ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.01.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
DEC-2016
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 54 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 13 MIN

„Hotelul tău SELECT din Iași”

TIPĂREȘTE

În anul ce tocmai l-am arhivat, am hotărât să sărbătorim Ziua României la Iași, unul din orașele istorice în care - pe mine, una - pașii m-au purtat mai puțin „în viața pământească de-o trăiesc” (cum ar zice un bun prieten AFA-ist, sunt sigură că recunoașteți stilul). Dacă memoria recentă vă este încă proaspătă, vă amintiți probabil că 1 Decembrie a căzut fix într-o zi de joi. Cum nu se poate mai bine, aș zice! ; cu blagoslovirea Sf. Andrei, precum și a unui șef înțelegător, se putea face lejer o maaare punte de nu mai puțin de 9 zile! Pentru mine nu ar fi fost o problemă, cu sfinții în general mă am bine, iar la serviciu „eu comand, eu execut”, dar Tati... nu chiar așa... Pe 30 avea a se întoarce acasă dintr-o misiune jumătate plăcere-jumătate durere, deci ne mai rămâneau doar 4 zile la dispoziție; bune și alea!... Până la urmă, „cei 4 apostoli au fost 3: Luca și Matei” și am rămas cu 2. Zile. Pentru Iași, că, spre a mă îmbuna, Tati îmi pregătise totuși o surpriză! :)

Dar unde ne cazăm în Iași? Booking, help! De obicei stau, și studiez, și baleiez, și visez, și mă hotărăsc, și mă răzgândesc... He, he, cum credeți voi că găsesc eu cazările ăle' bengoase de v-am obișnuit să vă povestesc de ele (na, că se ia! Yersi, trimite factura-proformă pentru licență de stil!)?! De astă dată însă... Hotelul Select cred că a fost a treia sau a patra locație vizualizată și... Gata, el e! Pur și simplu, îmi doream atât de mult să stau aici, încât nici nu mi-a mai trebuit să-i cunosc contracandidanții! Chimie, dom'le, ce mai!

Am rezervat așadar o dublă pentru 2 nopți, cu anulare gratuită până cu o zi înainte și fără mic dejun. Fiind client Genius, am beneficiat de 10% reducere de preț, precum și de parcare gratuită (altfel, parcarea ar fi costat 10 ron pe zi). Am optat să nu rezervăm și micul dejun deoarece citisem chestii interesante despre cofetăria atașată hotelului, pe care eram tentați să le verificăm, măcar într-una din cele 2 dimineți.

Adresa este Piața 14 Decembrie 1989 nr. 2, (ceea ce se află la 15 minute de mers de Palatul Culturii), informație pe care Tati i-a comunicat-o Helgăi (GPS-ul nostru), dar aceasta se pare că nu era încă la curent cu îmbârligătura de sensuri unice din centrul Iașului, astfel încât, după ce ne-am învârtit de vreo două ori în cerc, până la urmă tot pe sens interzis a trebuit să virăm ca să ajungem în parcarea din fața hotelului. Sssst! Sper că nu-i niciun polițist de serviciu pe aici... Ideea e că habar n-am să vă îndrum cum se ajunge, fiecare trebuie să se descurce cum poate!

Am fi vrut să ajungem în Iași în timp util pentru a prinde defilarea și aprinderea oficială a luminilor de Crăciun, dar n-am reușit decât undeva aproape de ora cinei... Am lăsat deci mașina în parcarea semi-plină din fața hotelului, ne-am luat bagajele și... ne-am oprit puțin în loc să admirăm clădirea imperială din alt veac, parcă mai frumoasă decât în pozele de prezentare de pe site: două etaje înalte plus mansardă, fațadă în alb și roz, ancadramente romantice la ferestre!... Totul pus în evidență în mod fericit de spoturi luminoase și de șiraguri discrete de beculețe aprinse! Am ignorat terasa exterioară situată simetric de-o parte și de alta a intrării boltite, pustie în acest anotimp (în poze apărea decorată pe margini cu flori roșii; ce fain trebuie să fie vara!) și am pătruns în holul recepției.

Aici - cald, frumos, o lumină blândă și un brad împodobit într-un colț. Lumina scânteia ceva mai puternic dinspre direcția recepției și, întorcând privirea într-acolo, am constatat că provenea de la zâmbetul recepționistei. Foarte amabilă doamna, am avut impresia că ne-a întâmpinat o veche prietenă la care am venit în vizită! (Aveam să constatăm aceeași amabilitate și la restul personalului pe toată perioada sejurului nostru.) Am primit cartelele camerei, ne-a confirmat faptul că parcarea va fi gratuită pentru noi, că putem opta oricând pentru micul dejun la prețul de 30 ron de persoană și că beneficiem de reducere de 15% dacă vom servi masa la Restaurantul Cin Cin de la parterul hotelului. Nota de plată finală aveam s-o achităm la check out.

Am ales să accesăm al doilea etaj, unde se afla camera noastră, cu liftul, din motive de bagaje, dar pe urmă am folosit doar scările, dealtfel era o adevărată plăcere să le urc și mai ales să le cobor, pur și simplu aveam impresia că sunt o prințesă ce coboară la primul ei bal! (Nu l-am întrebat pe Tati ce sentimente îi inspirau scările, dar am remarcat că le cobora cu aceeași bucurie ca și mine; doar nu s-o fi crezut și el prințesă?!) Te impresionează chiar privite de la parter, flancate de două vaze cu flori, tot la două trepte sunt luminate de spoturi luminoase în capete, iar balustradele reprezintă adevărate dantelării de fier forjat. După ce urcă până la jumătatea primului nivel (parter înalt, ce vreți!), treptele de marmură neagră se bifurcă stânga-dreapta până ajung la cele două etaje. Pe drum, dacă obosești, te poți opri din loc în loc să admiri frumoasele tablouri de factură impresionistă reprezentând peisaje sau portrete, fixate pe tapetul satinat desenat la rândul lui discret, în dungi verticale.

Ajunși la etajul al doilea, uimirea noastră s-a amplificat și mai mult descoperind holul spațios, mochetat integral, susținut din loc în loc de coloane albe, decorat cu mobilier de epocă (canapele tapisate, măsuțe joase de lemn cu blat de sticlă), aplice și picturi pe pereții satinați (o adevărată galerie de artă!), câte un brăduț împodobit din loc în loc... Din nou, m-am întrebat dacă nu am nimerit din greșeală într-un castel fermecat...

Holul hotelului este dispus în formă de U și camera noastră s-a aflat pe latura din stânga. Arhitectura acesteia este una clasică: hol, baia în stânga, camera în față. Spațiu și iar spațiu, dacă vrei să exersezi ceva flick-flackuri, s-ar găsi loc de la ușă până la fereastră. Holul conține un cuier și cam atât. Baia e îmbrăcată în gresie și faianță alburie și e dotată cu tot ce trebuie: cabină de duș, vas de toaletă, chiuvetă (consumabile de calitate pe blatul lateral), coș de gunoi de inox, hârtie igienică (plus rezerve), telefon, uscător de păr, prosoape de diverse dimensiuni, oglindă luminată de sus de 4 becuri generoase care, în plus, dau și bine. De prisos să spun că totul strălucea de curățenie și că am avut apă fierbinte de câte ori ne-a trebuit.

Cred că o prințesă s-ar declara mulțumită de camera pe care noi am primit-o, căci nu văd ce obiecțiuni ar putea avea. În primul rând, pereții sunt acoperiți parțial cu lambriuri de lemn, parțial lăsați descoperiți, iar în dreptul patului și simetric, pe peretele opus - cu un tapet satinat de culoare gri, imprimat cu un fel de frunze. Pe podea, atât în hol, cât și în cameră, am descoperit același gen de mochetă ca pe holurile hotelului, pufoasă și curată. Patul matrimonial era acoperit cu o cuvertură deschisă la culoare, de sub care aveau să ne întâmpine salteaua odihnitoare, cearceaful din bumbac alb, pernele și păturile călduroase. De-o parte și de alta, patul este flancat de două noptiere de lemn, prevăzute cu câte o veioză; pe una din ele se află și un telefon. Deasupra noptierelor sunt oglinzi mari, până aproape de tavan, iar în lambriurile de dedesubt sunt strecurate întrerupătoarele pentru lumină.

Vis-a-vis de pat am găsit o comodă cu uși și sertare, iar pe ea ne așteptau televizorul LCD, precum și un album cu mânăstirile moldave și vreo două cărți de citit (mi-a plăcut ideea). Înăuntru erau ascunse seiful și mini-barul plin cu tot felul de doze de suc și bere. Pe același perete, aproape de ușă - dulapul acoperit pe exterior cu oglinzi; înăuntru - umerașe și halate de baie.

Două ferestre destul de mari asigură iluminarea naturală a camerei pe timp de zi, în cazul în care tragem draperiile și perdelele diafane. Dincolo de ele, ne așteaptă priveliștea unei străzi pe care circulă tramvaie, mașini și oameni, un spectacol numai bun de admirat, dacă n-ai altceva mai bun de făcut (probabil că o să-mi rămână multă vreme în amintire bătrânul fără adăpost care își împărțea bucata de pâine cu porumbeii străzii într-o dimineață jilavă de iarnă!). Camera nu are balcon, lucru valabil (cred) pentru toate celelalte camere din hotel. Între ferestre, se află un mic spațiu de relaxare, format dintr-o măsuță rotundă și două scaune tapisate. Pe măsuță ne așteptau o tavă cu pahare și cu două sticle de apă minerală.

Ardeam de nerăbdare să ne plimbăm pe sub luminile noi ale orașului, dar eram rupți de foame și problema aceasta trivială a umplerii stomacurilor nu prea mai suferea amânare! Un' să mergem, un' să mergem? Evident, cât mai aproape. În mini-pliantul de prezentare în care am primit cartelele camerei scria că hotelul dispune, înafara sălii de mic dejun, de două restaurante: Barocco la etajul întâi și Cin Cin la parter. Primul era nefuncțional la data vizitei noastre, nu știu de ce, poate că nu era rentabil să le țină pe amândouă deschise. Așa că am fost îndrumați spre Cin Cin. Restaurantul are două intrări, una prin holul hotelului (imediat în dreapta) și alta direct de afară. Desigur că noi am folosit-o pe prima. Imediat am fost întâmpinați de un chelner amabil, care ne-a arătat cu un gest larg întreaga incintă. Fiind destul de devreme pentru cină, nu erau decât vreo 2 mese ocupate, așa că ne-a fost destul de greu să alegem unde să stăm (așa e când ai de unde alege!). Spațiul este organizat pe 3 teme (Gaudi, Colosseum, Turnul Eiffel), decorate în consecință. Mi-ar fi plăcut colțul Gaudi, dar masa mare, rotundă era deja rezervată.

Ne-am plantat în colțul Colosseum și am început să studiem meniurile ce ne-au fost aduse imediat. În ton cu decorațiunile, și oferta restaurantului este structurată pe 4 secțiuni: bucătărie franceză, italiană, spaniolă și, bineînțeles, românească. Fiecare secțiune cuprinde, la rândul ei, câteva (nu multe) aperitive, supe, feluri principale și deserturi. Denumirile sunt destul de incitante, iar prețurile... medii spre măricele, aș zice (totuși normale pentru 4 stele și - avea să se dovedească - în concordanță cu aspectul și gustul produselor). Era Ziua României, așa că am ignorat franțuzismele și ne-am orientat către ultima pagină, cea cu preparate tradiționale... reinterpretate. Ne-am hotărât pentru „pui mânăstiresc și orez cu hribi” (eu) și „mușchiuleț de porc cu hribi” (Tati). Plus câte o soluție de hidratare.

În timp ce așteptam să se pregătească mâncarea, am studiat mediul înconjurător: decorurile cu iz de metropole europene, culorile șic ale mobilierului și ale acoperitorilor de mese și scaune (alb/gri/oliv), corpurile de iluminat diferite de la „zonă” la „zonă”... O atmosferă modernă și plăcută, întregită de muzica ambientală extrem de inspirată, gen cafe concert, la un volum sonor optim.

Mâncarea a venit după un timp rezonabil, frumos aranjată pe farfurii; noroc cu pozele, că la vremea respectivă, la cât de foame ne era, am fi mâncat și farfuriile, d'apăi să admirăm plattingul chef-ului!... Foarte, foarte bune amândouă preparatele! Desert n-am comandat, deși îmi făceau cu ochiul dintre filele meniului românesc niște clătite cu mere caramelizate și înghețată, dar aveam să colindăm pe la Târgul de Crăciun și poate, poate... (Până la urmă am fost cuminței - mai mult fără voie decât cu voie - că pe la tarabele de la târg cam bătea vântul din punctul ăsta de vedere. Las', că seara nu trebuie să se consume dulciuri!...)

A doua zi, am mâncat de prânz tot la Cin Cin. De data asta, am ales „platoul cald tradițional pentru 2 persoane” (cotlet de porc, cârnați, mici, cartofi copți și gogoșari și castraveți acri). Cu mare greutate am reușit să-l dovedim, dar am am fost nevoiți să sărim din nou peste clătite și chiar și peste cină. (Recunosc, până la urmă am balotat în loc de cină câte o prăjitură de la cofetăria hotelului... Nu se mănâncă seara prăjituri? Serios? Cine a zis?!)

De ambele dăți am prezentat la final cartela camerei ca dovadă că suntem cazați în hotel și consumația ni s-a trecut pe cameră, după ce ne-a fost aplicată reducerea promisă de 15%. Am lăsat doar ceva pentru ospătari, căci servirea a fost fără reproș.

În prima dimineață ne-am făcut damblaua și am coborât în cofetărie pentru micul dejun. Era încă devreme, galantarele erau pline și efectiv îți luau ochii, dar n-aveam chef de dulcegării. Am comandat pateuri cu carne și telemea (și unul cu nucă la final, pe care l-am împărțit), iaurt și cafea și ne-a costat aproape 40 ron (a fost singura chitanță pe care am onorat-o pe loc, neștiind pe moment că și consumația de la cofetărie se poate trece în contul camerei.

A doua zi am fost totuși curioși să vedem cum e micul dejun oferit de hotel. Acesta se servește într-un salon special, Ivory pe numele lui, aflat undeva la primul etaj. N-a fost nicio problemă să fim acceptați printre ceilalți turiști, pur și simplu am fost trecuți pe o listă și invitați să intrăm. Salonul de mic dejun e decorat în același stil cu restul hotelului, doar că mocheta e verde și se asortează frumos cu tapiseria crem/oliv a scaunelor. Fețele de masă sunt toate din damasc alb, curate și apretate impecabil.

Micul dejun se servește sub formă de bufet suedez. Am citit obiecțiuni ale unora, cum că nu s-ar ridica la nivelul celor 4 stele ale hotelului. Doamne, cârcotași mai sunt unii! N-am putut fotografia platourile cu mâncare, dar o să atașez o poză cu ce mi-am pus eu în farfurie. Cu mențiunea că aveai la dispoziție mult mai multe sortimente, în niciun caz nu plecai de la masă flămând. Câteva feluri de mezeluri, brânzeturi, aperitive calde preparate de ei, ouă sub diverse forme, fructe, legume, iaurt, lapte, pâine, cereale, unt, gem, miere, ceai, cafea și - desigur - am omis unele dintre ele, dar cred că ați prins ideea. Noi am fost mulțumiți, oricum nu suntem prea mofturoși. Servirea ok și ea, am văzut mai mereu câte un chelner făcându-și de lucru pe lângă zona bufetului sau debarasând mesele.

Check out-ul trebuie făcut până la ora 12 și pentru noi s-a potrivit foarte bine, căci urma să zburăm undeva pe la 13 spre țările (mai) calde de pe aeroportul din Iași. Formalitățile de de-cazare n-au durat nici ele mai mult decât la venire, ni s-au adunat toate facturile (care au totalizat aproape 750 ron), am achitat cu cardul, am declarat că am lăsat mini-barul intact și ne-am luat rămas bun de la gazdele noastre, nu înainte de le mulțumi pentru ospitalitatea lor.

... Este a treia oară când ajung în Iași și prima dată când îl vizitez. Evident că o zi a fost total insuficientă întru acest demers, mai ales că nici vremea nu s-a dovedit foarte prietenoasă. Totuși, am reușit să-i miros un pic aroma veche de levănțică, să-mi imprim pe retine dantelăria de piatră a clădirilor lui istorice, să zâmbesc oamenilor lui... Am lăsat restanțe, ca de obicei, ca să am motiv să mă întorc!... Și data viitoare o să las - ca să mă întorc, înțelegeți voi:)...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 16.01.17 18:32:17
Validat / Publicat: 16.01.17 20:58:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IAȘI.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1756 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotelul Select, văzut din parcarea din față
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 47000 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 54.15 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    9 ecouri scrise, până acum

    elviramvio
    [16.01.17 21:08:28]
    »

    @crismis:

    Ai selectat ghini di tăt!

    crismisAUTOR REVIEW
    [16.01.17 21:11:54]
    »

    @elviramvio: Asa zic si io!

    horachira
    [17.01.17 10:21:01]
    »

    cine are de gasit nod in papura acestui hotel are probleme cu glanda. singurul lucru ce poti sa-l spui e ca e usor scumput, dar hei, de aia plaja de alegere e asa mare, sa fie pentru toate buzunarele

    tot pui manastiresc am luat si eu, in plus amintesc ca restaurantul are o lista foarte bogata de vinuri romanesti, pe alese

    mishu
    [17.01.17 10:34:39]
    »

    @crismis: Numele hotelului spune tot iar tu ai confirmat. Mi s-a parut un hotel deosebit si cred ca intradevar v-ati simtit bine.

    Eu nu am gasit nici un cusur si nu cred ca prin prisma faptului ca ai descris tu frumos lucrurile sau au pus poze in care nu vezi decat frumusetea.

    Poate ca daca ai fi fost carcotasa ai fi gasit nod in papura si ca de exemplu articolele in mini-bar nu sunt aranjate in ordine alfabetica.

    Din pacate chiar daca ma atrage din multe puncte de vedere exista o limitare, astfel incat daca ajung la inceput de martie la Iasi ma voi orienta totusi spre apartament.

    Felicitari, votat cu placere.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    crismisAUTOR REVIEW
    [17.01.17 11:12:11]
    »

    @horachira: Da, putin scumput, dar cred ca-si justifica pretul, atat hotelul, cat si restaurantul. Iar cu carcotasii... sunt de mult lamurita! Probabil ca acasa la micul dejun mananca icre negre si beau sampanie!

    @mishu: Hotelul e minunat pt un sejur in 2, hai 3, ca am vazut ca au si camere triple. Dar pt 4 persoane, cum sunteti voi, normal ca mai potrivit ar fi un apartament. Si noi ne orientam cam la fel, in functie de cati suntem, care dintre noi suntem s. a. m. d. cand ne alegem cazarile. Oricat de mult mi-ar placea o locatie, calculez si care-i maximum de compromis financiar pe care sintem dispusi sa-l facem.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster26
    [17.01.17 11:53:44]
    »

    @crismis: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    crismisAUTOR REVIEW
    [17.01.17 18:59:18]
    »

    @webmaster26: Acolo e.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Dan&Ema
    [18.01.17 19:29:19]
    »

    @crismis: Asta e palat! Cele 2 poze cu hotelul seara imi plac la nebunie. Un articol la fel de palcut ca si hotel, apreciat cu aceeasi nota cum ai apreciat tu hotelul.

    Foarte fain! Super!

    crismisAUTOR REVIEW
    [18.01.17 19:43:19]
    »

    @Dan&Ema: Palat am zis si io ca e! Oricum, ca-n palat (de rasfatati) ne-am simtit!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    crismis, Dan&Ema, elviramvio, horachira, mishu
    Alte impresii din această RUBRICĂSelect Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07560396194458 sec
    ecranul dvs: 1 x 1