Mânăstirea Neamț, căutând pe Pușkin

TIPĂREȘTE

În toamna trecută, având ceva drumuri prin zona Neamțului, am mers să revedem un loc important pentru cultura și istoria noastră, Mânăstirea Neamț. Un loc unde printre alte istorii și legende, se împletesc povești despre viața lui Pușkin, Constantin Negruzzi, un craniu de femeie, povești de dragoste. Nu a fost prima dată când am călcat pragul acestui lăcaș, de fiecare dată am aflat câte ceva despre trecutul lui. Legenda grecoaicei Calipso o știam de mult dar nici de data asta n-am avut tăria să vizitez locul unde i-a stat craniul ani buni.

Am venit dinspre Târgu Neamț pe drumul destul de bun, de-a lungul a aproximativ 15 km și am poposit în parcarea amenajată din fața turnului clopotniță. Mânăstirea propriu zisă cu cele două biserici, muzeul și chiliile vechi sunt în incinta fostei cetăți pe câtă vreme noile acareturi de după anul 1989 în special, se întind pe suprafețe mult mai generoase. Tot în afara zidurilor se află și cimitirul și biserica necesară acestuia.

Turnul Clopotniță și intrarea

Prima privire se îndreaptă spre turnul pe care este refăcută icoana de hram a bisericii de piatră, principala, “ Înălțarea Domnului” apoi trecem pe sub bolta joasă a porții. Zidurile gangului sunt ridicate de la începutul sec. XV, se bănuiește că pe vremea lui Alexandru cel Bun dar partea superioară a clopotniței a fost construită mult mai târziu și a adăpostit paraclisul Buna Vestire. Intarea este destul de scundă, aveam să aflu la vizita unei alte mânăstiri că de fapt era ceva obișnuit în arhitectura vremii, totul fiind din motive de securitate deși slujitorii bisericii spun că doar pentru smerenie. Se pare, după unele păreri ale istoricilor, că scopul principal era de a nu permite invadatorilor să intre călare în lăcaș. Pereții sunt pictați în gangul de trecere pe sub clopotniță, unele scene sunt din romanul popular “Varlaam și Ioasaf” iar altele duc la ideea că pictura aparține sec. XV - XVII. Turnul de deasupra intrării adăpostește nu mai puțin decât 11 clopote, cel mai greu are 4.5 t iar al doilea 2.5 t. În sec. XVII clopotele originale au fost ascunse în munți pentru a nu le fura turcii dar nu au mai fost găsite. Cele noi au fost topite de incendiul din 1862 dar din materialul lor s-au turnat altele care bat și astăzi.

Curtea și biserica Sf. Gheorghe

După ce trecem de gangul turnului clopotniță, în fața noastră se deschide curtea largă, pătrată, ce este înconjurată de chilile ce fac parte din fostul zid de cetate, pe toate laturile sale. O curte simplă, fără flori, sobră, ceva la care te aștepți când intri azi într-o mânăstire de călugări, de taici cum zice fiul meu (și când te gândești că marii horticultori ai unor veacuri trecute au fost călugării, parcă ai un regret). Curtea are aproape în mijloc biserica veche și impunătoare cu hramul Înălțarea Domnului, în partea dreaptă sunt resturile unei foste biserici, bine delimitate iar în față, prinsă între chilii, este biserica cu hramul Sf. Gheorghe. Biserica Sf. Gheorghe a fost pe locul pe care astăzi se păstrează conturul fundației vechi, acolo unde a fost biserica ctitorită de Petru I Mușat, pe un loc gol atunci dar a fost reconstruită între chilii în anii 1958 - 1961 pentru a nu știrbi din măreția bisericii mari. Chiliile și toate celelalte construcții sunt relativ noi, din sec. XVIII - XIX, cele vechi, bucătăria și anexele, inclusiv turnurile de apărare au fost distruse în incendii sau atacuri ale invadatorilor. În biserica Sf. Gheorghe am stat puțin, era aproape întuneric căci toate luminile erau stinse, nici măcar pentru acei pelerini ce veneau să aprindă o lumânare, nu era cineva care să le vândă, nu vorbesc de o vorbă bună. Neplăcut a fost că un călugăr a intrat cât eram acolo, cineva l-a abordat dar a spus că nu are timp să stea de vorbă și nici nu știe când poate veni un duhovnic!!!

Pe aleea ce duce la biserica Înălțarea Domnului se află o placă de mormânt, acolo au fost descoperite întâmplător prin 1986 rămășițele pământești ale unui necunoscut, în zona care în vechime era cimitir, azi rămășițele lui sunt înhumate în gropnița din pronaosul bisericii mari sub numele Sfântul Necunoscut. Dacă am ceva de comentat aici este modul în care percep oamenii aceste locuri căci și aici, la fel la cișmea și în alte câteva puncte din curtea mânăstirii erau aruncați bani de metal, mărunțiș, ceva de genul facem curat în buzunare sau mai bine zis lipsa unei educații privind practicile creștine.

Privind din curte spre turnul clopotniță vedem și ceea ce se numește “Ochiul lui Dumnezeu” - cunoscut și sub alte nume - un simbol ce apare la multe culte sau grupări mistice. În cultul ortodox a fost asimilat undeva prin sec. XVIII. Deși se află pe multe biserici românești, este un simbol încă mult controversat chiar în sânul B. O. R., așa că luați-l cum vreți dar acel simbol aparține modei ortodoxe mai noi.

Biserica lui Ștefan Voievod

Biserica mare cu hramul Înălțarea Domnului este în mijlocul incintei și este frumoasă prin arhitectura ei deosebită dar și prin combinația zidurilor cu baza de piatră de râu și cărămidă în partea de sus. Privită de la intrare și apoi ocolită, dezvăluie frumusețea construcției care în partea de sus păstrează încă ceramica ornamentală în nuanțe de galben, verde și brun, ornamentată cu motive vegetale la fel și turla cu bază octogonală și cărămizi smălțuite. Intrarea în biserică se face prin ușile de lemn migălos lucrate, în stil bisericesc, deasupra cărora se află în exterior pisania în limba slavonă ce amintește că acest lăcaș a fost ridicat de domnitorul Ștefan cel Mare iar în stânga este toaca metalică cu un text vechi inscripționat. Biserica cu spațiu generos este împărțită în pridvor, pronaos, camera mormintelor - modificată de câteva ori - naos și altar iar în exterior are un veșmântar ce nu a făcut parte din clădirea inițială dar care la refacerea din 1961 a fost lăsat pentru că nu dăunează prea mult aspectului exterior. Despre fiecare din aceste încăperi a fost scris aici, Crazy Mouse având un articol recent pe care vă invit să-l citiți. Știți că pe lista bisericilor ridicate de Ștefan Voievod sunt lăcașuri celebre dar biserica Mânăstirii Neamț este aparte prin dimensiuni și împărțire interioară cât și prin ornamentația bogată a fațadelor. De asemeni gropnița oamenilor de seamă, separată cândva de un perete între pronaos și naos, este ceva deosebit pentru acele vremuri. Aspectul de azi al bisericii la exterior se datorează lucrărilor de restaurare din 1958 - 1961 când s-a încercat aducerea cât mai aproape de original pe baza unor documente vechi (prin sec. XVI pereții exteriori erau tencuiți), cel puțin ferestrele au fost readuse la stilul gotic, de asemeni și acoperișul. Pictura interioară, prima încă din vremea lui Ștefan cel Mare, este ușor înegrită și asta sare în ochi cum s-ar zice incă de la prima privire. Acest fapt se datorează incendiului puternic din 1862 și, oricât s-a încercat, pictura n-a putut fi curățată așa cum se dorea. În pronaos este deosebită pictura sinaxarului, calendarul bisericesc ortodox deși un gust amar ne-au lăsat acele scrijelituri cu inimioare și săgeți, "turistul suprem" cum îl numea colega Zoazore, a dorit să-și etaleze educația căci de cultură nici nu poate fi vorba. Catapeteasma superbă este executată în sec. XIX, este din lemn de păr și tisă suflat în aur și cu pictura bizantină ușor slavă. Biserica are și astăzi destule enigme pe care specialiștii se chinuie să le dezvăluie. Domnitorul Ștefan cel Mare a fost recunoscut pentru atenția deosebită pe care a dat-o construirii de biserici, aducând de afară elemente moderne pentru acea vreme, deja celebre fiind amplificatoarele de sunet ce se instalau în tavane căci o biserică creștină trebuie să împletească armonios trei elemente principale: arhitectura, pictura și muzica. Sincer, am fost oarecum neplăcut surprinsă că dorind să aflu răspuns la o întrebare banală, preotul sau călugărul ce păzea moaștele, mi-a spus destul de tăios că rolul lui este să primească acatiste, fapt ce m-a oprit de a mai pune ceva în cutia milelor. Cred că am nimerit noi o zi proastă a obștei, de fapt sper că așa a fost și nu acesta este modul lor zilnic de a întâmpina oamenii.

Dintre bogățiile bisericii expuse publicului, icoana cu față dublă a Sf. Fecioare Lidianca este de departe cea mai importantă. Icoana are o poveste lungă de multe secole. Legenda scurtă spune că acestă pictură a apărut, nu se știe cum, pe un stâlp din curtea bisericii din Lida, în Tara Sfântă. În anul 665 un viitor patriarh al Constantinopolului o vede în biserica din Lida și comandă o copie care este lucrată pe spatele unei alte icoane ce-l avea reprezentat pe Sf. Gheorghe. A stat peste 550 de ani la Constantinopol iar undeva în anul 1400 sau 1429 este dăruită domnitorului Moldovei pentru a o proteja de iconoclasm. Este adusă la mânăstirea Neamț de unde este iar scoasă în 1821 pentru a o apăra de furia eteriștilor. Din 1845 pictura este îmbrăcată pe ambele părți în argint aurit și pietre prețioase. Aceasta este azi în biserica mare. În biserica Sf. Gheorghe în fața ușii din stânga a altarului, este și o copie a icoanei Maicii Domnului cu trei mâini, Trihirusa, lucrată după cea originală de la mânăstirea Hilandar de pe Muntele Athos. Copia este aici din ultimul deceniu al sec. XVIII.

Muzeul mânăstirii

Pe lateralele porții de intrare sunt, în stânga magazinul, pangarul mic iar în dreapta sunt scările ce duc spre muzeu. Aici la muzeu a fost o mică problemă, nu se găseau cheile deși la ușă erau câțiva vizitatori printre care și un mic grup de călugări bulgari. Cu greu am intrat totuși dar am avut interdicție de a fotografia, așa că vă recomand iarăși cel mai recent articol, cel scris de Crazy Mouse care a avut norocul să facă poze. Muzeul este un loc pe care este bine să nu-l ratați la o vizită căci are expuse adevărate opere de artă. Se știe că aici a funcționat o școală și un atelier de caligrafie și decorare artistică, atelier de prelucrare a metalelor prețioase, de pictură și sculptură bisericească în lemn și piatră, un atelier de tradus opere bisericești de mare valoare din aramaică, greacă veche și slavonă. Toate acestea le găsiți amintite în exponatele muzeului, alături de catapeteasma paraclisului ce a fost în Cetatea Neamțului, de icoane vechi din sec. XVII - XVIII, de icoane semnate de Nicolae Grigorescu, prese tipografice, aghiazmatare vechi, xilogravuri, haine și obiecte liturgice, multe alte exponate de valoare. Unele exponate sunt retrase din circuitul muzeului din rațiuni pe care doar biserica le știe și care în zilele acestea nu pot fi motivate cu “mutarea într-un muzeu de stat”!!! Dar merită să vedeți opere care sunt lucrate aici și ale căror surori au ajuns în mari muzee și biblioteci ale lumii. De altfel, se spune că Mânăstirea Neamț are și cea mai bogată și valoroasă bibliotecă bisericească din România, un loc privat ferit de ochiii curioși ai mirenilor de rând.

Osuarul din biserica de cimitir Bogoslovul

Dincolo de incinta mânăstirii se află cimitirul și aici, pe locul unde a fost primul schit, Schitul Bogoslov cu hramul Sf. Ioan Evanghelistul numit și Teologul sau Bogoslovul, se află biserica de piatră și cărămidă ridicată în 1834 - 1835. Ca un fapt curios, cea veche de lemn a fost mutată într-un sat acum 150 de ani și călugărul de la muzeu n-a știut să-mi răspundă dacă ea mai există sau nu, cea veche, consider că ar putea fi clădire de patrimoniu!!! O părere doar ce desigur că nu interesează pe nimeni!

Biserica aceasta de cimitir este aparte prin subsolul ei - osuarul sau gropnița - destul de mare, cu boltă, cu geamuri pentru lumină și cu locuri semiovale pentru depozitat osemintele din cimitir. Aici se zice că sunt depuse 526 de cranii și alte oase ale monahilor, printre ele a fost și craniul pe care scria Calipso, iubita lui Pușkin de care vă povesteam la început și despre care mult timp s-a crezut că l-a inspirat când a scris “Șalul negru”.

Osuarul este un loc unde nu am fost, mereu îmi propun ca dacă ajung acolo iar să merg să-l vizitez dar... n-am chemarea! Și sunt convinsă că nu voi intra niciodată, doar filmul pe care l-am văzut pe net seara, la hotel, mi-a alungat puțin somnul. Ca un fapt curios, nu am aceeași teamă la alte nații! Poate că acest fapt este legat de neînțelegerea sau neștiința pe care o am față de acel “din țărână te-ai născut, în țărână te vei întoarce” și pe care chiar biserica nu o aplică așa cum se înțelege de orice credincios simplu. Eu personal nu voi încerca să înțeleg această formă de a expune rămășițele umane.

Aghiazmatarul și librăria (pangarul)

Ridicat în anii 1836 - 1846 este pictat în frescă cu scene din Noul și Vechiul Testament legate de tot ce a făcut Isus în minunile apei. În mijlocul lui se află un bazin pentru apă unde se sfințește aceasta la marile sărbători.

Istoria locului pe scurt

Este cea mai veche așezare monahală mare din Moldova dar puține înscrisuri s-au păstrat despre anii ei de început, majoritatea sunt legende locale.

Despre începuturile vieții monahale pe acest loc nu se cunosc foarte multe. Se crede că un grup de călugări conduși de Nicodim ar fi venit aici după ce au trecut Dunărea și au ridicat prima bisericuță de lemn, cunoscută în popor ca “Biserica Albă” pentru că nu era pictată. Hramul primei biserici de lemn a fost Sf. Ion Bogoslovul și, tot după legende, acest Ion a fost un creștin timpuriu salvat de dacii liberi din mâinile romanilor iar capul lui a fost adus de Bogdan Vodă când a descălecat din Maramureș și apoi dăruit Neamțului. Locul pe care a fost făcut atunci primul lăcaș este astăzi ocupat de biserica nouă numită “ Bogoslovul” în cimitirul mânăstirii, biserică ridicată în 1835, azi capelă de îngropăciune. Existența acestei prime biserici de mânăstire este atestată oficial prin actul primului mitropolit al Moldovei, Vlădica Iosif, la 7 ianuarie 1407 și care pomenește despre satele și locurile cu care domnitorul Petru Mușat a înzestrat comunitatea de călugări dar un alt înscris, pe un clopot, o atestă ca fiind cu mai mult timp înainte.

Petru I Mușat, cel considerat de fapt ctitorul de drept al mânăstirii, a ridicat în sec. XIV prima biserica de piatră din care azi se păstrează doar amprenta alături de biserica mare. Aceasta a fost grav avariată în timpul unui cutremur puternic așa că domnitorul Ștefan cel Mare hotărăște să ridice una nouă alături de cea a lui Petru Mușat. “... Ioan Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei… ” ridică din temelii și sfințește această biserică la 14 noiembrie 1497, după victoria de la Codrii Cosminului și tot el îi sporește considerabil averea (proprietățile bisericii în acele vremuri erau colosale, zeci de sate erau stăpânite de aceasta și țăranii obligați să-i muncească pământurile iar politic, mitropolitul ajunsese să-l socotească pe domnitor “doar” a doua persoană în stat).

Dintre legendele care sunt legate de acestă mânăstire, relativ recentă este cea a femeii care și-a dorit să se călugărească aici dar fiind mânăstire de bărbați și-a ascuns identitatea. Este vorba de grecoaica Polihroni Calipso, iubita din Chișinău a lui Pușkin și care s-a retras aici, îmbrăcată în haine bărbătești, spre ascultare cum se spune în limbaj bisericesc. A fost încredințată unui călugăr bătrân dar după trei ani a murit iar sub hainele ei s-a găsit un bilet prin care-și mărturisea păcatul și așa a aflat obștea că fratele era de fapt soră: “... Păcătuit-am Doamne! Miluiește și iartă pe păcătoasa Calipso”. Craniul ei pe care era scris numele și anul morții a fost expus pe o poliță în osuarul comun, se zice până în 1989 când a fost furat.

Mânăstirea Neamț este un loc pe care-l voi mai vizita dacă drumurile mă vor duce pe aproape, am fost de câteva ori până acum dar mereu descopăr lucruri noi despre acest centru spiritual al nostru. S-au scris destule pagini despre istoria și faptele deosebite ale celor ce au viețuit aici de-a lungul veacurilor dar sunt convinsă că vor mai fi surprize în viitorii ani și mai ales că multe dintre ele vor fi accesibile și nouă, celor mărunți. Drumul este ușor de parcurs, zona este frumoasă vara și bogată în locuri demne de vizitat, așa ca mai toată Moldova strămoșilor noștri unde încă se mai văd urmele lăsate de neamul Mușatinilor din care au făcut parte și Petru Mușat dar și Alexandru cel Bun și Ștefan cel Mare.

Dacă vreți să aflați mai multe amănunte despre istoria locului, osuarul, să vedeți parte din comorile muzeului și multe alte lucruri interesante, combinate cu slujbe, postul Trinitas are un filmuleț foarte bun pe care vi-l recomand, este ușor de găsit dar este destul de lung - 56 minute - pentru a cere să fie încărcat aici. www.youtube.com/watch?v=rB3Eem63pgc / Mânăstirea Neamț.

---

VIZUALIZĂRI: 2081 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI