ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.01.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 19.04.13
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2016
DURATA: 2 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
60.00%
Către satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
73.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 27 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 12 MIN

Să zic... să nu zic... despre complexul ăsta?

TIPĂREȘTE

Am aflat pe ultima sută de metri că în week-end-ul ocazionat de Ziua Națională a României aș putea să plec de vineri, dar unde să mai găsești ceva așa din scurt când România era în minivacanță și turiștii prevăzători au antamat-o din timp pe toată? Singura variantă a fost să apelăm la prieteni și unul dintre ei este la Bușteni, dar nici acolo n-a fost prea simplu pentru că este un loc căutat și plin, de obicei. După multe combinații, am reușit să obținem niște camere de vineri și unele de sâmbătă.

Noi am ales rar Valea Prahovei în ultimii ani, în general din cauza aglomerației dar și din cauza prețurilor speculative, mai ales în perioade ocazionate de tot felul de zile libere sau sărbători. N-aș spune deloc, dar foarte rar. Însă am bătut drumurile cu vârf și îndesat într-o perioadă a vieții noastre, când proaspăt absolvenți de facultate am fost adoptați de un grup de plimbăreți de la întreprinderea la care am fost repartizați și ieșeam pe Valea Prahovei, cel mai des la Bușteni, unde cel care ne organiza avea tot felul de aranjamente. În general în vile vechi, cu o arhitectură după care ne înnebuneam, care pe vremea aceea nouă ni se părea ceva extraordinar. Am visat la o casă din aceea ani de zile, mai târziu ne-am făcut planuri cum o să cumpărăm noi una din ele, o s-o renovăm și o să ne bucurăm împreună de ea... Am făcut potecă la Bujorul, la Cascada, pe Zamora, la Căprioara, Clăbucet, Susai sau Cioplea, Pârâul Rece, Vila cu Dor... și nu mai îmi vin în minte toate. Unele nu mai sunt astăzi, altele au fost retrocedate, sau sunt în paragină, sau există dar nu s-a făcut aproape nimic la ele, așa cum sunt și vilele la care noi am continuat să mergem regulat și după ce ne-am separat de veterani.

Am continuat să venim în același loc, la Bușteni, unde am avut cea mai bună legătură cu administratorul care este de ani de zile același (aceeași, că este o femeie). Apoi am rărit-o pentru că nu s-a făcut nici o îmbunătățire în aproape 30 de ani în acest loc în afară de o văruială din când în când, iar noi am devenit un pic mai pretențioși. Patul este curat în continuare, în general este curat, numai că mobila este tot aia dinainte de revoluție, mocheta la fel și oricât ne-ar fi de drag, am venit tot mai rar, dar constant. În ultimii 5-6 ani am tot zis că nu mai venim, gata, este ultima dată, că s-au construit atâtea alte locuri, să ne găsim altul, dar ca un făcut ne trezim că ajungem tot acolo pentru petrecerile noastre cu autogospodărire. O noapte, maxim două, niciodată mai mult. Nici în tinerețe nu stăteam altfel, era locul în care veneam să marcăm un eveniment, nu să ne facem concediile.

Am bătut câmpii puțin dar era important să vă spun de ce ajung eu într-un loc pe care dacă mi l-ar prezenta cineva astăzi, nu l-aș alege. Și mă refer la dotările din interior, restul ne place la fel de mult ca întotdeauna. Dar ia să vedem ce fel de loc este.

Vilele de care vă zic au trecut prin mai multe mâini, dar nici una de gospodar. De curând (de prin 2013, cred) fac parte dintr-un complex care se numește Stemarex, dar noi le știm dinainte de 89, de Clăbucetul Baiului, Cioplea și Susai și sunt 3 vile, cu o arhitectură veche, care se află în aceeași curte pe o suprafață destul de mare, împreună cu alte acareturi.

De ajuns este simplu. Noi am plecat din București pe o vreme frumoasă și pe o șosea uscată până aproape de Bușteni. Prin Poiana Țapului au apărut primii fulgi, iar când am intrat pe strada noastră din Bușteni, ningea în toată regula, confirmându-se codul de ninsoare și viscol pe care îl anunțaseră meteorologii. Strada vilelor este Nestor Ureche și după ce treci de centrul orașului Bușteni și gară, faci la stânga, pe strada care merge la Cabana Gura Diham și aproape de capătul ei, după ce treci de restaurantul On Top, la nr. 35, este o curte mare în care se află cele 3 vile. Câteva distanțe utile de aici ar fi: 1,5 km până la gară, 3 km până la Cabana Gura Diham iar până la pârtia Kalinderu sunt vreo 2 km. La pârtie se poate ajunge și prin oraș dar și mergând un pic spre Gura Diham și după ce se termină casele se face la stânga pe strada Mărășești, pe care urci și cobori, până dai în Valea Albă și apoi la pârtie.

De-a lungul vremii noi am stat în toate 3 vilele, funcție de câți am fost, dar cel mai mult în Clăbucet, iar în ultimii câțiva ani am stat mai mult în Susai, pentru că este singura vilă în care toate camerele au baie proprie. Problema cu vilele astea este că trebuie să ocupi una întreagă, în principiu, ca să nu te calci pe bătături cu alți turiști și să nu împarți sufrageria/bucătăria cu cineva. Așa am făcut și noi întotdeauna și binențeles și acum. Dar s-o luăm pe rând. Vilele care compun acest complex sunt:

Vila Clăbucet (Clăbucetul Baiului) - Este preferata noastră, de departe, din cauza arhitecturii. Este catalogată la 1* și are o intrare frumoasă prin față și încă una prin spate. Are 8 camere și sunt dispuse astfel 3 la la parter, dintre care două cu baie proprie (cu duș), iar una are baia pe hol, 3 la etaj, deservite de dușuri și toaletă care se află pe holul dintre ele și 2 la mansardă, deservite, la fel, de dușuri și toaletă care se află pe palier.

Vila dispune de 2 sufragerii cu bucătărie dotate cu aragaz, frigider, veselă și absolut tot ce ai nevoie pentru autogospodărire. Una dintre sufragerii este chiar la intrare, după ce treci de un hol mic și este frumoasă, cu șemineu și vedere spre camerele de la etaj pentru că nu există tavan între parter și etaj. De aici se intră în camerele de la parter, într-un hol care duce spre bucătărie și baia de serviciu de jos, se iese pe o terasă și tot de aici este accesul pentru etajele superioare. Cealaltă bucătărie cu spațiu de socializare și masa de biliard, are intrarea prin spatele vilei, unde este parcarea si este complet izolată de camere, ceea ce face ca de aici să nu se audă deloc eventuala gălăgie. Acesta este un spațiu care are un hol cu toaletă, o sala pentru socializare, în formă de L, foarte bună atunci când mergeam cu copiii, pentru că aveau zona lor, oarecum izolată de ochii părinților, o masă de biliard, o bucătărie mică, dotată simplu cu aragaz, chiuvetă și două mese. Toată vesela necesară și suficientă, inclusiv castroane, platouri, pahare, boluri... cam orice ai nevoie, se află într-o comodă, în sala unde sunt și mesele lungi. Tot aici sunt 2 frigidere, televizorul suspendat și o cămară. Clăbucet-ul are o terasă la parter și încă una la etaj. Are demisol, parter, etaj și mansardă.

Vila Susai de 2* are 6 camere duble de confort mediu, toate cu baie proprie, dispuse 3 la parter și 3 la etaj. Din una din camere se iese pe o terasă frumoasă la etaj dar nu are alte spații de socializare. Regula este că cine ocupă Clabucet-ul are living-ul și bucătăria de la intrare, iar cei din Susai și Cioplea pot folosi al doilea spațiu care este tot în Vila Clăbucet dar cu intrare prin spate.

Vila Cioplea, catalogată tot la 1* are 3 camere duble, dintre care una cu baie proprie și o single deservită de un grup sanitar propriu dar care se află vis-a-vis de cameră, iar celelalte 2 camere duble sunt deservite de o baie comună, toate dispuse la parter. Are o terasă la intrare dar nici ea nu nu are alte spații de socializare.

De data asta noi am ocupat tot Susai-ul și am avut 3 camere în Cioplea, aproape toată și ea, mai era doar o single. Deci am beneficiat de sala care ne place mai mult pentru că este izolată și dacă vrei să petreci, petreci iar dacă vrei să te mai retragi o poți face liniștit. Și după o prezentare generală să vă spun câteva generalități legate de camere, curte și facilități.

Fiecare cameră are o chiuvetă și sunt diferite ca mărime nu și ca dotări. Toate camerele, din toate vilele, au TV prin cablu, WiFi care merge foarte bine și dotări minime care constau într-un pat curat cu două polițe mici, pe post de noptiere, o masă cu un scaun, două, un șifonier, un cuier și altă măsuță pe care stă televizorul. Toate vechi de o sută de ani. Mobila este veche rău, de când o știm noi, nu s-a schimbat absolut nimic, parcă toate stau să se deschioșeze, geamurile sunt din acelea cu cârlig, intră frigul prin ele dacă vila nu este încălzită (asta dacă vii după o perioadă când nu a avut turiști, altfel nu sunt probleme cu căldura), ușile nu se închid bine, dulapurile la fel, mocheta se vede că este veche. Băile sunt și ele vechi, vai mama lor. Cele din Susai sunt singurele care au fost modernizate, adică au gresie și faianță mai din zilele noastre dar tot cu perdeluță de mușama la duș. Dar cum am mai spus, așa vechi cum sunt toate pe acolo, sunt curate.

Dacă s-ar moderniza însă, aceste camere ar fi nemaipomenite. Unele sunt foarte mari, gen garsonieră. Au un hol de unde prin două uși se intră în baie și în cameră. Altele au ieșire pe câte un balconaș sau o terasă frumoasă. Cele de la mansardă sunt dubioase, cobori vreo două trepte ca să ajungi la pat. Construcția în sine, interiorul, cel puțin la Clăbucet, este deosebită.

Curtea în schimb ne-a plăcut întotdeauna. Ne place că avem un loc unde intră toate mașinile, un grătar foarte mare cu mese în jurul lui, de care ne-am ajutat mereu. Multă slană cu ceapă și brânză am mâncat noi în curte, pe la mesele astea așteptând să se facă grătarul! Și multă țuică s-a băut, așteptând! Curtea are iesire pe malul râului Valea Cerbului, afluent al râului Prahova, care nu este amenajat ce-i drept, dar susură frumos.

Printre alte facilități este bine să știți că acceptă animale de companie, lucru cu care eu nu sunt de acord, dar am avut și noi pe cineva în grup care a venit cu câinele, foarte cuminte, de altfel, parcare gratuită îndestulătoare, iar cu check-in-ul și check-out-ul se poate discuta pentru că dna administrator este permanent la recepție, dar n-o simți neam. Ăsta este încă un motiv pentru care ne place aici. Că nu stă nimeni la spatele nostru și ne vedem cu doamna noastră doar ca să ne dea cheia și să i-o dăm înapoi. Oricum ea are locul ei în spatele vilei Cioplea, cu intrarea separată, n-o vedem, n-o auzim.

Ne mai place restaurantul On Top care se află la două case și au o mâncare foarte bună și rezonabilă ca preț. Și ne place că ajungem ușor în punctele noastre de interes.

Tarifele de cazare sunt (erau în decembrie), 95 lei/zi pentru camerele cu baie, 85 lei cele fără baie și 80 lei camerele fără baie din Cioplea, pentru că sunt cele mai mici. Prețul se justifică din cauza facilităților, nu a dotărilor.

La ieșirile de genul ăsta cuvântul de ordine pentru noi este mersul pe jos cât de mult putem peste zi, iar seara socializare, dans și karaoke în cotețul nostru. Nu vă speriați, este un alint. Este un loc în care nu s-a schimbat absolut nimic de 30 de ani, dar este curat, iar noi petrecem bine acolo, avem amintiri multe și ne simțim bine, numai că nu știu ce să fac cu recomandarea. Noi mai mult ca sigur ne vom întoarce peste vreo 2 ani, dar voi nu vreau să mă bombăniți. Doar dacă sunteți un grup, care agreați să vă autogospodăriți din când în când, în sensul de grătar și răcituri sau chestii cu care veniți de acasă, vilele Stemarex pot fi un loc bun. Ai tot ce-ți trebuie ca să și gătești acolo, sunt oale, crătiți, tigăi... dar noi n-am gătit niciodată. Dar am venit cu ciorba de burtă sau sarmalele noastre de multe ori. Și doar am încălzit acolo, am pus oala pe masă și fiecare s-a servit.

Nu o să scriu despre Bușteni, din păcate pentru pozele mele. Dar două vorbe tot zic aici despre ce am făcut noi cele 3 zile. Din cauza codului de ninsoare și viscol, planurile de a ne mișca vineri până la Urlătoare și sâmbătă până la Tamina au căzut. Toate prin Bușteni sunt bătute, nu facem decât să ne repetăm, dar n-avem nimic împotrivă pentru că importantă este mișcarea.

Până ne-am cazat ninsoarea s-a întețit foarte rău și stratul de zăpadă a crescut de la o oră la alta, dar asta nu ne-a împiedicat să facem un circuit prin viscol și ninsoare, de la casa noastră până la pârtia Kalinderu unde am găsit ceva animație. Pe viscolul ăla am intrat la Fun Park-ul din zona pârtiei și pentru 5 lei, doar noi, fetele, am făcut un circuit cu săniuța iar plimbarea a durat câteva minute și chiar dacă este un circuit unde mai mult stai decât mergi și nu este pantă bună ca să prinzi viteză, noi ne-am chirăit și ne-am distrat.

A doua zi am făcut o plimbare de câțiva km, pe jos binenteles, până la Cabana Gura Diham. Sâmbătă 3 decembrie, a fost o zi superbă la munte. Soare cu dinți ce-i drept, dar soare. La cabană, am făcut același lucru pe care îl facem întotdeauna. Am băut un vin fiert sau un ceai cu rom în foisoarele din grădină, după care ne-am întors, tot pe jos, cei 3 km.

În ambele seri am făcut o plimbare prin oraș, ca să vedem luminițele și am fost încântați să remarcăm că autoritățile locale s-au întrecut cu decorarea localității. Tot centrul orașului, în special în zona Primăriei, a fost împodobit foarte, foarte frumos.

Duminică, pentru că și ea era zi de concediu, am mai făcut o plimbare pe strada Mărășești până la Valea Albă și Pârtia Kalinderu și de data asta am urcat cu telescaunul până sus la pârtia de săniuțe. Vremea superbă și duminică și mai cald sus, decât jos. Traseul telescaunului este de 1000 de metri și a costat 19 lei de adult dus-întors, iar sus am zăbovit puțin la cabană, în fața unui ceai înainte de a ne întoarce. De aici, de la pârtia de săniuțe, mie mi se pare că ai cea mai frumoasă panoramă asupra Bușteniului.

Trebuie să zic de drumul înapoi, spre casă. Am plecat spre București puțin peste ora 13. S-a mers foarte bine contrar știrilor de la TV. La ieșirea din Sinaia a început coloana care știam că era până după Comarnic. Noi n-avem stare să stăm pe loc, prefer să ocolesc 100 de km, dar să nu stau într-o coloană. Așa că am luat-o spre Târgoviște pe drumul cu serpentine până la Cota 1000, apoi la Valea Șipotelor, un loc drăguț, unde ne mai oprim să mâncăm, Moroeni și chiar dacă satele îți îngreunează un pic mersul, măcar nu stai. Eu una nu am stat niciodată în coloană pe DN1 dar trebuie să recunosc că nici nu prea merg în perioadele aglomerate.

Noi am ajuns acasă puțin după 16 pentru că ne-am oprit la OMV-ul de la Târgoviște să bem un capuccinno și să mai povestim. Ceilalți au ajuns cu o oră înaintea noastră și ne-au spus că au scăpat foarte repede de dop, iar apoi s-a mers foarte bine. Adică ei au făcut ca și la dus, puțin peste 2 ore, iar noi cu ocolișul prin Târgoviște și oprirea la o cafea puțin peste 3 ore, adică un timp normal. Știrile de seară la TV. "A fost nebunie pe DN1, turiștii au pierdut o zi de concediu stând în trafic, autoritățile nu fac nimic.." Nu ridic eu în slăvi autoritățile că am și eu nervii mei pe ei, dar cel puțin în duminica aceea drumul a fost plin de poliție, care a gestionat foarte bine treaba.

Cam așa am petrecut de Ziua Națională. Sper ca pozele să vă amintească de Bușteni într-un mod plăcut și dacă cineva este interesat de vilele Stemarex, care nu sunt tocmai rele, contrar a ceea ce am spus eu aici, își poate face o idee cu ajutorul pozelor.


[fb]
---
Trimis de Aurici in 29.01.17 11:39:00
Validat / Publicat: 29.01.17 18:22:36
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BUȘTENI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2330 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Aurici); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 In dreapta vila cea mai mica, Cioplea, in spate Susai
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 50 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 27.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [29.01.17 18:21:53]
    »

    Mutat în rubrica "Complexul de vile Stemarex [Bușteni], AZUGA / BUȘTENI" (nou-creată pe sait)

    -

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ANILU
    [29.01.17 19:00:05]
    »

    @Aurici: Citind articolul tău mi-am amintit de zilele petrecute la Bușteni cu niște ani în urmă.

    Stăteam la un prieten (proprietar de vilă în Bușteni) pe Valea Albă, iar unde este acum pârtia noi mergeam să ne dăm cu sania.

    La Gura Diham am fost în toate anotimpurile dar o plimbare mi-o aduc aminte cu plăcere, am fost cu sania trasă de cai, ce frumos a fost.

    Iar de DN1 nu mai zic nimic, soțul meu îl urăște efectiv (a lucrat câțiva ani între Câmpina și Predeal) și încercăm pe cât posibil sa-l ocolim.

    Ce amintiri frumoase mi-ai trezit! Mulțumesc.

    Toate cele bune.

    krisstinna
    [29.01.17 20:24:18]
    »

    @Aurici: Foarte bine ai făcut că ne-ai povestit!

    E o super cazare pentru o ieșire cu prietenii. Știi că eu nu sunt pretențioasa și deseori trebuie să fac niște compromisuri pentru ca toată lumea să fie mulțumită și să își poată permite o mică distracție. Compromisuri făcute cu drag, pentru oameni dragi mie.

    Până la urmă contează distracția, nu luxul, din punctul meu de vedere.

    AuriciAUTOR REVIEW
    [30.01.17 10:12:49]
    »

    @webmasterX: Acolo sunt.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    AuriciAUTOR REVIEW
    [30.01.17 10:23:19]
    »

    @ANILU&@krisstinna - Fetelor, drăguțelor, dacă astăzi mi-ar arăta cineva o cameră ca una de la Cioplea, de ex, aș cam strâmba din nas. Dar atâtea amintiri cu copiii avem de acolo, atâtea chefuri am tras, atâtea zile am sărbătorit, de atâtea lăsata secului mi-am dus finii pentru că ne-am înmulțit și nu mai avem loc în case, ne știe lăutarul din Bușteni și ne vizitează dacă știe că ne ducem, am făcut și o nuntă de argint acolo... așa că noi vom mai ajunge cu siguranță. Dar trebuia să scriu cu oarece rezerve că nu este chiar apă de parfum cazarea acolo. Însă este un loc unde poți petrece foarte bine dacă ești grup. Dacă n-ar fi așa, n-ar fi pline vilele alea tot timpul. Revelionul de ex, a fost achitat din august de un grup care a ocupat Clabucet-ul în week-end-ul nostru.

    Cristina, dacă nici eu nu știu ce e aia compromis, apăi nimeni nu știe. Dar ca și tine și eu o fac cu drag. Și în cazul meu primează prietenia în fața oricărui lucru material.

    Vă pup și sar'na de ecou

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Aurici

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.073550939559937 sec
    ecranul dvs: 1 x 1