paula mirelaPHONE
    [02.07.21 18:33:54]
    »

    @Xander: Mulțumesc mult, voi sta 12 zile și sper să văd cât mai mult posibil!! Problema era legată de economia de bani, din fericire, timp voi avea (evident, nu atât cât mi-aș dori... dar, clar nu avea vreodată ATÂTA timp undeva!).

    Mulțumesc încă o dată, vacanțe plăcute pe unde vi le doriți!!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    XanderAUTOR REVIEW
    [02.07.21 18:47:07]
    »

    @paula mirela: Cu placere. Vacanta placuta si spor la inghetata!!! Este cea mai buna din lume. ????

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adso, anidance, paula mirela, Xander
    Alte impresii din această RUBRICĂMuzeele Florenței:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055552959442139 sec
    ecranul dvs: 1 x 1