ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.03.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Arad
ÎNSCRIS: 15.12.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
OCT-2016
DURATA: 21 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 16

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 15 MIN

Haideţi la Miami - #10.2. Zborul cu avionul - Part 2.

TIPĂREȘTE URM de aici

Aţi ajuns în avion, stewardesa v-a zâmbit profesional la intrarea în aeronavă şi v-a îndrumat spre locul dumneavoastră. Tips & tricks Încercaţi, pe cât posibil, ca la urcarea în aeronavă să-i zâmbiţi sincer stewardesei şi eventual să faceţi un scurt comentariu de complezanţă sau de apreciere – dacă nu vă vine nimica în minte evitaţi cele de genul ce bine vă stă uniforma, ce frumoasă sunteţi, etc. De obicei, stewardesele au memorie vizuală foarte bună iar un pasager sincer fericit şi jovial va fi remarcat printre mutrele de acrituri care urcă în aeronavă. Vă creaţi astfel un mic avantaj şi dacă aveţi vreo solicitare s-ar putea să se găsească o soluţie pentru dumneavoastră chiar dacă ceilalţi pasageri sunt refuzaţi politicos pentru aceeaşi cerere. End Tips & tricks

Primul lucru pe care vă sfătuiesc să-l faceţi, de cum aţi ajuns la locul din avion, este să vă puneţi bagajul în compartimentul de bagaje, cât mai aproape de locul dumneavoastră. De ce asta? Pentru că, atunci când aeronava este plină, întotdeauna locurile de bagaje vor fi mai puţine decât necesarul, astfel având ghinionul să trebuiască să vă puneţi bagajul departe de locul unde staţi, pe unde se mai poate şi mai este loc, ceea ce evident că reprezintă un fapt destul de incomod: de fiecare dată când aveţi nevoie de ceva din bagaj nu-l veţi avea la îndemână. Tips & tricks În cazul în care compartimentul cu bagaje de mână este plin, nu vă descurajaţi. Încercaţi să aranjaţi altfel bagajele deja puse în compartiment, pentru că s-ar putea să se facă loc şi pentru al dumneavoastră. De obicei, pe primii care-şi pun bagajele, în compartimentul de bagaje, îi cam „doare-n bască” de următorii şi-şi întind bagajul pe un spaţiu mai mare decât este necesar. Şi încă ceva: nimeni nu va comenta dacă încercaţi să-i aranjaţi bagajul, doar aveţi bilet pe scaunul acela, nu-i aşa? End Tips & tricks

Vă recomand să fiţi foate atenţi la instructajul referitor la evacuarea aeronavei în caz de pericol pe care vi-l va face stewardesa. Nu este de joacă, fiind o treabă foarte serioasă. Din păcate, şi veţi vedea asta, nu toată lumea acordă atenţia cuvenită acestui aspect. Nu intru în detalii, am explicat mai multe în alte articole anterioare. Tips & tricks S-a constatat că rata de supravieţuire în caz de accident aviatic a fost cu 20 la sută mai mare pentru pasagerii care au urmărit şi au reţinut instrucţiunile de evacuare prezentate de stewardese înainte de decolarea aeronavei. End Tips & tricks

După ce aronava a decolat şi semnalul cu centurile de siguranţă s-a stins, puteţi da jos liniştit bagajul de mână pentru a vă lua cartea, rebusul, sudoku sau orice alt obiect de omorâre a timpului. În funcţie de compania aeriană cu care zburaţi veţi avea sau nu o masă gratuită în preţul biletului, lucru care apare înscris pe biletul de călătorie. Unele companii oferă mâncare şi băuturi doar contra cost şi ar fi bine de ştiut, în acest sens, că nu toate companiile acceptă să plătiţi cu bani lichizi, cash, unele acceptând doar plata cu card bancar - este bine să aveţi unul cu dumneavoastră.

În schimb pe zborurile trans-oceanice veţi primi sigurat o masă caldă şi o gustare, care sunt incluse în preţul biletului. Băuturile, ceaiul şi cafeaua sunt şi ele gratuite şi le veţi primi de cel puţin două ori pe durata zborului. În plus, după ce se serveşte masa principală, undeva în spatele aeronavei, veţi găsi un fel de self mini bar, gratuit, lăsat la dispoziţia pasagerilor pentru cei care doresc un pahar cu apă, suc sau o mică gustare. Tips & tricks Dacă v-aţi dus la self mini bar-ul din spatele aeronavei şi este gol întrebaţi pe stewardese dacă vă mai pot servi cu ce aţi dori dumneavoastră. Sigur mai este o mică rezervă pe undeva! Acest sfat este complementar cu cel referitor la zâmbetul de la urcarea în aeronavă. End Tips & tricks

Din momentul când aţi urcat în aeronavă, căpitanul aeronavei sau comandantul, are drept de viaţă şi de moarte asupra dumneavoastră. Nu glumesc: comandantul de aeronavă este îndreptăţit să ia orice măsură este necesară, atenţie, ORICE măsură este necesară pentru a asigura securitatea pasagerilor şi implicit a aeronavei. Comandantul de aeronavă are dreptul să oficieze căsătorii, să înregitreze naşteri, să aplice legea în orice circumstanţe, să vă debarce din aeronavă înainte de decolare, să vă aresteze, să stabilească ad-hoc orice reguli şi măsuri toate menite să asigure integritatea aeronavei şi siguranţa pasagerilor. Comandantul de aeronavă, pe durata zborului, este Dumnezeu.

Întâmplare

Mă îmbarcasem într-o aeronavă A310 la Paris şi urma să zbor la Bucureşti. Aeronava aparţinea companiei Air France. Stăteam liniştit pe scaun, urcasem printre primii şi-i observam atent pe ceilalţi pasageri – este un joc psihologic care mă relaxează teribil, nu că aş fi fost stresat dar mă şi amuză, printre altele.

Urcă un bătrânel, care se mişca destul de greoi, care se aşează pe un scaun din dreptul uşilor de evacuare în caz de accident aviatic, uşile de deasupra aripilor. Se apropie stewardesa de el şi îl roagă frumos să schimbe locul cu un alt cetăţean, mai tânăr, cu care vorbise anterior.

Bătrânelul, că de ce? Stewardesa îi explică faptul că în caz de necesitate va trebui să deschidă uşa de evacuare, operaţiune care solicită o oarecare forţă fizică şi o anumită mobilitate. În plus, datorită vârstei înaintate, persoanele bătrâne sunt foarte sensibile la şocuri sau accidente şi nu este de dorit ca în cazul unui accident o uşă de evacuare să fie blocată de o persoană care se accidentează foarte uşor şi nu este în putere.

Bătrânelul că nu şi nu, că el nu schimbă locul, că ce el e handicapat? Stewardesa pleacă şi în două minute apare unul dintre piloţi, şi nu oricare. „Bună ziua, sunt comandantul aeronavei şi dacă nu vă mutaţi unde vă spune stewardesa am să chem poliţia să vă debarce „immediately” din aeronavă! ” Şi a plecat înapoi spre cabina de pilotaj fără să mai aştepte vreo replică.

Evident că bătrânelul s-a ridicat şi s-a mutat fără să mai comenteze nimic.

Sfârşit întâmplare

Tot legat de autoritatea comandantului de aeronavă doresc să vă adresez şi următoarea recomnadare: atenţie la consumul de alcool! Pe durata zborului vi se vor servi şi băuturi alcoolice, unele companii oferind băuturi alcoolice şi în afara momentelor când se serveşte masa. Nu „săriţi calul” cu consumul de alcool iar dacă cumva v-aţi ameţit, sfatul meu este să vă culcaţi imediat şi să nu mai scoateţi nici un cuvânt. Fiecare se comportă diferit când este sub influenţa bahică dar în aeronavă situaţia se schimbă dramatic în special pentru cei care sunt ameţiţi de alcool şi recalcitranţi.

Întâmplare

Mai mulţi colegi de-ai mei zburau spre Miami cu o aeronavă a companiei British Airways. Veselie mare, bună dispotiţie, unii erau pentru prima dată într-o astfel de deplasare, totul era mirific. Luat de vraja bunei dispoziţii unul dintre ei, întrece măsura la consumul de alcool. Surprinzător fapt deoarece individul este foarte „voluminos”, având în jur de 130-140 de kilograme. Se ameţeşte omul şi mai cere de băut. Stewardeza îi spune pas iar lui îi se pare că i se face o nedreptate. Insistă să mai primească o sticluţă cu wisky dar stewardesa rămâne tare pe poziţie şi spune „pas”.

El insistă şi spune că lucrează în aviaţie şi că vrea să vorbească cu comandantul de aeronavă. Stewardesa pleacă, în vociferările omului nostru iar comandantul nu vine, evident. În schimb vine şeful stewarzilor şi îi explică cum stă treaba. El nu şi nu că nu e drept, că nu e..., ce să vă mai spun, aţi întâlnit probabil şi voi astfel de concetăţeni care după câteva pahare devin justiţiari.

Adoarme omul nostru şi se trezeşte când aeronava aterizează. Un anunţ îi pironeşte pe toţi pasagerii în scaune: „Attention, this is the capitain speaking. There is a security situation on the board of the aircraft so I kindly ask you to remain seated until further advise. Eeveryboady please remain seated! ” Oamenii stau cuminţi pe scaune. Aeronava se opreşte la standul de parcare, se deschide uşa din faţă şi năvălesc înăuntru 8 indivizi de la FBI, CIA, CBP, NSA, Police şi mai ştiu eu ce servicii. Se duc ţintă la omul nostru şi-l iau pe sus ca pe un fulg, ducându-l prin aeronavă cam cum duc furnicile o pradă de război.

Am vorbit personal cu el după ce a revenit în ţară. Deci ce vă spun nu este invenţie. Mi-a spus că nici nu a realizat ce i s-a întâmplat. S-a dezmeticit pe când era într-o cameră, înconjurat de poliţişti şi i s-a spus să se dezbrace de tot pentru a îmbrăca hainele de arestat, de culoare portocalie. Poliţiştii se amuzau punând pariu câte tatuaje are omul nostru pe el. Nici unul nu a câştigat pariul pentru că omul nostru nu are nici măcar un tatuaj.

Noaptea ce a urmat nu a dormit deloc. A plâns încontinuu iar a doua zi dimineaţă, la prima oră, cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost dus în faţa unui judecător iar procurorul a cerut încadrarea faptelor la terorism şi o pedeapsă între 10 şi 15 ani de puşcărie într-o închisoare de maximă securitate. Cauţiune a fost stabilită la 110.000 de dolari. Omul nostru era să leşine şi n-a fost în stare să scoată nici un cuvânt.

A stat în celulă singur, câteva zile până ce compania noastră a reuşit să se lămurească de situaţie şi să vireze banii de cauţiune. Cât timp a stat în celulă n-a dormit aproape deloc şi şi-a adus aminte şi ce gust avea laptele ce l-a supt de la mama lui. Avea non-stop coşmaruri cu terorişti arabi sau cu negri cât dulapul cu care urma să împartă celula pentru următorii 10 ani.

În celulă avea tot ce-şi dorea, cu o singură menţiune. Vroiaia apă, băgai bănuţul sau cardul şi aveai apă. Vroiai televizor, la fel, plătei. Vroiai căldură, nici o problemă: plăteşti şi faci cât de cald vrei. Vroiai lenjerie curataă: marcă banul. Toate legal cu bon şi factură. Asta poate ar trebui să se aplice şi în puşcăriile noastre.

După câteva zile a ieşit din puşcărie şi a fost lăsat să meargă la hotelul unde era cazat. Bagajele de la avion i le-au luat colegii dar hainele cu care a venit pe avion nu le mai avea pentru că, în conformitate cu legea americană, dacă nu ai o adresă unde să-ţi trimită hainele atunci acestea vor fi incinerate. Omul nostru a mers la hotel în haine de deţinut, portocalii. Să vezi show pe drum!

La proces a mers spăşit şi nedormit, şi-a cerut mii de scuze şi a făcut milioane de promisiuni până la Dumnezeu că nu va mai face niciodată aşa ceva. Judecătorul i-a spus să meargă acasă liniştit şi să lase prostiile iar pe avion să se mai abţină în a mai bea alcool.

Şi în ziua de azi aprinde lumânări la biserică.

Sfârşit întâmplare

Tot ca o particularitate a zborurilor trans-oceanice există două situaţii diferite pe durata zborului. Când se zboară dinspre Europa spre USA şi ora se dă înapoi cu 6 sau 7 ore depinde de luna anului, călătoria are loc doar pe lumină, doar pe zi. În acest caz, zborurile trans-oceanice decolează dimineaţa, cam pe la ora 10.00 - 12.00 din Europa, se zboară 8 - 9 ore, dar ceasul se dă în urmă cu 6 -7 ore. Asta înseamnă că pleci dimineaţa din Europa şi ajungi pe la ora 14.00 - 15.00 în USA, deci ca şi cum ai călători doar 2 - 4 ore, vorba vine.

În schimb când călătoreşti din USA spre Europa, deci vii înapoi acasă, zborurile trans-oceanice decolează de regulă după-amiaza, pe la orele 16.00 - 19.00, ceasul se dă înainte cu 6 - 7 ore, la care se adună şi timpul de zbor de 8 ore. Deci vei ajunge în Europa dimineaţa pe la ora 09.00 - 10.00, a doua zi şi astfel zborul are loc şi noaptea, pe întuneric. Este ca şi cum ai zbura cu avionul 14 -16 ore, vorba vine. Astfel, la întoarcere, când afară se întunecă, echipajul stinge luminile în avion pentru ca lumea să poată dormi. Deci, ce doresc să spun, este că se doarme, oficial, pe avion doar când se zboară din USA spre Europa nu şi invers.

Chestia cu dormitul este relativă şi nu este valabilă pentru toată lumea. Unii pot dormi şi în picioare iar alţii au insomnii şi în cel mai confortabil pat posibil. Evident că zgomotul motoarelor este şi el un factor perturbator dar cel mai inconfortabil aspect este faptul că stai în scaun, un scaun care se lasă pe spate într-un unghi mult mai mic decât cel de la maşină. Dar şi aşa unii totuşi reuşesc să doarmă chiar foarte bine.

Mai există o situaţie, rară ce-i drept, atunci când aeronava nu este plină şi mai sunt locuri neocupate. Dacă aveţi norocul ca să aveţi astfel de locuri neocupate, pe lângă dumneavoastră, vă sfătuiesc să le ocupaţi cât de repede puteţi şi să vă întindeţi pe ele chiar dacă nu dormiţi. Oricât de tânăr şi rezistent aţi fi, după 8 - 10 ore de stat pe scaun oasele spatelui şi picioarele îşi vor "cere" dreptul la odihnă. Eu, dacă nu am posibilitatea să mă întind nu pot dormi sub nici o formă pentru că efectiv nu pot să dorm în poziţia şezut. Mă uit la filme, citesc, rezolv rebusuri iar la fiecare 2 ore merg în spatele aeronavei şi fac câteva exerciţii de streching.

Toate aeronavele lung curier, cele care zboară peste ocean, au instalat un mic televizor la fiecare loc din avion. Programele ce pot fi vizionate sunt foarte diversificate, de la filme la programe de televiziune sau de ştiri, depinde de tipul de aeronavă şi de compania aeriană cu care zbori. Astfel, aeronavele din generaţia mai nouă, tip Boeing 777, Airbus 340, Airbus 380, au un sistem audio-video foarte bine pus la punct unde ai posibilitatea să-ţi selectezi şi să controlezi filmele pe care doreşti să le vizionezi, exact ca un sistem multi-media de acasă.

În schimb, la aeronavele de generaţie mai veche, tip Boeing 747, ecranele de televizor sunt foarte mici iar programul de entertainment este destul de rudimentar, cu câteva canale pe care rulează filme în continuu şi pe care nu le poţi controla, respectiv opri, porni, selecta. Filmele rulează în continuu, în buclă.

Toaletele sunt locurile cele mai vizitate de pe o aeronavă, obligatorii şi singurele. De remarcat că perioadele cele mai aglomerate, când se formează cozi destul de mari, sunt imediat după decolare, după ce se serveşte masa şi înainte de aterizare. Dacă nu doriţi să staţi la rând la toaletă, alegeţi-vă un moment în afara celor trei enumerate mai sus. Cel mai recomandat ar fi când tot poporul doarme.

Înainte de aterizarea pe aeroportul din Miami, stewardesele, vă vor înmâna nişte formulare pe care trebuie să le completaţi, formulare care vă vor fi necesare atunci când treceţi pe la punctul de trecere de frontieră din USA precum şi la controlul vamal. Luaţi formularul de culoare albă. Deocamdată, pentru cetăţenii români, este obligatoriu a fi completat doar formularul de culoare albă. Formularul vă va fi cerut şi reţinut fie la controlul de frontieră fie la controlul vamal.

La coborârea din avion verificaţi-vă bagajul de mână, dacă v-aţi luat toate lucrurile personale cu dumneavoastră, dar să nu uitaţi să verificaţi şi pe sub scaune sau în buzunarul de pe scaunul din faţa dumneavoastră. Riscaţi să vă uitaţi obiecte personale pe care, după ce aţi coborât din avion, vă va fi foarte greu sau aproape imposibil să le recuperaţi.

Dacă sunteţi în tranzit, de obicei, imediat la coborârea din avion, după ce ieşiţi din burduful de conectare avion-terminal, veţi vedea un ecran cu toate zborurile care operează de la aeroportul respectiv. Identificaţi poarta de îmbarcare de unde vă pleacă următorul zbor şi urmaţi săgeţile indicatoare care vă vor duce într-acolo. De foarte multe ori va trebui să vă deplasaţi la un alt terminal faţă de cel care aţi aterizat.

Ce este un terminal? Un aeroport foarte mare are, de regulă, mai multe clădiri separate de unde pleacă sau unde vin aeronavele pentru a îmbarca sau debarca pasageri. O astfel de clădire se numeşte terminal. Aeroportul Heathrow din Londra are, de exemplu, 5 terminale, fiecare terminal fiind dedicat unor anumite tipuri de zboruri (interne, externe, trans-oceanice, etc.) iar legătura dintre ele se efectuează cu autobuze deoarece distanţele dintre ele sunt mari şi nu există culoare de legătură între ele. Într-un aeroport cu mai multe terminale veţi găsi amplasate peste tot săgeţi indicatoare care vă vor îndruma de unde să luaţi mijloacele de transport care conectează terminalele.

În unele aeroporturi, unele terminale sunt conectate între ele şi prin pasaje de trecere dar aveţi grijă că distanţele dintre terminale pot fi foarte mari. Paris Orly este un astfel de aeroport unde terminalele sunt conectate prin pasaje de trecere dar şi printr-un tren de pasageri. Rămâne la latitudinea dumneavoastră, şi în funcţie de timpul disponibil, ce metodă de deplasare, între terminale, alegeţi - asta este valabil unde aveţi de ales.

Deoarece, de regulă, zborurile trans-oceanice operează de pe aeroporturi foarte mari iar distanţele dintre terminale sunt şi ele foarte mari - aşa cum am spus mai sus - deplasaţi-vă cât mai repede spre terminalul unde este poarta de îmbarcare de unde vă pleacă următorul avion. Nu pierdeţi timp! Dacă sunteţi presaţi de timp solicitaţi asistenţă din partea lucrătorilor de pe aeroport pentru a vă ajuta să ajungeţi cât mai repede la poarta de îmbarcare şi nu uitaţi că mai aveţi de trecut încă odată prin controlul de securitate şi pe la controlul paşapoartelor - vi se va verifica valabilitatea vizei. Solicitaţi peste tot ajutor pentru a avea prioritate.

Întâmplare

Plecam la Miami cu familia, soţia şi fiica dar şi cu o altă familie, soţ, soţie şi fetiţă. Urma să decolăm din Budapesta cu escală în Paris de unde urma să luăm avionul care avea să ne ducă peste ocean, Timp disponibil între zboruri: 2 ore şi 40 de minute – suficient Măria Ta!

Dar..., ghinionul este ghinion şi în urma unei furtuni puternice care a lovit Parisul aeronava noastră a plecat din Budapesta cu 2 ore!!! întârziere. Ajungem la Paris şi după se ieşim din avion ne uităm la ceas: 30 de minute până la ora de decolare a zborului trans-oceanic. Teoretic deja trebuia să fi început îmbarcarea pasagerilor. Mă uit pe panoul cu informaţia despre poarta de îmbarcare şi văd că aeronava urma să plece de la un alt terminal. „L-am pierdut! ” le spun resemnat celorlalţi.

Să vezi minune! Un angajat al aeroportului stătea cu o hârtie în mână pe care scria Miami. „Passangers fliyng to Miami, please follow me, immediately! ” – ne anunţă cu un puternic accent franţuzesc. „După el! ” le spun celorlalţi şi pornim într-un galop nebun pe culoarele de conexiune între terminale. La un moment dat, în timp ce alergam pe culoarele aeroportului, fetele cu pantofii în mâini, m-a umflat râsul pentru că mi-am adus aminte de familia lui Kevin, din filmul „Home Alone”, cum alergau disperaţi prin aeroport. Cam aşa am eram şi noi.

Ajungem la controlul vizelor unde coada era cât China. Lucrătorul ne trece în faţă şi câştigăm timp. Mă uit la ceas: mai avem 15 minute. Ajungem destul de repede la security. Deja eram uzi cu toţii şi gâfâiam ca nişte locomotive cu aburi. Şi aici cozile erau interminabile. Suntem trecuţi, de acelaşi lucrător de la aeroport, pe o bandă specială unde nu era nimeni la coadă. Ajungem în faţa ofiţerului care efectua controlul anti-tero şi îi spunem că avionul nostru pleacă în 15 minute. „Norocoşilor! ” ne spune acesta. „Îi vedeţi pe cei la postul celălalt de control? ” Ne uităm într-acolo unde 6 persoane, roşii la faţă şi transpiraţi, erau în culmea disperării, aruncând hainele şi pantofii de pe ei, cu o viteză de nedescris, în cutiile de control şi strigând disperaţi unii la alţii. „Avionul lor pleacă în 3 minute! ”, ne spune ofiţerul, zâmbind pe sub mustaţă. Am răsuflat uşuraţi. La naiba!

Ajungem într-un final la poarta de îmbarcare unde aflăm că ora de decolare a fost modificată, datorită numeroaselor întârzieri, iar aeronava cu care urmează să călătorim va pleca cu o oră întârziere. Eu şi prietenul meu râdem prosteşte, fetele mari de abia mai respiră şi scapă nişte lacrimi iar cele mici se trântesc pe jos extenuate. Într-un final, când ne vine sufletul la loc, mergem la o cafenea, ne aşezăm la o masă, luăm ceva de băut şi povestim cu de-amănuntul faza alergării. Râdem cu toţii în hohote.

Sfârşit întâmplare

Va urma

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Utube in 30.03.17 18:19:28
Validat / Publicat: 30.03.17 21:37:17
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în AMERICA DE NORD.

VIZUALIZĂRI: 2063 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Utube); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 30800 PMA (din 32 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

22 ecouri scrise, până acum

elviramvio
[30.03.17 22:21:36]
»

@Utube:

Super articol, felicitari!

UtubeAUTOR REVIEW
[30.03.17 22:25:07]
»

@elviramvio: Multumesc mult pentru lectură şi apreciere.

o searã deosebitã!

elviramvio
[30.03.17 22:25:58]
»

@Utube:

Multumesc, asemeni.

Rodel
[30.03.17 23:55:40]
»

Interesant! foarte interesant! Astept continuarea. O intrebare:lucrati la aeroport?

Radu Tudoran
[31.03.17 00:24:13]
»

Super povestire. N-am avut de traversat oceanul pana acum, doar cateva aeroporturi, insa am prins curse din acelea de alergat cu sacosa in mana de la un terminal la altul. Adrenalina din belsug si stres pentru un an intreg. Dar decat sa ruginesc acasa...

UtubeAUTOR REVIEW
[31.03.17 02:06:07]
»

@Rodel: Mulțumesc pentru ecou!

Nu lucrez la aeroport dar lucrez în aviație.

o seară bună!

UtubeAUTOR REVIEW
[31.03.17 02:10:32]
»

@Radu Tudoran: Mulțumesc pentru lecturare și ecou!

Da, aveți dreptate cu adrenalina, dar și multă transpirație și stres.

Pierderea unei legături înseamnă, pe lângă mult timp pierdut și o grămadă de bani pierduți: alt bilet de avion, poate și i cazare peste noapte ca să nu mai vorbim că bagajul pleacă fără tine!!!

O zi deosebită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mishu
[31.03.17 10:32:01]
»

@Utube: Inca un articol interesant si desi spunem mai mereu ca stim cum decurg lucrurile aceste informatii le tratam adeseori superficial. Desi nu am calatorit foarte mult cu avionul unele dintre cele povestite de tine mi s-au intamplat si mie sau celor din avion cu mine, astfel:

- am vazut si eu atitudinea ca daca mi-am pus bagajul de mana sus cum am vrut eu deja e teritoriul meu si chiar ii atentionez pe ceilalti asupra bagajului meu care nu trebuie deranjat

- la "dreptul capitanului" am asistat si eu la o intamplare in care persoana care avea loc pe acele locuri special nu voia sa-si puna geanta sus si a venit capitanul care i-a spus ca daca nu respecta indicatiile o da jos din avion, abia atunci a inteles ca nu este un moft.

- de uitat lucruri sunt patita, dupa ce am ajuns din China la Moscova, rupta de oboseala (eu nu pot dormi in avion decat foarte putin), dupa ce am urcat in avion cu intarziere, mi-am scos ochelarii sa citesc ceva insa stand in continuare de pomana i-am pus in fata mea si am atipit. Dupa inca ceva vreme ne-au dat jos din avion ca sa schimbe aeronava. Am realizat apoi ca mi-am uitat ochelarii fiind inca acolo insa era deja prea tarziu, am facut solicitari mai apoi la companie dar tot degeaba, si costasera transformat in euro cateva sute.

- Intradevar pe cursele lungi ai multe la dispozitie insa parca nimic nu-ti convine, am inceput nu stiu cate filme pana am ales unul dar pot spune ca oferta era una generoasa.

- in final ca sa si glumim am sa va invit sa vedeti un filmulet si luati-l ca o gluma referitoare la utilizarea electronicelor in avion https://www.youtube.com/watch?v=JYAq-7sOzXQ

Felicitari, votat cu mare placere.

crismis
[31.03.17 10:53:25]
»

@Utube: Superb! Mai ales ca sfaturile super-utile se intrepatrund cu povestioare super-amuzante! Mi-a placut maxim aia cu colegul saltat de trupele anti-tero americane! )

Am zburat de zeci de ori, poate oi fi depasit suta, mai ales prin Europa. Peste Ocean am zburat in 2 randuri si intr-adevar, e altceva. Nici eu nu pot dormi in pozitie sezand in avion, dar la primul zbor am avut norocul sa ramana liber un scaun de langa mine si m-am ghemuit cumva. La intoarcere, mi-a dat cineva din grup un sfert de pastila de somnifer si am dormit ca puiul pana aproape de aterizare.

N-am reusit sa urmaresc niciun film, erau numai bazaconii, dar tin minte ca m-am distrat grozav impreuna cu colegii cu care eram jucand "Vrei sa fii milionar", mai ales cand trebuia sa raspundem la intrebari cu jucatori de baseball sau chestii de genul!

Si m-a socat, efectiv, o intamplare, tot la primul zbor. Cred ca nu erau mai mult de 18 grade Celsius in aeronava (americanii au o mare dambla cu aerul conditionat). In fata mea, la vreo 2 randuri, o mama cu un bebe imbracat doar in body, cu bratele si picioarele goale (eu infofolita cu 2 plovere, sosete, adidasi, ce-i drept, eram racita-cobza). La un moment dat, doamna scoate un biberon din bagaj, prepara un ceai instant pt ala micu' si cheama stewardeza; dupa cateva minute, aceasta se intoarce cu... cateva cubulete de gheata, din care mama ia vreo 3-4 si le baga in biberonul micutului!!! Efectiv am ramas cu gura cascata!

Iar de alergat prin aeroporturi... cate de-astea n-as putea povesti! Tot la intoarcerea din America, a doua oara, am aterizat cu vreo ora intarziere pe aeroportul din Frankfurt. Zborul spre Bucuresti pleca in 30 de minute. Am fost preluati direct de la aeronava, am shuntat toate controalele si dusi expres la poarta de imbarcare spre Bucuresti. Evident ca bagajele noastre au urmat drumul firesc si ni s-au adus a doua zi acasa. Eheeiii... Amintiri... Mai povesteste!

UtubeAUTOR REVIEW
[31.03.17 11:06:33]
»

@mishu: Bună să-ţi fie inima, scriitorule.

Mulţumesc mult de tot pentru ecou şi pentru numeroasele completări.

Generoasă ca-ntodeauna cu multitudinea de cuvinte pe care le aşterni pe ecran.

O zi deosebită!

UtubeAUTOR REVIEW
[31.03.17 11:13:18]
»

@crismis: Mulţumesc frumos pentru ecou şi completări.

Da, ai dreptate cu frigul pe care-l fac americanii în aeronavă. Ni s-a întâmplat şi nouă când am zburat între Houston şi Los Angeles. Am zburat cu un avion al companiei American Airlines şi au făcut un frig de-am făcut 3 ore numai "13,14", cum se spune în popor. Noroc că fiica mea şi-a cumpărat un pulover din Houston iar soţia avea o jachetă la ea. Eu în schimb am dârdâit de frig vreo 2 ore şi mai bine, în pantaloni scurţi şi tricou. Am stat tot zborul cu spatele lipit de scaun pentru a-mi ţine de cald. A fost criminal de frig!

O zi deosebită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
AZE
[31.03.17 21:08:05]
»

@Utube: Interesant articol si util. Mi-a placut.

M-a amuzat teribil povestea alcoolistului terorist. Daca astia (americanii) te considera terorist ca ai baut un pahar in plus, mai bine ma las de tot de bautura si ma fac... calugar.

Poate iti aduci aminte de ultimul ecou postat de mine la articolul tau(prima parte) despre grupul plecat in vacanta in Las Vegas, si unul care a baut ceva mai mult si abia a reusit sa intre pe teritoriul SUA (asta datorita multor interventii din partea agentiei care a organizat excursia) Am mentionat si faptul ca daca stewardesa refuza alcoolul inainte de aterizare de fapt vrea binele calatorului. Adevarat asa a fost instruita de catre compania aeriana care vrea calatorului o vacanta/sejur placut si nu ce a patit alcoolistul despre care ai povestit.

Eu imi aduc aminte de o intamplare tot cu ocazia calatoriei spre State ca unui calator din spatele meu i s-a refuzat servirea unei bauturi alcoolice cu 2 ore inainte de aterizare. Eu stiam deja lectia dinainte (patania grupului care pleca spre Las Vegas era tot din Sibiu) asa ca mi-am baut portia in primele ore ale zborului de 8 ore.

Situatia se schimba atunci cand zbori in alta directie aici dau ca exemplu zborul meu spre China din aceasta luna compania aeriana aleasa de agentie (nu de mine) a fost Qatar. Aici alcoolul este servit in pahar (de plastic) direct din sticla si nu cu portia (sticluta) te serveste si inainte de aterizare (de ex eu langa cafea doream coniac si m-au servit)

Dezavantajul in schimb a fost drumul prea lung din cauza ocolirii spre Doha (escala) din Qatar. Din aceasta cauza drumul spre China a durat 4+9 ore incolo si 11+5 ore inapoi. Desi distanta aproape la fel ca pana in State timpul petrecut in avion a fost aproape dublu.

UtubeAUTOR REVIEW
[31.03.17 21:43:36]
»

@AZE: Ohoho! Ce ecou! Mulțumesc mult, domnule pentru lecturare, ecou și completări.

O seară deosebită, vă doresc!

adri-nico
[02.04.17 00:51:12]
»

Foarte tare! Cred ca mi s-a ars si tortul in cuptor, a sunat alarma de coacere dar nu ma dezlipesc pina nu termin de scris si un ecou. Altfel adormeam cu argazul nestins si cine stie ce mai pateam.

Multumesc pentru un articol fooooarte captivant!

Soso42
[02.04.17 00:53:19]
»

@Utube: Foarte bun articolul. Votat cu drag.

Daca in copilarie si in adolescenta visam la "tara tuturor posibilitatilor" si la momentul cand voi putea merge in SUA, dupa ce am lucrat cu cetateni americani si mai ales dupa ce am vazut cate se mai intampla prin SUA... sincer, mi-a cam pierit cheful. Din ce spuneati legat de intamplarea prietenului dumneavoastra cand a fost luat pe sus din avion... este cunoscut faptul ca la ei, in SUA nu se discuta. Legea-i lege... din punctul asta de vedere, jos palaria. Altfel... sunt foarte falsi ca oameni, nu se respecta decat pe ei insisi. Asta este parerea mea.

In rest... sa citim articole la fel de interesante. Mult succes!!

UtubeAUTOR REVIEW
[02.04.17 00:56:46]
»

@adri-nico: Mulţumesc pentru aprecieri!

Aveţi grijă cu tortul, ar fi păcat de el. Mulţumesc de sacrificiu dar dacă s-a ars tortul mă simt responsabil şi dator. Vătrimit eu unul, tot de casă.

O seară deosebită!

adri-nico
[02.04.17 00:59:08]
»

@Utube: as putea sa mint ca sa maninc si eu un tort facut de altcineva?

UtubeAUTOR REVIEW
[02.04.17 01:42:21]
»

@adri-nico: Nicio problemă! Mă las păcălit!

O seară bună!

diana2015
[02.04.17 13:38:22]
»

@Utube: Foarte interesant și totodată util pentru cine călătorește cu avionul

Încă n-am avut plăcerea să călătoresc cu avionul nici măcar în Europa darămite peste mări și țări așa că atunci când o voi face am toate informațiile grămadă și pentru asta îți foarte mulțumesc

Gata, m-am și abonat la review-urile următoare, așa că... dă-i înainte...

Citit și votat cu mare drag

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
UtubeAUTOR REVIEW
[03.04.17 20:21:47]
»

@diana2015: Mulţumesc foarte mult pentru aprecieri!

O seară deosebită!

Dana2008
[04.04.17 12:59:42]
»

Felicitări din nou... Cum altfel?

UtubeAUTOR REVIEW
[04.04.17 14:57:44]
»

@Dana2008: Mulțumesc mult pentru le lecturare și aprecieri.

O zi superbă!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
11 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adri-nico, AZE, crismis, Dana2008, diana2015, elviramvio, mishu, Radu Tudoran, Rodel, Soso42, Utube
Alte impresii din această RUBRICĂCu avionul spre/în State:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054219961166382 sec
    ecranul dvs: 1 x 1