Mauritshuis, comoara artistică din Haga

TIPĂREȘTE

Haga, capitala politică a Olandei se poate lăuda cu multe muzee şi galerii de artă. Într-o zi în care norii s-au hotărât să ne țină de urât şi chiar să ne facă conversație, vorbind când rar, când repede, când molcom, când aspru, de nu mai ştiam cum să ținem umbrelele ca să nu-i mai auzim, am decis sa vizitez muzeul de artă Mauritshuis, în căutarea unor momente de linişte.

Muzeul şi-a găsit drept sediu o clădire superbă, situată în plin centru turistic, alături de Binnenhof şi pe marginea micului lac Hofvijver. Ridicată în prima jumătate a secolului al XVII-lea, "Secolul de aur" al Ţărilor de Jos, ea a fost reşedința contelui Johan Maurits de Nassau-Siegen, cel care pentru opt ani a deținut funcția de comandant militar şi guvernator al coloniilor olandeze din Brazilia. Arhitectul Jacob van Campen a reuşit aici una dintre primele construcții clasiciste din Olanda, Maurishuis-ul prezentându-se ca un edificiu monumental, cu o simetrie perfect definită de frontonul şi de coloanele grandioase care împodobesc fațada.

Colecția de la Mauritshuis îşi are originea în pinacoteca lui Willem al V-lea, prinț de Orange - Nassau, stadtholder-ului Ţărilor de Jos. Acesta a început să cumpere tablouri încă din tinerețe şi şi-a adunat propria galerie în Binnenhof, galerie pe care o deschidea pentru vizitare publicului de câteva ori pe săptămână. Războaiele napoleniene au făcut ca din 1795 operele cumpărate de stadtholder să fie expuse la Louvre, fără aprobarea proprietarului însă. De abia în 1815, după înfrângerea împăratului Napoleon ele s-au reîntors în patrie. În 1816 regele Willem I a donat tablourile tatălui său, iar de atunci ele aparțin statului olandez sub numele oficial de "colecția regală de pictură". Din 1822 ea se muta în Mauritshuis, devenind muzeu. Anii care au urmat au însemnat multe achiziții şi multe donații, patrimoniu crescând de la 200 de lucrări la circa 800.

După o aşteptare de câțiva ani datorată restaurărilor, am venit iaraşi la Mauritshuis să văd unele dintre tablourile mele preferate şi mare mi-a fost bucuria când am aflat că pot face fotografii în interior. Dar să povestesc cu cine vă puteți întâlni în incintă, la modul artistic vorbind.

Printre primii care mă întâmpină este Hans Holbein cel Tânăr, cu "Portretul unui nobil cu un şoim" şi "Portretul lui Robert Chesseman", respectivul fiind şoimarul-şef al regelui Henry VIII şi deci apărând tot alături de un şoim. Jane Seymour, a treia soață a aceluiaşi Henry VIII, apare într-un tablou foarte asemănator cu cel de la Kunsthitorischemuseum din Viena, realizat pe când Holbein cel Tânăr plecase în Anglia pentru o viață mai bună. Se vede că oamenii doreau şi în secolul al XVII-lea să fie imortalizați la fel de mult cum vor şi astăzi.

Despre flamandul Rogier van der Weiden se cunosc destul de puține lucruri azi, el trăind în sec. al XV-lea şi multe dintre lucrările sale pierzându-se. La Mauritshuis este prezent cu "Coborârea de pe cruce", un subiect abordat în mai multe din pânzele sale, una aflându-se la National Gallery din Londra, alta la Madrid la Prado.

Un tablou extraordinar este "O bătrână şi un baiat cu o lumânare" de Rubens. Considerată de mulți a fi sub influența lui Carravaggio, ale cărui picturi Rubens le văzuse în Italia, lucrarea impresionează prin efectul luminii lumânării protejate de mâna femeii şi umbrele create. Maestrul nu a dorit să vânda lucrarea, el păstrand-o, poate ca material de studiu pentru elevii şi ucenicii săi. Şi tot de la Rubens sunt două portrete ale unor persoane cu o identitate incertă, achiziții din 2003, datorate unui număr mare de sponsori, inşirați pe o lista destul de lungă în notița informativă.

Portretist celebru, Antony van Dyck are şi aici câteva opere, evident înfățisând persoane din epocă, opere ale colecției inițiale a prințului Willem al V-lea, transferate la Mauritshuis în 1816.

Jan Brueghel cel Bătrân şi Peter Paul Rubens au colaborat de mai multe ori, iar unul dintre rezultate îl reprezintă "Grădina paradisului şi izgonirea omului". Specialiştii ne dezvăluie că lui Brueghel îi aparține compoziția, el fiind responsabil şi cu zugrăvirea cu precizie a regnului vegetal şi a celui animal, Rubens preluând partea la care era imbatabil, cea cu Adam si Eva dezbrăcați.

Dintr-o asemenea colecție nu putea lipsi Rembrandt, poate cel mai faimos pictor al epocii. Sunt multe pânzele sale, însă atenția ne este atrasă inevitabil de "Lecția de anatomie a dr. Nicolaes Tulp" imortalizată în 1632, pe cand Rembrandt, proaspăt sosit în Amsterdam, era în vârstă de doar 26 de ani. "Lecția" este de fapt o prezentare a membrilor breslei chirurgilor din capitala Ţărilor de Jos, toți cei apăruți plătind pentru aceasta, doctorul Tulp chiar dublu. Alte pânze ale lui Rembrandt, cu mai puține personaje şi mai puțin comerciale, sunt însă mai profunde, artistul realizând mai mult decat o simplă redare fotografică. La acest capitol ar intra "Portretul unui bărbat cu beretă cu pană", "Bărbat râzând" sau "Portretul unui om bătrân". Autoportretul cu gherdan şi Autoportret (1669) îl înfățişează pe autor la două vârste total diferite, atât flăcău cât şi moş. "Saul şi David", "Andromeda", "Homer" (de fapt tot un autoportret) sunt trei dintre cele 25 de tablouri donate de Abraham Bredius, fost director la Mauritshuis, colecționar şi întemeitor al Muzeului Bredius.

Iar vizitatorul este fermecat în continuare de capodoperele lui Johannes Vermeer, pictor care a locuit şi lucrat în apropiere de Haga, la Delft. "Fata cu cerceii cu perle" nu are nevoie de prezentare, toată lumea o cunoaşte ca pe o actriță de top, pe această temă s-au scris cărți, s-a făcut un film. Dar mai puțini ştiu că lucrarea a fost cumpărată în 1881, într-o stare avansată de degradare, la o licitație în Haga cu doar doi guldeni olandezi. Două decenii mai târziu proprietarul o va dona muzeului. Şi ca un amănunt irelevant, un cercetător a stabilit că cerceii nu ar conține perle, ci cositor lustruit. E ca şi cum mi-ai spune că nu există Moş Crăciun. Şi ce dacă. Tot de la Vermeer şi tot o capodoperă este "Vedere din Delft", descrisă de Marcel Proust drept "cel mai frumos tablou din lume". Iar atunci când priveşti cum a fost zugrăvit cerul albastru acoperit în parte de nori înclini să-i dai dreptate.

Jan Steen n-a fost doar un pictor, el a fost un povestitor care ilustra întâmplări. Lumea oamenilor de rând din Ţările de Jos, din Leiden-ul său natal, este luată în obiectiv şi satirizată fără milă. Dacă îl însoțim vom participa la petreceri, vom intra în hanuri sau locuințe, ne vom amesteca printre trecători. Cele mai multe dintre tablourile sale narează şi dacă le priveşti cu atenție vezi personajele precum într-o piesă de teatru. Uneori el însuşi apare ca actor, rememorând poate pagini din propria viață. Lucrările lui Jan Steen au fost achiziționate în continuu, începând cu Willem al V-lea fondatorul colecției şi până în 2011 (cea mai recentă remarcată de mine), semn al aprecierii de care s-a bucurat şi încă se bucură.

Peisajele nu puteau lipsi, astfel că râuri, biserici, porturi, corăbii, câmpuri, păduri se înşira descriind Olanda "Secolului de aur". Recunosc numele pictorilor, Salomon van Ruysdael, Jacob van Ruysdael, nepotul său, Jan van Goyen, Willem van der Velde (cel Tânăr), apoi încerc să recunosc locurile înfățişate - Arnhem, Haarlem, Beverwijk, Amsterdam.

Ultimul tablou pe care vreau să-l amintesc este "Cinteza" de Carel Fabricius, unul dintre punctele forte ale muzeului. Elev al lui Rembrandt, Fabricius şi-a dezvoltat propriul stil dovedindu-şi talentul de tânăr. Din nefericire a fost una dintre victimile exploziei care a devastat Delft-ul la mijlocul sec. al XVII-lea, cariera şi viața sfârşindu-i-se mult prea devreme.

Desigur mai sunt multe de văzut în Mauritshuis, dar trebuie să veniți personal pentru a vă convinge. Haga are aici una dintre cele mai desăvârşite colecții de pictură, "Secolul de aur" fiind amintit şi evocat de cei mai renumiți maeştri flamanzi.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 2333 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI