GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Dobrogea, itinerar ecumenic
TIPĂREȘTEDeşi m-am născut şi am crescut într-un loc de unde vedeam Dobrogea zi de zi, deşi locuiesc într-o localitate situată în vecinatatea Dobrogei şi deşi am muncit câțiva ani în Dobrogea, nu pot să mă laud că am reuşit s-o vizitez şi s-o cunosc cum aş fi vrut. Pentru a îmbunătăți cât de cât situația am profitat de zilele însorite şi împreună cu Şefa mea cea de toate zilele am demarat către Dunăre. Am demarat la propriu, căci am pornit la bordul bolidului nostru cel galben în direcția Chiciu.
Traversarea Dunării cu bacul la Chiciu se poate face la bordul unui ferry-boat făurit cu tablă suedeză sănătoasă acum vreo jumătate de veac sau cu autohtonele bacuri dirijate de nişte remorchere mici, pe care toți călărăşenii le ştiu de multă vreme. Se trece destul de repede, şi pe ploaie şi pe soare şi pe ninsoare, căci marinarii români îşi cunosc meseria. Prețul traversării este diferențiat, literele CL în fața numărului de la maşină permițându-ți un bilet mai ieftin, iar pentru persoane este gratis.
De cealaltă parte a Dunării ne întâmpină o uriaşă platformă betonată şi prăfuită pe care o părăsim repede şi ne înscriem pe o şosea normală, pentru România. Lăsând în dreapta punctul de trecere a frontierei spre Bulgaria, continuăm spre localitatea Ostrov, loc binecunoscut pentru vinurile sale. Drumul se întinde de-a lungul unui şir de plopi înalți, supli precum lumânarea, care-mi amintesc de chiparoşii din Toscana. Dobrogea este un ținut deluros, aşa că şoseaua are suişuri şi coborâşuri, nelăsându-te să te plictiseşti la volan. Mărginită în continuare de câmpuri verzi, tufe şi pomi fructiferi, ea şerpuieşte dincolo de sat.
Ajungem destul de repede la Mănăstirea Dervent, cocoțată pe un vârf de deal. Parcarea largă nu este aglomerată, totuşi sunt maşini din câteva județe, semn că renumele Derventului a trecut Dunărea. Mănăstirea este închinată sfântului apostol Andrei, cel plecat să răspândească printre sciți învățătura lui Isus. Lucrarea sa a fost continuată de patru adepți, care nevrând să-şi renege credința au fost ucişi în chinuri în puternica cetate a Derventului, aflată pe malul fluviului. Tradiția spune că pe locul unde au fost martirizați au apărut din pământ patru cruci din piatră, cu puteri miraculoase. Dar cum Dobrogea a trecut în stăpânirea imperiului otoman uitarea s-a aşternut peste toate, iar crucile tămăduitoare au intrat în legendă. Abia după redobândirea teritoriului dintre Dunăre şi mare, în urma războiului de independență, crucile au fost redescoperite. Astăzi în jurul lor este o falnică mănăstire unde duminică de duminică se adună credincioşii.
Trecem cuprinşi de smerenie de poarta proaspăt zugravită şi vopsită în culori luminoase. Curtea este un adevărat parc plin de verdeață, unde arborii şi florile alungă monotonia. Biserica este plină, semn că multă lume de prin împrejurimi a venit pe jos. Ne strecurăm cu greu încercând să cuprindem cu privirea interiorul. Mulțimea de enoriaşi, în picioare, priveşte cu evlavie spre altar. Afară, câteva babe stau pe bănci ascultând cu o ureche slujba la difuzoare şi sporovăind mai mult sau mai puțin discret. Se poate socializa şi într-un cadru ecumenic, nu doar pe internet. În stânga bisericii, într-o capela laterală, mulți credincioşi cu sufletul împovărat se roagă îngenunchiați, lângă o cruce veche, ivită direct din pământ. Crucea străluceşte de cât de des a fost atinsă, ea fiind pentru unii poate ultima speranță. Ne îndepărtam, căutând să nu tulburam rugăciunile celor cu adevărat oropsiți.
O alee lungă străjuită de copaci tineri conduce către un izvor cu apă limpede. Este adăpostit de o încăpere simplă, având afară o cruce acoperită cu mozaicuri delicate în care albastrul este dominant şi care îmi aduce aminte de Ravenna.
Plecăm mai departe pe panglica de asfalt lăsând drumul să ne plimbe când la stânga, când la dreapta, când urcând, când coborând. Şoseaua este goală, dar întotdeauna se găseşte câte unul care să te depăşească în viteză claxonând disperat. Trecem încet pe lânga lanuri cu galbene farfurii căutând doritoare spre soare, trecem de bălți înconjurate de stuf şi asediate de berze. Şi când pădurea pare să ne cheme către ea, drumul se abate încetişor spre dreapta, aşa cum şi indicatorul ne sfătuieşte.
Apropierea Mănăstirii Peştera Sfântului Apostol Andrei ne este semnalizată de mulțimea de maşini lăsate alandala pe marginea drumului sau pe sub coroanele arborilor. Urmez exemplul concetățenilor mei şi parchez tot aiurea sub un copac, căutând să nu stingheresc vreun alt şofer din vecinătate.
Biserica mare, zidită mai departe de marginea pădurii, se vede de departe, ce cele cinci turle zvelte ridicându-se spre cer. Pe aleea lată care duce către intrare de desfăşoară un neîntrerupt du-te-vino, căci slujba este în toi iar unii vor doar să "semneze prezența". Zugravită şi pictată cu decență, nici auster, dar nici epatant, pare mai impozantă decât noile biserici de cartier, deşi este departe de monumentalitatea unor catedrale. Pictura interioară este insa mult mai bogată, aşa cum ne ştim bisericile din copilărie. Aş fi dorit o amintire în memoria calculatorului, dar mulțimea de credincioşi adunată mă determină să nu-mi scot camera pentru imortalizări foto. Rămânem până la sfârşitul slujbei, terminată de cuvântul unui preot mai tânăr, cuvânt spus din suflet şi cu convingere.
Peştera propriu-zisă este situată la poalele unui deal adăpostit de pădure tânără. Ea fost descoperită relativ târziu, acum aproape o sută de ani, la scurt timp apărând şi primele chilii, iar după câțiva ani şi turla de pe deal. Sfințirea a avut loc în vreme tulbure de război, dar instaurarea comunismului în România a dus la abandonarea ei şi transformarea în staul pentru oi. Să fie predestinare? Abia după căderea Cortinei de Fier s-a început reamenajarea lăcaşului de cult. Intrarea s-a clădit sub forma unui zid, sugerând un dom şi două turle, iar în locul catapetesmei a fost adusă o icoană mare a Sfântului Andrei.
Pe la mijlocul anilor '90 s-a ridicat biserica mică, având hramul Acoperământul Maicii Domnului. Înconjurată de verdeață este mai mică şi de o elegantă simplitate. Îți inspiră încredere, credință, distanțându-se mult de mărețele catedrale. Este tipul bisericii cunoscute pe la noi, cea în care te rogi, nu cea pe care o vizitezi. Puțin mai departe, ascuns printre copaci şi adăpostit de o clădire sub forma unei biserici se găseşte Izvorul Sfântului Apostol Andrei. Conform tradiției, apa a apărut în acest ținut arid abia când sfântul Andrei a lovit stânca cu toiagul său. Şi nu a mai secat de atunci.
Ne înapoiem pe aceeaşi şosea, dar cum Şefa a făcut documentarea, o luăm la stânga spre canionul "Canaraua fetii", un biotop protejat care se întinde pe mai multe hectare. Drumul pietruit care începe de lângă balta Iormac continuă spre nişte pereți stâncoşi, asemănători unei cariere de piatra părăsite. Parțial betonat, parțial bătătorit, el ne conduce sinuos, dar clar, printre porțiuni proaspăt secerate, mărginite de versanți împăduriți. Depăşim o ruină din "epoca de aur" a industrializarii forțate şi ne apropiem de pădure, unde pare a fi o zonă a curselor off-road. Înaintez cu precauție, dar nu cu suficientă, căci ating solul şi toba de eşapament cea nouă începe să danseze jucauşă. Îmi reprim cele câteva cuvinte uitate la alcătuirea dicționarului şi reduc şi mai mult viteza.
Peisajul se lărgeşte brusc, doar cu un perete abrupt în dreapta, acoperit aproape complet cu păduri. Nişte stânci, având ferestre largi săpate în ele, ies în evidență prin verdele dominant. Sunt vechi chilii de sihaştri din vremurile de început ale creştinismului. Aici găseşti materializarea expresiei "pe-un picior de plai, pe-o gură de rai".
Într-un colț, lângă lizieră se înalță noua Mănăstire Gherman, în memoria Sf. Cuvios Gherman, cel venit în Dobrogea cu mai mult de un mileniu şi jumătate în urmă căutând să urmeze învățăturile Sf. Apostol Andrei. Suntem întâmpinați de un călugăr tânăr care ne vorbeşte despre ridicarea micului edificiu şi de planurile de extindere. Aşezământul monahal este nou, piatra de temelie fiind pusă abia în 2011. Sobră, dar nu austeră, biserica este clădită numai din lemn. La intrare, printre ghivece cu flori multicolore flutură tricolorul romanesc. Catapeteasma, deasemenea din lemn, este bogat ornamentată cu icoane pictate.
Alături de mănăstire, sub crengile arborilor tineri, s-a amenajat o grădină zoologică în miniatură. Într-un țarc bine protejat câteva căprioare cu pui se plimbă liniştite sub privirile încântate ale unor copii. Paznic este un dulău mare şi alb, care se bucură la rândul lui de atenția țâncilor. Nimic nu pare a tulbura atmosfera patriarhală.
Dar călătorului îi şade bine cu drumul, aşa că pornim mai departe, cu toba de eşapament zdrăngănind, aducându-ne aminte că încă mai este pe poziție. Rulăm doar până la Lipnița, unde oprim să vedem noua mănăstire clădită aici de vreo zece ani şi având hramurile „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” şi "Sf. Mucenic Dasie". Precum se cuvine unui aşezământ bisericesc totul a fost ridicat numai din donații. Când am sosit noi un grup de maicuțe stătea în prag discutând despre o lansare de carte bisericească. Am fost poftiți sa vedem şi interiorul care pur si simplu ne-a luat graiul. Sculptată cu migală catapeteasma îți atrage privirea prin auriul icoanelor care distonează plăcut cu maroniul cald al lemnului. Uşile par a fi din dantelă fină. Poate că pictura bogată face ca interiorul să arate mai mic decât în realitate, dar bisericile noastre tradiționale au fost înalte doar spiritual. La prima vedere am crezut că podeaua este din marmură, însă întrebând despre ctitorirea mănăstirii mi s-a spus că este vorba de piatră adusă din America de Sud, de către unul dintre donatori. Pot spune fără să greşesc că este cea mai frumoasă biserică ridicată în ultimele două decenii şi jumătate pe care am vizitat-o.
Viața spirituală se desfăşoară în jurul nostru şi este alegerea fiecăruia dacă vrea sau nu să participe la ea şi în ce măsură. Dar frumusețea lăcaşelor de cult poate fi apreciată şi dincolo de credință, la fel cum şi eu am admirat, de exemplu, moderna moschee din Kőln.
Să aveți un drum frumos în față.
Trimis de Radu Tudoran in 13.03.17 15:58:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în #EXCURSII şi CĂLĂTORII.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Radu Tudoran); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Mănăstirile Dobrogei - circuite, minicircuite, #EXCURSII şi CĂLĂTORII" (nou-creată pe sait)
Rog așteptați...
@Radu Tudoran: Un itinerariu plin de farmec printr-o zonă deosebită care este departe de a fi în topul destinațiilor românești. Nu doar culorile inconfundabile ale Dobrogei (reflectate și în picturile numărului destul de mare de artiști pe care i-a dat zona) impresionează în această călătorie, dar și "ruperea de lume", atemporalitatea care este dată probabil de proasta comunicare cu restul țării (la propriu - o infrastructură însuficient dezvoltată, șosele cu o bandă pe sens, trecere cu bacul de acum 50 de ani peste Dunăre, etc.).
@diacrys: Sincer, zona nu mi se pare rupta de lume, poate oamenii vor sa fie "rupti" de ceilalti.
Trecerea cu bacul este ceva normal si am vazut foarte multe in Olanda si Germania. Mai mult, la Calarasi sunt doua locuri unde se trece Dunarea cu bacul si tare cred ca oamenii se misca mult mai repede decat la Giurgiu-Russe (la pod).
Deci din zona se ajunge destul de repede cu masina la Bucuresti. Poate mai repede decat de la Otopeni la Gara Obor, dupa-amiaza la ora 4. Iar soseaua mi s-a parut OK.
Evident eu am intrat si pe niste drumuri neoficiale, dar asta-i farmecul calatoriei. Oricum n-am reparat toba nici pana azi 
.
Peisajele sunt splendide si intr-adevar au avut pictorii ce picta. Si ar mai avea si acum daca ar ramane pictura la...
Sa ne citim sanatosi si sa avem vacante frumoase.
@Radu Tudoran: Interesant acest periplu ecumenic prin partea de sud a Dobrogei! De ceva vreme ne-am propus și noi o astfel de plimbare, doar că până în prezent nu am ajuns pe acele meleaguri. În schimb, în urmă cu aproape un an, am realizat un traseu asemănător prin nordul Dobrogei, ocazie cu care am vizitat câteva lăcașe de cult la fel de interesante ca cele prezentate aici - este vorba despre mănăstirea Celic-Dere, mănăstirea Cerbu și mănăstirea Saon.
La întoarcerea acasă am ales și noi să trecem cu bacul pe la Galați; a fost o experiență interesantă, motiv pentru care vom repeta acest lucru de câte ori vom avea ocazia!
Felicitări pentru un articol foarte util și pentru frumoasele fotografii care surprind părticele din peisajele dobrogene!
Vacanțe frumoase în continuare!
@Crazy_Mouse: Eu tot aman un tur prin nordul Dobrogei de cativa ani. Dar cand ai timp n-ai masina, cand ai masina n-ai bani, iar cand ai masina si bani n-ai timp Poate la pensie.
Avem si noi locuri frumoase, dar cu drumurile e mai grea situatia. Din alt punct de vedere este mai bine fara drumuri bune caci raman locuri frumoase si curate. Adica unde "mana omului n-a pus inca piciorul".
Incearca si bacurile de la Calarasi. Nu-i aventura dar treci mai repede decat pe pod la Giurgiu.
Te astept cu alte articole.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Canaraua Fetii e o rezervație naturală pe care am pus și eu ochii de ceva vreme, după ce am remarcat-o într-o carte despre canioanele țării și am citit niște reportaje pe internet. Deși se pare că partea cea mai interesantă e în Bulgaria, sînt destule de văzut și la noi, de la pereții cu mici peșteri pînă la vegetație și faună.
Nu am nimic din principiu împotriva mănăstirilor, dar despre cea de aici am citit că ar fi construită pe zona protejată. Îngrijorarea e dublă: pe lîngă construirea pe loc nepermis, amenajarea drumului și fluxul de pelerini ar degrada ecosistemul și peisajul. Repet, doar am citit, așa că te întreb dacă la fața locului lucrurile stau chiar așa de alarmant.
Uite și niște lecturi suplimentare, pentru timpul liber, cu imagini și schițe:
Un reportaj din toamna lui 2011 (aici se exprimă dezaprobarea față de accesibilitatea mărită a zonei)
O cercetare a peșterilor, document pdf de descărcat (e deja 2012, mănăstirea e pomenită în treacăt, nu pare să producă îngrijorare)
Un reportaj literar (sau „literaturizant”) din 2013 despre tradiția și vechimea vieții monahale în Canaraua Fetii (după care aici ar fi fost cele mai vechi mănăstiri de pe teritoriul actual al țării)
@Radu Tudoran: Ați avut parte de o excursie frumoasă care a cuprins atât repere spirituale, cât și peisaje naturale minunate. Dobrogea, numită „leagănul creștinismului românesc”, s-a împânzit în ultimii ani cu noi mănăstiri (ex. Strunga, Stejaru, Mircea Vodă, Capidava etc.). Unele au legătură cu martirii creștini descoperiți în această zonă.
Peisajele dobrogene sunt atât de fotogenice încât e aproape imposibil să nu surprindem imagini deosebite. Am trecut de câteva ori cu bacul pe la Călărași (pentru a urma tocmai traseul menționat în articol) și mereu mi-a făcut plăcere să văd Dunărea (vezi impresii).
Construcția gen biserică amplasată peste Izvorul Sf. Andrei cred că este de dată recentă; bănuiesc că izvorul arăta astfel cu câțiva ani în urmă: orthphoto.net/photo.php?i ... ezyk=8&id=35446 (deși am fost de două ori la Mănăstirea Sf. Andrei nu am văzut izvorul).
@abancor: La manastirea Sf. Gherman nu este un trafic mare de pelerini. Eu am fost duminica si nu eram decat doua familii, iesite mai mult la aer curat. Manastirea nu este intinsa si drumul care porneste din sosea descurajeaza pe multi. Nu stiu cum se prezinta situatia in timpul sarbatorilor. Atat timp cat n-o sa fie multa lume zona va fi curata, apoi insa... Din pacate romanul nu are, in general, cultul curateniei (vezi cati dobitoci arunca ambalaje pe strada).
@tata123: Nu stiu cum arata izvorul in trecut, dar constructia parea foarte noua. Este la doua sute de metri de biserica mica, pe o alee perpendiculara pe aleea principala.
Nu stiu daca inmultirea manastirilor este un lucru bun sau rau, daca este vorba de credinta adevarata sau dorinta de inavutire. Mi-ar fi placut mai mult ca banii sa fie canalizati spre manastirile vechi. Sa fie restaurate profesionist (fara gresie si faianta ca la dusuri), sa se repare drumurile care le leaga de localitati, sa li se faca reclama. Multa reclama. Colegii mei straini im vorbesc numai de "Castelul lui Dracula" si Casa Poporului. Habar n-au de manastirile din Moldova sau de Peles.
@Radu Tudoran: Interesant itinerar ecumenic.
Acum mulţi ani am plecat spre Mangalia traversând Dunărea cu bacul pe la Călăraşi-Silistra (nu se terminase autostrada soarelui şi ştiţi ce aglomerat era de la Cernavodă). Vroiam să mergem pe drumuri pe unde nu mai fusesem.
La vremea respectivă pot spune că ne-a plăcut foarte mult. Singuri pe drum, peisaje frumoase, nu ne grăbea nimeni, mergeam la mare, eram în vacanţă, dar trebuie să recunosc că lipseau indicatoarele cu desăvârşire şi am reuşit să vedem doar monumentul de la Adamclisi.
Felicitări.
Toate cele bune.
Mulțumesc pentru această frumoasă aducere aminte legată de pelerinajul pe care și eu l-am săvârșit prin vara anului 2013, străbătând mai multe vetre de credință ale Dobrogei, între care și mănăstirile despre care ai binevoit a ne povesti astăzi!
Cu îngăduința domniei tale, permite-mi să adaug câteva cuvinte, spre a întregi ”portretul” locurilor sfințite prin care ai trecut, în folosul acelor cititori care chiar și cu doar un bob de credință pot trăi autentice minuni.
La Mănăstirea Dervent pelerinii vin îndeosebi pentru a se sluji de puterea tămăduitoare a crucilor de piatră, putere misterioasă, mărturisită de sutele de cazuri ale bolnavilor considerați incurabili și care, totuși, și-au găsit aici leacul desăvârșit.
Există două cruci cu puteri tămăduitoare, singurele rămase (potrivit tradiției) din cele patru crescute din pământ după martirizarea a patru Sfinți Mucenici (un preot și două credincioase creștine), în timpul împăratului Dioclețian. Una este cea din paraclisul dedicat, despre care ne-ai vorbit și tu, cealaltă, rămasă fără brațe, se află afară, în spatele bisericii.
Crucea din paraclis este cea lângă care credincioșii petrec una sau mai multe zile: dorm acolo, postesc și se roagă, participă la Sfântul Maslu. Mărturiile, scrise sau doar povestite, altele dovedite de colecția de toiege abandonate de cei aflați cândva în neputințe trupești, vorbesc despre vindecări neverosimile: după astfel de nevoințe, surdo-muți, paralitici, epileptici, bolnavi cronici sau considerați incurabili, se întorc la casele lor lecuiți. Roadele rugăciunilor spuse lângă crucea de la Dervent depind însă de bobul de credință tare, despre care Mântuitorul spunea că poate muta și munții din loc. Se pare că o îndoială cât de mică în credința că vei fi vindecat doar rugându-te lângă o cruce de piatră, va însemna ratarea răspunsului bun pentru care te-ai dus la Dervent.
Crucea din paraclis nu este nici pe departe atât de strălucitoare precum ai descris-o tu, ba dimpotrivă, mie mi s-a părut mată și întunecată la culoare, o piatră adânc poroasă și complet nefinisată. Asta poate și pentru că de-a lungul anilor, mulți au încercat să cioplească în trupul ei, astfel încât măcar un ciob să fie adus acasă. De altfel, acesta este și motivul pentru care s-au luat măsuri de protecție a crucii: la început a fost îmbrăcată cu o tablă de aramă, mai apoi, întreaga cruce a fost adăpostită într-o casetă pe măsură de mare, cu pereți de sticlă. Azi, crucea poate fi atinsă doar atunci când un monah binevoiește să deschidă ușile casetei de sticlă care o protejează, închise cu lacăt (la cerere sau în timpul slujbelor religioase).
Crucea din spatele bisericii este renumită îndeosebi pentru lecuirea animalelor bolnave, care sunt aduse și lăsate acolo peste noapte.
Deopotrivă la Mănăstirea Dervent renumele de ”făcătoare de minuni” îl mai au Izvorul Părintelui Elefterie (ctitorul mănăstirii), aflat în spatele bisericii la o distanță de vreo sută cincizeci de metri și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată în biserică pe iconostasul din stânga pronaosului, pe sub care se poate trece, în gând cu rugăciunea și dorința pentru împlinirea căreia ai venit aici.
Și Mănăstirea Peștera Sfantului Andrei se bucură de faima unui lăcaș binecuvântat cu minuni de tămăduire: se spune că patul Sfântului Andrei este bun leac pentru cei cu boli osteo-articulare; izvorul Sfântului Andrei are har de tămăduire pentru bolnavii neurovegetativi și psihici, dar și pentru alte boli ale organelor interne; în naosul bisericii mici se află o raclă la fel de renumită pentru puterile tămăduitoare, conținând o cruce în formă de X, după modelul celei pe care a fost răstignit Sfântul Apostol Andrei. În centrul crucii este încrustat un mic lăcaș care adăpostește un fragment dintr-unul din degetele Sfântului Andrei, adus din Grecia, iar în cele patru laturi ale crucii au fost adăpostite moaște ale Sfinților Martiri de la Niculițel.
Sper că aceste informații vor fi de folos celor interesați de găsirea oricărei portițe spre tămăduire, dar și turiștilor comuni, pentru care vizitarea unei mănăstiri nu înseamnă doar vizualizarea unor construcții religioase, dar și cunoașterea mai în detaliu a patrimoniului de istorie și spiritualitate adăpostit în sfintele lăcașuri.
@mariana. olaru: Multumesc pentru completari.
@ANILU: Mie imi place mult mai mult drumul pe la Adamclisi. Poate si pentru ca am umblat ani in sir pe drumul clasic, pe la Medgidia. Dar in ultimii ani n-am mai ajuns la mare la noi.
@Radu Tudoran: Mulţumesc pentru acest review care mi-a reînviat frumoase amintiri. Am fost acum 5 ani pe acele locuri. La Mănăstirea Dervent am mancat cele mai bune sarmale in fori de viţă. Erau din peşte dar dacă nu mi s-ar fi spus nu aş fi ghicit. Călătorii frumoase in continuare.
@Mika: Multumesc pentru vizita (si te mai astept). Pe aici se face o mancare de peste de dai cantarul peste cap pentru cateva ore
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2018 Călător prin țara mea, de data asta DOBROGEA — scris în 10.05.18 de lenti din PITEșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 'Triunghiul manastirilor' — timp de o zi — scris în 13.03.17 de aurora56 din TULCEA - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată