O vacanţă fulger

TIPĂREȘTE

Mi-am amintit de povestea asta si tot imi staruie in minte obsesiv – cum dansa Junior pe mese in stuf – o fi semn ca tre sa ma apuc de scris…

In 2015 am sarbatorit trei ani de Miss in Vama Veche. Era pe 20 iunie, sambata.

M-am hotarat vineri seara sa plecam si sa stam o noapte – intoarcere duminica.

Nu mai stiu din ce motive netul nu mergea. Am rugat o colega de la job sa-mi trimita niste numere de telefon pentru cazare.

Deci nu aveam multe optiuni.

Am sunat la Mihaela de la Bibi (BazArt Hostel) – asa mi-a spus ca o cheama, prietenoasa si cooperanta. Mi-a spus ca nu are camera libera dar sa venim si cand ajungem sa vorbim direct cu ea ca ei au legaturi cu multi hotelieri din zona si sigur ne gaseste ceva.

No, de veneam de capul meu puteam face asta (de fapt de capul meu imi luam cortul in spinare si chiar nu-mi bateam capul cu nimic, ma rupeam de lume o noapte si ma lasau toti in pace – si eu pe ei) dar cu minorii in echipa nu prea imi venea parca sa plec fara garantia cazarii.

Abia dupa convorbirea asta am inteles ce vedeam de ani de zile pe pereti la Bibi – DISPECERAT DE CAZARE – credeam ca e pus asa la shto – cui, Doamne, ii trebe dispecerat de cazare in Vama Veche??!!... Eh, uite, unora le-o trebui…

Am contiuat sa sun pana am putut face o rezervare ferma. Asa am gasit o camera disponinbila la Sea Star, mi-a raspuns receptionerul, Ciprian parca, baiat linistit, da, avem camera, 200 lei, va asteptam, in spate La John, intrati pe la Turcu, simplu ca buna ziua.

Am sunat de pe drum a doua zi pentru confirmare, cu o ora sau doua inainte sa ajungem ca n-aveam chef sa raman in drum, stateam doar o noapte si-mi doream sa ne folosim timpul la altceva decat sa caut cazare la fata locului. Confirmarea fireasca – da, camera e pregatita, va asteptam!

Multumesc.

Cazare banala – venit, luat cheie, intrat in camera – era chiar prima camera dupa receptie – camera 2 - ca suntem mici si neastamparati, umblam mult desi n-avem multa putere (uneori) … si am spus de la rezervare ca suntem mici si nu ne-a trimis nici la etaj nici spre spatele curtii.

Hotelul se afla pe strada Tudor Vladimirescu la numarul 8.

Cum intri in Vama, faci stanga pe Strada Ion Creanga – frumoasa, mirifica, celebra – aici realizezi ca ai ajuns, intri in alta lume si te apuca extazul – si apoi faci a doua la stanga, cotind dupa Turcu ce ne da hemurgheri cu mesele-n drum.

Dupa cateva cladiri ajungi la Hotelul Sea Star, pe stanga, hotel care, asa cum inteleg eu, se afla in aceeasi cladire cu un alt hotel din care cladire foloseste jumatate.

Cladirea este in forma de U.

In curtea interioara se putea parca acum doi ani desi pur si simplu nu ii inteleg pe cei ce vin cu masinile in Vama.

Transportul public este foarte facil. Aproape ca te ia din drum, alearga transportatorii dupa tine.

Din Constanta pana in Mangalia exista bus-uri dese ce pleaca din gara cat si tren. Masina face cam o ora, trenul face mai mult ca sta prin gari.

In gara in Mangalia iar alearga transportatorii dupa tine – asta in sezon dar nici nu mergi in extrasezon ca nu ai ce face. Nu apuci sa stai nici 15 minute ca vine si te ia. In 15 minute ai ajuns in Vama si salut, asta-i drumul.

Au fost ani in care faceam drumul asta saptamanal. Vineri seara plecam, luni dimineata ma intorceam. Nici nu-mi dadeam seama cum zbura timpul pe drum.

Asa, cu masina, intri pe Strada Ion Creanga, calci lumea pe picioare. Niciodata nu am vazut strada asta libera in sezon. Umbla turistii nauci, relaxati, cu clatita-n mana ca-s in vacanta si n-au nici o treaba si vii tu cu masina sa-i fugaresti, basca nu se da nime la o parte ca nu-i doare nicaieri de nimic s-apai te tarasti dupa fiecare cu picioru’ pe frana. Mai bine te lipsesti… Da, mno, romanu-i boier…

Si daca nu intri pe Strada Ion Creanga, pe urmatoarea la stanga – Strada Zambilelor - e si mai rau ca e o strada in panta, asa ingusta ca n-au loc un om si o masina mergand in sens invers. Poate pe alte strazi…

Dar sa revin la Sea Star.

Cladirea are doua etaje.

Scara de acces la etaj este exterioara – daca-i folosita doar vara…

Intrarea in camera se face tot din exterior, dintr-un balcon comun cu parapeti din trei stinghii din lemn, orizotale.

Camera unde am stat este confortabila, curata, cu mobilier tineresc, nou, in nuante deschise – cre ca-i zice cires parca – dulap, pat, masa, noptiera, veioza, scaune, tacamul usual. Baie in camera, cu toate cele de trebuinta…

Am preluat camera pe la ora 12:00 si am eliberat-o in jurul orelor 15:00 – asa ne-am inteles de la inceput ca nu venea nime duminica dupa-amiaza la mare sa n-aiba unde sta.

Nus cum, in jumate zi si inc-o dimineata am putut face atat de multe lucruri.

Am mancat de doua ori la “oase bucatar” – asa-i zice Junior ca are un pirat pictat la intrare, sa-mi amitesc cum ii zice – ah, La Barba Neagra, cum intri pe Strada Ion Creanga, imediat pe stanga, imi aminteam eu aici ca se lauda ei cu mancarea home-made delicioasa, mai mancasem aici o varza cu ciolan care era kaizer si cam sarata dar la sfarsit ne-a adus trei placinte ce pareau poale-n brau, erau din partea casei si m-au cucerit de musteriu.

Acum aveam chef de peste. Cred ca am luat somon cu cartofi natur.

Am mai venit si pe seara si ne-a dat ciorba de burta la ora aia ca mai aveau – asa am avut chef…

Aici, la etajul unu se intampla multe seri de jazz, pentru ca nu-i perete spre strada, se vede omu’ ce canta numa ca sta cu spatele la strada si cu fata la publicul de la etaju unu. Din strada vezi si auzi concertu, gratis, “din spate”;)

De-aia imi si place sa mananc aici ca nu-i perete, mananci si in acelasi timp vezi balamucu' din strada.

Nici balustrada nu-i ci doar o scandura orizontala pusa cam la jumate metru de podea si pe alocuri si cate o prelata cu reclame pe exterior deci tre sa ai grija sa nu te apropii prea mult de margine si sa nu te prabusesti.

Din ce stiu eu, nu-i restaurant la parter ci doar la etaj, usa de acces te duce direct la etaj printr-o scara frontala, cum urci, dai de o zona cu mese dar dupa o jumate de perete despartitor ajungi la o zona unde mananci la niste masute joase, prabusit pe niste canapele si mai joase.

Doar acolo am mancat. Mi s-a parut cool pentru ca la mese normale mananci oriunde.

Ne-am mai dus pe la prietenii nostrii pe La Rulote dar Robi nu venise inca pentru ca abia incepuse vacanta.

Una din intrarile in curtea La Rulote este pe aceeasi strada cu Hotelul Sea Star dar mai inainte si ca sa ajungem acolo treceam mai intai pe langa Campingul Oz care are si ceva casute in curte si e mereu foarte racoros ca sunt multi copaci.

Trecand pe acolo, mereu ne uitam peste gard, in curte, pe terasa, la clopoteii de vand in forma de bufnita si de arici.

Acolo era mereu asa o atmosfera cozy, haiu, de lume nonconformista, detasata, relaxata…

Tot la Oz citea Junior pe gard nenumaratele indicatoare ce te invatau ce sa faci in curte la Oz sau in imprejurimi – stai cu cortu’, bei cafea, stai in hamac, dormi, stai la plaja, bei bere, mananci peste, te salvezi cu colacu’, arunci ancora, nu trambitezi, te dai cu bicicleta, faci diving si pe urma iarasi dormi.

A fost anu’ ala asa o vara ciudata, mereu era cald numa cand mergeam noi in Vama venea vijelia. In iunie asa a fost. Mergeam pe plaja, venea stropeala, fugeam in camera, se opera stropeala, ieseam pe plaja, venea stropeala si tot asa de ne-a exasperat.

In august cand am fost La Rulote am prins cea mai mare vijelie din Vama. Am ajuns, ca de obicei pe la pranz, am avut jumate de zi insorita. A doua zi – ploaie, vant, furtuna. Mai sa ia rulota pe sus. Valuri cat casa, mlastina pe strada, pustiu pe afara, toata lumea se adapostise. O saptamana asa a tinut-o. A cazut curentu-n in Vama, toate pravaliile au inchis din cauza avariei ca n-aveau cum functiona.

Doar la Lyana am gasit deschis, cu personal amuzant si prietenos. Am mancat o musaca incalzita pe jumate (au facut si ei ce-au putut) in ambianta de huruit de motoare ca functionau cu generatorul de avarie ce facea un zgomot infernal. Au acoperit terasa cu o prelata ce valurea in bataia vantului. Era asa o atmosfera de stare de urgenta. Singura vacanta calamitate naturala.

Abia duminica pe la pranz cand am ajuns in Mangalia a iesit soarele. Mergeam spre casa. Am nebunit de nervi.

In iunie n–a fost chiar furtuna da nici departe – soare, ploaie, nori, senin…

Pe noapte luceau beltile in lumina artificiala. Ne-am putut plimba ca se oprise ploaia.

Uimitor, am gasit in Vama masinute din alea de se alimenteaza din tavan printr-o tija. Anul urmator (2016) nu mai erau.

Ne-am dat si am plecat.

La Sanyi, Comache il astepta pe Oigan sa vina sa cante ca i-a organizat concert. Am trecut sa salutam dar n-am stat ca Miss vroia sa doarma.

Era cam 21:00 trecute fix. Mno, hai la somn!

Si Miss doarme. E fan. Uneori… Oricum, respecta programul firesc mai mult decat altii…

Junior – nu pot sa dorm…

Eu – nici atat…

Ce facem?

Hai sa ne plimbam pe-afara, plimbare scurta, sa luam aer!

Hai!

Din strada Tudor Vladimirescu se intra in curte la Hotel La John pe o alee ingusta, plina de verdeata, printr-o poarta, aproximativ vis-à-vis de Hotel Sea Star. Hai pe-aici sa vedem unde iese! Trebuia sa iasa pe plaja, logic. Fix pe plaja, in fata la Stuf – sau in spate ca n-am stiut niciodata unde-i fata de la Stuf.

Eh, sambata seara, lume, dans pe plaja, Junior e fascinat. N-a mai vazut asa ceva.

Doua fete danseaza pe masa. Le-am vazut de departe. Junior le-a vazut mai tarziu. Plimbandu-ne, am trecut de masa cu pricina.

Junior tat isi sucea gatul sa se uite dupa fetele de pe masa. Fetele l-au vazut. Au inceput sa-i faca semn cu mana ca sa vina si el pe masa. El – deja transportat pe alta lume – privea fascinat.

Se uita la mine:

-Uite, ma cheama!!!

-Ok.

-Sa merg?

Ridic din umeri:

- Nu stiu, vrei sa mergi?

-… … ….

-Daca vrei sa mergi, du-te!

Fetele tot il chemau. S-a dus. Dansa Junior pe masa cu ochii sclipind de fascinatie. Toata atmosfera era transportata (pentru el :) …) pentru mine nu era o noutate, aproape imi venea sa casc, mai vazusem, dar pentru el a fost o experienta.

Pana anul urmator deja a asimilat fenomenul, nu-l mai impresiona, stia deja despre ce este vorba, deja vazuse oameni dansand pe plaja intr-o frenezie…

Poze nu am din vacanta aia ca nu aveam inca telefoanele astea si camera cu data dereglata o furase bona cu cateva luni inainte. Din 2015 nu am poze mai deloc.

---

VIZUALIZĂRI: 1578 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI