Cand zeii au alte planuri cu vacanta ta...

TIPĂREȘTE

Am stat mult in cumpana daca sa scriu sau nu despre " vacanta" noastra de anul trecut, dar pentru ca multi dintre voi deja isi fac planuri pentru concediu m-am gandit ca poate vor fi cuiva de folos aceste randuri.

Ne-am obisnuit de vreo doi-trei ani sa colindam Grecia fara vreo tinta anume, fara prea multe planuri facute de acasa, fara cazari rezervate din timp, fara obiective de atins. Ne-a palcut foarte mult experienta vacantei "cu cortul" din 2014 si am incercat sa o repetam si anul trecut. Am toata dotarea necesara pentru a sta cat mai confortabil la cort, in camping. si pentru ca totul sa fie cat mai OK, in primavara lui 2016 ne-am schimbat si masina. Ne-am luat un "autobuz" de 8 locuri in care incape jumatate din casa si ramane loc sa mai si dormi in el destul de lejer, pentru o noapte-doua.

Am rezolvat astfel problema spatiului pentru toaaaate bagajele care credeam noi ca ne-ar fi necesare, am rezolvat si "cazarea" in caz ca doream sa ramanem o noapte pe cine-stie-ce plaja, deci din punct de vedere "logistic" eram dotati corespunzator.

Am plecat spre Grecia in dupa amiaza zilei de 12 august, am iesit din tara pe la Calafat si nesperat de repede am traversat Bulgaria, iar pe la doua noaptea citeam cu emotie mesajul "Welcome to Hellas".

Pentru ca greul trecuse, iar noi ajunsesem mult mai repede decat calculasem, am hotarat sa testam "autobuzul" in caz de necesitate. Am tras pe dreapta in parcarea de vis a vis de Free Shops si am dormit ca pruncii pana la sapte dimineata. Dupa un sandwich, o cafea si toaleta am plecat mai departe spre (deja binecunoscut noua) Camping Monolithi, locul care ne-a fost "gazda"de cateva ori in ultimul timp, aflat la vreo 15 km de intrarea in Preveza. Dupa pranz faceam deja prima baie in mare.

Ei, acum ramanea sa stabilim ce facem in continuare:ramanem aici sau plecam mai departe. Si…... spre ce plecam mai departe? Am considerat ca pentru prima zi este suficient cat am mers, dar ca de data aceasta, nu vom ramane in camping. Nu aveam niciun motiv sa ma gandesc ca foarte curand voi reveni aici, dar in alte conditii….

La 2 km de camping, din soseaua principala ce merge spre Preveza se "rupe" un drum ce merge paralel cu marea, de-a lungul unei plaje de vreo 4 km, pe numele ei Paralia Dasos. O plaja luuunga, in mare parte neamenajata, cu nisip amestecat cu pietricele marunte si cu o apa limpede si albastra ca cerul. Exista si vreo trei-patru zone amenajate cu sezlonguri si umbrelute, dusuri si beach baruri, zone evident mai aglomerate. In rest, dor tu si marea….

Inca de acasa ma plimbasem pe acolo de cateva ori cu "street view" incercand sa gasesc un loc mai retras unde sa ne scoatem umbrela, masuta si sezlongurile si sa asteptam in tacere, alaturi de o bere rece, un apus sublim de august. Intamplarea a facut sa gasim liber chiar locul pe care il ochisem de acasa. Am parcat "autobuzul" la umbra unor pomi de pe marginea plajei, in dreptul unei bancute, nu foarte departe de utilitatile (dus/toaleta) unei zone amenajate si acolo am ramas.

Ne-am bucurat de apa calda si de valuri toata dupa amiaza, iar seara am privit fascinati spectacolul unui apus magnific. Undeva in zare, la capatul plajei, pe o limba de pamant unde se intrezarea o localitate, cineva s-a gandit sa ne incununeze seara cu focuri de artificii. Era sambata seara si probabil incepuse deja sarbatoarea Sf. Maria

Fara prea multe amanunte va spun dor ca a fost una din cele mai frumoase seri petrecute de noi in cei 12 ani de cand suntem oaspeti, an de an, in Tara Zeilor.

Am adormit in cantec de valuri visand la vacanta perfecta care incepuse cum nu se poate mai frumos.

Rasaritul soarelui ne-a gasit cu cafeau proaspat facuta incercand sa luam o decizie: mai ramanem o zi aici sau plecam mai departe spre Astakos?

Cu o luna in urma, intorcandu-ne din Kefalonia, am strabatut (ce-i drept, cam in graba), drumul de coasta dintre Astakos si Preveza. Eram in intarziere si nu am oprit nici macar pentru o poza, dar ne-au ramas in minte golfuletele si plajele mici si salbatice, cu apa curata ca lacrima si chiar am vazut cateva locuri in care se putea campa fara probleme. Voiam sa mai parcurgem o data acest drum si sa ramanem pe acolo o noapte, apoi sa ne continum drumul spre dragul nostru Peloponez.

Cu greu ne-am hotarat sa plecam de la plaja Dassos. Parca ceva ne indemna sa amanam putin planul nostru si sa mai ramanem aici o zi. Fiecare dintre noi a gandit acest lucru, dar niciunul nu a indraznit sa-si spuna gandurile, probabil nerabdatori sa ajungem si in alte locuri frumoase. Ne-am terminat cafeaua, ne-am stans bagajele ne-am urcat in ''autobuz" si am plecat spreAstakos.

Am trecut de Preveza, am mers o bucata de drum pe malul golfului Amvrakikos, iar in apropiere de Vonitsa, intr-o curba banala, vacanta noastra s-a sfarsit.

Un grec in varsta, cautand ceva pe sub bordul masinii a uitat sa ia curba si a intrat direct in partea din spate a "autobuzului" rupandu-ne o roata.

Sotul meu a vazut ca masina care venea spre noi nu avea sofer (era cu capul sub bord) si a tras dreapta de volan intrand in leandrii de pe marginea drumului, dar neavand viteza tot ne-a prins partea din spate a masinii. Singurul lucru pe care a reusit sa-l faca a fost sa evite o catastrofa, pentru ca in spatele mosului mai erau vreo patru masini, iar noi, rupanduni-se roata din spate am fost intorsi spre acestia si puteam sa-i lovim pe toti. A reusit sa-i evite fara sa atinga vreo masina.

Nu va pot descrie in cuvinte sperietura pe care am tras-o si panica care ne-a cuprins cand ne-am dat jos din masina si am vazut ce s-a intamplat. Atunci am realizat ca am fost la un pas de o nenorocire, ca ne-am fi putut rasturna sau am fi putut intra in masinile care veneau din sens opus.

Mosul a fost la un pas sa fie luat la bataie de soferul din spatele lui care a vazut clar ca nu a schitat niciun gest de a lua curba si a intrat in plin in noi. Tot el a fost cel care a sunat la politie (probabil a si povestit cum s-a intamplat) si ne-a intrebat si pe noi daca suntem in regula, daca suntem cumva loviti. Din fericire nu am avut nicio zgarietura, dar eram extrem de speriati. Politia a venit destul de tarziu (sau asa mi s-a parut mie), l-a linistit pe mos cu o amenda pentru carnet expirat si lipsa asigurare ceea ce pe noi nu ne-a incalzit cu nimic. Nu ne puteam recupera paguba decat daca il dadeam in judecata, ceea ce era destul de complicat. I-am multumit lui Dumnezeu ca am scapat teferi si am asteptat sa vina platforma sa ridice masina. Pe a noastra mai intai, mosul putea sa mai astepte. Si el a avut nevoie de platforma.

Ne-am trezit duminica la pranz, cu o zi inainte de Sf. Marie in fata unui service inchis din Preveza. Am luat legatura cu mecanicul si ne-a spus ca doar marti va veni la munca asa ca a trebuit sa admitem faptul ca de sarbatori nici iarba nu creste in Grecia si sa luam lucrurile ca atare. Problema era ca nici macar nu reuseam sa ne dam seama in ce parte a Prevezei suntem. Ratutiti si inca speriati nu ne-am gandit sa ne localizam cu GPS-ul, am preferat sa mergem in benzinaria de langa service si sa-i intrebam pe cei de acolo, care fusesera martori la debarcarea noastra de pe platforma. Patronul benzinariei ne-a dat un pahar cu apa rece, ne-a intrebat ce s-a intamplat, ne-a intrebat daca avem nevoie de medic si ne-a aratat pe harta locul unde ne aflam.

Noi nu vorbim engleza (dar intelegem aproape tot), greaca nici atat, dar in momentele acelea mi-am adus aminte de toate cuvintele retinute de prin filme si am reusit sa ne descurcam si sa-i explicam omului ca suntem romani, am avut un accident si suntem blocati in aceasta zona pana cel putin miercuri, fara cazare, fara sa stim incotro s-o luam. La auzul cuvantului "roman", patronul s-a luminat la fata si ne-a spus ca el e vlah, ca bunicul lui venise de la Galati si ca toti angajatii lui (nenea care punea benzina, fata de la bar, baiatul care incasa banii) erau vlahi. Am simtit atunci ca nu suntem singuri si l-am rugat pe om sa ne cheme un taxi, sa ne luam strictul necesar pentru camping si sa ne duca la Monoliti, care se afla la cca 15 km de acolo. Nu a fost de acord, spunandu-ne ca e prea departe de service, ca acolo suntem prea izolati si ca va fi nevoie sa cam facem naveta nestiind cand va fi gata masina. Ne-a convins ca avea dreptate, dar unde sa te cazezi fara rezervare in ajun de Sf. Maria si la un pret de criza? Salvarea ne-a venit tot de la vlahii nostri din benzinarie care timp de 40 de minute nu au dezlipit telefoanele de la ureche incercand la toti cunoscutii si necunoscutii sa ne gaseasca un loc de cazare. La un moment dat ne-au dat vestea cea buna, gasisera o camera libera.

Fara sa mai intru in amanunte, ne-am trezit cu un taxi in benzinarie, ne-am luat din masina strictul necesar si am plecat spre Mitikas, o mica asezare la malul marii aflat la 5 km pe Preveza. Taxiul ne-a dus pana in fata hotelului Iraklis (o mica afacere de familie) unde eram asteptati de patronul acestuia, dl. Christos. Stia deja despre necazul nostru si dupa ce ne-a intrebat daca avem nevoie de ceva, pana ne-a fost pregatita camera ne-a dus sa ne arate "imprejurimile", adica micuta dar minunata plaja ce se afla la doar 5o de metrii de hotel ascunsa de faleza inalta. Parca ne-am mai luminat un pic cand am vazut apa aceea incredibil de albastra, cu valuri si am simtit din prima clipa ca locul acela ne va oferii exact ceea ce aveam nevoie in clipa aceea:liniste si…... oameni deosebiti...

Voi povesti intr-un alt articol cele trei zile petrecute la Mitikas.

Am incercat sa ne datasam putin de situatie si cum pana marti oricum nu aveam ce face, ne-am prefacut ca ne continuam vacanta.

Am fot ajutati si de amabilitatea si bunavointa lui Christos care ne-a asigurat de tot ajutorul sau daca avem nevoie de ceva. Chiar ne-a dus de vreo doua-trei ori cu masina lui pana la service, cu toate ca aveam numarul de telefon al taxiului care ne-a adus la hotel si puteam apela oricand la el.

Marti dimineata ne-am prezentat la service si am fost asigurati ca a doua zi, spre seara, masina va fi reparata cu o piesa ce urma sa vina de la Salonic. Era perfect, pentru ca la H. Iraklis nu mai puteam sta decat pana miercuri dimineata, camera noastra fiind rezervata de altcineva.

Stim cu totii ca in Grecia lucrurile se misca mai greu, asa ca piesa noastra nu a ajuns miercuri, masina nu a putut fi reparata, iar noi ne-am vazut cu bagajele in fata atelierului nestiind incotro s-o luam.

Am avut parte din nou de oameni cu suflet mare, gata sa –ti sara in ajutor. Sofia, patroana atelierului a sunat la toate hotelurile din Preveza si la toti cunoscutii incercand sa ne gaseasca o camera pana a doua zi, dar a fost in zadar. Totul era ocupat. La un moment dat, din discutia cu sotul ei (mecanicul) am inteles ca avea de gand sa ne ia la ei acasa ca doar nu ne putea lasa in drum, dar sotul meu a avut o idee mai buna. Am incarcat in masina Sofiei tot ce ne era necesar pentru a sta la cort si am fost dusi la Camping Monoliti, atat de cunoscut noua din anii anteriori si de care ne despartisem doar cu cateva zile inainte.

A doua zi, dupa ceva emotii ca piesa nu va sosi nici acum, spre seara, masina ne-a fost adusa reparata, in fata campingului. Nu ne venea sa credem ca avem cu ce ne intoarce acasa.

Ne-am intors in Preveza la sevice, am platit reparatia si ne-am luat ramas bun de la Sofia si sotul ei. La plecare am trecut si prin benzinaria de unde primisem cea mai frumoasa lectie de omenie: niste oameni necunoscuti incercand cu toate puterile sa ajute doi straini disperati loviti de necaz si ramasi pe drumuri. Ne-am luat ramas bun si de la ei, iar urarea lor ''ora buna'' rostita in limba romana mi-a ramas in suflet si in minte. Probabil ca erau dintre putinele cuvinte pe care le mai tineau minte de la strabunii lor vlahi veniti de pe meleagurile noastre.

In seara aceea am ramas tot in camping, iar a doua zi am plecat spre Paralia unde am mai ramas o noapte si o zi. Sambata seara am plecat spre casa si am ajuns cu bine fara alte evenimente.

Cam asta a fost povestea "vacantei " noastre. Un vis frumos spulberat intr-o secunda de neatentia unui sofer.

Nu stiu daca aceasta poveste a interesat pe cineva. Nu doresc nimanui o astfel de experienta, dar amintirea acelor oameni speciali pe care i-am intalnit in acele zile m-a facut sa scriu aceste randuri. Oameni pe care poate nu o sa-i mai intalnesc niciodata, dar care pentru noi au ramas adevarati prieteni.

---

VIZUALIZĂRI: 1641 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI