Akrotiri - o pagină de istorie şi o... escapadă pe... Marte... :))

TIPĂREȘTE

În penultima zi a șederii noastre în Santorini, ne-am decis să vizităm situl arheologic de la Akrotiri , precum și renumita plajă, Red Beach , care e în apropiere.

Am luat din nou autobuzul local, cel care merge la Fira și am mers până la intersecția de dinainte de satul Megalochori . Trebuie spus casierului, el te anunță unde trebuie să cobori. Aici am traversat strada, așteptând un alt autobuz, care venea din Fira cu destinația Akrotiri. Biletul costă 1,80 euro pentru ambele mașini, pe sens. Spre norocul nostru am așteptat doar 10 minute, că a și venit autobuzul, am mers cca 10 minute, destinație finală, la sit. Am trecut și prin satul Akrotiri, drumul e foarte frumos, pe partea dreaptă se vede splendid Caldera cu micuțele case albe. În zare am văzut și castelul venețian, iar pe stânga două frumoase biserici. Pe câmp o herghelie de cai, mai depărtată puțin de șosea, cu niște exemplare minunate.

Am coborât, mergând după mulțime, cam toți se duceau acolo, la sit. Ne-am așezat cuminți la rând, la casa de bilete, un bilet costă 12 euro, cam scump, zic eu. Tot complexul este acoperit, a fost o investiție foarte mare, cu fonduri europene, în interior totul este foarte bine amenajat, sunt plăcuțe explicative, în limba greacă și engleză. Ce nu mi-a plăcut, că erau foarte mulți turiști, grupuri, grupuri, cu ghid, spanioli, francezi, italieni, stăteau foarte mult într-un loc, iar podețele pe care se circula, erau adeseori blocate. Fără să vrem, ascultam și noi, explicațiile ghizilor.

Akrotiri este o așezare din epoca bronzului, din perioada minoică, ce a fost distrusă de erupția vulcanică din anul 1627 îHr și îngropată în cenușă.

Cele mai vechi dovezi ale vieții umane aici în Akrotiri sunt din mileniul III î. e. n, atunci când era un sat de pescari și agricultori. Ulterior, în urma schimburilor comerciale cu alte zone din Marea Egee, respectiv Cipru și Creta Minoică, satul s-a dezvoltat, se făcea și comerț cu cupru, Akrotiri devenind un important centru de prelucrare a cuprului. S-au găsit multe produse de ceramică de înaltă calitate și produse de artizanat, toate demonstrând nivelul crescut de cultură. Totul a luat sfârșit odată cu erupția vulcanului, acoperind insula cu cenușă.

Primele excavații aici se fac încă din anul 1867, de geologul francez F. Fouque , după ce unii localnici au găsit pe un deal, la o carieră, niște artefacte vechi.

Wikipedia ne spune că mult mai târziu, între anii 1895-1900, arheologul german Baron Friedrich Hiller von Gaertringen , a descoperit ruinele vechii Thira de pe muntele Mesa Vouno, iar săpăturile mai moderne din 1967 ale profesorului Spyridon Marinatos , cu ajutorul Societății Arheologice din Atena , au dezvăluit încet-încet rămășițele întregului sat acoperit de cenușă de la Akrotiri. În anii ce au urmat, profesorul Christos Dumas , a încercat să descopere amploarea, mărimea satului, au înființat ateliere de lucru, cu laboratoare, spații pentru depozitare, reparații, tratamente, precum și pentru examinarea tuturor obiectelor găsite. Mulți istorici susțin că această așezare și tot dezastrul provocat de erupția vulcanică a fost sursa de inspirație a lui Platon pentru Atlantis .

S-a descoperit un singur obiect din aur, Gold Ibex , ceea ce îi determină pe specialiști să creadă că oamenii au părăsit insula cu mare parte din obiectele de valoare, lăsând în urma lor doar ceea ce nu au putut lua și acestea ascunse în oale mari. O încercare de acoperiș modern s-a prăbușit, astfel că în 2005 situl a fost închis vizitatorilor. El a fost refăcut și redeschis publicului din 2012. Multe fresce descoperite în stare foarte bună au fost duse la muzeul din Fira sau Atena, în culori vii, se foloseau culori pe bază de minerale, așa s-au conservat foarte bine. Culori aprinse, roșu, maro, galben, negru, alb, albastru, au acoperit pereții, se spune că se picta direct pe peretele încă umed. A fost nevoie de mult efort și tehnici speciale pentru a putea desprinde frescele găsite, deoarece pereții erau destul de șubrezi. S-au descoperit multe obiecte de ceramică, vase de gătit, de pregătit mâncarea, vaze de flori, ghivece, căni, căzi de baie, lămpi cu ulei, vase pentru miere, dar și multe obiecte de mobilier, scaune, paturi, mese, acoperite sigur de mult praf vulcanic.

Ceea ce vedem noi azi la situl din Akrotiri, sunt mare parte din zidurile descoperite, case de locuit, chiar și cu două etaje, se văd ramele ușilor, a ferestrelor, am auzit ghizii cum puneau mare accent pe ferestre. Aveau de asemenea sistem de canalizare, de aducțiune a apei, clădiri sofisticate având două sau mai multe etaje, toate astea indicând un nivel destul de ridicat de trai pentru acele timpuri. De fapt toate dovezile duc la ideea că era o civilizație înfloritoare cu o cultură bogată, rafinată, cu gusturi desăvârșite. Prin obiectele și lucrurile descoperite reiese și faptul că orașul avea legături externe puternice cu Creta, Siria, Egipt, dar și cu continentul grecesc, sau insulele dodecaneze.

Populația locală a fost bucuroasă pentru redeschiderea sitului, se pare că au colaborat bine, au existat foarte mulți voluntari internaționali care au ajutat la bunul mers al lucrurilor. Pe pereții interiori ai sitului găsim multe panouri explicative în acest sens, cu pozele oamenilor care au contribuit aici, dar și cu poze de la săpături, de la diverse stadii ale lucrărilor.

Cele mai importante porțiuni ale sitului ar fi Xeste 3 o clădire mare cu cel puțin două etaje, a câte 14 camere fiecare, unite prin mai multe uși, decorate cu picturi frumoase pe pereți, se crede că a fost locul unor ritualuri sacre. Sectorul B unde sunt două clădiri, cea de vest și cea de est. De la clădirea din vest ar fi pictura murală cu antilope și boxeri, iar de la clădirea din est, ar proveni celebra frescă cu maimuțe , maimuțe care urcă pe stânci pe marginea unui râu. O clădire importantă, Casa Doamnelor , denumită așa după fresca găsită aici cu doamnele și papirusul - ce au înfrumusețat pereții casei.

Urmează apoi Casa de Vest , mică, dar foarte bine organizată, la parter cu bucătărie, ateliere, depozite și o instalație de morărit. La etaj o cameră unde se desfășurau activități de țesut, de depozitare a vaselor de lut sau pentru obiecte de toaletă și încă două camere împodobite și acestea cu picturi, cum ar fi fresca cu pescari , fresca tinerei preotese , precum și faimoasa flotilla miniaturală . Xeste 4 , o clădire impunătoare cu trei etaje, se pare după dimensiuni să fi fost o clădire publică. Pereții sunt susținuți cu blocuri de tuf, fiind și acestea acoperite cu picturi, reprezentând figuri masculine. Nu în ultimul rând Complexul Delta , ce cuprinde 4 case, iar una din camerele din est este cea în care s-a descoperit poate una din cele mai frumoase fresce - fresca de primăvară . Aici în această secțiune, s-au găsit multe obiecte de ceramică și bronz.

Sursă de inspirație ,,Santorini Culture & Tradition”

Am petrecut cam o oră sub acoperișul bine realizat al acestui sit, mi se pare o lucrare de mare anvergură, iar ceea ce nu vedem în adâncime, pentru că sunt scări și locașuri pe unde se poate coborî, probabil pentru că încă mai sunt multe de ,,spus” acolo. Nu știu de ce, dar mult mai impresionată am fost de Ancient Thira , (vezi impresii) decât de Akrotiri. Nu am o explicație, e foarte ordonat totul, dar, cumva sec. Poate dacă muzeul cu lucrurile descoperite ar fi fost alături pentru a face legătura ar fi fost altceva. Dar, per ansamblu, e o lecție de istorie și de cultură.

La ieșire sunt toalete, e și un mic chioșc de unde vă puteți lua ceva răcoritoare.

După mica noastră lecție de ,,trecut” zbuciumat, am pornit către plaja roșie, Red Beach sau Kokkini Ammos . Drumul urcă puțin la deal, trecem prin fața câtorva case frumoase, ne apropiem astfel tot mai mult de pereții de stâncă roșietici, vedem o terasă pe dreapta, un restaurant pe stânga, apoi ajungem la o parcare unde cei care vin cu mașina pot opri. O tarabă cu multe fructe, aici în parcare, asaltată de turiști, mai încolo un chioșc, cu băuturi răcoritoare, înghețată, apă rece. Nu oprim acum, o lăsăm pentru întoarcere. Mergem mai departe, pe stânga marea albastră, pe dreapta stâncile negre acum, iar ochii ne fug către o biserică albă, albă, Agios Nikolaos, ce lucește ca un far, în fața muntelui negru.

După ce, fascinați de imaginea parcă ireală a bisericii albe, din fața zidului de piatră neagră, facem cât mai multe poze pentru a imortaliza locul, mergem mai departe pe marginea mării, când auzim ceva muzică. Când ne apropiem aflăm și sursa, un bărbat cu o vioară, sub o umbrelă, ferit de razele soarelui, încântă spectatorii ocazionali, cu ritmuri grecești și nu numai. Toți se opresc să-l asculte, în timp ce în fața ochilor se desfășoară deja plaja cea roșie, e departe încă ce-i drept, mai e ceva de mers, dar impactul e senzațional! O plajă destul de îngustă, o fâșie de pământ roșiatic, străjuit în spate de stânci înalți negri, sau roșii... Dacă nu erau oamenii aș fi zis că am ajuns pe Marte...

Marea nu era foarte învolburată, oamenii se aventurau pentru baie, ba chiar unii făceau plajă pe cele câteva stânci din apă în apropierea plajei. Îl lăsăm în urmă pe omul cu vioara, dar în timp ce melodia se auzea tot mai slab, în surdină, urcăm și coborâm pe pietre, bolovani, trepte, cărare străjuită cumva de o frânghie pe partea stângă.

E bine să aveți încălțăminte sport, ca să nu pățiți ca cei câțiva turiști pe care i-am văzut întorcându-se cu șlapii rupți în mână, desculți. Era forfotă destul de mare pe cărarea strâmtă care duce către plajă, ceea ce îngreuna înaintarea, asta pe lângă faptul că toți opreau să facă poze, din toate unghiurile posibile, selfiuri, dar până la urmă nu ne grăbeam nicăieri, nu?

Am ajuns și noi pe plajă, dar poate pentru că era început de sezon, nu era nimic amenajat. Fiecare stătea pe un petec de prosop, la ceva distanță de pereții negri și roșietici din spate. Apa era caldă, am încercat-o puțin, am privit oamenii, nisipul e într-adevăr maro spre roșu, în apă nisipul e la fel, măricel, dar apa e foarte limpede. În partea cealaltă a plajei, era un chioșc, cu câte ceva de ronțăit, sau răcoritoare. Nu am stat prea mult, în nici un caz la plajă, era la amiază, soarele dogorea bine, ori nu aveai nici un strop de umbră. Am privit, am admirat, am făcut multe poze, am privit către înaltul peretelui, sperând că nu se prăbușește :)) Oricum, e o imagine fabuloasă, combinația albastră a mării, cu nuanțele de roșu ale plajei, ale muntelui. Trebuie văzut.

După ce ne-am încărcat de atâta frumusețe, am pornit-o înapoi pe cărare, am mai poposit puțin în fața omului cu vioara. Îl admir, am văzut poze pe net, din ani diferiți, el fiind acolo întotdeauna, cu cămașa lui albastră ca și marea...

La întoarcere am luat un suc răcoritor, dintr-un amestec de fructe, piersici, căpșuni și kiwi. Recomand. Chiar acolo înainte de parcare. A urmat drumul înapoi la sit, de unde am luat autobuzul, fericiți că am petrecut încă o zi frumoasă în minunata insulă Santorini. Dar mai bine vă las să vedeți pozele.

Webmaster, o melodie

youtu.be/4IAlj_gYLPk

mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 2524 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI