ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.03.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
MAR-2017
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 17 MIN

„Eroilor, o stradă încremenită în timp”

TIPĂREȘTE

Nu mai știu exact când am aflat prima dată despre tururile pietonale gratuite organizate de ONG-uri în scopul de a prezenta turiștilor istoria și geografia locului respectiv. Poate acum câțiva ani, când mă documentam pentru o vizită în orașul bulgăresc Plovdiv, proiect care deocamdată nu s-a finalizat. M-am întâlnit cu același sistem mai târziu în Veliko Târnovo și, deși ne tenta ideea de a ne lăsa conduși de „specialiști”, am preferat totuși să explorăm orașul în legea noastră. Dar - precum în frumoasa alegorie a lui Paulo Coelho din „Alchimistul” - nici nu mi-a trecut prin cap că aș putea să dorm cu capul pe comoară după ce o căutasem asiduu peste mări și țări! Descoperirea întâmplătoare că și în orașul meu se organizează astfel de tururi pietonale mi-a adus un zâmbet larg pe față, deși tocmai ratasem unul extrem de interesant! Nu-i nimic, aveam să particip la următorul! „Eroilor, o stradă încremenită în timp”, așa se chema evenimentul ce era programat pentru după-amiaza zilei de sâmbătă, peste vreo 2 săptămâni, cu durată de o oră și jumătate. Virtualilor participanți li se promitea așa: „Învățăm în stradă istoria din cărți!” Uau! Cui nu i-ar plăcea o astfel de lecție de istorie „pe viu”?!

Sigur, Galațiul nu-i în momentul de față cine știe ce oraș turistic, dar asta nu e singura nedreptate cu care sunt contemporană, din păcate! Urmează un pic de istorie scurto-scurtissimo, vă rog! Stați liniștiți, n-o să vă iau de la neolitic, nici măcar de la Burebista, o să menționez doar că prima atestare documentară a micului port pescăresc s-a petrecut în 1445, că poziția sa privilegiată „la răscruce de vânturi”, pe malul unui fluviu bogat în pește, l-a făcut să prospere an după an, astfel încât la începutul sec. al 19-lea îl găsim nominalizat ca al treilea cel mai important oraș al României, după București și Iași, deși între timp fusese ars din temelii de trei ori și bântuit, după „moda vremii”, de tot felul de molime infecțioase. În perioada interbelică, Galațiul avea în jur de 40 de fabrici, activitățile comerciale erau înfloritoare, era gazda a nu mai puțin de 21 de consulate străine, deținea organisme europene de marcă, precum Comisia Europeană a Dunării, ceea ce-l făcea să fie un atractiv și exotic melanj de populații, culturi și stiluri arhitectonice. Din păcate, cel de-al doilea război mondial distruge o bună parte din oraș, inclusiv celebra și aristocrata Piață Regală, „buricul târgului”, despre care mai „vorbesc” în clipa de față doar niște cărți poștale alb-negru și sepia prin arhivele bibliotecilor...

... Vremea nu e chiar dintre cele mai prietenoase, dimineață a plouat un pic, dar acum nu mai plouă, deși nori amenințători se tot învârtejesc pe cer. Nici măcar nu e prea frig și, pornind cu elan spre punctul de întâlnire anunțat pe site, remarc că pomișorul meu nebun tocmai a înflorit! Da, la câțiva metri de blocul unde locuiesc e un cais mititel, dar foarte harnic, în fiecare an e primul care înflorește! De câteva zile l-am tot monitorizat dimineața, în drum spre serviciu și mă așteptam cumva ca acest eveniment să se petreacă azi! Și nici magnoliile din parcul de la „Spicul” nu mai au mult! Vremea asta urâcioasă e doar o glumă proastă, știu că primăvara e pe-aici, pe-aproape!

O iau la pas pe Str. Domnească și ajung în Parcul Eroilor, vis-a-vis de Prefectură; mai am timp să fac câteva poze (a câta oară?) înainte ca ghidul să apară. E unul din locurile mele preferate din oraș, Prefectura și Teatrul Dramatic din apropiere sunt printre cele mai frumoase simboluri interbelice gălățene, promit să vă povestesc despre ele cu altă ocazie. Iar Monumentul închinat eroilor Revoluției din 1989 se încadrează perfect în acest decor. Am timp și să rememorez momentul în care m-am îndrăgostit de orașul meu adoptiv: să tot fie vreo trei ani, era o dimineață blândă de vară, când s-a întâmplat să am vremea și dispoziția necesară să străbat fără grabă, la pas, zona veche a orașului: „Ce frumoasă e casa asta! Dar asta! Ce detalii, ce aliură! Oare câți ani o fi având?! Mulți, desigur, dar se ține bine bătrâna doamnă! Ce de case frumoase! Doamne, printre ce minunății mă învârt în fiecare zi și abia acum mi s-au deschis ochii! ” Cunoașteți sentimentul, sunt convinsă...

Galațiul e un oraș ciudat din punct de vedere al sistematizării, în sensul că nu are o piață centrală, ca alte orașe, ci mai degrabă o vagă zonă centrală, formată prin unirea în formă de L a două mari artere care-l străbat: Strada Brăilei, care începe de la intrarea în oraș dinspre Brăila/Tecuci și se așterne perpendicular taman în dreptul Hotelului Galați pe Strada Domnească; aceasta din urmă se duce un pic în dreapta, spre Dunăre, sub forma unei prelungiri, dar se continuă în stânga pe o distanță de vreo 4 km până dă în Traian și iese din oraș în direcția Tg. Bujor/Bârlad. Zona „de jos” a orașului, respectiv cea concentrată în jurul Străzii Domnești, este zona în care se mai păstrează încă multe din artefactele interbelice, deși aspectul general este departe de a te duce cu gândul la acea perioadă. Sunt ONG-uri în Galați care luptă întru acest demers (pietruirea Străzii Domnești și transformarea ei în stradă pietonală cel puțin în week-end, reabilitarea clădirilor, toaletarea părculețelor, instalarea de corpuri de iluminat stradale retro și împodobirea lor cu jardiniere etc.). Dacă te gândești bine, lucruri de bun-simț, nu imposibil de realizat, care ar reda orașului o parte din farmecul lui apus... Personal, sunt destul de sceptică, la cum se mișcă lucrurile pe aici, că voi trăi să văd și asta, dar... never say never, nu?!

Să revenim la oile noastre. Strada Eroilor, obiectul vizitei noastre de azi, se întinde pe o distanță de vreo 600 de metri între Domnească și Traian, intersectând pe la mijloc o altă stradă importantă, N. Bălcescu. Este una dintre zonele care s-au conservat cel mai bine, în sensul că multe din case au scăpat cu daune minore după bombardamentele din cel de-al doilea război mondial. Vine și ghidul, un tânăr cu zâmbet frumos și vorbă graseiată, pe care aflu că îl cheamă Ciprian și ne adunăm toți (să tot fim vreo 25-30 de oameni, plus un... cățel!) în jurul lui. Mulți îl cunosc deja pe Ciprian, se pare că au mai participat la tururi organizate de el, unii sunt membri în ONG-uri asemănătoare, este și un domn despre care aflu că e cel care a „salvat” o superbă casă veche de pe Domnească și imediat devine un zeu în ochii mei.

Ghidul își începe explicațiile povestindu-ne că istoria străzii noastre începe undeva pe la jumătatea sec. 19, când serdarul Grigore Codreanu cumpără terenul și îl parcelează, în scopul de a vinde loturile de case. După moda vremii, ulița care străbate domeniul ia numele proprietarului, așa că vreme de aproximativ un secol se numește Hudița Codreanu, întinzându-se, ca și acum, între Calea Domnească și Hudița Largă (azi, Traian). În perioada stalinistă, numele i-a fost schimbat în Vîșinski, pentru ca după numai 12 ani să se numească Strada Primăverii. Denumirea de Eroilor i s-a dat după 1989, ca să se asorteze cu părculețul din fața Prefecturii, unde a fost ridicat Monumentul Revoluției.

Chiar pe locul unde se află parcul au existat până pe la 1960 două case care i-au aparținut lui Mihai Duca, important avocat interbelic, însurat cu Ecaterina, una din fetele Malaxa. Despre familia de industriași Malaxa se știe că a fost una dintre cele mai reprezentative în perioada interbelică; familie de aromâni din Munții Pindului, s-a stabilit în România în a doua parte a sec. 19, iar numele sugerează meșteșugul olăritului, cu care se pare că se ocupau înaintașii lor.

Înainte de a merge mai departe, ghidul ne recomandă să ne abatem atenția asupra primei case din colț, de pe partea stângă a străzii, despre care știm că în prezent este sediul unui partid politic important; intrarea principală se află pe Domnească, dar una din laturile sale dă spre Eroilor. Admirăm împreună bogăția elementelor Art Deco de deasupra celor două ferestre înalte și aflăm că stilul a fost importat în Europa din tânărul stat american pe la începutul sec. 20 și are mai multe caracteristici, printre care motivul pachebotului transatlantic (linii orizontale sau verticale paralele, geamuri asemănătoare hublourilor, acoperiș în trepte), precum și vegetația luxuriantă din Mările Sudului (flori, frunze, liane, păsări etc). Despre această casă se știe că un anume Pepino Zanicos i-a lăsat-o ca dotă fiicei sale, Antipi Melissaratos la 1943; războiul a plantat-o însă pe Antipi definitiv în țara sa natală, Grecia, casa devenind proprietate a statului român odată cu decretul de naționalizare din 1950. În prezent, a fost revendicată de fiul lui Antipi, Aristide, aflându-se în proces de litigiu cu Primăria Galați.

Mai departe, ne deplasăm trupurile pe partea stângă a străzii și atenția către cea dreaptă, unde Ciprian ne arată o casă albă, cu elemente neoclasice (coloane ionice încastrate la mijlocul zidului exterior și de-o parte și de alta a ușii de la intrare; „nodul lui Solomon” stilizat la aerisirile de sub streașină). Este prima casă a familiei Malaxa, pe care Panait Malaxa o dă ca dotă fiicei sale, Ecaterina, la nunta acesteia cu vecinul avocat Duca, proprietarul caselor din colț.

În continuare, ni se prezintă casa de la nr. 6, o clădire galbenă extrem de frumoasă, în stil Belle Epoque, cu o fațadă decorată cu coloane încastrate și cu 4 ferestre înalte, deasupra cărora se află ancadramente triunghiulare sau rotunjite. Sub frontonul ascuțit, este un mic basorelief, pe care distingem doi putti (bebeluși), un glob și o corabie, alegorie pe care Ciprian ne-o traduce ca „dragoste de cunoaștere și de călătorie”. Tot Panait Malaxa a fost primul proprietar al aceste frumoase case construite se pare în ultimii ani ai sec. 19. În prezent e locuită și a fost cumpărată de foștii chiriași, fiind destul de bine întreținută. Lipită de ea, găsim o altă minunăție (chiar nu înțeleg de ce nu am remarcat-o niciodată până acum!): casa acoperită în totalitate cu ceramică smălțuită, despre care Ciprian ne spune că e una dintre puținele din Galați care pot fi încadrate într-un stil arhitectonic unitar, numit Second Empire, stil tipic celei de-a doua jumătăți de secol 19 în Franța. Ne atrage atenția și asupra figurilor umane din piatră ce străjuiesc ferestrele și streșinile casei, așa-numiții mascarones, elemente ce provin din stilul gotic și care aveau rolul de a proteja locuința respectivă, alungând spiritele rele. Ca și vecina ei, casa a aparținut tot familiei Malaxa, iar în prezent este în proprietatea foștilor chiriași.

Vis-a-vis, la nr. 3, ni se prezintă Casa Tigaroff, după numele celui ce a dispus ridicarea sa în 1889, an ce stă mărturie pe frontonul de deasupra intrării. Poarta de fier forjat poartă inscripția 1890, ceea ce înseamnă că gardul a fost construit un an mai târziu. În 1921 proprietarul a vândut-o mai vechii noastre cunoștințe, Mihai Duca, după război a fost naționalizată, iar azi e sediul unei farmacii. De remarcat ar fi faptul că actualul proprietar a văruit fațada în roz-somon, o nuanță destul de departe de bejul-gălbui care se mai păstrează încă pe ceilalți pereți exteriori. În plus, demersul este și absolut ilegal, deoarece zona de stradă dintre Eroilor și Bălcescu este declarată zonă istorică și aici n-ai voie să faci niciun fel de modificare. Deși problema a fost semnalată autorităților de cel puțin 2 ani, se pare că până în prezent lucrurile nu s-au schimbat.

Traversăm din nou pe partea stângă a străzii și ne dispersăm temporar în părculețul de lângă Consiliul Județean. Nu pot să nu remarc forsiliile înflorite ce par să lumineze atmosfera cu galbenul lor aprins, precum și pâlcurile de toporași suavi răspândite prin iarbă. Ne regrupăm însă repede în jurul ghidului nostru, care ne prezintă acum casa de peste drum, vecină cu cele descrise mai devreme, în care a funcționat până în 1929 Regimentul 3 Jandarmi. Ne mai spune că ultimile două geamuri din dreapta au fost cele de la biroul comandantului și ne atrage atenția asupra cornișei superbe, asupra feroneriei deosebite a ușii de la intrarea estică, precum și asupra micilor coloane ionice ce decorează zonele de sub ferestre.

Lângă ea, la nr. 10, stă părăsită și tristă o clădire care a auzit cândva multe râsete de copii, adăpostind până în urmă cu câțiva ani Teatrul de Păpuși „Guliver”, primul de acest gen din țară. Numită și Casa Beștelei, după primul său proprietar, a fost și sediul Consulatului Turciei, pentru o scurtă perioadă de timp, la finele sec. 19. Aflăm că e una dintre cele mai vechi case din oraș, construită în mod evident în perioada când Galațiul nu era electrificat; luminatorul holului central stă mărturie în acest sens. Mărturisesc că n-am intrat niciodată în ea atunci când se putea, copiii mei mergeau însă destul de des la teatru „cu clasa” când erau micuți. În prezent, casa se pare că s-a născut într-o zodie norocoasă, căci a fost cumpărată de o firmă de construcții, de la care ne așteptăm că va avea puterea financiară s-o recondiționeze și s-o pună la treabă, indiferent care va fi aceasta.

Ne îndreptăm atenția asupra frumoasei clădiri a Consiliului Județean, o bijuterie bejulie cu brâuri și ancadramente albe, discret decorate, care a adăpostit Consulatul Cehoslovaciei între 1936 și 1938. După invazia acestei țări de către Germania Nazistă, a adăpostit Consulatul Germaniei, iar în perioada comunistă devine casă de oaspeți a Partidului Comunist, fiind cunoscută în folclorul local și drept „casa lui Ceaușescu”. După 1989, înainte de a se instala aici CJ Galați, a fost vreme de vreo 10 ani sediul Inspectoratului Județean pentru Cultură (Casa Artei). Se află în vecinătatea unui mic, dar cochet parc, iar în spate sunt amenajate locuri de parcare. Având un stăpân de seamă, este una dintre cel mai bine întreținute case din oraș, sau cel puțin așa arată. Tot CJ îi aparțin încă două clădiri din vecinătate: cea care se află perpendicular pe linia străzii, în capătul dinspre Bălcescu și cea de peste drum, către care ne îndreptăm acum la recomandarea ghidului nostru.

Casa Colognomu se cheamă aceasta, desigur după numele celui care a ridicat-o la final de secol 19. Intrarea somptuoasă de pe latura vestică se termină cu fronton triunghiular, iar ușa arcuită este străjuită de-o parte și de alta de câte două coloane ionice, iar deasupra, de chipul lui Hermes, patronul comercianților (de unde putem să ne facem o idee despre treburile cu care se ocupa proprietarul). În 1928, moștenitorii vând casa familiei Calavrezos și... aici intervine domnul care a refăcut minunata casă de pe Domnească și, motivat de faptul că face cercetare pentru a susține un doctorat în istorie, completează pe ici, pe colo explicațiile lui Ciprian. Aflăm astfel că la Muzeul Cuza există un birou extrem de frumos decorat, care ar fi fost făcut cadou Elenei Cuza de către doamna Calavrezos și despre care documentele vremii spun că ar valora „cât o casă bună”. Încerc să scotocesc prin memorie, căci am fost la Casa Cuza când cu Noaptea Muzeelor, dar desigur că nu găsesc nimic!:(Evident, memoria va trebui împrospătată cât de curând! După război, familiei Calavrezos i s-a pierdut urma în Grecia natală, iar casa a ajuns, previzibil, în mâinile statului român, care continuă s-o administreze și azi.

Rămânem pe aceiași parte a străzii, doar pentru că de aici se poate vedea mai bine casa de peste drum, de la nr. 11, ]b]Casa Rachigide, probabil cea mai veche de pe stradă, cunoscându-se anul exact al ridicării sale, și anume 1876. Intrarea de pe latura estică este impresionantă, ușa dantelată din fier forjat e străjuită de imitații de coloane și apărată de o copertină multilobată de sticlă mată alb-albastră, dar în rest nu arată chiar grozav, tencuiala s-a desprins pe alocuri, lăsând să se vadă porțiuni ale zidului de cărămidă. Discutăm un pic și despre casa lângă tocmai care ne-am oprit, la nr. 28, unde în prezent sunt mai multe cabinete medicale. Ciprian ne atrage atenția asupra porții metalice care are incrustat în mijloc anul fabricației: 1894. Casa se pare că a fost inițial tot în proprietatea familiei Malaxa (era o practică a vremii ca bogătașii să construiască locuințe spre a le vinde sau a le închiria); din 1915 o găsim deținută de doctorul Haimovici, care în timpul războiului este nevoit să fugă în Israel și s-o „doneze” statului român.

Iar ne mutăm pe partea cealaltă, de unde se vede cel mai bine fațada sudică a casei-culă de la nr. 32. Impresionante sunt decorațiunile de factură neoromânească ale „turnului”, dar și brâul de sub streașină, în care predomină elemente ale simbolismului creștin: motivul viței-de-vie, semnificând renașterea și aripile de heruvimi, ce au rolul de a proteja locuința. Tot creștine sunt și simbolurile Trinității - cele 3 cercuri de sub fiecare fereastră, geamul trilobat al turnului. Vis-a-vis, la nr. 17, este o altă casă cu brâu floral sub cornișa originală, cu decorațiuni discrete deasupra ferestrelor, cu intrarea estică flancată de frumoase coloane ionice. Păcat că locatarii ei nu par să fie oameni cu dare de mână!:(

„Una caldă, una rece”, deoarece lângă ea se află Casa Deleanu, într-o stare excelentă, fiind recent renovată de către Camera Notarilor Publici, al cărui sediu a devenit. A fost construită în 1920 de către Th. Deleanu, comerciant de mare succes, proprietarul fabricii de conserve și cutii metalice „Greierul”. După mine e una dintre cele mai frumoase case din Galați, cu mai multe corpuri asimetrice lipite între ele, cu decorațiunile ei de ipsos alb aplicate peste pereții galbeni, cu mica streașină din fier forjat de deasupra intrării, iar felul cum a fost renovată e un exemplu de „așa da”!

... Și am ajuns, în sfârșit, la intersecția cu Str. N. Bălcescu! Nu, nu trebuie să disperați, nu mai avem mult, ce-a fost mai greu a trecut!

Ne oprim pe trotuarul de lângă fosta Policlinică Municipală, actualmente sediu al Facultății de Medicină (nu mi-a plăcut niciodată această clădire comunistă și urâtă!) ca să admirăm peste drum, în dreptul semaforului, Casa generalului Cotruț. Un corp de clădire cu treimea din mijloc mai proeminentă, un turn semicircular cu acoperiș țuguiat într-o parte - nu se poate să nu-ți abată gândul spre un mic palat! Probabil că asta a și fost în zilele sale de glorie, când proprietarul său era considerat, pe bună dreptate, un erou național. Cotruț era doar locotenent-colonel atunci când a început Războiul de Independență. Pe 12 ianuarie 1878, a fost unul dintre principalii protagoniști în bătălia de la Smârdan, fiind cel care a înfipt drapelul românesc pe reduta cucerită după grele lupte, în care și-au pierdut viața peste 600 de ostași. A doua zi, Monitorul Armatei scria: „Victoria de la Smârdan câștigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. Luptători din acea zi, România vă admiră! ” După Smârdan, luarea Vidinului se pare că a fost mult înlesnită, ducând în final la victoria trupelor românești. Din păcate, casa arată azi deplorabil, cel puțin în sezonul rece, când iedera care o împodobește vara este uscată: ferestre fără geamuri, tencuială căzută, tabla de pe acoperiș ruginită...

Traversăm Bălcescu și după ce depășim casa generalului Cotruț, ni se recomandă să aruncăm o privire peste gardul unei coșmelii „moderne”, către o casă pitită în fundul curții, despre care aflăm că a aparținut unui avocat numit Tomazi, a cărui poveste mă înduioșează. Tomazi a urmat cursurile apropiatului Colegiu V. Alecsandri și, deși sărac, s-a dovedit a fi un elev atât de meritoriu, încât i s-a oferit o bursă pentru a studia Dreptul la Paris. Ca tânăr avocat, se întoarce în orașul natal, unde își construiește o carieră de succes și o avere pe măsură. La bătrânețe a fost îngrijit de un frate și o soră, cărora le lasă prin testament mobila sa de lux, însă casa, terenurile cultivate cu viță-de-vie și conturile sale sunt încredințate Primăriei, care are datoria să înființeze o bursă de studii pentru tinerii săraci. Și există un document ce pomenește despre un anume Ion Popa, de asemenea absolvent al Colegiului Alecsandri, care beneficiază de această bursă Tomazi pentru a studia Dreptul la București!

În continuare, la nr. 40 ne reîntâlnim cu frumoasele clădiri ale Cercului MIlitar, construite de la început (sfârșit de secol 19) spre a fi destinate scopului actual. Aspectul arhitectonic de stil florentin se datorează arhitectului italian tocmit, pe numele lui Bruno Tosca. Ridicarea corpului din spate se pare că a cauzat daune serioase casei lui Tomazi, ceea ce l-a făcut pe acesta să dea în judecată constructorul. Nu mai apucă să vadă acest proces finalizat; îl câștigă însă post-mortem, iar banii rezultați vor fi vărsați în contul aceleiași burse de binefacere. Cercul Militar este bombardat și suferă mari stricăciuni în timpul războiului, dar este refăcut și azi arată bine, cel puțin pe dinafară (în interior se pare că au fost distruse iremediabil decorațiunile și sobele originale, dar nu bombele au fost vinovate, ci ignoranții comuniști). Ciprian ne atrage atenția asupra ușii de la intrarea corpului de la stradă, terminată în arc frânt, de influență otomană.

Se mai discută un pic despre stiluri arhitectonice, participanții la tur dovedesc că au fost elevi ascultători și încearcă să recunoască la câteva case elemente de Art Deco sau neoromânești. Continuăm să ne deplasăm și traversăm din nou pe partea stângă, de unde putem admira feroneria balconului Casei Irimia Melinte, ce are fix în centru o monogramă cu anul 1880 și inițialele I. M. Păcat că restul casei se renovează grosolan, cu termopane albe și tencuială de ciment în partea inferioară!:(Imediat lipită de ea, ne întâlnim cu Biserica Reformată (jur că n-am știut că avem așa ceva în Galați!), destul de modestă după înfățișare (și Ciprian ne confirmă că la fel este și înăuntru, putând fi „vizitată” prin bunăvoința vânzătoarei de la magazinul SH alăturat). Aflăm că a fost ridicată în 1924 și că totuși această biserică este funcțională, deși pentru un număr mic de enoriași (15-20), o dată la două duminici, când vine să slujească aici un preot reformat de la Constanța, după ce mai ia încă 4 persoane din Brăila în mașina personală.

Rămânem cu atenția pe partea stângă a străzii, unde ni se arată la nr. 43 o casă lungă, destul de simplă, în care se pare că la 1905 a funcționat Baia Populară a dr. Paul Horovitz. După numai un an, clădirea a fost afectată sever de un incendiu, alături de vecinele sale dinspre Hudița Largă (care în prezent nu mai există, au fost „dezmembrate” și vândute cărămidă cu cărămidă de către unii reprezentanți ai populației brunete a orașului). Doctorul vinde ruinele unui grec pe nume Andrei Anghelopol, care o repară de mântuială și încearcă s-o autorizeze, dar nu reușește, fiind „ajutat” și de vecinii care fuseseră și ei afectați de văpaie. N-are ce face și repară temeinic casa, ce stă în picioare de atunci bine-mersi până în zilele noastre. Ziarele vremii descriu ca pe o picanterie exotică faptul că aici se putea face baie „la butoi”! ;)

Iar a venit rândul părții drepte a străzii și nu mai avem decât două clădiri de examinat, o Prințesă și-o Cenușăreasă. Începem cu cea de-a doua, Casa Benisache, ce își trăiește probabil ultimile zile de agonie sub ochii noștri neputincioși!:( Construită pe la începutul sec. 20, a fost vândută ulterior unui comerciant grec, pe nume Papagheorghiu care a deținut-o până la decretul 92/1950, când a revenit statului român. A fost revendicată după 1990, dar moștenitorii n-au arătat niciun interes să investească în ea și au lăsat-o pur și simplu la cheremul vandalilor. Intrarea estică, flancată de coloane, se încăpățânează să rămână „în picioare” și poartă pe creștet un superb fronton (m-am întors la fața locului ieri, pe o vreme superbă, să-l pot admira în voie). Ciprian ne spune că a avut nebunia de a cerceta pe interior ruinele casei și a fost surprins să descopere în fostul vestibul urme ale unor fresce murale înfățișând zei greci! Cuvintele sunt de prisos...

Prințesa se cheamă Casa Ținc și, după mine, dacă s-ar acorda premii caselor gălățene, ar merita cu prisosință una dintre medalii! Se află la intersecția Eroilor cu Traian și stă mândră pe poziție de mai bine de un secol! Constantin Ținc s-a născut în Giurgiu la 1857 și studiază la București, devenind inițial asistent de farmacie, iar mai apoi farmacist. După 3 ani de la absolvire, în 1886 „prinde” mult-râvnitul post de la Galați, unde devine un personaj respectat, dovedind seriozitate și profesionalism. În 1899 dispune construirea unei case în formă de L, cu două niveluri: la parter își instalează una dintre cele mai moderne oficine, iar la etaj vor fi camerele de locuit ale familiei. Arhitectura de influență vieneză se remarcă prin combinarea de mare efect a decorațiunilor florale realizate în stuc cu rânduri de cărămidă aparentă. Farmacistul Ținc s-a remarcat pe plan profesional, multe din preparatele sale câștigând medalii la expozițiile europene, cât și pe plan politic; a avut două mandate de primar și unul de consilier comunal, candidând din partea liberalilor. Farmacia Ținc a funcționat în scopul pentru care a fost creată până în 1989, când este închisă din motive de... șubrezeală. În 2004 intră totuși pe lista monumentelor istorice și beneficiază de ample lucrări de renovare, fiind transferată ulterior de la Ministerul Culturii către Consiliul Județean. În prezent, adăpostește o secțiune a Muzeului de Istorie Galați, și anume Muzeul Colecțiilor, care încearcă să reproducă stilul de viață al protipendadei gălățene interbelice.

... Nici nu ne-am dat seama când a trecut timpul (pe care oricum l-am depășit lejer) și când a trebuit să-i mulțumim destoinicului nostru ghid și să ne luăm rămas bun de la el! Oricum, dacă ar fi fost după mine, aș fi luat-o de la capăt chiar în clipa în care turul s-a terminat. A fost o experiență extraordinară, care mi-a redeschis apetitul pentru astfel de povești și dorința de a le aprofunda, spre a înțelege mai bine de unde venim și încotro ne îndreptăm...

Am avut dreptate și primăvara a explodat în culori și miresme în ultimile zile. Asta înseamnă că vremea e numai bună pentru colindat străzile vechi ale orașului, pentru observat detalii pentru care până acum ochii mei n-au fost suficient de deschiși. Ieri am re-editat „pe repede înainte” plimbarea pe Eroilor și am surprins în fotografii alte unghiuri, altă lumină. Zilele viitoare voi continua cu alte zone ale orașului, mă gândesc să încerc să imaginez un ghid pietonal pentru turistul ce vine să viziteze Galațiul. Oricum, dacă voi reuși, veți fi primii care-l vor afla! :)


[fb]
---
Trimis de crismis in 29.03.17 21:48:25
Validat / Publicat: 29.03.17 23:04:05
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GALAȚI.

VIZUALIZĂRI: 3863 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

35 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Frumoasa Prefectură a Județului Galați
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 51050 PMA (din 55 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol - pg. 1 / 2

35 ecouri scrise, până acum

se afișează ecourile [1 - 30] din total 35
mirmicu [29.03.17 23:14:02] »

Exceptional!

Am onoarea primului vot.

crismis [29.03.17 23:20:24] »

@mirmicu: Multumesc!

elviramvio [29.03.17 23:20:33] »

@crismis:

Ei, am reusit si eu performanta primului vot. Felicitari multe! Mi-ai amintit putin de orasul unde mi-am petrecut trei ani din viata, un oras atunci intunecat si rece dar cald la inimile oamenilor (avem si acum obiecte rezistente facute pe la combinat si pe care le-am primit cadou la plecare). Chiar vroiam sa te intreb de ce nu scrii despre Galati, tu poți face asta cel mai bine. Si Alina53 la fel.

Galatiul are destule comori dar se pare ca nimeni nu este interesat de ele. Ma gandesc cum ar fi sa se deschida acel mormant roman pictat pe care sta o ghena de gunoi si de care Ministerul Culturii stie. Poate iti faci timp si scrii si despre muzee.

Pimbari placute!

PS: anul asta sper ca vine scrumbia, nu va trage chiulul!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio [29.03.17 23:24:06] »

@crismis:

Primul votant, subiect de disputa! Sistemul, bata-l norocu' ne-a pacalit si pe mine si pe mirmicu. Da nu-i bai, e semn ca oamenii se bat sa te voteze!

crismis [29.03.17 23:28:57] »

@elviramvio: Am vrut sa scriu despre Galati anul trecut, dupa Noaptea Muzeelor. De fapt, nu, prima data am vrut sa scriu cu un an inainte, dupa ce am re-vizitat Gradina Botanica, unde se infiintase "zona senzoriala", care mi s-a parut fantastica!

N-am scris decat acum. Acum i-a venit randul. Dar, precum spuneam, nu ma voi opri aici. Va dura probabil, pt ca trebuie sa invat eu insami o gramada de lucruri. Multa vreme am privit Galatiul ca pe orasul in care m-a surghiunit soarta, in care am avut ghinionul sa nimeresc. Abia de ceva vreme ii descopar gloria trecuta si invat sa-l respect. Am descoperit ca sunt multi carora le pasa si lupta sa puna in valoare bogatiile trecutului. Voi incerca sa ma alatur lor.

elviramvio [29.03.17 23:35:16] »

@crismis:

Asa este cu valorile existente acolo in orasul tau. Cu umarul e mai greu. SPun asta caci vad Bucurestiul cum pierde tocmai valoarea autentica.

De aceea cred ca cei ca tine care scriu frumos si documentat ar trebui sa scoata la lumina, cat se mai poate, din bogatii.

Astept articolele tale viitoare.

Alina53* [29.03.17 23:59:30] »

@elviramvio: Acum vreo șase ani am scris și eu un review despre orașul care m-a adoptat - ”Galațiul - dar al apelor” vezi impresii Precum ai scris și tu, nimeni n-ar putea să scrie mai frumos și mai documentat decât o face Crismis!

Alina53* [30.03.17 00:23:52] »

@crismis: ”Zilele viitoare voi continua cu alte zone ale orașului” - ai scris în finalul review-ului tău. Mi-ar place să mă alătur și eu grupului vostru de ”investigatori” pe vechile străzi ale Galațiului... Cât de multe secrete poți să descoperi cu ajutorul unui ghid avizat! Din păcate, casa în care am copilărit, nu mai există, a fost demolată, construindu-se mall-ul din centrul orașului... Dar amintirile dragi au rămas... Felicitări pentru review și nu mă uita, te rog...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Radu Tudoran [30.03.17 00:24:17] »

Am citit cu mare placere despre case pe care le cunosc (pe afara) de peste 40 de ani, eu copilarind in Galati. Iar strada o stiu bine caci am fost elev la "Alecsandri" si pe vremea mea veneam la liceu cu autobuzul sau pe jos Intr-adevar era una dintre cele mai elegante strazi chiar si atunci.

webmaster [30.03.17 06:21:35] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

elviramvio [30.03.17 07:05:01] »

@Alina53:

Alina, si tu scrii frumos. Si mai nou am gasit-o pe Alina53 ascunsa intre cuvintele scrise. Cred ca Galatiul are de castigat in promovare cu voi doua. Plimbari placute draga Doamna!

monaca [30.03.17 08:27:09] »

Foarte frumoasa initiativa de a face cunoscute comorile ,,ascunse'' si felicitari dvs pentru povestire. Desi nu e asa simpla deplasarea de la mine la Galati totusi mi-ar placea sa particip la genul acesta de tururi ale orasului. Am ramas cu o impresie excelenta despre tururi cu ghid dupa vacanta la Cracovia dar am trait aceleasi senzatii si la Constanta, de exemplu, unde am avut parte de tur pietonal cu ghid (noroc cu excursiile de la scoala ale copilului ☺)

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [30.03.17 08:39:14] »

@Alina53: Precum spuneam in deschiderea acestui articol, e vorba despre o organizatie (nu stiu daca am voie s-o numesc aici) care cerceteaza istoria orasului in scopul promovarii si conservarii a ceea ce se mai poate. Ii urmaresc pe facebook, dar deocamdata nu au mai anuntat niciun astfel de tur (am inteles ca sunt ocupati cu "saptamana altfel"). Te anunt cand va fi cazul, nu stiu de ce n-am facut-o si acum, poate ca n-am sperat la mare lucru de la acest tur (mia culpa!).

Ma gandeam mai mult la o incursiune de una singura sau cu sotul meu, te pot anunta si despre asta, chiar e aiurea sa te apuci sa fotografiezi prin oras cand esti neinsotit, desi stiu foarte bine sa joc rolul turistului . Si ai dreptate, povestea e totul, nu se compara vizita de unul singur cu cea alaturi de un ghid destoinic!

crismis [30.03.17 08:51:10] »

@Radu Tudoran: Ma bucur ca am redesteptat amintiri placute! Si eu trec adesea pe aceasta strada, fiind destul de aproape de locul unde lucrez, dar niciodata n-am vazut-o in lumina prezentata de ghid! Pentru ca "povestea" e cea care poleieste lucrurile cu aur!

@monaca: Am auzit recent si despre tururile din Constanta, dar - vorba ta - nu stiu cat de fezabil ar fi sa-mi propun sa particip la vreunul. Precum ii spuneam Alinei53 mai devreme, zilele astea se desfasoara "saptamana altfel" la Colegiul V. Alecsandri si ONG-ul de care pomeneam organizeaza aproape zilnic actiuni de acest gen pt elevi. Pacat ca nu ma pot preface in musculita, sa ma amestec si eu printre ei!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱 [30.03.17 09:55:49] »

@crismis: Am acordat mai devreme un Superbonus meritat pentru un articol util și întâmplări interesante ascunse în spatele zidurilor de pe str. Eroilor.

În ultimii ani diverse organizații non-guvernamentale, uneori cu sprijinul unor instituții locale, au început să organizeze tururi ghidate (gratuite sau nu) în orașele mari ale României pentru a promova obiectivele locale. Interesul publicului pentru astfel de plimbări instructive este în creștere; mulți din locuitorii unui oraș nu cunosc istoria urbei în care trăiesc, poveștile caselor vechi sau lucrările de artă din muzee ori lăcașuri de cult.

Am citit într-un sondaj din 2010 (legat de elaborarea PUG Galați) reperele definitorii ale orașului dunărean nominalizate de respondenții chestionați. Tinerii au specificat pe primele trei locuri: Dunărea (faleza), parcurile și teatrele (centrul istoric ocupă locul 8), iar persoanele mai în vârstă au ales drept repere: Dunărea, parcurile/grădinile și teatrul/biblioteca (vezi aici studiul: plusminusgalati.files.wor ... /sondaj_pug.pdf).

Plimbări frumoase și descoperiri interesante în continuare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Alina53* [30.03.17 10:01:43] »

@elviramvio: Mulțumesc, ești drăguță, dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului...

Alina53* [30.03.17 10:06:43] »

@crismis: OK, aștept semnalul tău

iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [30.03.17 11:00:40] »

@crismis: Iată un oraș românesc în care nu am ajuns până acum! Nu știu când și dacă voi ajunge vreodată în Galați, dar modul în care l-ai descris tu - demn de un adevărat ghid turistic - nu doar că mi-a furnizat importante informații, dar mi-a și creat plăcuta impresie că am fost și eu acolo, cu voi.

Sunt interesante aceste tururi de oraș ghidate de persoane care au citit mult din istoria locală. De multe ori trecem prin anumite zone ale orașului în care trăim mânați de viteza traiului de zi cu zi și nu mai avem timp să-i adulmecăm trecutul. Mulțumim pentru relatare și pentru îndemnul de a ne întoarce din când în când la trecut!

mishu [30.03.17 11:07:05] »

@crismis: Eu am ajuns prin Galati o singura data in urma cu niste ani buni, si nu ama vut ocazia sa vizitez orasul asa cum ar trebui.

Citind articolul tau imi dau seama ca ar fi cazul sa ajung pe acolo si sa iau la pas drumurile.

Aceste tururi pietonale ghidate (mai ales de voluntari) sunt minunate deoarece vezi tineri care expun trecutul cu atat drag si afli o multime de lucruri din trecut sau din prezent.

Felicitari, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Zoazore [30.03.17 12:21:57] »

@crismis: O parte din casele descrise de tine, le stiam, o parte le-am vazut anul trecut, in decembrie. Dar cum eram cu treaba si fara aparat foto...

Mai vreau...

crismis [30.03.17 12:34:20] »

@iulianic, mishu, Zoazore: Bag seama ca trebuie sa apas mai puternic pe acceleratie! Eu ma gandeam s-o iau incet, sa ma documentez in tihna, sa bat azi o strada, maine alta... O sa vad ce poze am prin arhiva si poate reusesc zilele astea sa incropesc un ghid cu esentials, ca Strada Eroilor deja e details...

Nu de alta, dar poate aveti drum prin Galati in curand!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
crismis [30.03.17 12:43:25] »

@tata123: M-am uitat pe link-ul trimis de tine. Foarte interesant. Ar fi multe de discutat...

Zoazore [30.03.17 13:08:40] »

@crismis: Ba Festina lente, ca io cu engleza...

Nu te grabi! Asteapta sa se faca strazile verzi.

Zona Colegiului V Alecsandri, strada Domneasca le-am batut si eu, casele le-am admirat, acum, multumita tie, le cunosc si numele, si istoria!

crismis [30.03.17 13:10:05] »

@Zoazore: Daca inverzesc pomii, nu se mai vad casele!Precum ziceam: "Una calda, una rece... "

Zoazore [30.03.17 13:27:27] »

@crismis: Ba se vad si-nca si mai frumos! Par mai cu viata, mai colorate... Ia sa vezi!

mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [30.03.17 16:22:24] »

Dragă @crismis, cât de mult îmi place cum scrii, indiferent de subiect! Dar cu articolul de azi, chiar mi-ai ridicat mingea la fileu, fiindcă în ultimul timp, am cam rărit-o cu ecourile de felicitare sau de elogiere, considerând că acest tip de mesaj s-a cam banalizat și că votul este suficient ca să se înțeleagă că articolul cu pricina a fost prețuit atât ca desfătare a spiritului, cât și ca informație utilă.

În primul rând, subiectul a fost cel ce m-a atras. Pentru că am văzut Galațiul de vreo două ori, e drept, acum aproape douăzeci de ani, și în afară de pitoreasca-i așezare și de faleza de pe malul Dunării, nu prea îmi aduceam aminte de înfățișarea orașului. Mult mai mult îmi amintesc de oamenii minunați de acolo, cu care am avut privilegiul să interacționez. Așa încât, pentru această nouă cunoaștere a orașului, îți mulțumesc!

Vizionînd fotografiile și admirând frumusețea acelor clădiri anonime, multe în straie de Cenusăreasă, mi-am dat seama că trăim un paradox: ca locuitori ai unei localități, oricare ar fi ea, nu prea suntem conștienți de valorile în mijlocul cărora trăim și pe lângă care trecem zi de zi, de cele mai multe ori de-a dreptul nepăsători. Dar dacă avem ocazia să fim vizitatori în propriul oraș, așa cum ți s-a întâmplat ție, grație acelor tineri ghizi entuziaști, dintr-o dată descoperim nestemate ascunse în noroi, povești adevărate și motive pentru a ne prețui mai mult orașul și pe oamenii neștiuți din negura trecutului lui. Și în virtutea acestui paradox, review-ul tău a avut darul de a mă descoperi pe mine însămi: o persoană care, de multe ori cunoaște mai multe și vorbește mult mai bine despre alte repere turistice, decât despre propriul ei oraș. Așa că voi face tot posibilul să îndrept situația, căci și la Pitești sunt case vechi și frumoase, a căror istorie ar trebui redescoperită.

În plus, cred ar trebui să adaug o nouă temă la colecția mea de vile făcute vedete foto: clădiri vechi și de patrimoniu. Le găsești peste tot și sunt atât de frumoase, unele de-a dreptrul inimitabile, cum sunt și cele din Galați, pe care ai avut bunăvoința de a ni le arăta și nouă.

crismis [30.03.17 16:54:28] »

@mariana. olaru: Intamplarea face sa locuiesc chiar in zona in care s-a aflat in perioada ante-razboi adevaratul centru al orasului, Piata Regala. Evident ca nu seamana nici pe departe cu ce a fost, acum sunt blocuri si garaje. Mai devreme m-am dus sa duc gunoiul (acolo unde-l duc de obicei, sa ne-ntelegem!). Intre ghena de gunoi si blocul meu e o hardughie de casa veche, inalta cat 4 etaje obisnuite, unde se afla ceva institutie legata de piscicultura (ce rost o fi avand, cand toata lumea stie ca la Galati nu mai are Dunarea peste, industria de prelucrare a sucombat de mult?!...). In fine... Aleea dintre ghena si aceasta casa se mai continua un pic, coborand in alta, care da spre Dunare. Nu cred ca am mai strabatut-o vreodata pana la capat pana azi, e un pic "peste mana", drumul principal e prin alta parte. Ei, bine, ce crezi ca am mai descoperit?! O casa care are intr-o nisa o superba statuie (gen vestala greaca) si o alta casa ce are pe ea o placuta ce aminteste ca acolo a locuit criticul literar Ovidiu Crohmălniceanu!!! Eu cred ca nici n-au existat acolo casele astea vreodata, sustin cu tarie ca cineva le-a plantat special pentru mine azi-noapte! Sau... chiar asa de ignoranta sa fi fost pana acum?!

krisstinna [30.03.17 19:23:49] »

@crismis: Ce frumos ai povestit

Nu m-am plictisit, m-am plimbat cu tine.

Recunosc, eu nu aș avea răbdarea ta. Nici să văd, nici să povestesc.

Felicitări, aștept și alte povești interesante și calde, despre un oraș pe care l-am vizitat cu zeci de ani în urmă.

crismis [30.03.17 20:02:34] »

@krisstinna: Multumesc, Cristina!

Mitica49 [01.04.17 17:15:52] »

@crismis:

„Ce frumoasă e casa asta! Dar asta! Ce detalii, ce aliură! Oare câți ani o fi având?!

. Am zis și eu de multe ori vorbele astea pe vremea când fotografiam clădirile vechi ale Brăilei pentru a le prezenta în articole. Uitându-mă la poze am recunoscut multe dintre clădirile prezentate, întru-cât, prin natura serviciului - pe vremea când lucram - mergeam destul de des la Galați. Însă abia acum le văd frumusețea și îmi dau seama că și Galațiul, ca și Brăila, are clădiri vechi ce-i fac istoria.

Minunat review-ul, un frumos expozeu susținut de o foarte atentă documentare.

Felicitări! Și cine știe poate vom scrie împreună un review, Poate și cu Alina 53, când se vor uni Brăila cu Galațiul (sau galațiul cu Brăila, nu-i supărare care-i ordinea), despre megapolisul "Dunărea de Jos" - asta se pare că ar fi o denumire agreată.

Drumuri bune și excursii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
14 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Alina53*, calatorul, ciprian.c., crismis, elviramvio, iulianic, mariana.olaru, mirmicu, mishu, Mitica49, monaca, Radu Tudoran, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Galați și împrejurimi:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.087811946868896 sec
    ecranul dvs: 1 x 1