Cappelle Medicee sau “Museo delle Cappelle Medicee“, ca parte integranta a Bazilicii San Lorenzo

TIPĂREȘTE

Situat undeva in lateralul Bazilicii San Lorenzo, muzeul a functionat, incepand cu sec. al XIV –lea, pentru un scurt timp, ca parohie a familiei Medici, precum si ca locul de veci pentru membrii acesei familii. Inainte de toate, acest muzeu este faimos pentru prezenta sarcofagelor lui Giuliano si Lorenzo Medici, din asa numita “Sagrestia Nuova “ (Sacristia Noua), realizate de nimeni altul decat genialul MICHELANGELO. Tratatele italiene de arta catalogheaza aceste opere, realizate cu atata maiestrie de catre Michelangelo, ca fiind ” capolavori di architettura e scultura rinascimentale “ (capodopere ale arhitecturii si sculpturii renascentiste). Majoritatea membrilor familiei Medici sunt ingropati in capelele Medici, la care se poate ajunge din Piazza Madonna degli Aldobrandini.

La intrare, dupa controlul de siguranta, te intampina mai multe vitrine, in care sunt prezentate o serie de vestigii care au apartinut vestitei familii Medici, precum si un tablou in care este prezentat arborele genealogic al renumitei familii (situat in partea dreapta, inaintea scarilor care duc catre Capela Printilor).

Undeva, pe partile laterale, doua scari duc spre “ Cappella dei Principi” (Capela Printilor). Sase Mari Duci sunt ingropati aici, intr-un dom construit de Buontalenti, o copie in miniatura a faimosului dom al Catedralei din Florenta.

Decorarea interiorului a inceput in 1604, dar a durat secole la rand pana cand avea sa fie terminata. Capela Printilor, nu au reusit, din punctul meu de vedere, sa materializeze grandoarea a ceea ce fusese initial programat, adica, cea mai mareata camera funerara vreodata construita de om. Cu toate acestea, aruncand o privire de ansamblu, ramai uimit de imensitatea acesteia, precum si de minutiozitatea de care au dat dovata toti cei care si-au lasat amprenta, odata cu trecerea timpului.

Sper ca pozele atasate sa poata sa redea macar o parte din frumusetea locului, macar o parte din grandoarea amplasamantului insusi.

Odata intrat, te cufunzi intr-o “imensitate” de verde turcoaz si aramiu. Se spune ca in podeaua din marmura, sunt incrustate 60 de blazoane, reprezentand orasele importante din Toscana. Cine stie, poate o fi adevarat, eu nu le-am numarat datorita numeroaselor schele ridicate pentru restaurarea edificiului!! Ridicand privirea sus, te “ izbeste “ albastrul predominant al cupolei, precum si perfectiunea frescelor.

Biserica San Lorenzo (Basilica di San Lorenzo) este singurul stabiliment religios din Florenta care evoca colaborarea stransa dintre Michelangelo şi familia Medici, avand in vedere ca biserica a fost mult timp sub patronajul Medicilor si, alaturi de Capela Medici şi de Biblioteca Laurenziana (Biblioteca Medicea Laurenziana), este un excelent exemplu de patrimoniu lasat mostenire Florentei de catre Medici, precum si ca Michelangelo a desfasurat o indelungata activitate creativa pentru a-si onora sarcina cu care l-a desemnat ” patronal ” sau.

Biserica San Lorenzo a fost cea mai veche catedrala a Florentei (locul sau fiind ocupat în trecut de un fost edificiu religios ce dateaza din secolul al XIV-lea), cu mult timp inainte ca acest statut sa apartina bisericii Santa Maria Reparata şi, ulterior, bisericii Santa Maria dei Fiori. San Lorenzo prezinta cateva discrepante arhitecturale datorita faptului ca proiectul primului arhitect desemnat sa transforme vechiul edificiu medieval intr-unul renascentist, in 1419, anume Filippo Brunelleschi (cel care a conceput si structura domului de la Santa Maria dei Fiori), nu a fost respectat de succesorii sai (Antonio Manetti sau Michelozzo). Munca lui Michelangelo este, in principiu, vizibila in conceperea Bibliotecii Laurenziene şi a Noii Sacristii, aceasta din urma fiind populata cu o “pleiada” de capodopere sculpturale.

In Sacristia Noua se gasesc patru morminte care apartin lui Lorenzo Magnificul, fratelui sau Giuliano, lui Lorenzo al II-lea (Duce de Urbino) si al lui Giuliano (Duce de Nemours). Intre anii 1525 si 1527, “ maestrul “ a lucrat la sculpturile ce infrumuseteaza mormantul lui Lorenzo (Duce de Urbino), statui ce intruchipează Amurgul si Aurora.

Deasupra lor se afla statuia lui Lorenzo de Urbino ca simbol al “vietii contemplative” (statuia mai este cunoscuta si sub numele „II Pensieroso” adica „Ganditorul”). Intre anii 1526 si 1534, Michelangelo da forma statuilor care infrumuseteaza mormantul lui Giuliano (Duce de Nemours), statui ce intruchipeaza Ziua si Noaptea. Deasupra lor se afla statuia lui Giuliano de Nemours ca simbol al “vietii active”. Cele patru “alegorii” ale timpului se intrepatrund in aceeasi camera mortuara, facand din acest loc cea mai cautata camera a intregului ansamblu al Bisericii San Lorenzo. Amurgul si Ziua au fetele neterminate, asteptandu-l, inca, pe marele Michelangelo, sa le redea adevaratele “chipuri cioplite “. Poate, artistul nu a mai avut timpul necesar pentru a le termina sau, poate ca intentionat le-a lasat fetele nefinisate, stiut fiind faptul ca lui Michelangelo ii placeau secretele!!!

In literatura de specialitate se spune ca „Ziua” reprezinta psihicul diurn al omului; „Noaptea”, reprezinta inconstientul; „Aurora” reprezinta trupul astral, iar „Amurgul” reprezinta trupul fizic. Cred ca ceea ce Michelangelo a vrut sa exprime prin cele patru statui va ramine, poate, tot un secret al acestuia. Ideal si unic este faptul ca, aflandu-ma in fata lor, m-am putut bucura (nu in prea mare liniste) de unicitatea lor.

Tot aici se afla si statuia “Fecioara cu Pruncul” a lui Michelangelo dar si statui ale Sfintilor Cosma si Damian, protectori ai familiei Medici, executate de catre elevi lui Michelangelo, Montorsoli si Baccio da Montelupo. Desi, lucrarea lui Michelangelo la Noua Sacristie, a ramas neterminata, aceasta este o “proba a genialitătii arhitecturale si sculpturale” a acestuia. Ideea este ca Biserica San Lorenzo, in general, isi depaseste neajunsurile prin faptul ca aduna un volum consistent de capodopere nepretuite.

Astfel, lasandu-i la o parte pe Michelangelo şi pe Brunelleschi, turistul ar trebui sa dea atentie amvonului din bronz realizat de catre cunoscutul Donatello (ultima lucrare a acestui artist renascentist); frizelor şi basoreliefurilor lucrate tot de catre Donatello; “retablului” lui Filippo Lippi si celor doua morminte (al lui Giovanni Medici si al lui Piero Medici) din Vechea Sacristie concepute de Verrocchio (acel maestru la scoala caruia s-a perfectionat Leonardo Da Vinci). Ca o curiozitate suplimentara, descoperita acolo, in timpul vizitei, este faptul ca Donatello este inmormantat in Biserica San Lorenzo.

Petrecand o perioada lunga de timp in Sacristia Noua si “ disecand ” capodoperele marelui Michelamgelo, am avut ocazia sa intalnesc o italianca foarte draguta, care, intr-o engleza impecabila, ne-a evocat ineditul acestei capele: faptul ca mai multe desene, in carbune, realizarte de marele artist, au fost descoperite intr-o sala secreta de sub Capela Medici din Bazilica San Lorenzo, si au fost prezentate pentru prima data in public intr-o conferinta de presa. Michelangelo, considerat un geniu al Renasterii italiene, a fost nevoit sa se ascunda in acea camera mica si subterana, timp de trei luni, in perioada atacului trupelor spaniole asupra acestui oras toscan, in anul 1529. In stilul sau usor de recunoscut (musculatura, miscare, forta), artistul italian, condamnat la singuratate in acele luni, a acoperit peretii camerei cu schite, incercand sa isi stimuleze inspiratia in vederea unor opere viitoare.

Camera secreta, aflata undeva la subsol, a fost descoperita in noiembrie 1975, cu ocazia unor lucrari de restaurare. Din pacate, aceasta camera este, si va ramane, inaccesibila turistilor, din motive de securitate. Ce trist!!!

Trist mi se pare si faptul ca insusi Michelangelo, lasand in urma lui o avere inestimabila, a avut parte de un mormant mediocru in Florenta, “ incropit ” de Vasari si elevii lui din niste sculpturi de-ale lor, si asta pentru ca rapid, la moartea marelui artist, toate sculpturile lui, chiar neterminate, au fost sechestrate, el fiind recunoscut inca din timpul vietii ca fiind cel mai mare artist al omenirii.

Ciudata ironie a sortii, in acest timp, mediocrii Giuliano, duce de Nemours si Lorenzo, duce de Urbino, ambii din familia Medici, au parte de nemurire gratie emotionantelelor sculpturi ale lui Michelangelo facute pentru mormintele lor in Sacristia Noua.

---

VIZUALIZĂRI: 2990 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI