Aproape bine

TIPĂREȘTE

Cu ocazia sarbatorilor de Paste-1Mai din 2016, am fost un grup de 10 persoane la pensiunea Melania.

Am ocupat-o toata, caci asa ne place noua, sa fim stapani pe mosie si pe situatie. Cu mancarea in traista, cu poze frumoase si luminoase in memorie, am descins la aceasta pensiune, in satul Vadurele din comuna Alexandru cel Bun, jud. Neamt.

Prima impresie a fost cea visata, vazuta pe siteul lor propriu melania-neamt.info, o casa alba, balcoane impodobite cu coloane, iarba verde si curata, piscina (goala la acea data, caci era o primavara intarziata).

Cand am intrat mai adanc in curte, am constatat ca era cam micuta, ca sa parcam 3 masini a trebuit sa facem niste manevre. Am inceput sa descarcam bagajele cu mancare si am intrat pe prima usa care ne-a fost la indemana. Dar nuuuuu...

- Nu intrati pe-aici, pe usa cealalta o sa intrati!

- De ce? Aici ce e?

- Aici e bucataria.

- Si bucataria noastra unde e?

- Pai asta e bucataria... si a noastra si pentru dumneavoastra.

Aha! Deci foloseam o bucatarie prin care nu prea aveam voie sa trecem. In fine, om vedea noi!

Am intrat pe usa cealalta, care dadea direct in living. Intre usa de intrare si livingul propriuzis, era un bar, care delimita un holisor (o debara ceva) cu o chiuveta de bucatarie pusa pe o masca ce servea drept masa de pregatit toate alea. Mai era un frigider-vitrina si un mic dulapior cu sertare. Restul ustensilelor si vesela era depozitata sub acel bar. Raftul din spatele barului era plin de trofee adunate in decursul anilor de familia gazda, si cu obiecte colectionate de ei, pe care nu aveam voie decat sa le admiram.

Intrati in living (sau sala de mese) am mai imblanzit prima impresie, caci era un spatiu generos, cu gresie, semineu, plante, o usa cu ferestre mari, care dadea in fata casei, direct la foisor... dar care ulterior am constatat ca era ferecata (verboten!)...

- Unde punem toata mancarea?

- Mai aveti un frigider la etaj.

Aha, bun si ala!

-Haideti sa vedeti si camerele!

-Haidem!

Urcam la primul etaj. Ajungem intr-un salon mare, cu un bar si aici (nefolosit), masa de biliard, darts, balcon mare, care dadea in fata pensiunii, canapele si fotoliu, televizor.

Din acest salon, dupa un glasvand, se intra intr-un fel de apartament, adica hol, 2 camere cu baie, (camera mea avea 3 paturi, cu baia foarte mare, cu cada, amplasata pe un holisor propriu, langa camera). Ambele camere aveau iesire pe un balcon comun, mare, ce dadea spre curtea din spatele casei. Intr-una din aceste camere (de lux) am stat eu si mi-a priit.

Daca mai urcai un etaj, dadeai in mansarda, unde mai erau trei camere, doua cu baie proprie, a treia cu baia pe hol - camera de supliciu

In aceasta camera intrai direct de pe scara, si ieseai direct pe scara... sau mai jos eventual, de-a berbeleacul, mai ales noaptea, cand nu stiai unde te afli... Tot aceasta camera avea baia pe hol, si nu langa camera, ci vis-a-vis, si daca aveai norocul sa scapi de scara, dadeai frumusel cu nasul, capul sau genunchiul de un stalp de sustinere, de nu-ti mai trebuia la baie, ca te-ai rezolvat. Si tot aceasta camera, cu 3 locuri, avea o configuratie ciudata. Pe un postament ceva de genul scena sub tavanul inclinat si cu un par pe mijloc, era asa zisul "pat dublu", adica o saltea, unde incapeau la risc doi copii, nu doua persoane mature, caci noaptea, cand voiai sa te intorci de pe o parte pe alta trebuia ca calculezi unghiurile si forta de rotatie, ca sa nu dai cu capul in tavan sau cu coastele in barna. Pe langa aceasta inventie de pat mai era un pat simplu, nu prea incapator, dar de zeci de ori mai sigur ca primul.

In curte, langa piscina, era o casuta, de unde adesea iesea un batranel tacut, isi facea plimbarea prin gradina, statea cu orele pe leaganul de la poarta (exact cat am stat noi in foisorul de la poarta). Noroc ca apucasem sa ma dau si eu 2 minute in leagan, asa, de proba.

Tot langa piscina, era gratarul, cateva mese cu umbrele unde am stat la taclale si-o samanta, si alte mesute pe ici-colo, unde doi cate doi, mai stateau la o cafea, o tigara, o berica... Mai era si-o masa de tenis, stransa si prafuita.

Cat despre statul la masa, noi, oameni gospodari, venisem pregatiti cu oale de mancare gatita, cu ciorbe si altele... Ca sa incalzim, la aragaz sau la microunde, trebuia sa batem la usa bucatariei, ca sa ne permita sa folosim " spatiul comun". Daca aveam nevoie de o oala mai mare, sau alta ustensila din bucatarie, ni se spunea sa o aducem inapoi, ca sa nu se amestece cu cele de pe inventarul pensiunii. Intram mereu cu jena acolo, ca sa nu deranjam pe doamna sau pe domnul ce statea 24 din 24 in acea camaruta, si se uita cand la tv, cand la noi, prin usa deschisa. La un momentdat, am inchis usa dintre noi, ca deh, sa nu deranjam... si dupa scurt timp am vazut-o iar deschisa. Atunci am inteles ca scopul era altul...

In timpul sejurului ne-am plimbat pe la manastirile din jur (nu putine), am admirat lacurile de acumulare, privelistea, am mai vizitat o pensiune din apropiere (Lory), am fost la inviere la biserica din sat (foarte frumoasa), am mancat, am baut, am dansat, am ras.

Impresia finala a fost una de mijloc. Toti au spus ca "ochii din umbra" au fost incomozi. Ce mai... enervanti de-a binelea. Si bucataria, si spatiul mic unde spalam vasele si ne pregateam platourile, si camera supliciului... Mi-a placut camera mea, salonul si bineinteles zona, pe care dealtfel am vizitat-o de multe ori.

P. S. Doamna gazda ne-a spus ca a castigat nus' ce premii pentru gastronomie. Cine vrea cazare si masa, e posibil sa nu se confrunte cu problema bucatariei sau a spalatului de vase.

---

VIZUALIZĂRI: 2135 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI