ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.03.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 22.04.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2017
DURATA: 1 zile
single
1 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
96.67%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Bastionul Croitorilor din Cluj-Napoca

TIPĂREȘTE

Unde este?

Cluj Tailors’ Tower, asa mai apare denumirea Bastionului Croitorilor din Cluj-Napoca pe Google Maps. Strada Baba Novac nr. 2 este adresa sa. Mai simplu: Cum dai sa iesi din Cluj-Napoca spre Turda pe DN1, inainte sa incepi a urca Dealul Feleacului, pe dreapta, vis-a-vis de semeata Capela Sfantul Iosif, este un turn de cetate. Acela este Bastionul Croitorilor. Pentru cei ce vin cu masina, intrucat in zona este un loc foarte aglomerat al traficului clujean, va recomand sa nu ezitati sa ocupati primul loc de parcare cu plata care vi se iveste in apropiere. Plata parcarii se poate face simplu si modern pe sms.

Mihai Viteazul si Baba Novac

In spatiul verde de pe partea turnului aflata pe strada Avram Iancu, admiram statuia lui Baba Novac, ridicata in anul 1973 de sculptorul Virgul Fulicea. Baba Novac a fost capitan al lui Mihai Viteazul. In imensa statuie cel omagiaza, acesta apare falnic, in straie de lupta, urcat pe piedestalul inalt la randul sau al statuii.

Bastionul Croitorilor este puternic legat de numele lui Baba Novac. In anul 1601 dupa cunoscuta lupta de la Miraslau, Baba Novac, general al domnitorului Mihai Viteazul, impreuna cu preotul Saski au fost supusi la chinuri groaznice, torturati si omoriti de nobilimea transilvaneana. Trupul tras in teapa al lui Baba Novac a fost expus in apropierea Bastionului Croitorilor. Cateva luni mai tarziu, cand Mihai Viteazul s-a intors de la Viena, in semn de pretuire pentru generalul sau, a ridicat un steag pe locul unde acesta a fost executat.

Pe fata sudica a turnului citim;

,,Dupa batalia de la Guruslau, din 3 august 1601, Mihai Viteazul a poposit cu oastea sa in Cluj in 11-15 august 1601, cinstind la Turnul Croitorilor memoria generalului Baba Novac. ”

Bastionul Croitorilor a avut in perioada domniei lui Mihai Viteazul un important rol de aparare al cetatii. Prin pozitia sa strategica, Turnul Croitorilor era cel mai expus turn al cetatii. Pe de alta parte asigura vizibilitatea cea mai buna asupra zonei Feleacului.

Scurt istoric

In acele vremuri, asa cum intalnim la diferite cetati medievale, de ex. si la Sighisoara, turnul purta numele breslei care il administra. Cum acesta era in grija breslei croitorilor, s-a numit Bastionul Croitorilor. Breslele erau organizatii mestesugaresti puternice la acea vreme. Bastionul a fost distrus si refacut in mai multe randuri. A fost afectat rand pe rand de revolte locale, de atacuri inamice, lupte, dar si de o explozie cauzata de un fulger care a lovit magazia de munitii.

Constructia in forma actuala razbeste peste timp din anul 1718, de pe vremea generalului austriac Kriegsbaum.

In epoca Romaniei Socialiste, in Bastionul Croitorilor a fiintat Muzeul de Istorie al Clujului.

Dupa 1990, Turnul Croitorilor a fost pus in evidenta ca obiectiv turistic al marii urbe de pe Somes, devenind Centru de Cultura Urbana. Asa se explica ce voi reda mai jos.

Vizita

Bastionul Croitorilor este de fapt unul din turnurile de colt ale Cetatii cu ziduri solide din piatra a Clujului. Din exterior, in turn semnalez prezenta mai multor ochiuri, care nu sunt altceva decat ferestre de observare. De forme diferite, pe toate partile turnului, cat si pe toata lungimea zidului cetatii, acestea imi deschid curiozitatea sa urc in turn.

Intrarea in Bastionul Croitorilor se face din strada Baba Novac, adica cea paralela cu bulevardul mare, sau altfel spus pe partea opusa bulevardului. Cateva trepte din piatra cu balustrada din fier forjat si o usa din lemn inchisa, imi sporesc curiozitatea de a afla daca turnul este deschis spre vizitare au ba.

Si usa se deschise cu un scartait misterios …. In interiorul turnului m-a frapat lumina destul de puternica care patrundea in spatiul marginit de ziduri groase din piatra, inalte, inalte, inalte.

Pe stanga cum am intrat, un domn, de serviciu la acel post, imi spune ca se poate vizita interiorul turnului, zilnic intre orele 10 si 18 si gratuit pe deasupra.

In turn o scara urca la diferitele etaje ale turnului. Turnul gazduia la data viztei mele o expozitie de pictura. Sau mai multe. Cateva tablouri veti putea admira in pozele atasate articolului. Iata si cateva nume ale artistilor care au expus lucrarile lor: Viorica Bogos, Rodica Petrus, Maria Muresan Copil.

La al doilea etaj o echipa de tineri inchiriasera spatiul si promovau un gen de terapie. Scara metalica din centrul turnului urca pana la etajul 3. Pe langa picturi mai sunt expuse si unele obiecte artizanale.

Am luat treptele din nou la pas treptele turnului in cobirire catre sala mare de la parter, pe care am mai admirat-o o data inainte de plecare. O vizita scurta, gratuita, si binevenita.


[fb]
---
Trimis de Dan&Ema in 14.03.17 23:08:32
Validat / Publicat: 15.03.17 19:42:24
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.

VIZUALIZĂRI: 2251 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dan&Ema); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Baba Novac si Bastionul Croitorilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 38000 PMA (din 40 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

Lucien [15.03.17 21:31:47] »

Foarte instructiv pentru cei care, ca mine (deși am fost de multe ori la Cluj... dar cu alte probleme) nu cunosc istoria orașului. Deci nu numai Sighișoara are turnuri de breaslă... de reținut...

tata123 🔱 [16.03.17 13:07:05] »

@Dan&Ema: O prezentare utilă a unui obiectiv istoric devenit Centru de Cultură Urbană în administrarea primăriei clujene (cu intrare gratuită, așa cum bine ai precizat). Am vizitat și eu Clujul timp de trei zile în toamna lui 2014 și nu am scăpat un tur al vestigiilor fortificațiilor orașului, despre care am și scris un articol atunci (vezi impresii). De la etajele superioare ale turnului de apărare am admirat priveliștea spre oraș, chiar și pe mici ferestre „gaură de cheie”. Turnul, atestat din secolul al XV-lea, a fost unul din cele mai puternice puncte fortificate din cele 20 de turnuri care înconjurau orașul (fiind amplasat într-o zonă expusă).

De la Centrul de Informare Turistică din b-dul Eroilor am primit mai multe broșuri care prezintă trasee istorice și culturale în Cluj-Napoca. Cea dedicată „Turnurilor și Bastioanelor” poate fi consultată la adresa web: turism.gov.ro/wp-content/ ... -turnuri-EN.pdf.

tata123 🔱 [16.03.17 13:21:41] »

@Lucien: Turnurile/bastioanele de apărare au fost întreținute și apărate în Evul Mediu de breslele meșteșugărești în toate orașele unde existau asemenea organizații profesionale. Pe lângă unitatea de meserie care îi aduna pe meșteșugari în bresle, aceste asociații profesionale erau organizate și drept unități miliare. În Statutul de breaslă erau prevăzute obligațiile militare ale membrilor, precum și obligația întreținerii unui bastion din cetatea orașului, în schimbul privilegiilor oferite de conducători.

Vom întâlni în multe orașe unde mai există turnuri de apărare alocarea acestora către o breaslă, fapt reflectat în numele punctului fortificat. Pot enumera câteva astfel de așezări unde există turnuri/bastioane de apărare încredințate diverselor bresle locale: Sibiu, Brașov, Mediaș, Aiud, Orăștie, Târgu Mureș etc.

Lucien [16.03.17 14:53:58] »

@tata123: Mulțumesc! Informații interesante!

Dan&Ema [16.03.17 18:08:30] »

@tata123:

Din nou o completare foarte valoroasa. Mai valoroasa decat intregul articol. Multumesc.

Eu sufar cand nu gasesc documentatie la obiectivele turistice. Si aici nu era nimic.

Cu atat mai importanta adaugirea ta.

Laudabila initiativa clujeana de a organiza expozitii gratuite in Bastionul Croitorilor.

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [17.03.17 10:22:29] »

Ăsta e cel mai bine conservat fragment din zidul cetății, demolat în mare parte. Cît despre turnuri, cică în afară de Bastionul Croitorilor nu mai există decît unul, modificat față de arhitectura originală, unde a fost muzeul pompierilor.

Porțiuni din zid mai există prin oraș, și e interesant să le „vînezi”, pentru că sînt prin curțile oamenilor sau prin cîte un colț înfundat de străduță, lipite de construcții mai noi, pe unde nu te aștepți. Țin minte că pe lîngă Universitate dădusem peste un asemenea fragment de zid. Dar asta era în 2000, de atunci nu am mai vizitat orașul, nu știu dacă s-au degradat, sau, din contra, au fost puse în valoare în vreun fel.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱 [17.03.17 10:39:00] »

@abancor: Corect. Eu am „vânat” în 2014 urmele rămase din fortificațiile orașului și am povestit într-un articol despre ce am reușit să găsesc (vezi impresii).

Într-adevăr mai există un turn în stare bună, Turnul Pompierilor, iar urme din Turnul Pielarilor/Pantofarilor se păstrează în curtea unei case de pe str. Avram Iancu, colț cu Republicii.

Fragmente de ziduri mai sunt vizibile în curtea Colegiului Național George Barițiu, dar și pe str. Potaissa.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA [17.03.17 11:12:12] »

Îmi amintesc reviewul tău, acu că zici de el, și am văzut acolo că dintre cele două sorți posibile, zidurile au avut-o pe cea bună: punere în valoare.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, Lucien, tata123 🔱, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Clujul şi împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.06894588470459 sec
    ecranul dvs: 1 x 1