Pe urmele printesei Sissi de la Bad Ischl la Hallstatt!

TIPĂREȘTE

Ca in fiecare an prin perioada verii prietenii ma intreaba ce idei imi mai traznesc prin cap si unde sa mai petrecem Revelionul. Fiind seful haitei, pe moment nu am avut un raspuns dar am promis ca ma ocup intens sa gasesc solutia potrivita, asadar m-am dus acasa am deschis google maps si mi-am aruncat privirea pe Austria.

Cum in tara Kaizerului Franz mai fusesem de multe ori, nu prea stiam ce sa aleg, mai ales ca majoritatea grupului este format din "paltonari". Si tot jucandu-ma pe harta mi-am amintit de baile Herculane, de printesa Sissi de al carui drag am invatat germana, apoi mi-am amintit ca mergea destul de des la Bad Ischl si tot asa pana mi-a cazut in fata ochilor cuvantul Hallstatt. Nestiind exact cam despre ce e vorba am intrat sa ma culturalizez tot pe google si asa am aflat ca este un orasel pe malul lacului Hallstattersee, ca este patrimoniu Unesco, ca pana si dragii de chinezi au facut o copie la ei acasa si asa brusc am luat decizia ca vom merge la Hallstatt.

Cu decizia luata am purces la rezolvarea detaliilor, pentru ca in grupul meu de prieteni calatori totul se argumenteaza, pret, calitate, etc. Dupa ce am localizat pe harta, am calculat drumul si am realizat ca e destul de lung ca sa il putem face dintr-o aruncatura, mai ales ca si media de [vârstă la] participanti la calatorie bate spre 50 :)), asadar am cautat rapid o cazare intermediara si am ales ca de multe alte ori Aradul pentru confortul logistic acordat traseului, apoi am continuat cautarile cu Hallstatt unde am gasit o cazare foarte buna, cel putin din poze si indicii. Totul fiind pus la punct voi face acum o translatie in timp si purcedem la drum...

Am parasit Galatiul dimineata devreme stiind ca pana la Arad ne asteapta o intreaga retea de "autostrazi si drumuri de mare viteza" a se citi ghilimele si stiind ca vom avea un drum obositor. Romania am traversat-o asa cum cum stiti cu totii, anevoios cu sincope atentia marita la traficul colorat si divers :)).

Am ajuns cu bine la Arad, un oras civilizat, cu un usor aer austriac in unele locuri, la cazarea noastra traditionala.

A doua zi ne-am imbarcat si ne-am pregatit sufleteste de drumul lung din fata noastra, dar cu relaxarea gandului ca odata urcati pe autobahn=autostrada vom cobori direct la destinatie.

Vremea usor rece putin umeda si intunecata dar fara precipitatii semnificative. Vama Nadlac am trecut-o repede cu niste vamesi acriti de jobul lor cu un sumar control al pasapoartelor apoi Mako si autostrada spre Szeged si Budapest. Drumul a decurs normal si am depasit repede Budapesta datorita utilului M0 - asemanator Bucurestiului :))))), fascinati ca de fiecare data de traversarea Dunarii pe frumoasele poduri si cu durere in suflet ca si noi tot asteptam un pod in zona de vreo 30 de ani, am continuat spre vama austriaca traversand tara vecina si prietena destul de seaca ca si relief. Curand am vazut la orizont "morile de vant", padurea de eoliene din dreptul granitei ungaro-austriece si stiam ca vom fi curand in Osterreich.

Am depasit punctul vamal care a mai ramas doar fizic dar fara opriri intrucat Schengen tete :)), am schimbat literele autostrazii din M in A (ce confort psihic ca au ales A ca si noi in Romania) si fugaream cu privirea satucul de vata de zahar din povesti unde oprim pentru unele mici cumparaturi, Parndorf sau satucul lui Parn. Am oprit pentru ca aici ne alimentam bateriile vizual, energetic si mental datorita culorilor, arhitecturii si civilizatiei. Din pacate nu ai cum sa nu remarci si unii compatrioti de-ai nostri care duc peste tot "cultura" semintelor, si a injuraturilor.

Dupa un maraton in potcoava Parndorfului, ne-am reluat parcursul spre capitala fostului imperiu care e in plina dezvoltare, miscare si fascineaza de fiecare data, Wienn.

De cativa ani austriecii au tot construit incercand sa scoata traficul din capitala printr-o retea de autostrazi si bretele si culmea ca au si reusit, asa ca daca nu ai in intentie sa faci popas in Viena, din masina nu prea mai vezi mare lucru, iar noi avand destinatia destul de departe ne-am tinut de tuneluri si pasaje in continuare si am trecut de St Polten, am revazut pe geamurile masinii mareata manastire de la Melk pe care am vizitat-o anterior (o sa revin cu review), am trecut de Amsteten si incet, incet am intrat in atmosfera Alpilor austrieci.

De la Laakirchen am lasat in urma drumul de mare viteza si am intrat pe un drum national sa-i zicem, serpuitor prin munti catre lantul de Bad-uri. Daca ai fi doar un simplu ignorant utilizator al limbii engleze te-ai gandi ca bad inseamna rau, dar in germana Bad inseamna baie, nu neaparat la propriu evident, asadar de la Gmuden am intrat de-a binelea in sistemul munte-lac. Zana Alpilor cred ca ne-a urmarit pentru ca odata cu lasatul serii a inceput sa ninga cu niste fulgi uriasi care se asezau bland pe fiecare ramura de brad sa nu-i raneasca, atmosfera devenea de basm.

Am trecut de Bad Goisern, Bad Ischl si am ajuns la Hallstatt. La intrare era o bariera lasata, apoi un tunel si o sosea inalta, iar urme de case nu prea, parea destul de ciudat si aveam senzatia ca am nimerit un catun si ca undeva vor aparea si cateva bojdeuci. Gresit, la capatul soselei care a coborat lin pana a sarutat marginea lacului se afla o zona de clestar cu casute din povesti, traditionale, cu mult lemn, cu firicele de fum care se inaltau catre cer formand o hora uriasa, semn ca sunt locuite. Aveam senzatia ca suntem intr-un oras de pitici sau de gnomi, casutele se vedeau aruncate pe munte in sus, ametitor, iar jos la marginea soselei era o alta sarabanda de vilute frumoase aliniate elegant si cu niste garaje ciudate in spatele fiecarei case.

Am sunat propietara vilei inchiriate, care a si venit in cateva minute, o fetiscana tanara dezinvolta cu cercei peste tot, vopsita usor ciudat pentru gustul nostru si in complet antagonism cu atmosfera oraselului, semn ca Hallstatt traieste contemporan si are si populatie tanara. Ne-a inmanat cheile, ne-a prezentat viluta si a disparut zicand ca va reveni la final. Simplu fara temeri, fara idei preconcepute ca suntem romani, nimic.

Ne-am cazat intr-o viluta care era cumva intre centrul orasului, malul lacului si buza muntelui. Eleganta, utilata, curata si mobilata tineresc, ne-am simtit aporape instantaneu "acasa". Am scos o tuica traditionala sa ne linistim inimile dupa lungul drum si am iesit sa vedem curtea si imprejurimile. Am descoperit ca garajul din spatele casei era de fapt pentru barci si ca fiecare casuta avea barca pe care o adapostea iarna in acel garaj. Chiar pe malul lacului in spatele casei un foisor elegant de iarna cu bancute te lasa sa te imbeti de privelistea coplesitoare a lacului care se umpluse de diamante de la reflexiile caselor. De vis asa am si adormit cu imaginea luciului apei in gand dar nu inainte de a admira un tren care isi plimba luminile feerice pe cealalta parte a lacului, serpuin ca un piton pe langa munte. Voi pune poze si o sa realizati imaginile de basm.

Dimineata ne-am inceput sejurul cu explorarea oraselului, la pas. In imediata casutei un canal cu apa limpede peste care trecea un podet de piatra se stingea incet in munte, am urcat pe pod si am admirat o multime de ratuste care se oglindeau in limpezimea apei nestingherite. Un debarcader comercial cu cateva barcute si un bus care isi astepta turistii, cativa copaci impodobiti de sus pana jos cu niste lampionae chinezestei dadeau culoare tarmului. O alta bariera inchisa ca si precedenta din munte arata ca de fapt acolo au acces strict riveranii si nu toate masinile, tocmai pentru a nu sparge linistea si atmosfera curata din centru.

De la buza lacului pana sus in munte urcau stradute pietruite printre case care aveau fiecare pe fatada principala cate un copac rasfrunzit pe toata suprafata (am inteles ca e traditia orasului). Cupola unei biserici se vede sus in munte si cateva cruci ale unui cimitir. Pentru a avea imaginea completa a acestui oras imaginati-va un orasel de jucarie pus in 3D si aglomerat tot pe un singur versant, nimic asemanator cu satele noastre, iar la unele pur si simplu nu aveam idee cum se poate ajunge. Am luat o straduta pietruita la pas si am inceput sa urcam printre case.

La un moment dat am intrat intr-un tunel pietonal, sapat in munte, in trepte, era de fapt continuarea strazii, iar fix la mijlocul lui o usa ca cea din Alba ca Zapada impodobita frumos cu coronita de brad ne arata ca acolo e un apartamemnt. Absolut fascinant. Am iesit din tunel tot in urcare si am ajuns in curtea bisericii, care era sus foarte sus, brusc am realizat ca suntem pe acoperisul orasului si ca niste papusari artizani aveam senzatia ca putem muta cu mana masinile si casele ce se vedeau in jos. De sus se vedea lacul in toata splendoarea, cu alte cateva asezari de jur imprejur.

Dupa ce ne-am incarcat aparatele cu sute de poze am coborat spre vila noastra pe malul lacului unde ne asteptau cuminti ratustele. In urmatoarele zile am strabatut fiecare straduta a oraselului, nici o cladire nu iesea in evidenta cu un alt stil, totul era ascuns sub copaci, era cumva ca o poveste de iarna, doar ca in loc de Craiasa Zapezii aveam senzatia ca gasim Craiasa Padurilor si apelor.

Intr-un cochet restaurant am rezervat masa de revelion, am gustat berea la metru si ne-am odihnit inimile prea pline de frumos. Noptile in Hallstatt erau ca la curtea regelui Arthur, tot timpul vedeam ceva inedit iar zapada cadea si ea aparte. Orasul se imbracase in alb pentru a intampina sosirea noului an, iar noi ne pregateam sa vizitam imprejurimile, sa mergem la Bad Ischl sa inspiram acelasi aer cu al printesei Sissi si la Obetraun la renumitele 5finger, dar asta intr-o alta pagina a povestirii noastre...

---

VIZUALIZĂRI: 2334 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI