ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.03.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Miercurea Ciuc
ÎNSCRIS: 29.01.13
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 1 zile
colegi
4 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Civilizația sării - Fântâna cu apă sărată de la Merești

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Coordonatele Fântânii cu sare de la Merești sunt: 46.239208 și 25.460040

Fântâna cu apă sărată se găsește în partea nordică a satului Mereşti (județul Harghita), pe malul stâng al râului Homorodu Mic. Accesul la ”Casa sării” din Merești se face din DH 132 (Vlăhița - Lueta - Merești - Ocland - Homorod - Rupea), din care se desprinde o uliță spre vest, străduța numindu-se Sós Kut (Fântâna Sărată).

Vizitarea acestui obiectiv nu durează foarte mult și poate fi făcută ”la pachet” împreună cu impresionantele Chei ale Vârghișului și cu peșterile sale cu lilieci. Din centrul satului pornește drumul nemodernizat (dar în stare bună) spre Cheile Vârghișului și spre Peștera Mare de la Merești (peștera Orban Balazs) pe care le-am prezentat aici: vezi impresii

Există multe asemănări, dar și unele desoebiri, între fântâna sărată de la Merești și cea de la Lueta, situată la câțiva kilometri spre nord și prezentată aici: vezi impresii

Asemănările constau în prețuirea și atenția acordată de săteni aceste fântâni făcând parte din civilizația și tradiția locului. Modalitățile de folosire a saramurii par a fi aceleași. Ca deosebiri remarcate de mine ar fi situarea acestora, la Lueta într-o mică ”piațetă” capăt de drum, iar aici, la Merești, într-o curte închisă cu poartă. La Merești, nu am observat (sau poate nu am fost atent) inscrisul cu creta pe ușă care să certifice sfințirea ”casei sării” de Bobotează, odată cu casele locuite din jur. De asemenea, la Merești, instrumentarul de manevrare a saramurii este modernizat (în sens negativ), lipsind gălețile de lemn și ciubărul tradițional pentru transportul saramurii de la Lueta (făcut din doage de brad și legat cu curmei de tei).

Fântâna cu saramură de la Merești aparţine întregii comunităţi. Este încuiată şi îngrijită de un administrator a cărui casă, din câte am observat, este ultima pe stânga pe străduța Sós Kut (Fântâna Sărată) înainte de ajunge la fântâna. La intrarea în curte este o poartă care probabil se închide și pe care sunt fixate panouri turistice informative bilingve. Programul ”oficial” când este deschisă fântâna este lunea, miercurea şi vinerea.

Fântâna este adăpostită într-o căsuță de lemn, recent renovată, dar care păstrează elemente de construcţie foarte vechi. Pe grinda înnegrită de deasupra uşii este înscripţionat (foto, video) în limba latină textul ”ANNO 1801”. Acesta este probabil anul construcţiei sau renovării adăpostului, vechimea propriu-zisă a fântânii fiind însă mult mai mare. La stânga acestei înscripţii este o alta: „UJRAÉPÜLT” (”s-a reconstruit”) care continuă în partea dreaptă a uşii cu „1860”. Lîngă ușă este un afiș asemănător celui de la Lueta pe care în franceză şi în ungureşte scrie ”Şantier de renovare august 2015” sub egida asociaţiei Pays du Grand Bergeracois şi a Composesoratului Mereşti. Pe partea laterală a ”casei”, înspre curte, este o mică ”fereastră” pentru turnarea sarmurii fără a folosi ușa principală.

Fântâna are o adâncime destul de mare, izvorul fiind captat într-un vechi trunchi de stejar, supraînălţat cu un inel din doage de brad. Tradiţional, până nu demult, apa era scoasă din fântână numai cu ajutorul unei găleţi de stejar, lemn rezistent la acţiunea corozivă a sării. De asemenea, saramura era transportată şi depozitată numai în ciubere de stejar (brad?), devenite acum foarte rare şi datorită lipsei meşterilor. În prezent, la Merești, apa se scoate cu o găleată obişnuită de tablă, se transportă şi depozitează în bidoane de plastic, mai uşoare. După cum se vede din depunerile albe de sare, concentraţia apei în sare este foarte mare, depăşind 300 g/l (suprasaturare).

Fântânile cu apă sărată din văile Homoroadelor (Lueta, Sânpaul, Mărtiniș și poate mai sunt și altele), inclusiv aceasta de la Mereşti, fac parte din patrimoniul cultural şi tradiţia acestor locuri. Apa sărată înlocuieşte sarea cristalizată fiind folosită la gătit şi la conservarea brânzeturilor, murăturilor, slăninei şi a cărnii. Este folosită şi terapeutic sub formă de băi sau comprese contra reumatismului, oboselii, sau gargară în afecţiunile respiratorii. De asemenea, saramura este folosită în hrana animalelor, sau pentru tratarea diverselor afecţiuni ale acestora (şchiopătat, căpuşe...). Uneori sătenii fierb saramura în vase ceramice şi după ce se evaporă apa obţin sare cristalizată.

Sarea s-a depus acum circa 15 milioane de ani pe fundul fostului lac pe locul căruia este acum Bazinul Transilvaniei. Deşi stratul de sare se află la o adâncime de sute de metri, sarea reuşeşte să ajungă la suprafaţă datorită fenomenului numit diapirism (descoperit de geologul ardelean Ludovic Mrazec). Acest fenomen, de străpungere şi migrare spre suprafaţă a sării, se datorează plasticităţii sării şi densităţii mai mici faţă de roca învecinată (adică sarea, fiind mai ”ușoară” decât roca învecinată, vrea să urce la suprafață; fiind și plastică ea se adună sub forma unui stâlp circular care urcă printr-un loc de minimă rezistență a scoarței tereste - intersecția unor accidente tectonice - până la suprafață unde se lărgește ca o pălărie datorită presiunii mai mici de aici; de exemplu, masivul de sare de la Praid, în secțiune verticală, are exact forma unei ciuperci). În zonele unde acționează diapirele, suprafața terenului este permanent și continuu deformată, instabilă, apărând numeroase alunecări de teren (cu exemple elocvente în zonă la Lueta, Sânpaul, Mărtiniș). Pe rama estică a Bazinului Transilvaniei se dezvoltă un aliniament de zăcăminte de sare formând așa numitul Ţinutul al Sării (Sóvidék, Salzgebiet), majoritatea, cu grosimi de sute metri, neexploatate. De la nord la sud acestea sunt: Sovata, Praid, Corund, Odorheiu Secuiesc (Băile Szejke) şi cele de pe Homoroade (Mărtiniş, Sânpaul, Lueta şi Mereşti).

Cu ocazia vizitei făcute la fântâna sărată de la Merești am realizat următorul videoclip: youtube


[fb]
---
Trimis de Lucien in 12.03.17 08:28:58
Validat / Publicat: 12.03.17 09:14:14

VIZUALIZĂRI: 2792 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lucien); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 Casa Sării din Merești. În interior se zărește fântâna cu apă sărată.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
[1300 PMA] [600 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21400 PMA (din 17 voturi)

ECOURI la acest articol

3 ecouri scrise, până acum

webmaster45 [12.03.17 08:52:08] »

@Lucien:

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

webmaster [12.03.17 09:28:23] »

Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului!)

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

tata123 🔱 [14.03.17 15:02:38] »

@Lucien: Fântâna Sărată de la Merești pare un exemplu bun de păstrare a tradiției exploatării populare a sării. Localnicii întrețin mica căsuță care adăpostește izvorul sărat și utilizează la comun saramura pentru uz alimentar sau în scopul tratării unor boli. Felicitări comunității! Sarea constituie un element esențial vieții, fapt pentru care exploatările de orice fel ale acestui mineral au fost întreținute permanent.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Vlăhița - Lueta - Băile Homorod:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04732084274292 sec
    ecranul dvs: 1 x 1