Din strada Mântuleasa, pe urmele lui Mircea Eliade

TIPĂREȘTE

Cei care mă cunosc știu că îmi plac circuitele culturale, iar dacă ele sunt ghidate de persoane cu dragoste de meserie, înzestrate cu darul de a împărtăși cu plăcere și talent din cele știute, cu atât mai bine. Duminica Floriilor din acest an, o zi frumoasă, liniștită, cu soare și liliac înflorit, mi-a oferit șansa de a participa la un traseu cultural pietonal printr-o zonă reper a capitalei noastre istorice, mahalaua Mântuleasa.

Astfel de plimbări instructive, care atrag persoane de toate vârstele, dornice de informații adeseori ascunse prin biblioteci și vechi arhive, se organizează periodic în București. ARCEN - prin cei doi tineri inimoși, înarmați cu documentație și amplificatoare de voce - organizează în fiecare sâmbătă și duminică, în perioada 1-23 aprilie, de la ora 17.00, traseul "Prin Bucureștii lui Mircea Eliade". Făcând parte din proiectul "Eliade 110" organizat de ARCEN și Institutul Francez la 110 ani de la nașterea lui Mircea Eliade, traseul cuprinde străzile Mântuleasa, Romulus, Popa Soare, Dimineții, Pictor Al. Romano, Sf. Ștefan, Plantelor, Negustori, Părintele Stăniloae, Calea Moșilor și Sfinților, având ca punct de plecare Biserica Mântuleasa (din Str. Mântuleasa, nr. 20), iar ca punct final Str. Radu Cristian, aproape de Bulevardul Carol I.

Perimetrul cuprins între aceste străzi, importantă parte a Bucureștiului istoric, a marcat copilăria lui Mircea Eliade, elev (acum 100 de ani) al Școlii Mântuleasa, de aceea această zonă a orașului este regăsită și în multe din nuvelele sale fantastice scrise în exil.

Cu puțin înainte de ora 17.00 amatorii de plimbare s-au adunat în fața Bisericii Mântuleasa. Până la sosirea ghizilor am intrat în biserică, am admirat și am fotografiat frescele și stâlpii împodobiți cu vrejuri de viță de vie și struguri. Ctitorită de jupaneasa Mântuleasa, soția negustorului Manta și de sora acestuia - Maria Manta - în vremea domnitorului Grigore Ghica, biserica în stil brâncovenesc a fost terminată în 1733 și sfințită în anul următor cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Grupați în jurul ghizilor, am aflat primele informații despre strada Mântuleasa, liniștită, care încă mai păstrează case frumoase (unele mai îngrijite, altele parcă uitate de vremuri), misterioase, cu garduri înalte și curți umbrite de copaci.

Pe la sfârșitul sec. XVII, începutul sec. XVIII istoria pomenește despre Mântuleasa ca fiind o mahala locuită de negustori înstăriți, situată la capătul Bucureștiului. Ulița denumită și ea tot Mântuleasa după cum i se spunea Stancăi, soția negustorului Manta, trecea pe lângă gardul grădinii lor și ulterior pe lângă biserica pe care Mântuleasa a ctitorit-o. Bineînțeles că simpaticii noștri ghizi nu au omis să ne amintească legenda Mântulesei, pentru că - dacă prin alte părți fiecare piatră are o legendă a ei - și vechea mahala prin care ne plimbam noi are una și încă destul de frumoasă. Iat-o în rezumat!

Matei Manta, un negustor bogat, căsătorit cu jupaneasa Stanca de la care primise ca zestre pamânturile de la capătul Podului Târgului din Afară (în prezent Calea Moșilor), avea o grădină mare și o casă boierească cu multe odăi, cu grajd și cu șură pentru trăsuri. Negustorul Manta care nu trăiește prea mult, lasă prin testament soției toate averile sale. Grădina conacului - aflată într-o zonă frumoasă, dar bântuită la lăsarea serii de câini răi - era împrejmuită cu un gard din nuiele împletite. Cei care treceau seara prin mahala se apărau de câinii agresivi cu nuiele smulse din gardul jupânesei. Și tot așa, rupându-se azi o nuielușă, mâine alta, în scurtă vreme gardul jupânesei a dispărut. Se pare că de aici se trage și zicala "a luat din gardul Mântulesei", adica a luat de unde nu mai este nimic de luat.

În perioada 1914-1917 Mircea Eliade a fost elev al școlii de pe strada Mântuleasa. Această stradă își pune viu amprenta asupra personalității scriitorului de mai târziu. Mircea Eliade evocă strada copilăriei în câteva dintre nuvelele sale fantastice. Ghizii noștri ne-au prezentat citate din "La țigănci", "Pe strada Mântuleasa" și altele în care Eliade vorbește cu patos despre strada misterioasă din centrul capitalei, locul în care și-a petrecut câțiva ani din viață. Din scrierile sale aflăm că școala în care a învățat era o clădire mare și solidă, înconjurată de castani. Astăzi clădirea acestei școli nu mai există. Locul ei este marcat doar de un fragment de gard și de câțiva castani bătrâni. Trecătorii nu știu nimic despre acest loc pentru că nu există nici un însemn în acest sens. De la ghizi am aflat că înainte de a fi înființată aici, școala a funcționat în casa boierească de la numărul 3, din Str. Romulus.

Din Mântuleasa, pe Str. Romulus, ne-am continuat periplul pe urmele pașilor lui Mircea Eliade. N-am să povestesc tot ceea ce ne-au povestit ghizii în cele două ore cât a durat turul. Mi-ar fi imposibil. Erau atât de documentați, de înarmați cu citate din scrierile lui Eliade, dar și din alte surse încât n-aș fi avut cum să rețin totul. Important este că am aflat lucruri neștiute, că m-am plimbat cu un grup mare, la fel de fascinat și de interesat ca și mine de tot ceea ce ascultam. O plimbare prin zona Mântuleasa este ceva ce ar trebui să facă orice bucureștean măcar o dată în viață. Chiar dacă nimic din ceea ce va vedea nu-i va aminti de nuvelele fantastice ale lui Mircea Eliade sau de atmosfera de epocă interbelică, farmecul străzii Mântuleasa și a celor din jur este unul cu totul aparte. Chiar dacă mașinile parcate stau înghesuite de o parte și de alta a străduțelor înguste, chiar dacă se mai ițesc ici-colo clădiri ultramoderne, în totală discordanță și dispreț față de cele înălțate acum 100 sau 200 de ani, pafumul de istorie, liniștea, curțile cu castani seculari și tufe de liliac înflorit sunt de neuitat.

Am văzut, am fotografiat și voi atașa imagini ale unor clădiri - giuvaer. Sunt case înalte, boierești, cu elemente arhitecturale deosebite, cu porți din fier forjat care mai păstrează inițialele întâiului proprietar. Unele dintre ele au tencuiala scorojită și sunt în stare avansată de degradare, dar amintesc încă de fastul și eleganța de odinioară. Balconașele frumose, din fier forjat, ferestrele deosebite, basoreliefurile cu îngerași, elementele florale și multe alte detalii arhitecturale se pierd încet, încet, din nepăsarea oamenilor și sub apăsarea vremurilor.

Casa din Str. Popa Soare în care a locuit Mircea Vulcănescu - intelectual de marcă, victimă a represiunii comuniste, casa din Str. Pictor Alexandru Romano, în care a trăit și a creat între anii 1975-1980 scriitorul Marin Preda, clădirea de pe Str. Plantelor care se înalță acum pe locul în care s-a aflat Sanatoriul "Caritatea" unde a încetat din viață marele poet Mihai Eminescu, imobilul de pe Str. Sfinților în care a locuit în perioada 1940-1947 Iuliu Maniu și tot pe Str. Sfinților imobilul înălțat pe locul în care a fost casa cu mansardă în care Mircea Eliade a creat operele de tinerețe, toate au fost remarcate și despre toate am aflat câte ceva.

La intersecția a trei străzi - Sfinților, Calea Moșilor și Părintele Staniloae - se află o biserică interesantă pe care, din păcate, va trebui să mai așteptăm până o vom putea vizita. Biserica Sfinților este acoperită toată cu schele și prelate fiind supusă unui îndelung proces de restaurare. Sfântul lăcaș a fost înălțat în anul 1728 pe locul unei biserici mai vechi. Ghizii ne-au povestit că Biserica Sfinților sau "Biserica cu Sfinți" este una dintre puținele împodobite cu pictură exterioară. Această pictură (pe care noi n-am reușit să o vedem fiind ascunsă de prelatele de șantier în lucru) prezintă un interes deosebit. Cele 19 figuri - 10 sibile și 9 filozofi - toate deteriorate de trecerea timpului și refăcute în câteva rânduri, au fost cele care au dat numele sfântului lăcaș. Vechii enoriași (care nu știau nici să scrie și nici nu aflaseră nimic despre profetesele sau despre învățații antici înfățișați pe zidurile exterioare) crezând că cei reprezentați sunt sfinți, au numit lăcașul "Biserica cu Sfinți".

Pe Str. Radu Cristian, la numărul 1, lângă Piața Rosetti, aproape de casa în care se spune că Mircea Eliade a locuit până târziu, în adolescență, plimbarea noastră "Cu bastonul prin București" a luat sfârșit.

Am fost încântată de acest traseu cultural, unul gândit și făcut pentru toți cei dornici să afle ceva nou, precum și de dăruirea tinerilor noștri ghizi. Nu mă așteptam ca acest gen de turism să prindă atât de bine la public. Erau printre noi persoane în vârstă, persoane cu copii de mână, dar cei mai mulți erau tineri. Toată lumea asculta, privea și din când în când fotografia fără a se sinchisi de răcoarea care se lăsase odată cu înserarea. Să nu credeți că în cele două ore cât a durat traseul a existat vreo clipă de plictiseală. Ghizii noștri entuziaști și experimentați ne puneau din când în când la încercare cerându-ne să recunoaștem anumite pasaje din scrierile lui Mircea Eliade, dar și - pe alocuri - dând prezentării lor o notă de umor.

"Prin Bucureștii lui Mircea Eliade" a fost nu doar o plimbare printr-o zonă istorică a capitalei, dar și o încercare de valorificare a patrimoniului său cultural. Am aflat câte ceva din istoria vechilor mahalale și multe amănunte despre arhitectura caselor boierești care încă mai dăinuie. A fost inclusiv o îmbinare între amintirile lui Mircea Eliade despre Bucureștii copilăriei sale și o serie de elemente de mitologie urbană - tramvaiul, trăsura, fereastra, podul, pivnița și scara - motive frecvent întâlnite în literatura lui fantastică.

Și pentru cei care vor să afle și acest amănunt, menționez că participarea la traseul cultural "Prin Bucureștii lui Mircea Eliade" organizată de ARCEN a fost gratuită.

P.S. A doua zi, cu o hartă a zonei asupra mea, am refăcut traseul. Străzile foarte liniștite, puțin circulate (atât de mașini cât și de oameni), mi-au oferit o nouă plimbare plăcută și în plus șansa de a fotografia fără a fi deranjată sau de a deranja eu pe cineva. Sunt obișnuită cu grupurile turistice, dar niciodată n-am făcut parte dintr-un grup mai mare de 50 de persoane. "Prin Bucureștii lui Mircea Eliade" - după aprecierile mele - grupul a fost aproape de zece ori mai mare.

---

VIZUALIZĂRI: 4651 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI