O excursie de primăvară pe Coasta Dalmației- partea a II-a

TIPĂREȘTE

Makarska

După cele două zile minunate petrecute la Split ne-am continuat drumul spre Dubrovnik. Acesta a devenit și mai spectaculos, pentru că munții sunt ceva mai înalți (versanții dinspre mare) roca devine gri- vânătă, meandrele șoselei nu mai contenesc, marea te însoțește permanent, întreruptă ici și colo de spinările insulelor.

Orășelul de numai 13000 de locuitori, Makarska, are tot ce trebuie ca să te încânte: muntele Biokovo (și ce munte!) pe care, am aflat, că urcă o șosea îngustă, foarte solicitantă, dar, prin asta și atractivă; mare și plaje frumoase; promenadă, un centru vechi, cu biserică, piață de fructe, hoteluri, terase. După plimbarea pe promenada cochetă, ne-am instalat și noi la una dintre terasele unui restaurant, unde am măncat o mâncare bine gătită, cu porții generoase, la un preț rezonabil (pește, salate, paste). Nu e de mirare câți turiști străini vin aici.

N-aș mai fi plecat din Makarska, doar gândul că mergem la Dubrovnik m-a urnit din loc.

Delta Neretvei

Am lăsat în urmă localitățile Rivierei Makarska,iar soșeaua ne-a purtat într-o altă zonă, care, de la început, părea diferită de ceea ce văzusem pe coastă: lacuri mici, din care ieșea piramida unei stânci, canale cu apă printre culturi de măslini și portocali, case frumoase. Așa arată Delta râului Neretva, râu care curge în cea mai mare parte prin Bosnia- Herțegovina, dar care se varsă în Marea Adriatică în dreptul localității Ploce din Croația. Dacă la început peisajul era segmentat de stânci, în curând s-a deschis și o imensă zonă plată, mărginită de munți, s-a arătat privirii, ca o tipsie uriasă, încărcată cu pomi roditori sau alte culturi. Printre ele sclipea apa dulce a canalelor.

Pe marginea șoselei producătorii te îmbiau cu fructe prospete, ulei de măsline, tot felul de sucuri și dulcețuri.

Am oprit și noi și ne-am bucurat de parfumul portocalelor și mandarinelor, dar și de prospețimea căpșunilor și de acest imens rezervor de hrană, construit de om, fiindcă delta era, înainte de a fi desecată, o zonă mocirloasă, adeseori insalubră.

Am ajuns în scurt timp la Neum, oraș din Bosnia, trecând prin formalitățile de graniță (cu cartea de identitate), pentru reveni în Croația (!) și a ne contiua drumul spre Dubrovnik.

Dubrovnik

După spectacolul fascinant al Rivierei Makarska, iată-ne ajunși la Dubrovnik, situat în sudul extrem al Croației, o destinație care nu mai are nevoie de prezentare. Totuși, experiența fiecăruia fiind unică, mă încumet să scriu și eu despre ceea ce am văzut și făcut în acest loc frumos.

Ne-am cazat într-un apartament privat, în cartierul Lapad, fiind atrași de spațiul generos și confortul deosebit oferit de acesta și pentru că puteam ajunge foarte ușor , cu autobuzul, în orașul vechi, scăpând de grija parcării. Cartierul are înfățișarea unui orășel, construit în jurul unui golf, având tot ceea ce e necesar ca să te simți bine. ( plajă, coline, vegetație, faleză, aer curat, hoteluri, vile.)

A doua zi am vizitat orașul vechi și Insula Lokrum. Autobuzul ne-a lăsat chiar la Poarta Pile, situată pe zidul vestic și decorată cu statuia Sfântului Blasiu ( Saint Blaise ), patronul orașului. Este vorba despre un sfânt celebrat și de biserica catolică și de cea ortodoxă, medic cu har în Armenia, numit apoi, datorită calităților lui, episcop de Sebasteia. El a făcut multe fapte bune și minuni, atât pentru oameni, cât și pentru animale. În 316 d. H a fost omorât de către romani, pentru credința lui creștină. Numele în limba română ar putea fi Sfântul Valah din Sebasteia, întrucât în albaneză și croată numele înseamnă Valahul.

Poarta Pile a fost construită în 1537 și avea în față un pod de lemn , care se ridica seara.

Am ajuns în interiorul orașului, la capătul vestic al străzii Stradun, unde ne-a întâmpinat Fântâna lui Onofrio, unde , prin cele 16 robinete, curge apa adusă printr-un apeduct de la o distanță de 12 km. Arhitectul italian, Onofrio Dell Cava, a fost cel care a conceput această fântână , care are forma unui cilindru, împărțit în 16 registre , decorate cu măști și o cupolă din cărămidă.

O mulțime de oameni se adună aici, printre care și artiști locali, ale căror prestații contribuie la culoarea locală.

La celălalt capăt al străzii Stradun se află Mica Fântănă a lui Onofrio.

Am plătit 70 kuna ( moneda croată ), la o casa din imediata apropiere a fântânii, și am urcat pe zidurile construite cu scop de apărare împotriva atacurilor de pe mare sau de pe uscat. Numai de sus poți să-ți faci o imagine clară asupra grandorii lor, chiar dacă acest lucru implică două ore de mers pe scări, zidurile având o lungime de 1960 m.

Am mers și noi, alături de foarte mulți turiști, dornici să se bucure de unele dintre cele mai frumoase imgini ale orașului văzut de sus. Am mers mai întâi pe peretele sudic, scăldat de apele mării, unde am zăbovit să admirăm Fortul Bokar, încorporat zidurilor ( ca și celalte două, Sfântul Ion și Minceta ). Fortăreața Bokar are o formă rotundă, cornișe din piatră și a fost construită de venețianul Michelezzo Di Bartolomeo, după căderea Constantinopolului, când pericolul turcesc era iminent . Ea dispunea de cazemate pentru tunuri și magazii pentru muniții. Dincolo de ziduri se profilează altă fortăreață impunătoare, purtând numele Sfântului Laurențiu.

Ne-am continuat drumul până la Fortul Sfântul Ion ,situat în port, trecând pe lângă turnuri și bucurându-ne de imaginea mării, sclipând albastru sub strălucirea unui soare vesel de sfârșit de aprilie. La 20- 22 grade Celsius plimbarea pe metereze a fost foarte plăcută, mai ales că există, pe acest perete sudic, și o terasă cu sucuri prospete din legume și fructe, cu căpșuni sau apă minerală. Interesantă este și vecinătatea cu locuințele, ajunse la nivelul zidurilor, străzile fiind construite în trepte. Această mare construcție, de forma unui patrulater neregulat , închide între pereții ei, un oraș care, în evul mediu a fost capitala unei formațiuni politico-administrative înfloritoare, Republica Ragusa. Prețuind mai mult decât orice pe lume libertatea, aceasta a rezistat atacurilor venite atât de pe uscat, cât și de pe mare și a cunoscut cea mai mare dezvoltareîntre anii 1453 și 1667.

Zidurile , ridicate într-o perioadă destul de mare, între sec.VIII- XVI d.H., au apărat această enclavă creștină din Balcani, dar și diplomația de care au dat dovadă conducătorii săi. Ca să ne facem o idee despre soliditatea lor percizăm faptul că sunt compuse dintr-o parte interioară, având 16 bastioane semicirculare, și una exterioară, cu 3 bastioane, 2 turnuri circulare, 12 turnuri rectangulare și imensa fortăreața Sfântul Ioan. Grosimea lor, la nivelul solului, este de 4-6 m, iar în partea superioară, de 1,5- 3m. Înălțimea maximă este de 25m.

Atât de mare a fost dorința ragusanilor de a-și păstra libertatea încăt au scris acest cuvânt pe steagul lor, iar la intrarea în Fortăreața Sfântul Laurențiu au inscripționat acest text: Nu e bine să fie vândută libertatea pentru tot aurul. ( Non bene pro toto libertas venditur auro. ) datele istorice vorbesc despre o viața economică prosperă, bazată pe comerț, dar și despre o organizare politică și administrativă destul de evoluată, bazată pe unele idei liberale ( în anul 1418 au abolit sclavia ), conducătorii alegându-se din rândul patricienilor.

Să revenim la plimbarea noastră pe metereze, care, de la Fărtăreața Sfântul Ion a continuat pe zidul nordic, de unde perspectivele asupra orașului vechi sunt splendide, până la Fortul Minceta, cel mai înalt punct al construcției.

Am coborât de pe ziduri și am pășit pe dalele strălucitoare ale străzii Stradun, care taie, în linie dreptă, orașul .

O rețea de străduțe extrem de înguste, concepute parcă de un geometru, coboară, în trepte, perpendicular pe strada principală. Pe multe dintre ele sunt amenajate terase, unde poți servi masa. Am optat și noi pentru una dintre ele , unde am servit prânzul. Eu personal n-am fost foarte încântată, fiindcă la capitolul pește am primit tot lup de mare, ca peste tot, până atunci, dar ceva mai prost preparat. ( un fel de pește național ) Această binevenită pauză ne-a refăcut forțele, așa încât am vizitat portul, Catedrala Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Franciscană, Palatul Sponza și am admirat coloanele Palatului Rectorului, care era închis. În plus, am făcut și o scurtă excursie pe Insula Lokrum, situată foarte aproape.

Catedrala Adormirii Maicii Domnului este o clădire impunătoare , construită în stil baroc, după cutremurul din 1667, pe locul vechilor edificii religioase distruse. Este decorată cu multe picturi ale unor artiști italieni, la altar fiind cea intitulată Adormirea Maicii Domnului, aparținând lui Tițian.

Palatul Sponza este o clădire impunătoare, în stil gotic-renascentist, foarte bine conservată, deși a fost finalizată în 1522. Această clădire a servit ca birou vamal, trezorerie, bancă, iar în prezent este o importantă instituție culturală. Noi am văzut o expoziție dedicată eroilor croați, amenajată chiar la intrare. În vecinătatea lui se află Turnul cu ceas, biserica Sfântul Blasiu, iar în fața acesteia este amplasată o coloană, opera sculptorului local Antun Dubrovcanin și a maestrului Bonino din Milano, ridicată în anul 1418.

Zidurile impresionante, construcțiile în stil gotic-renascentist, bine conservate, arhitectura străzilor, fac din Dubrovnik o bijuterie veche, a cărei frumusețe e amplificată de timp.

Din port, am luat bilete pentru vaporaș ( 35 kuna de persoană, dus- întors) și , în circa 15 minute am ajuns pe Insula Lokrum. Insula nu este locuită, fiind o rezervație, unde poți petrece timpul în mod plăcut o zi întreagă ( există și câteva terase unde poți să servești o înghețată sau să bei sucuri ). Având o lungime de circa 2 km și o lățime de 500 m, insula te atrage prin speciile de plante ( pini, chiparoși, leandrii, mirt, palmieri ) prin potecile pietruite, plajele sale și Marea Moartă( Mritvo more ), un lac mic, dar spectaculos, care comunică cu Marea Adriatică printr-o rețea de grote submarine. Spuneam că nici n-ai timp să admiri, de pe mare, zidurile Dubrovnik-ului, că ai și ajuns pe insulă, unde ești îmtâmpinat de păuni și păunițe, plimbându-se în voie printre tufele înmiresmate. Apoi, îmbătat de parfumul florilor de mirt și de portocali, ajungi la mănăstirea benedictină, din care au rămas puține construcții din piatră și unde a fost amenajat un mic muzeu inedit, unde e prezentată istoria vieții religioase pe insulă, dar este amplasat și un tron, folosit la filmările renumitului serial Game of Thrones.

În imediata apropiere se află o grădină superbă, care te amețește cu parfumul ei. Apoi te întâmpină o mulțime de iepurași blânzi și ei liberi în acest spațiu. Cu ușurință ajungi la Marea Moartă, unde poți să te răcorești, ca și în apa mării, care scaldă cu generozitate stâncile insulei. Cei care îndrăgesc drumețiile, urmând poteca stâncoasă, pot ajunge în punctul cel mai înalt al insulei ( 91m ) la Fort Royal, o fortăreață construită de francezi, de unde ai o superbă priveliște. Chiar dacă numele insulei vine de la latinescul acrumen însemnând fruct amar și în ciuda faptului că, se spune, asupra acesteia domină un blestem rostit de către benedictini ( când au fost alungați de francezi ) , acest loc este , fără îndoială, un mic colț de rai, de care merită să se bucure toți cei care îndrăgesc natura și călătoriile.

---

VIZUALIZĂRI: 1093 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI