ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 11.08.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2017
DURATA: 4 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 10

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
90.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 11 MIN

4 zile in Tara Luanei

TIPĂREȘTE

Ziua 1:

Pentru prima zi a mini-vacantei in muntii Buzaului am ales sa face o tura la bisericile rupestre din Alunis, cu cunoscuta ghida din Colti, Diana G.

Diana este ghid al Muzeului de Chihlimbar din Colti si o foarte pasionata cunoscatoare a locurilor.

Diana organizeaza ture la asezarile rupestre din zona Alunis; indiferent de nr de persoane, puteti merge in excursie cu ea. Familia noastra e formata din 3 persoane, insa ne-am lipit unui grup deja format, cu 3 familii din Brasov si inca o familie din Bucuresti.

Pana ne-am strans cu totii, am vizitat rapid muzeul Chihlimbarului; mititel, cu doar o camera in care erau expuse semipretioase pietre.

Aici puteti citi o istorie a exploatarii chihlimbarul din Romania: digi24.ro/stiri/sci-tech/ ... romanesc-515374

Intalnirea s-a facut la ora 9.30 in fata muzeului din Colti, de acolo am plecat cu masinile pana in Alunis, plecarea in tura facandu-se chiar din dreptul unei pensiuni aflata langa bisericuta albastra din sat.

Tura se adreseaza persoanelor minim antrenate: se merg 16-17 km, durata fiind intre 6 si 10 ore, in functie de cat de rapid se misca grupul si in functie de cate obiective vizitezi.

Drumetia noastra a durat aprox 9 ore, dar am avut destule pauze de baut apa, mancat, ciugulit, poze, vizitare pe indelete a asezarilor rupestre.

Drumul urca si coboara, fara sa ne fi pus vreo dificultate; obligatoriu insa sa aveti incaltari de munte si, de preferat, si bete de trekking.

Asezarile vizitate au fost:

- pestera lui Dionisie Torcatorul: din epoca medievala timpurie, accesul se face pe niste scari din barne

- grota Fundu Pesterii

- pestera lui Iosif

- Agatonul Noi

- Agatonu Vechi

- Crucea Spatarului

- Varful Turtudui (aici a fost doar o parte a grupului, dornica de o mirifica priveliste asupra satelor din jur)

- Piatra Ingaurita

Se pare ca aceste asezari dateaza inca din epoca bronzului; au fost fie locuinte, fie lacase de cult.

Mi-a parut rau ca nu am putut vizita bisericuta din Alunis, partial distrusa de un incendiu. Se zice ca seamana cu cea in Sinca Veche – Brasov.

Asezarile se intind pe suprafetele mai multor comune, asa ca le puteti gasi si sub alte denumiri: asezarile rupestre Alunis, asezarile rupestre Bozioru, asezarile rupestre Nucu, asezarile rupestre Colti

Traseul este frumos si condimentat din plin cu explicatiile pertin

ente ale Dianei, un amalgam de informatii religioase, turistice, istorice si mult, mult folclor. Nu am fi reusit sa facem singuri acest traseu; sau poate nu intr-o forma optima de punctare a tuturor obiectivelor versus timp.

Am mai observat ici si colo cate un marcaj, dar sunt proaste, sterse si nu te poti baza pe ele.

Sunt niste munti plini de mister, salbatici, nu am intilnit nici tipenie de om in toata drumetia. Pe alocuri, nu era nici poteca formata, trebuia sa mergem din hatisuri si desisuri.

Muntii Buzaului sunt plini de povesti imaginare cu energii nemaivazute, cu portaluri care atrag oameni in alta dimensiune, comori blestemate si tuneluri energetice, oseminte ale unor oameni uriasi, de 2.5 metri.

Nu stiu cat de adevarate sunt toate astea; insa un lucru e cert: mi-a placut la nebunie acest tip de drumetie si as repeta experienta oricand; evident, pe alte trasee, nu pe acelasi. Oricat te-ai documenta, e mai placuta experienta cu un ghid care iti arata traseul optim si care iti ofera tot felul de informatii.

Diana mi-a placut mult; este un om instruit, iubitor de natura, calda, extrem de rabdator cu turistii si are raspunsuri la orice intrebare

A, si era sa uit: soseaua pana la Colti a fost asfaltata

Mai multe detalii despre aceste asezari gasiti in recenzia colegului @Testosu’ -

vezi impresii

Si aici: adevarul.ro/locale/buzau/ ... d689/index.html, historia.ro/sectiune/actu ... nta-si-nepasare

Ziua 2

Pentru atingerea obiectivelor in aceasta zi, am avut ghinionul de a merge cu masina doar pe drumuri neasfaltate, proaste, hartopite. Am tot sperat ca odata ajunsi la aceste obiective, vom fi atat de impresionati de ele incat vom trece cu vedere neajunsurile pricinuite de drumurile oribile. N-a fost sa fie asa. Ca parere unanima, au fost cel mai putin impresionante locuri din intregul sejur

Grunjul de Sare - Manzalesti

La intrarea in satul Manzalesti se observa Grunjul de Sare, o formatiune de roca vulcanica alba, frumoasa, cu o cruce in varf.

Aici aveti povestea lui: http://lataifas.ro/destinatii-turistice-unice/66470/grunjul-de-la-manzalesti/

Platoul, Muntele de Sare si Lacul Meledic

– o balta banala, cu oracait de broaste, cu muzica si gratare; interesant campingul de langa, liniste si verdeata multe, dar semi-paraginit. Pacat, ar fi avut potential!

In zona se afla cea mai lunga pestera de sare din lume, inchisa accesului vizitatorilor. Tot aici se afla si cateva sculpturi in aer liber

Aici se afla zacaminte bogate de sare; peisajul este frumos, dar nu atat de spectaculos cum ne asteptam

In zona se pot vedea ruinele unui castel la care ar fi fost inceputa constructia de catre Regina Maria; se zice ca ar fi fost abandonat in favoarea inceperii constructiei Pelesului.

Aici gasiti mai multe detalii despre Meledic: adevarul.ro/locale/buzau/ ... 1aca/index.html

Focul Viu de la Lopatari (sau de la Terca, vezi gasi ambele denumiri)

Accesul este semnalizat prin indicatoare, pana la un moment dat cand arata dreapta peste un rau; aici, surpriza: peste rau nu exista niciun pod. Jumatate de rau il treci prin apa, iar jumatate pe un bustean improvizat. Apa nu este mare, cred ca vechiul podet a fost luat de apa si nu au mai facut altul… pacat!

Dupa traversarea raului, mai ai de urcat circa 20 de minute pana la Focul viu; e destul de prost semnalizat, dar am mers si noi dupa un grup care parea ca stie drumul. In plus, la traversarea podului ne-am imprietenit cu 2 pusti localnici de 9-10 ani, vorbareti si simpatici, care au facut pe ghizii; la final, le-am oferit cu drag o suma simbolica ca sa-si ia niste dulciuri

Focul nu este ceva spectaculos; e o mica valvataie care arde din pamant, datorita unor emanatii de gaze. E un fenomen natural si se spune ca mai exista in doar cateva locuri din lume.

Se spune ca fenomentul este mai spectaculos in timpul noptii, cand flacaresc cresc in intensitate si in inaltime, ajungand la circa 1,5 m.

Accesul rutier e destul de prost si as recomanda obiectivul doar posesorilor de masini cu garda mai inalta.

Zona e neprietenoasa turistic; semnalizarea e slaba si am gasit doar un birt/magazin satesc de unde sa ne luam o crantanica si o apa.

Toate obiectivele de mai sus ne-au ocupat o zi intreaga; am mers destul de mult cu masina, pe drumuri proaste, hartopite si prafuite.

Ca si spectaculozitate, nu m-au impresionat foarte tare; recomand doar daca stati in zona mai multe zile si trebuie neaparat sa “umpleti” o zi.

Ziua 3
– zi ploioasa, fara e ne da posibilitatea de a ne plimba prea mult

Manastirea Ciolanu – este aflata la 7 km de complexul Magura, unde am fost cazati.

Accesul se face pe un drum asfaltat, frumos, cu padure in stanga si dreapta.

Este o manastire de calugari, curata si ingrijita, asezata intr-un cadru pitoresc. Mai multe detalii puteti consulta aici adevarul.ro/locale/buzau/ ... 01fb/index.html

Tabara de sculptura de la Magura

Este pozitionata chiar langa manastirea Ciolanu, pe un deal. Aici puteti vedea numeroase sculpturi in piatra executate intre anii 1970-1985. Mi-ar fi placut sa vad mentionat autorul pe fiecare sculptura, insa nu am vazut niciun fel de informatie… pacat!

Aici gasiti mai multe detalii: adevarul.ro/locale/buzau/ ... 8e93/index.html

De aici se mai poate ajunge si la schitul Cetatuia, pe un frumos traseu prin padure, de circa 30 de minute; noi nu am avut timp sa-l facem.

Lacul si barajul Siriu

Se afla pe soseaua ce leaga Buzau de Brasov, la circa 55 de km de complexul Magura, unde am fost cazati.

Pentru ca ploua cand am ajuns la lac, am facut doar o scurta plimbare coborand din sosea pana pe malul lacului

Aici gasiti povestea lacului si a imprejurimilor: adevarul.ro/locale/buzau/ ... 171c/index.html

Cabana 14 scaune si cascada Casoca (Pruncea)

De la lac sunt circa 5 km pana la cabana; pentru ca ploua, am hotarat sa mai mergem cu masina spre cabana aprox 3 km, urmand ca ultimii 2 km sa-i facem in plimbare pe jos.

Drumul este forestier, de masina si e ok chiar si pentru masini cu garda de joasa. Se poate ajunge cu masina pana la cascada.

Noi am mers pana la cabana, cu gandul sa bem ceva cald acolo si apoi sa ne continuam drumul pe jos inca 30 de minute pana la cascada. Din pacate, cabana ofera doar servicii de cazare si niciun fel de serviciu de alimentatie. Nici macar o cafea sau un suc, nu mai zic si de mancare! Asa incat ne-am continuat drumul spre cascada.

Atentie mare: undeva la jumatatea drumului intre cabana si cascada, pe partea stanga este o casa sau pensiune (nu mi-am dat seama exact, pentru ca nu avea nicio denumire, dar curtea era plina de masini) cu multi caini. Caini care la un moment dat au scapat din curte si ne-au atacat; ne-am descurcat si i-am alungat cu bete si pietre. Grija mare daca ajungeti prin zona!

Cascada e frumoasa, putin izolata de la drum, intr-un cadru natural frumos, pe cursul raului Casoca. ; nu are o cadere mare de apa, estimez cam 5-6 metri, desi am gasit informatii potrivit carora ar avea 17 m!!

Potrivit legendelor locale, in deschizatura stancii de langa cascada s-ar fi adapostit pandurii lui Tudor Vladimirescu atunci cand erau cautati de potera.

Ziua 4

Trovantii de la Ulmet (circa 20 de km de complex Magura, unde am fost cazati)

Trovantii de la Ulmet mai sunt cunoscuti sub numele de: Babele de la Ulmet, Babele de la Bozioru, trovantii de la Bozioru, pietrele vii de la Ulmet. In afara de acest loc, trovantii se mai gasesc si in jud Valcea

Pentru cine nu stie, trovantii sunt niste bolovani cu forme ciudate, despre care se spune ca-si schimba forma si ca au puteri tamaduitoare si energii vindecatoare.

Din punctul in care iti poti lasa masina, mai mergi circa 20 de minute, prin niste livezi si apoi in urcus pana pe coama dealului.

La iesirea din prima livada incep sa ti se arata trovantii: primul cu o forma rotunda, banala, apoi apar si cei mai interesanti: Toboganul, Babele, Scaunul.

Daca iti continui urcusul inca 10 minute, prin niste tufe de catina, vei gasi in padure si Binoclul, Caseta si Microfonul

Pe langa formele lor inedite, mi-a placut si privelistea minunata din varful dealului.

Obiectivul este semnalizat prin placute scrise cu vopsea.

De la Ulmet am plecat spre Paclele MAri, pentru a vedea Vulcanii Noroiosi (circa 40 de km, 1 ora de mers cu masina)

Pentru ca era 1 Mai, am nimerit intr-o aglomeratie de nedescris, masini care cautau sa parcheze chiar la intrarea catre Vulcani, lumea multa, haos.

Se spune ca este singurul loc din Europa unde poate fi vazut acest fenomen inedit. Gazele emanate din adancul pamantului ies la suprafata odata cu noroiul si apa din sol, dand astfel nastere unor mini-vulcani haiosi, ce erup ciclic, bolborosind.

Nu se recomanda atingerea noroiului, pentru ca se pare ca au si ceva substante radioactive

Aici gasiti mai multe detalii despre Vulcanii Noroiosi: agerpres.ro/flux-document ... -buzau-09-52-45

Nu foarte multa lume stie ca, la cateva minute de mers de Paclele MAri, se afla Paclele Mici, cu vulcani noroiosi mai spectaculosi.

De la Paclele Mari se mai strabat cu masina 2-3 km pana se ajunge la un camping. De aici ai de urcat un deal, pana sa ajungi la platoul cu vulcanii spectaculosi; cei de aici sunt mai mari si parca erup mai interesant.

Pana si imprejurimile acestei rezervatii sunt mai frumoase: la baza dealului exista un camping cu gratar, cu niste foisoare, cu grup sanitar si dusuri, o zona verde foarte ingrijita.

Dupa ce am coborat de la vulcani, ne-am oprit intr-n foisor unde am mancat un carnat de Plescoi cu cartofi prajiti si varza si am baut o bere. A fost foarte placut! Chiar daca am inlocuit traditionalul mic de 1 Mai cu localul carnat de Plescoi! :)

Mi-a placut mult aici, mai ales ca era aerisit si lume mult mai putina decat la primul obiectiv!

Consideratii finale:

- Ne doream demulta vreme sa petrecem cateva zile aici; mai fusesem in zona mai demult, cu vreo 10 ani in urma, insa doar pe fuga, vizitand Ciolanu, Magura si Vulcanii Noroiosi; nu pot sa spun ca am fost dezamagiti de acesta mini-vacanta, dar nici nu am plecat de acolo entuziasmati ca dupa mini-vacanta din Macin, de exemplu.

- Buzaul mi s-a parut un judet neprietenos cu turistii: unele drumuri proaste, lipsa trasee marcate si indicatoare, lipsa magazine cu suveniruri/artizanat/materiale informative; Plescoi mi s-a parut singurul loc in care mai misca ceva, prin existenta catorva magazine cu carnati si alte produse traditionale. Nu am oprit, nu am vizitat niciun asemenea magazin, dar le-am vazut pe marginea soselei.

- A compensat insa din plin cu conditiile si serviciile neasteptat de bune ale complexului Magura si cu ineditul turei din prima zi, cea de la asezarile rupestre

Parerea noastra poate ca a fost influentata si de faptul ca zona nu este foarte inalta, relieful este domol, de deal, fara privelistile spectaculoase pe care le intalnesti de obicei la altitudini mai inalte.

- Zona este recomandata si celor care nu vor sa mearga mult pe jos, pentru ca accesul este facil cu masina, la mai toate obiectivele vizitate (exceptie asezarile rupestre)

Ce ne-am fi dorit sa gasim: trasee marcate prin padure, trasee marcate de biciclete, o mai buna semnalizare a obiectivelor si drumuri mai bune. In conditiile in care au posibilitatea sa acceseze gratis bani europeni pentru dezvoltarea zonei, asta nu denota decat delasare si nepasare din partea autoritatilor. Pacat!

- Pasionatii de fenomene paranormale pot alege aceasta destinatie, pentru a testa diverse experiente extra-senzoriale; eu sunt sceptica in aceasta privinta, dar ma gandesc ca sunt oameni care cred si care poate isi doresc sa incerce astfel de experiente. Probabil ca celor care cred li se si intampla lucruri. Sau vad lucruri.

Puteti citi mai multe aici: adevarul.ro/locale/buzau/ ... b28f/index.html

 

Si mai recomand aceasta zona pentru tihna si verdele crud pe care le-am gasit aici!


[fb]
---
Trimis de Chloe in 13.05.17 13:54:43
Validat / Publicat: 13.05.17 17:30:54
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUZĂU.

VIZUALIZĂRI: 6748 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Chloe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P32 Ziua 2 - Focul viu de la Lopatari (Terca)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30350 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [13.05.17 19:17:52] »

Foarte folositor articolul, dă informații prețioase pentru oricine vrea să dea o tură prin zonă.

Mă bucur să citesc despre ghida care organizează plimbări. Sînt zilnice? Dacă nu, cum afli de ele?

Oricum, de observat că turismul se dezvoltă și „de capul lui”, prin simpla implicare a oamenilor locului, fără să mai aștepte strategiile naționale de care vine vorba cu fiecare instalare de guvern și care de altfel sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire. O dovadă în plus că centralismul e bun cu măsură, în rest - lasă pe fiecare să își gospodărească bătătura, și să vezi rezultate!

webmaster [13.05.17 19:45:54] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

danaeldreny* [13.05.17 21:06:49] »

Podisul Meledic a fost explorat intens in ultimii treizeci de ani, sistematizat, cartografiat tocmai pentru ca prezinta interes deosebit fiind o zona carstica bogat dezvoltata intr-un masiv de sare.

Astfel s-a ajuns sa se catalogheze pana la patruzeci si sapte de pesteri, o echipa de specialisti mergand sistematic in zona de au ajuns sa cunoasca fiecare bolovan de pe fiecare deal.

Ba chiar a venit si un francez caruia zona i-a starnit interesul si a mai gasit si el doua pesteri.

Toate datele au fost centralizate si incluse in sistemul informatic carstic national.

Testosu' [13.05.17 21:11:16] »

@abancor: acest ghid care intr-adevar este cu adevarat indragostit de meleagurile sale natale organizeaza excursiile functie de cerere, chiar si pentru 2 turisti.

Zona Muntilor Buzaului este o zona atat de interesanta, dar atat de nepromovata.

Pare, ca o teorie a conspiratie, ca nu se doreste promovarea acestor locuri inedite, ciudate as zice, despre care se spun tot felul de povesti la limita paranormalului, sau dincolo de el. Sau este doar acea indolenta crasa a celor in masura sa ia decizii bune in ceea ce priveste punerea in valoare a acestor minunate locuri.

Cert este ca este singura zona din tara noastra in care am considerat ca am nevoie de o calauza pentru vizitare, negasind pe net prea multe informatii ajutatoare pentru aceasta excursie. Nu harti in format tiparit sau postate pe net, nu trasee marcate sau indicatoare pe traseu. Parca totul invaluit intr-o aura.

????????????????????????????

Chloe [13.05.17 23:43:29] »

@abancor: pe Diana o gasiti pe facebook; cui este interesat, ofer coordonatele in mesaj privat.

Organizeaza doar ture la asezarile rupestre, insa pentru orice alte obiective din zona iti ofera cu placere indicatii.

Turele le face cu orice grup, indifferent de nr de persoane: fie ca este vorba de grup mic, de 2-3 persoane, fie ca este vorba de un grup mai mare, 20-30 persoane. Costurile per persoana presupun ca variaza in functie de grup, dar sunt sigura ca raman oricum modice.

Atunci cand ea este de serviciu la muzeu, fiica sa ii tine locul in tura la asezarile rupestre.

Mi-a placut enorm acest tip de drumetie cu ghid si as fi oricand dispusa sa platesc o suma modica pentru a repeta experienta si in alte zone.

Dan&Ema [14.05.17 00:44:31] »

@Chloe:

Foarte bun articolul tau. Dupa ce anul trecut am ajuns de doua ori la Vulcanii Noroiosi si o data la Casoca, acum am in plan 1-2 ture noi in zona, una fiind iminenta.

Asa ca am salvat postarea ta la favorite ca fiind de un real folos.

Felicitari pentru acest ghid de calitate.

A propos pe vreme umeda sau dupa ploaie sunt practicabile drumurile spre meledic, focul viu si ulmet?

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Chloe [14.05.17 08:11:41] »

@Dan&Ema: A plouat doar in ziua 3. In celelalte zile a fost frumos, drumurile uscate, fara probleme.

PE vreme umeda nu as recomanda drumurile precizate de tine. Doar daca iti place noroiul

Multumesc pentru aprecieri si vot!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [14.05.17 13:30:17] »

@Testosu : Așa văd și eu zona aia, ca o ultimă terra incognita a țării (exclud Munții Maramureșului, Țarcu și alte cîteva piscuri aproape perfect sălbatice, greu accesibile), plină de promisiuni turistice.

Cred că e de vină și accesul în zonă. Dacă ne uităm pe hartă, e cam cea mai întinsă arie depărtată de orice drum național, acolo nimic nu pare sistematizat și sistematizabil, pare o întindere, dens populată, dar labirintică, și cu obiective care de care mai fantastice și mai aiurea-răspîndite.

Un soi de tărîm fermecat, cum zici și tu. Sau foarte aproape de așa ceva. Am rămas cu ideea asta după o vacanță la Măgura, prin 93 sau 94, cînd mi-a enumerat un localnic tot soiul de lucruri interesante despre Valea Buzăului și zonele adiacente, lacuri fără fund, schituri părăsite și altele.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [14.05.17 13:31:56] »

@Chloe: Mersi, am reținut. Încă nu întrevăd vreo excursie acolo, dar e bine de știut.

albinaru [28.04.22 23:03:07] »

Va salut. Tocmai ce m am intors din zona.

Zona este spectaculara pentru cine stie ce cauta.

Doamna Gavrila este un ghid extraordinar de amabil.

Infrastructura este ca acu 30 de ani cred, ca in mod intentionat.

Ceva de genul :"Tine-o cat mai complicata". Poate este mai bine asa... Cel putin localnicii sunt in asentiment.

M=am cazat la motel Runcosu din Bozioru. Foarte multumit pret calitate, foarte curat, personal extrem de amabil.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
albinaru, Chloe, Dan&Ema, danaeldreny*, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂPeriplu prin frumuseţile Buzăului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08083701133728 sec
    ecranul dvs: 1 x 1