Efes, o civilizatie redescoperita (II)

TIPĂREȘTE

A doua parte din programul excursiei organizate la Efes urma să cuprindă vizite la Templul Artemisei si Casa Fecioarei Maria (Casa Maicii Domnului). Partea de final era rezervată orașului Selcuk pentru masa de prânz și o scurtă vizită într-un magazin de mirodenii și esențe orientale. Eda, ghida noastră, ne-a avertizat că vom încheia ziua cu o surpriză. Mai mult nu a vrut să ne spună.

Plecăm din Efes pe șoseaua D515 către Selcuk și trecem pe lângă Biserica Sf. Ioan și Peștera celor șapte adormiți. N-am oprit la aceste locații deoarece nu erau în program, dar ghida ne-a oferit scurte detalii despre acestea. Am fost bucuros să pot realiza câteva fotografii din mersul microbuzului. În câteva momente urma să observ silueta Fortăreței de pe Dealul Ayasuluk și, la baza ei, impunătoarea Moschee Ismay Bei. Am ajuns la Templul Artemisei.

TEMPLUL ZEIȚEI ARTEMIS, una din cele șapte minuni ale lumii antice (astăzi sunt notate zece), a fost descoperit în anul 1869 datorită eforturilor depuse timp de șapte ani de J. T. Wood, un inginer specialist în căi ferate din Marea Britanie. Săpăturile au fost continuate, sub patronajul British Museum, de către un ins Hogart în perioada 1940-1945. Programul arheologic demarat în anul 1965 de către Institutul Arheologic din Viena au continuat, cu mici întreruperi, până în septembrie 2016 când s-au oprit din motive politice (disensiuni între guvernele de la Ankara și Viena). Arheologii austrieci au scos la suprafață fundația Templului, construită în secolul al 6-lea îHr, în era miceniană, cu ajutorul regelui Cresus. Primul Templu a fost incendiat și ars din temelii în noaptea nașterii lui Alexandru cel Mare. Autorul odiosului act a fost un nebun, Herostratus, care a dorit să rămână astfel în istorie. Mai târziu, Alexandru a dorit să susțină financiar restaurarea Templului, însă locuitorii din Efes l-au refuzat, deoarece îl considerau ca fiind un semizeu: ,,Un zeu nu poate ridica un Templu pentru alt zeu”, au spus ei. În cele din urmă, Templul a fost reconstruit la mijlocul secolului al 4-lea îHr. Pe parcursul săpăturilor au fost recuperate obiecte aduse în Templu din locuri îndepărtate. Acestea erau din aur, din material de culoarea fildeșului și din chihlimbar.

La început Templul era o construcție susținută de 4x8 coloane, fiecare dintre acestea având dimensiuni de 13x6,5. Edificiul datase de la mijlocul secolului al 7-lea îHr, totuși, s-a stabilit că nu acesta fusese structura originală și că rămășițele originale proveneau din era miceniană. Structura construită în secolul al 7-lea îHr era denumită ,,Templul C” și era de 34,40 m, fiind cunoscută sub denumirea ,,Hecatompedos” ( ,,o sută de picioare”) deoarece 34,40 m erau echivalentul a 100 de picioare ionice. Materialele de construcție folosite pentru realizarea suprastructurii acestui Templu au fost utilizate și în timpul regelui Cresus pentru ridicarea unui alt templu.

În jurul anului 560 îHr sunt demarate lucrările de ridicare a Templului cunoscut ulterior sub denumirea de ,,Templul lui Cresus”. Construcția a fost realizată cu mari blocuri de marmură tăiate în carierele din jurul localității Belevi. Arhitecții însărcinați cu lucrarea au fost Samian Theodoros, Matagenes și Chersiphron. În timpul executării lucrărilor de construcție zona din jurul Templului era mocirloasă, astfel fundația a fost umplută cu cărbune din lemn. În opera intitulată ,,Historia Naturalis”, Plinius afirmase că structura acestui Templu cuprindea 106 coloane. Părțile superioare ale coloanelor erau împodobite cu mici statuete care reprezentau persoane foarte cunoscute în epocă. Cercetătorii britanici au scos la săpături multe statuete și structuri de friză pe care le-au transportat în Marea Britanie. La începutul secolului al 6-lea îHr altarul sub forma literei ,,U” a fost inclus în axul structurii Templului. După incendierea din anul 326 îHr, de către Herostratos, un nou Templu a fost construit de către arhitecții Paionios, Demetrios și Deinocrates. Coloanele împodobite ale vechiului Templu au fost realizate în scopul ridicării celui nou. În această perioadă nivelul mării era destul de ridicat motiv pentru care ridicarea edificiului pe o platformă înaltă era necesară pentru evitarea inundării. Fațada vestică cuprindea 8 coloane, în timp ce părțile lungi erau susținute de 21 de coloane, cu o înălțime de 18,40 m. Se presupune că numărul total al coloanelor ridicate era de 127. În anul 263 dHr Templul a fost devastat de triburi barbare (vizigoți), însă distrugerea definitivă s-a petrecut în jurul anului 400 dHr, după abandonarea cultului zeiței Artemis.

Astăzi puține ruine sunt vizibile din fostul Templu și pe acestea le-am admirat preț de o jumătate de oră. Coloana a cărei mărime este acum de 14 m, este mai scurtă cu 4 m decât cea originală. Coloana fotografiată de mine pentru acest review a fost așezată de arheologi în anul 1973 pe ruinele vechiului Templu. În spatele acesteia se deschid vederii impunătoarele edificii: Biserica Sf. Ioan și Fortăreața de pe Dealul Ayasuluk, Moscheea Ismay Bei.

La mică distanță de Selcuk, la baza Muntelui Privighetorii, înconjurată de o pădure deasă, există un edificiu sfânt pentru creștinii din întreaga lume: Casa Fecioarei Maria sau Casa Maicii Domnului. Este bine de știut pentru turiști că există niște regului stricte în acest loc. La intrare se face control antitero, ca la aeroport, de către jandarmii turci. Fotografiatul sau filmarea în interiorul Casei este strict interzis, fiind permis doar în exterior.

CASA MAICII DOMNULUI definită și de Vatican drept unul dintre cele mai sfinte locuri de pe pământ, deține poziția unei locații sfinte vizitată de creștinii veniți din toate colțurile lumii. În fiecare an, la data de 15 august, considerată drept praznicul Adormirii Maicii Domnului sunt organizate slujbe religioase.

La scurt timp înainte de răstignirea sa pe cruce Iisus Hristos a încredințat-o pe mama sa Preacurata Fecioara Maria, Sf. Ioan, unul dintre Apostolii săi. Așa cum este menționat și în Biblie, după moartea Mântuitorului, Sf. Ioan luând-o pe Fecioara Maria din Ierusalim a adus-o în Efes considerând acest loc mult mai sigur. Conform mărturiilor Consiliului Ecumenic din anul 431 dHr, Fecioara Maria a locuit o scurtă perioadă de timp într-o casă situată sub actuala biserică a Consiliului, iar ulterior s-a mutat în casa ridicată pe Muntele Privighetorii (Bulbul). Apostolul Ioan a ascuns-o pe Fecioară în casa construită într-o locație înconjurată de o pădure deasă. Se crede că Fecioara Maria și-a trăit ultimele zile din viață aici. Împreună cu răspândirea Creștinismului în locul în care Fecioara și-a trăit ultimele zile din viață, a fost ridicată o biserică.

Creștinii care locuiau în apropiere de Efes, continuând tradiția rămasă de la strămoșii lor datată de la sfârșitul secolului al 18-lea, organizau în fiecare an la data de 15 august ceremonii religioase de comemorare în apropierea locului unde se află această casă. Odată cu trecere timpului acest loc a fost dat uitării și a ajuns în ruină. Anne Catherine Emmerich (1774-1824), o maică stigmatizată de la o mânăstire din Germania, imobilizată la pat, plecând de la visele avute a descris Casa Maicii Domnului. Cu toate că această măicuță paralizată nu a vizitat niciodată ținutul a înfățișat cu lux de amănunte locul și împrejurimile. În anul 1891 directorul Colegiului Smyrna (Izmir), călugărul lazarist Eugene Paulin, a trimis în Efes un grup de cercetători pentru a verifica corectitudinea celor povestite de măicuța Anne Catherine Emmerich. După îndelungate cercetări efectuate pe munții din sudul localității Efes a fost descoperit locul sfânt denumit ,,Panaya Kapulu”. Ulterior numeroși teologi prin cercetările efectuate au căzut de acord asupra faptului că acest lucru este adevărat.

În anul 1892, Timoti, monseniorul Smyrnei (Izmir), a primit permisiunea să desfășoare în acest loc ceremonii religioase. Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963) punând capăt nesfârșitelor dispute a declarat locul respectiv drept loc de pelerinaj. Urmașii săi, Papa Paul al VI-lea (1963-1978) în anul 1967, Papa Ioan Paul al II-lea (1978-2005) în anul 1979, respectiv Papa Benedict al XVI-lea (2005-2013) la 29 noiembrie 2006 vizitând acest loc au dovedit importanța acordată.

Casa Maicii Domnului este amplasată pe drumul dintre Poarta Magnesia din Efes și Muntele Privighetorii (Bulbul), la o distanță de 8 km de orașul antic. Primele ruine întâlnite în curtea interioară sunt cisterna rotundă și un perete cu nișă situat în partea superioară a acestuia, la o distanță de 100 m de casă. Scările cisternei construită pentru ca păsările să bea apă au dispărut. În urma săpăturilor arheologice întreprinse în apropierea peretelui, în interiorul nișei au fost descoperite două morminte îndreptate spre casă.

Casa este o clădire rectangulară cu aspectul unei mici bisericuțe cu cupolă. Pereții care au rezistat puțin peste nivelul fundației datează din secplele al 6-lea și al 7-lea. După restaurare, Casa a luat forma actuală. Pentru diferențierea pereților antici de pereții noi între aceștia a fost trasată o linie de culoare roșie. În Casă se intră printr-o ușă îngustă cu arcadă. După trecerea prin nartex-ul îngust se ajunge în încăperea principală. Statuia Maicii Domnului turnată în bronz aflată în absidă a fost amplasată în urmă cu aproximativ 100 de ani. Camera de pe partea dreaptă este dormitorul. Deoarece ruinele aferente celeilalte camere care conform planului ar fi trebuit să se afle în partea stângă nu au fost găsite, pe parcursul restaurării locul respectiv a fost închis. Apa venită din izvorul din spatele casei curge prin robinete existente pe terasă. Se crede că această apă este sfântă și tămăduitoare. Numeroși turiști, inclusiv subsemnatul, au umplut sticle cu apa respectivă.

În grădină, la baza terasei, imediat pe aleea care duce spre ieșire întâlnim așa numitul ,,Zid al Dorințelor”. Este de fapt un loc plin ochi cu bilețele de hârtie, mai mari sau mai mici, prin care turiștii își exprimă dorințele pe care le vor realizate. O copie în miniatură a celebrului ,,Zid” din Ierusalim. Ghida ne-a sups că dorințele se împlinesc. Am scris și eu trei dorințe deși eram sceptic în privința îndeplinirii. Totuși, la începutul acestui an, două dintre ele s-au realizat. Cu răbdare și credință se pot rezolva multe.

Vizita în acest loc sfânt s-a încheiat într-o notă de destindere pe terasa unui cafe-bar situat aproare de intrare-ieșire. Am degustat o limonadă (3 lire turcești) și o cafea turcească strong (5 lire turcești) care m-a energizat pentru tot restul zilei.

Ultima parte din programul zilei a fost rezervată orașului Selcuk. În drum spre oraș ne-am oprit pe șosea, într-un loc în care este amplasată o statuie din bronz a Fecioarei Maria. În partea opusă se poate observa o parte din panorama orașului Selcuk și silueta Amfiteatrului din Efes.

În Selcuk am intrat într-un magazin care oferă spre desfacere mirodenii, esențe orientale, parfumuri și obiecte de artizanat. Patronul ne-a asigurat că multe din produse întineresc omul. Mă rog, părerea lui pe care o respect. Din acest loc nu am cumpărat nimic. Magazinul se găsește pe bulevardul principal care taie orașul în două, vis-a-vis de ,,Hotelul Hitit” locul unde s-a servit masa de prînz. Gen bufet suedez, totul inclus în prețul excursiei inclusiv o bere ,,Efes” din partea casei. Cine dorea încă una trebuia să scoată 10 lire turcești din buzunar. Masa s-a servit pe terasa din curtea interioară a hotelului, lângă piscina în care se scăldau câțiva turiști cazați aici. Încântat de prânz și de locație deși nu pot oferi mai multe detalii despre aceasta.

Cu toții am crezut că ziua s-a încheiat și revenim la Kusadasi, însă ghida Eda ne-a reamintit că avem o surpriză în program. Ce să fie? Ei bine, spre marea noastră uimire, suntem invitați la o cooperativă (fabrică) de articole din pielărie și marochinărie situată la ieșirea din Selcuk. Pentru început asistăm încântați la o paradă a modei în care câteva manechine, fete și băieți, au prezentat colecția de jachete, fuste și pantaloni din piele autentică după cum s-au exprimat gazdele. În timpul paradei care a durat 20 de minute am fost tratați cu fursecuri și ceai turcesc. În continuare s-a vizitat magazinul de prezentare și desfacere. Un domn distins a explicat in engleză că toată marfa este din piele autentică, iar majoritatea produselor merg la export inclusiv în România. Șocul cel mare vine când afli prețul. De exemplu, cea mai ieftină jachetă bărbătească costă 300 de euro. Cât să fie cea mai scumpă? O jachetă de damă pornește de la 400 de euro. Am admirat întreaga marfă expusă la vânzare rezistând cu stoicism insistențelor unui vânzător turc care încerca să ma convingă să cumpăr o jachetă. Era dispus să facă reducere de 20%. Am căutat rapid drumul spre ieșire pentru a nu cădea în tentație. Aceași marfă se găsește și în magazinele de firmă din Selcuk fiind mult mai ieftine.

Cu această surpriză plăcută, mai ales parada modei, s-a încheiat maratonul zilei. O zi care va rămâne etern în memoria mea. Nu ratați o excursie la Efes dacă ajungeți în Kusadasi. Nu aveți ce pierde.

Vă mulțumesc pentru atenție. Vacanțe plăcute pe 2017!

---

VIZUALIZĂRI: 3070 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI