ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.02.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 21.02.16
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 5 nopți
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Hotelul cu parfum de mosc

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Pictorial Vietnam:

https://www.youtube.com/watch?v=ZIT4eL2FDJA

Ce înseamnă a alege un hotel bun atunci când timpul îți este drămuit cu câte o linguriță de ore, minute și secunde, sau, atunci când citești mirat că ceea ce ni se întâmplă poate fi controlat de noi, doar într-o proporție de 12%, iar restul ar fi doar un aliaj de destin și hazard? Cercetând oferta înainte de a pleca la drum, m-am uitat și peste cota de risc a a orașelor unde aveam să-mi petrec aproape câte o săptămână, în hoteluri de câte trei stele... cum forul opiniilor despre capitala Vietnamului oscila între destul de sigur și riscant, am încălcat regula casei și am ales Hanoi Hotel, de patru stele, în ideea de a vedea lumea cu ochii turistului grăbit, dar sigur, de fapt, cu ochiul minții la moștenirea culturală iar cu cel ai sufletului, la oamenii predestinați să populeze această planetă verde...

Am sosit în Hanoi la un apus de soare, când arborii înalți și subțiri, cu doar câteva frunze atârnând de crengile scheletice, strălucind ca niște monede de aur în razele aurii. Mergeam pe străzi cu o mașină din care vedeam, ca într-un film fără sunet, oameni pitici roind în jurul mușuroaielor de haine și alimente... pe măsură ce mă apropiam de Hotelul Hanoi, îi vedeam silueta transformată într-o imensă falie metalică, pe lângă câteva clădiri cu iz occidental. De data asta, o briză oceanică făcea să foșnească copacii din spate, aducând mirosuri de vrăbii la grătar, țipar la cuptor și fum de lemn ars.

Intrarea în hotel, cu valul nou de arome ambientale, alese anume pentru a se îndrepta spre centrul emoțional al creierului, îmi creează instantaneu o senzație protectoare de liniște și confort. Am timp să-mi spun în gând ca, după o istorie plină de scântei, în care ei au fost eroii principali, vietnamezii trăiesc un gen de asimetrie istorica față de “oaspeții” americani, care, așa cum avea să mi se confirme, le oferă, pe lângă investițiile turistice, câteva elemente de bază ale industriei ospitaliere, cu toate binefacerile ei.

La recepție, în fața mea, așteaptă doar ca să-și ia cheia, două japoneze tinere, cu chimonouri de un verde stins, cu flori albe de iriși siberieni, proaspăt înfloriți, părul negru ca tăciunele, căzând în cascade luminoase peste fața albă și pantofii cu tocuri înalte, o ținută ce le dă înfățișarea unor păpuși mecanice, de-abia ieșite dintr-un computer ce le programase în taină să se miște în spațiu, cu pași mărunți și delicați. Experiența trăită cu câțiva ani în urmă, la o ceremonie a ceaiului din Tokyo, îmi prilejuiește câteva revelații unice... doar la un pas în urma lor, o damnă cu un chimono negru, trezit la viață de un stol de cocori albi, în plin zbor, cu o față prinsă într-o plasă de riduri și acoperită de o pudră albă, își acoperea cu privirea-i severă, cele două fete cu aspect de curtezane... regret că nu le pot face măcar o poză pentru a readuce în timp, fie și pentru o clipă, lumea plutitoare, cu idealismul plin de pasiune, a shogunilor romantici.

Încă nu identificasem sursa aromelor care îmi crease o stare de bine, dar intrarea în camera mea dublă, cu regim de single (45E pe noapte), parcă nesfârșită în comparație cu cele de trei stele, mă apropie de un răspuns sigur: Bine ai venit, Mr..., pe micul ecran; o baie unde rafinamentul se îmbină cu utilitatea, în care disting o piatră de ambră de culoarea mierii, o piatră a cărei parfum nu îi voi uita niciodată; cu tablouri trase în tuș subțire, în stil local, și colorate cu delicatețe, scoase în evidență de culoarea neutră a pereților; cu un aer condiționat care, ca un sfat pentru prieteni, trebuie fixat de experții hotelului; cu un ambient parfumat, din care pot distinge miresme discrete de aloe, santal, ambră, scorțișoară, dar, mai ales, moscul floral, pentru care făcusem pasiune cu mulți ani în urmă; un pat cu două perne de damasc, sub un tavan înalt, de culori vii; o glastră plină de fructe tropicale, două sticle de apă și, alături, încă o sticluță cu formă mai delicată, cu câteva picături de esență de... mosc floral.

După un somn liniștitor, aștept cu nerăbdare dușul, cafeaua sau ceaiul de dimineață, atunci când, așa cum spun psihologii, îți apar cele mai strălucite idei... Am timp să observ din nou, cum lipsa cuvintelor poate fi înlocuită de gesturi, că la zece camere este câte un oficiant, care stă la dispoziția ta, că echipa care spală hainele este formată din două persoane, care numără atent piesă cu piesă, ca apoi să ți le aducă la prima oră și să ți le numere din nou, că meniurile restaurantului sunt cam aceleași din marile restaurante și că, în sfârșit, în holul mare al hotelului, sunt niște refugii, sub formă de cerc, în care, se întâlnesc oamenii de afaceri, sau, își fac note de călătorie, la un ceai seducător de fructe de pădure, câțiva reporteri, fotografi, pictori și trubaduri ai lumii, pe lângă care mă simt mai în largul meu.

În așteptarea ceaiului fermecat, îmi croiesc loc printre gânduri și îmi aleg o destinație naturală, pe care de-abia aștept să o prezint. Alături de mine, într-un alt cerc al existenței, are loc o întâlnire de afaceri dintre o familie vietnameză și una venită tocmai din India, pentru a cumpăra ceaiul vietnamez. Domnul din India, poartă o căciulă stil Ghandi și un costum alb, Achkan, cu pantaloni strânși pe corp și un pardesiu lung, cu nasturi cenușii, până la talie, iar doamna lui, cu fața senină, pielea creolă, având o aluniță roșie pe frunte, ca semn distinctiv al căsătoriei, poartă un saris stacojiu lung, o rochie maro, plină de broderii și o bluză galbenă, pe talie… deși sunt obișnuit cu confortul burghez al oamenilor de afaceri europeni, nu-mi ia mult timp până să disting spiritual autoritar al indianului și coregrafia regulată a celor doi vietnamezi, care se înclină aproape mereu aprobator, sau, mai rar, își desfac în același timp brațele, când sunt într-un dezacord.

Mă bucur ca un copil când vine și ceaiul meu eliberator, după care, voi încerca să descopăr, la pas, o altă poveste adevărată din Vietnam.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de glcitizen in 25.02.17 12:01:08
Validat / Publicat: 25.02.17 13:01:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în VIETNAM.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1750 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (glcitizen); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Prima imagine cu bivoli vietnamezi.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 45500 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

11 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[25.02.17 12:51:14]
»

Mutat în rubrica "Hanoi Hotel, HA NOI" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

--

Încărcând inițial impresiile la o rubrică de călătorie, rubrica de CAZARE a fost nedisponibilă pentru notare. Te-aș ruga să indici o notă și pentru acest capitol - cazarea - folosind linkul EDIT IMPRESII, afișat cu roșu mai sus și disponibil permanent la publicare (şi timp de 30 minute după aceasta).

Ulterior, poți scrie notele de la CAZARE şi sub formă de ECOU — le vom adăuga noi în caseta tehnică.

webmaster
[25.02.17 12:55:38]
»

Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

glcitizenAUTOR REVIEW
[25.02.17 13:41:55]
»

@webmasterX:

Multumesc. Am incercat sa dau ok, dar nu am reusit.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
elviramvio
[25.02.17 17:36:16]
»

@glcitizen:

interesant, chiar cu parfum de mosc, felicitari.

glcitizenAUTOR REVIEW
[25.02.17 18:42:14]
»

@elviramvio: Multumesc, elviramvio. Sa stii ca nu ma asteptam la asa surprize tocmai in Hanoi.

krisstinna
[26.02.17 10:15:03]
»

@glcitizen: Ce surpriză plăcută!

Nu-mi vine să cred că ți-ai călcat pe inimă și mi-ai prezentat un hotel.

Super descriere, superbă poveste!

Malimu, cred că dacă ai descrie și o cazare la cort ar ieși minunată povestea. Știi să îmbraci totul în haine calde, adaugi un pic din sufletul tău, observi detalii pe care alții nu le-ar ști existența, îmbini visele cu realitatea, totul iese cu aromă, totul e plăcut ochiului.

Articolul tău are parfum Malimu! De mosc, de vacanță, de viață...

Am văzut frunzele, am privit cu ochii minții arborii, am privit pozele frumoase, am studiat oamenii așa cum îți place și ție.

Spune-mi dacă exista internet gratuit în hotel, sunt curioasă.

Felicitări, aștept cu nerăbdare continuarea, aștept și alte articole despre locurile unde ți-ai odihnit oasele, despre locurile în care ți-ai pus ordine în gânduri la căderea întunericului.

Mulțumesc!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster
[26.02.17 10:20:54]
»

Articolul este selectat ca fiind "de interes turistic crescut" (dintr-o destinaţie inedită sau de la care nu avem impresii recente).

Beneficiază în consecinţă de un spor de punctaj la voturile FB/FU şi B/U (1300 PMA, respectiv 600PMA)

glcitizenAUTOR REVIEW
[26.02.17 10:42:05]
»

@webmaster:

Multumesc, suna chiar bine...

glcitizenAUTOR REVIEW
[26.02.17 10:51:05]
»

@krisstinna:

Iti multumesc, Krisstinna, dar trebuie sa recunosc ca ai avut o contribuție decisiva in a-mi rezerva mai mult spatiu si pentru hoteluri. Aici, chiar am avut citeva repere de inspiratie, pentru ca hotelul era incarcat cu arome si cu personaje pitoresti.

Normal ca avea wi fi.

Iti multumesc din nou.

mishu
[02.03.17 15:54:07]
»

@glcitizen: Oooof, ce amintiri imi poate starni acest articol cu miros de mosc. Cel de-al doilea hotel in prima calatorie in China http://amfostacolo.ro/china-pareri, 54/alte-zone, 357,3208/blue-horizon-international-hotel-linyi, 19815/impresii-sejur-si-fotografii-vacanta__66258. htm a fost hotelul care pe mine m-a impresionat cel mai mult cred si asta prin lucrurile de care te loveai chiar de la intrare, printre care mai ales acest miros de mosc. Mi-am permis sa adaug aici link-ul catre articolul respective sa vedeti ce vedeai cand intrai in hotel. Aici am primit chiar si o atentie cand am ajuns in camera, o mica papusica (sa-i zicem asa), asadar acest articol nu face decat sa-mi indrept gandurile din nou spre Asia. Pentru cine nu a fost acolo e mai greu sa gandeasca la ce ar putea sa-ti placa acolo, insa e suficient sa ajungi prima data pentru ca sigur te vei indragosti de acea lume altfel.

Felicitari pentru articol, pentru poezia transmisa (sunt plina de invidie pe talentul tau), votat cu mare placere si astept cu foarte mare nerabdare sa ne cunoastem.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
glcitizenAUTOR REVIEW
[03.03.17 13:37:09]
»

@mishu:

Multumesc, Mishule, chiar ma intrebam pe unde esti.

Sunt splendide imaginile si descrierile tale despre alt hotel cu miros de mosc. Da, e o alta lume, parca mai rafinata si mai visatoare. Multumesc pentru vot.

Pe curind!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elviramvio, glcitizen, mishu

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057154893875122 sec
    ecranul dvs: 1 x 1