ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.06.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 5 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Prin Bucovina după 12 ani - partea a doua

TIPĂREȘTE URM de aici

A patra zi și ultima din periplu nostru bucovinean

Ne facem bagajul, mâncăm, ne bem cafeaua, predăm cheia de la cameră aceeași domnișoare care ne-a întâmpinat la sosire, cu mulțumirile de rigoare și o luăm spre casă.

După Gura Humorului, unde ne-am oprit din nou să cumpărăm covrigi bucovineni, la primul sens giratoriu urmăm indicatorul spre Spătărești. Foarte puțin mergem pe DN2 și urmăm indicatorul spre Târgul Neamț.

Trecem prin oraș, nu am reușit să urcăm până la Cetate, dar i-am văzut ruinele din vârful dealului unde stă cocoțată de pe drumul spre Mănăstirea Neamț, cel puțin așa pare văzută d la distanță.

La ieșirea din oraș un mare blocaj rutier. Mare târg, mare!!! la intersecția cu Humulești. Am reușit să facem dreapta spre Mănăstirea Neamț.

Mănăstirea Neamț – este prima biserică construită de Petru I Mușat între anii 1374-1391. Dar actuala mănăstire a fost construită de Ștefan cel Mare în 1497. Acum mănăstirea este de călugări și este funcțională.

Am lăsat mașina în parcare și intrăm în curtea interioară pe sub turnul porții de intrare. Am intrat în bisericădoar în tindă, nu am putut intra în biserică. Nu știu să vă descriu ce sentimente ciudate am avut. Pereții interioari ai bisericii erau pictații dar erau negrii, iar în curtea interioară totul mi s-a părut gri.

Nu am putut să stau foarte mult am ieșit foarte repede.

Vis-a-vis de intrarea în biserică este o clădire circulară ca o turlă, Librărie scria că este. Am intrat dar la fel de repede am ieșit. Tot ce era la vănzare erau puse ala-ndala, de toate găseai dat nu-ți venea să cumperi nimic. Și chiar nu am cumpărat nimic.

A fost singura mănăstire din toate cele vizitate care nu mi-a plăcut.

Pe drumul spre Mănăstire este o rezervație naturală de Zimbri. Ne-am oprit, nu era deschis încă, programul începea la ora 10, dar lângă poarta de intrare am văzut harta rezervației. Este un mare parc, rezervație naturală, cu grădină zoologică, cu alei prin pădure sau pe malul lacului. Am renunțat de a intra, era prea mult și nu aveam timp.

Ne-am întors spre Târgul Neamț, am evitat aglomerația de la târg, ieșind în drumul județean pe niște străduțe lăturalnice și ne-am îndreptat spre Mănăstirea Agapia.

Mănăstirea Agapia - a fost construită între anii 1641-1643 și are fresce pictate de Nicolae Grigorescu. Este a doua mănăstire ortodoxă de maici. Aici este de fapt Ansamblul Agapia, unde sunt chiliile măcuțelor în jurul biserici, arătând ca un sat cu căsuțe desprinse parcă din povești. Toate erau proaspăt văruite.

După prima vizită prin Bucovina această mănăstire mi-a rămas la suflet. Acum am găsit-o prospăt văruită cu toate terasele ce înconjoară biserica pline cu flori. Slujba se terminase, atmosfera era caldă în lumina soarelui ce strălucea.

Ieșim pe poarta spre Casa Memorială Alexandru Vlahuță și constat cu plăcere că multe recondiționări au fost făcute chiliilor. Toate acele căsuțe cu pridvor în față plin cu flori, cu micile grădini îngrijite din fața caselor sunt așa cum le țineam eu minte. Acum erau înfloriți bujori și liliacul.

Vizităm și casa memorială Alexandru Vlahuță, ne întoarcem și înainte de a intra în curtea mănăstirii, în partea dreaptă constatăm că a fost construită sau poate doar recondiționată o terasă, închisă pentru turiști, pe pereții căreia am descoperit picturi cu diverse mesaje. Una din picturi era cu un fragment din scrisoarea lui Alexandru Vlahuță către sora lui.

Da, mi-a plăcut mănăstirea așa cum am găsit-o astăzi.

Am plecat mai departe spre Mănăstirea Văratec.

Mănăstirea Văratec – a fost fondată în anul 1785 și este ceea mai mare biserică ortodoxă de maici.

Această mănăstire nu am reușit să o vizităm la prima noastră plimbare prin Bucovina. Tot ce-mi amintesc este că atunci ploua torențial și nu putem coborî din mașină. Acum eram nerăbdătoare să o văd.

De cum am intrat în curtea mănăstirea am avut un sentiment plăcut și pielea mi s-a făcut de găină. Nu știu cum să descriu în cuvinte, curtea, chiliile, biserica văruită proaspăt m-au lăsat fără glas. A fost wow!!!

Curtea destul de mare ce înconjoară biserica este plină de flori, cu alei printre rondurile cu flori de iasomie, liliac, bujori, toate acum erau înflorite.

Biserica în interior este în reconstrucție, fiind amenajat în clădirea din stânga biserici altarul și tot acolo se țin slujbele. Când am ajuns noi slujba tocmai se terminase, avusese loc afară, preotul împărțea anafură enoriașilor prezenți la slujbă.

Poate pentru că acum am văzut-o prima dată și nu știam cum este mi s-a părut totul foarte frumos. Am plecat cu un sentiment de împăcare sufletească.

Numai de aici am cumpărat de la magazinul biserici câteva suveniruri.

Lângă parcarea din fața mănăstiri este un magazin cu produse de brutărie, pateuri, pâine, siropuri și suc de brad sau afine. Am cumpărat câte un pateu cu brânză și un pahar cu suc de brad și am stat la umbră, pe treptele unei porți de intrare într-una din chiliile măicuțelor.

Tot aici este și mormântul lui Veronica Micle.

De la primul izvor de lângă mănăstire am luat și apă rece să avem pe drum.

Am ajuns la Piatra Neamț, doar am trecut prin oraș și am intrat pe vestitul drum DN2 pentru a ajunge acasă.

La Bacău ne-am oprit și am mâncat tot la mall. Nu-l conving pe soțul meu să ne oprim oriunde să mâncăm. Ba nu este nimeni, ba nu am timp să opresc pentru că nu l-am văzut din timp, așa că la mall a fost mai bine.

Cu cât ne apropiam de București cu atât se aglomera. Înainte cu vreo 5-6 km de intrarea în Râmnicu Sărat am stat blocați în trafic ca o jumătate de oră. Prin Buzău am trecut destul de ușor și de aici spre București.

Obosiți, dar mulțumiți am ajuns acasă.

A meritat toată această plimbare prin Bucovina.

Știu, sunt mult mai multe de văzut sau vizitat dar noi atât am reușit să vedem.

Este foarte greu să decrii în cuvinte toate locurile văzute, așa că vă doresc și vouă să mergeți să le vedeți și să simțiți ce am simțit eu.

Ca o cocluzie după această plimbare într-o zonă plină de istorie, de cultură și religie pot spune că a fost superb. Prin toate satele pe unde am trecut există pensiuni de la 2 margarete la 4 sau 5 stele sau chiar hoteluri butic. Zona Obcinelor bucovinene este de nedescris.

Toate cele bune tuturor.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ANILU in 11.06.17 18:56:53
Validat / Publicat: 11.06.17 20:27:21
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #LA PAS PRIN BUCOVINA. A mai fost în/la: Ardeal, Litoral, Bucovina

VIZUALIZĂRI: 2303 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 O altă căsușă cu pridvor, chilie a măicuțelor de la Mănăstirea Agapia
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 28100 PMA (din 29 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

doinafil [11.06.17 22:33:12] »

Închei lectura articolelor tale tot cu...

"rămâne valabil ce-am scris mai devreme! " şi cu dorinţa mea de-a vedea şi eu acele locuri, despre care, pe bună drepate, se vorbeşte aşa de mult şi de frumos.

Articolele tale m-au "invitat" să le trec în agendă ca pe posibile viitoare locuri de vizitat!

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [11.06.17 23:08:25] »

@ANILU:

Inițial am vrut să scriu un singur articol, dar după ce am văzut ce lung a ieșit, m-am hotărit să scriu un articol cu obiectivele din Județul Suceava și unul cu obiectivele din Județul Neamț. Așa am considerat că este mai bine.

Cred că ai procedat foarte bine separând obiectivele din județul Suceava de cele din județul Neamț, dar… poate că acest al doilea articol n-ar fi trebuit denumit tot "Prin Bucovina". Mănăstirile Neamț, Agapia și Văratic nu fac parte din arhipelagul mănăstiresc din Bucovina. Ele sunt mănăstiri nemțene.

M-am bucurat totuși să citesc despre locurile atât de cunoscute și atât de dragi mie. Neamțul are pentru mine o semnificație aparte. Am înțeles că Mănăstirea Văratic ți-a plăcut foarte mult. Dar Agapia? Cum ți-a plăcut pictura de tinerețe a lui Nicolae Grigorescu de pe zidurile interioare ale bisericii? Muzeul de la mănăstire păstrează și iconițe pictate de Grigorescu în vremea când era doar un copil.

ANILU [12.06.17 08:42:20] »

@iulianic: Aveţi dreptate, am separat obiectivele vizitate, din Suceava şi Neamţ, dar nu m-am gândit că la acest articol titlul nu se mai potriveşte.

Acum 12 ani după prima excursie, Mănăstirea Agapia mi-a rămas în suflet, fiind în luna august, curtea, chiliile erau efectiv îmbrăcate în flori. Şi acum mi-a plăcut foarte mult.

Acum după această excursie, Mănăstirea Văratec mi-a rămas la suflet, poate pentru că acum am reuşit să o vizitez.

Recunosc, amintirile rămân după vizitarea obiectivelor corelate cu atmosfera, momentul, vremea, etc.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu [12.06.17 11:00:19] »

@ANILU: Am parcurs si eu inca o data alaturi de tine manastirile nemtene si mi-a facut placere. Felicitari, votat cu mare drag.

Aurici [13.06.17 12:13:01] »

@ANILU: Super călătorie într-o zonă în care și eu ajung destul de des din cauza unor prieteni din Gura Humorului cu care ne vedem regulat. Anul ăsta am ratat pentru că au fost ei la noi, dar am citit și am văzut pozele tale și puțin-puțin, am fost și eu acolo.

Cu mănăstirile știi cum a fost în cazul nostru? Prima dată când am fost în Bucovina am făcut un tur de forță și am trecut pe la aproape toate. Dacă la primele ne-am minunat și nu ne venea să mai plecăm, pe la a 5-a deja farmecul nu mai era același și n-am făcut decât să trecem și pe la următoarele ca să le bifăm. De aceea, la celelalte drumuri, ne-am propus să nu vizităm mai mult de 4,5 mănăstiri pe sejur și a fost mai bine. Binențeles că am și eu o preferință și aproape că la fiecare drum nu ratăm Moldovița și Sucevița, pentru că ne place foarte mult drumul dintre ele.

Toate bune și ție și călătorii la fel de frumoase în continuare.

ANILU [13.06.17 12:58:49] »

@Aurici: Mulţumesc pentru vizită şi ecou.

Şi nouă ne place drumul dintre Moldoviţa şi Suceviţa, este superb.

Acum 12 ani după prima vizită prin zona Moldovei, mi-a rămas la suflet Mănăstirea Agapia, după această vizită cel mai mult mi-a plăcut Mănăstirea Văratec.

Toată zona Moldovei este frumoasă şi ofertantă în obiective turistice, pentru care trebuie alocat mai mult timp sau mai multe călătorii.

Avantaj voi cu prieteni în Gura Humorului!

O vără frumoasă.

Toate cele bune.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 [14.06.17 09:16:11] »

@ANILU: Satele mănăstirești de la Agapia și Văratec sunt superbe, florile și arhitectura tradițională impresionează de la prima întâlnire. Câte fete de boieri și-au petrecut anii tinereții în aceste ansambluri monahale. Au existat epoci când în aceste mănăstiri locuiau sute de călugărițe...

Județul Neamț este și el înțesat de monumente istorico-religioase și culturale faimoase. Timp să avem...

Chioșcul de la Văratec l-am „bifat” și noi - delicioase produse și suc de brad.

elviramvio [14.06.17 12:54:48] »

@ANILU:

Desi am primit mesaj cand ti-a aparut articolul, am vrut sa-l las si sa-l lecturez in liniste. Ai trecut printr-o zona draga mie, am fost de mai multe ori pe acolo, ultima data in toamna trecuta, pe fuga, intr-o vizita neprogramata. Manastirile au prins iar puteri dupa revolutie - erau frumoase si ingrijite si inainte dar acum pot spune ca se modernizeaza. Agapia este deosebita, ne-au placut si maicutele pe care le-am intalnit in biserica. Din pacate nu la fel a fost si atmosfera la Varatec in momentul vizitei noastre, cateva maici se certau in curte ca mirenele la piata si m-au socat putin ca nu aveau nici o jena de cei veniti la slujba de seara. Sper ca ai vazut si muzeul de la Agapia, merita.

Vacante frumoase iti doresc si sa povestesti asa cu entuziasmul tau deosebit!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
ANILU [14.06.17 19:59:52] »

@tata123: Mulțumesc din nou pentru ecou.

Noi bem și acum suc de brad. Am luat sirop de brad, printre altele.

Toate cele bune.

ANILU [14.06.17 20:03:54] »

@elviramvio: Mulțumesc pentru aprecieri și ecou.

Foarte mult contează atmosfera, momentul, vremea amintirilor frumoase.

Mie nu mi-a plăcut la Mănăstirea Neamț...

Toate cele bune.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, Aurici, doinafil, elviramvio, iulianic, mishu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Bucovina:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071022033691406 sec
    ecranul dvs: 1 x 1