Incursiune inedită în istoria rock-ului la... Rocker's Inn

TIPĂREȘTE

Suntem generația care a crescut cu muzica rock a anilor ’80-’90. Bine, și cu manelele care răsunau de la terase pe oriunde treceai :D.

Noi însă am rămas la prima variantă și, cum prima iubire nu se uită niciodată, muzica rock ne-a rămas în suflete de-a lungul anilor.

Așa că, atunci când ne plănuiam concediul din vara lui 2016 în Parcul Natural Cheile Nerei – Beușnița și am dat peste această pensiune, am făcut rezervarea fără să mai stăm pe gânduri.

... Așa ne-am început călătoria într-o dimineață de august, care anunța o zi toridă încă de la primele ore. Intrasem deja în mood-ul de concediu, așa că nu m-am grăbit prea tare să plec de-acasă devreme. Aveam toată ziua la dispoziție pentru a ajunge „dincolo de dealuri”. „O să ne prindă aglomerația pe drum și o să facem 2 h pân-o să ieșim din București”, m-a bodogănit soțul încă de când am deschis ochii dar am refuzat să mă ridic din pat. Doar eram în concediu, ce atâta grabă!

Cătinel-cătinel am ieșit din București și ne-am îndreptat vijelios către Sasca Montană, unde aveam să petrecem primele 3 nopți ale vacanței noastre. Dar cum vă spuneam, căldura se făcea simțită încă de dimineață, iar pe măsură ce soarele se ridica pe cer se ridica și mercurul în termometre (mă rog, alcoolul sau ce s-o mai folosi de când s-au interzis termometrele cu mercur).

Am petrecut ore întregi pe drum și am făcut prima pauză serioasă abia când am ajuns la Dunăre. Am trecut de Orșova, de unde am urcat spre Herculane. Drumul, ca-n palmă. Mai că nu-mi venea a crede. Am mers apoi către Eftimie Murgu, să vedem morile de apă de pe Valea Rudăriei. Aici însă, treabă românească. Drumul din comună până la ultima moară, proaspăt asfaltat. Drumul din DN până în comună, plin de gropi. Am strâns din dinți cu gândul că 14 km dus-întors nu-s o tragedie și am revenit în DN, de unde am luat-o spre Sasca Montană, urmând indicatoarele.

Maaare greșeală, cum aveam să constatăm în curând. Pentru că imediat ce am trecut de intersecția cu Bozovici și am intrat pe DJ571B, drumul cel neted ca-n palmă s-a transformat într-unul de raliu, cu gropi din ce în ce mai multe și mai greu de evitat. Încurajându-ne reciproc - „hai că nu-i chiar așa de rău, am mers noi și pe drumuri mai proaste” - am condus mai departe cu speranța că lucrurile se vor îmbunătăți. Dar nu s-au îmbunătățit. Ba mai mult, la ieșirea din Șopotul Nou am dat de-o bifurcație și de un indicator, scris de mână, cu distanța până la 3-4 localități învecinate. Pe unde s-o luăm? Drumul ce mergea înainte era neasfaltat, cel care o lua la stânga nu știam exact unde ne duce. Am stat, am cugetat și am decis s-o luăm pe drumul asfaltat. La urma urmei, ce drum județean e ăla fără asfalt? Ca să ne asigurăm însă că am luat-o pe unde trebuie, am oprit imediat ce am văzut un localnic să-l întrebăm dacă acela e drumul bun.

Norocul nostru a fost că am dat peste un pastor binevoitor de la Biserica Baptistă din sat care ne-a oferit câteva sfaturi binevenite. S-a uitat neîncrezător la mașina noastră și ne-a spus: „nu cred că reușiți să urcați pe aici (asfaltul se termina în câțiva kilometri), mai bine mergeți pe drumul celălalt”. Părea că știe ce vorbește, așa că am făcut stânga-mprejur și am luat-o pe drumul neasfaltat.

Ce-i drept, în afară de faptul că nu avea asfalt, drumul era destul de ok. Și-am mers noi, și-am mers până la altă intersecție. Ei, și-aici e aici! Acum pe unde s-o luăm? Instinctul ne spunea că înainte. Indicatoare – pauză, localnici – în... pauză (că deja se făcuse seară), iar la GPS ia semnal de unde nu-i. Ei asta-i acum! Găsește drumul „in the middle of nowhere”. Aaa, stai așa! Asta-i de la Modern Talking și e din altă poveste :).

Am luat-o încetișor din loc (nu că am fi putut goni pe drumul acela) și, încet-încet, a găsit și GPS-ul semnal. Se pare că eram pe drumul bun, deși acesta intra în pădure și numai a drum județean nu semăna. Dar tehnologia-i tehnologie și oricum alte indicii nu aveam, așa că am ales să-i dăm crezare. Și dăi, și dăi până la ieșirea din pădure. Ca să nu mai lungesc povestea, în cele din urmă am ajuns în Sasca Montană pe la ora 21.00-21.30, după vreo 2h-2h30 de la plecarea din Eftimie Murgu.

Morala? Nu alegeți drumul acesta. Dacă veniți pe unde am venit noi, mergeți spre Bozovici – Oravița – Ciclova Română – Sasca Montană. Nu este extraordinar dar măcar e asfaltat și cu mai puține gropi decât cel ales de noi.

Nici n-am intrat bine în Sasca Montană, că am și zărit pe dreapta o curte mare și luminată, lângă care se ridica semeață o biserică. Imediat mi-a venit în minte solo-ul lui Slash din November Rain cu biserica din fundal. Cam așa arăta și biserica de lângă Rocker’s Inn, doar că nu era în deșert. Am intrat, am dat binețe și ne-am luat camera în primire. Pfff, din toate camerele acelea, nouă ne-a picat tocmai camera gotică. Asta pentru că tot îmi plac mie camerele întunecate (lol) ! Eram însă atât de obosită, încât n-am mai cerut să ne fie schimbată.

Hai să vă spun câte ceva și despre Rocker’s Inn, că doar acesta-i subiectul review-ului și nu vreau să mă trageți de urechi. Pensiunea are 17 camere, fiecare cu o tematică muzicală, de la punk la heavy metal. Nu vă pot descrie celelalte camere, dar cea în care am stat era destul de spațioasă, cu elemente specifice goticului: tăblia patului sub formă de ogivă, lustră neagră, pereții vopsiți în culori închise, iar baia cu elemente similare. Din ce am văzut în poze, toate camerele au elemente specifice perioadei muzicale pe care o reprezintă.

Camera noastră avea balcon, televizor, două veioze, un dulap, două fotolii și o măsuță, adică tot ce aveam nevoie pentru scurta perioadă de timp pe care urma să o petrecem în cameră. Semnalul wifi era destul de bun, așa că din acest punct de vedere nu am de ce mă plânge.

Singurele aspecte negative ale camerei noastre au fost: vederea spre o fostă clădire abandonată și în ruine, presiunea scăzută a apei, precum și mirosul destul de neplăcut din baie. Bănuiesc că au centrală proprie, care nu face față seara, când toată lumea se întoarce din drumeții și intră la duș. Iar în camera noastră, această problemă a fost destul de deranjantă. Când mi-era lumea mai dragă, apa devenea dintr-odată foarte rece. Nici nu apucam să o reglez, că era prea fierbinte. Și uite-așa m-am chinuit să fac duș trei seri la rând.

Cât despre miros, am avut inspirația la un moment dat să pun capacul peste toaletă și lucrurile s-au schimbat. Probabil că mirosul provine de la fosă și nu este ceva necunoscut administratorilor pensiunii, care au încercat să-l contracareze cu odorizante.

Și încă un aspect care nu mi-a plăcut: curățenia nu tocmai așa cum ar trebui să fie. Din fericire, baia era ok dar în cameră mai erau pe ici pe colo urme de praf. De asemenea, pe unul dintre pereți se infiltrase apă (eram la ultimul etaj) și pata era destul de vizibilă.

În ceea ce privește toate celelalte elemente ale pensiunii, ele au fost gândite în aceeași tematică. Holul este decorat cu discuri de vinil, iar nota la restaurant îți este adusă într-o carcasă de CD. Au chiar și un mini-shop la recepție cu tricouri și șepci inscripționate pentru amatori.

Restaurantul are o mică terasă cu 4-5 mese așezate pe lung, iar curtea pensiunii este amenajată cu un mic iaz, un leagăn într-o parte și câteva mese și scaune de exterior în cealaltă parte. La intrare există locuri de parcare suficiente pentru numărul de camere.

În camere nu există: frigider, aer condiționat, plase de țânțari. Noi nu le-am simțit lipsa, dar cei mai pretențioși s-ar putea să le-o simtă.

Opțiunile de mâncare, ca și cele de cazare, sunt destul de limitate în Sasca Montană. Așa că am luat aproape toate mesele la pensiune. Micul dejun a fost inclus și aveai de ales între câteva variante de omletă. Toată lumea însă alegea omleta țărănească. Nu era rea, dar era mereu aceeași. Lângă omletă aveai câteva legume, mult prea puține după gustul meu, pâine, unt și gem precum și o... ceașcă de cafea.

So, what I didn’t love it over a cup of coffee? Lipsa legumelor. Indiferent ce comandam, erau foarte puține. Ca să simt efectiv că mănânc o salată, trebuia să-mi iau porție dublă, și nu glumesc.

În rest, meniul se schimba de la o zi la alta dar felurile de mâncare nu erau foarte multe, deși nu pot spune că nu aveai ce alege. Prețurile – măricele, dar este oarecum explicabil având în vedere penuria de locuri de luat masa din zonă. Cel mai scump fel de mâncare comandat de noi (cred că cel mai scump din tot ce aveau) a fost pulpe de rață cu varză, la 35 RON. De altfel, a fost și cel mai bun fel de mâncare pe care l-am încercat acolo.

Personalul a fost foarte amabil, iar muzica invariabil în acord cu tematica pensiunii.

Per total ne-am simțit bine la Rocker’s Inn. Mi-a plăcut ideea pe baza căreia a fost construită pensiunea dar există loc de mai bine, având în vedere prețul nu tocmai mic. Dar este singura pensiune listată pe Booking din această zonă (sau cel puțin așa când am făcut noi rezervarea) și este situată la doar 5 minute de mers pe jos de începutul traseului spre Cascada Șușara.

---

VIZUALIZĂRI: 2223 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI