ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.01.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2016
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Muzeul Figurilor de Ceară din Praga

TIPĂREȘTE URM de aici

Este pentru prima dată când am vizitat un muzeu al figurilor din ceară, acesta este şi motivul pentru care nu pot să fac o comparaţie cu alte muzee de acest tip. Aşa că nu ştiu dacă este cel mai mare, cel mai frumos, cel mai...

„Vinovată” pentru apariţia unor astfel de muzee, este franţuzoaica Marie Tussaud. Ea a învăţat să modeleze în ceară de la medicul Philippe Curtius, a cărui menajeră era. Acesta făcea modele din ceară pentru al ajuta în explicarea anatomiei omului. Prima figură din ceră făcută de Marie Tussaud a fost ceea a lui Voltaire în anul 1777. Au urmat apoi mai multe figuri ale „vedetelor” acelor vremuri. La scurt timp după, Tussaud a devoltat o afacere din prezentarea acestor figurine. În 1802 pleacă la Londra pentru o expoziţie. Fiind considerată o apropiată a familiei regale franceze, Napoleon i-a interzis să se întoarcă în Franţa. Aşa că Marie Tussand a continuat călătoria cu figurile sale din ceară prin tot regatul Britanic timp de 33 de ani, până în anul 1835 când revine la Londra şi închiriază un spaţiu unde expune permanent figurile de ceară. Aşa a luat finţă primul muzeu de acest gen cunoscut sub numele de muzeul Madame Tussaud din Londra. Astazi funcţionează peste 20 de astfel de muzee întinse pe mai multe continente, Europa, Asia, America şi Australia. Gata cu istoria să trecem la vizita muzeului.

Muzeul Figurilor de Ceară din Praga, se află chiar în centrul vechi al capitalei Cehiei, lângă biserica Tyn. De acasă ne-am propus să vizităm muzeul. Am ajuns în centrul vechi pe la 11:02 şi am pirdut spectacolul de la Ceasul Astronomic aşa că pentru a umple timpul pâna la următoarea ora exactă, era numai bine să vizităm muzeul.

Ne-am prezentat la casa de bilete de unde am achiziţionat două bilete. Preţul unui bilet este de 160 coroane = 26 lei. Muzeul este deschis între orele 9-20. Muzeul se află într-o clădire veche şi se intinde pe trei nivele, în muzeu întâlnim figurile a unor personalităţi celebre ale lumii, care au influenţat istoria, ştiinţa, cultura politica şi sportul.

Vizita a început la parterul clădirii, iar primele figuri sunt ale unor personaje din istoria Cehiei, cel mai cunoscut fiind regele Carol al IV-lea şi regele Rudolf al II-lea. Cele mai frumoase modele de aici erau 4 prinţese.

Urmează secţiunea dedicată artiştilor cehi şi începem cu Franz Kafka unul dintre cei mai mari scriitori cehi din secolul XX. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt romanele Procesul şi Castelul. Langă Kafka stând aşezat pe un scaun şi având o carte în mână stă un alt scriitor, Karel Capec – unul dintre cele mai populare nume ale literaturii cehe. Cele mai cunoscute romane ale sale sunt, Fabrica de absolut şi Război cu salamandrele. Langă Capec, veghindul de aproape stă în picioare marele scriitor Johann Wolfgang Goethe, chiar dacă nu este ceh statuia sa şi-a găsit loc printre marii artişti cehi. În apropiere de Goethe, îl găsim la pian pe Smetana. Bedrich Smetana a fost unul dintre cei mai mari compozitori cehi. Cea mai cunoscută opera a sa este poemul simfonic Vltava. Alături de Smetana stă un alt cunoscut compozitor ceh, Antonin Dvorak.

În apropierea acestor artişti stă în picioare, având în mână opera Aida, îl găsim pe Wolfgang Amadeus Mozart, care vine spre artişti cehi să le arate capodopera sa. Mergem mai departe şi îl găsim pe Alfons Mucha – unul dintre cei mai mari pictori ai Cehiei, reprezentant al stilului Art Nouveau. Lucrările pictorului înfăţişau frecvent femei tinere, frumoase în rochii vaporoase şi transparente înconjurate de flori. Una dintre operele sale cele mai cunoscute portă numele Epopea Slava şi este expusă la muzeul Mucha din Praga. Era să uit am trecut şi pe lângă şugubeţul soldat Svek care aştepta să bea o bere la „ botul calului” în cârciuma U Kalicha. Pentru a trece în camera următoare a trebuit să cerem permisiunea regelul Franz Josep al Austriei.

Trecem de la artiştii cehi la oameni politici şi începem cu cei mai mari dictatori comunişti care stau la o tribună şi îl au în frunte pe tovarăşul Lenin, urmat de Stalin, apoi Hruscov, Bresnev, Mao Tse-Tung, el lidero maximo, comandante Fidel Castro şi alţi, lipseşte Nea Nicu. Rămânem tot în lumea politica şi în altă cameră vedem statuile din ceară a 3 foşti preşedinţi americani Bill Clinton, Barack Obama şi unul dintre Bush (cred că fiul). Un alt om politic, care are statuie în acest muzeu este Hitler care stă închis într-o cuşcă din sticlă.

Lăsăm lumea politică şi trecem la lumea artistică, mai precis la actori, cătăreţi, sportivi şi o categorie pe care eu am numito de pacificatori. În acestă ultimă categorie i-am inclus pe liderul spiritual al budiştilor, Dalai Lama şi pe Maica Maria Tereza. Dar înainte de a ajunge la aceşti pacificatori, uitându-mă la poze am văzut că am trecut pe lângă cel mai cunoscut fizician din lume, Albert Einstein, care cuminţel se legănă într-un leagăn.

Şi acum să trecem în camera vedetelor. În mijlocul acestei camere stă actorul de comedie Jim Carrey care ne îndeamnă să pătrundem în cameră. In spatele lui Jim Carey stă unul dintre cei mai mari actori, Jack Nicholson. Rămânem în lumea filmului şi nu putem remarca figurile destul de reuşite a doi dintre actorii principali din fimul cu vampiri Saga Amurg. Apoi la o masă, stănd singur, vă aşteptă să vă aşezaţi la un pahar, George Clooney. Partea feminină a vedetelor de cinema este reprezentată de către Julia Roberts pe care nu am putut să nu o invit la o plimbare braţ la braţ. Trecem la lumea muzicii care este reprezentată de uni dintre cei mai mari artişi ai genului şi îi amintesc pe următorii: Michael Jackson, Tina Turner, Fredie Mercury, Mick Jagger. Pe Ledy Gaga nu o consider de anvergura celor amintiţi mai sus dar are şi ea o statuie din ceară aici. Nu putem să remarcam în acestă cameră şi pe cea mai îndrăgită prinţesă a britanicilor pe Ledy Diana. Mai sunt şi alte vedete din lumea artistică dar nu-i recunosc din poze. Aşa că trecem la lumea sportului.

Cehia a avut mulţi sportivi de seamă dar poate cei mai cunoscuţi sunt cei doi care au statui din ceară la muzeu. Este vorba despre jucătoarea de tenis Martina Navratilova care acăstigat 18 turnee de mare şlem (de 3 ori Australian Open, de 2 ori Roland Garros, de 9 ori turneul de la Winbledon şi de 4 ori US Open) şi despre unul dintre cei mai mari portari ai hocheiului mondial Dominik Hasek.

După ce se viziteză această cameră a vedetelor se iasă din muzeu. Am fost mulţumiţi de cel văzute. Cum am spus şi la începutul articolului, fiind primul muzeu de acest gen pe care l-am vizitat nu pot să fac o comparţie cu altele. Dacă ajungeţi la Praga şi vă plac astfel de muzee nu azitaţi să vizitaţi muzeul Figurilor din Ceară.

Vă doresc concedii plăcute.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de zlatna in 10.01.17 14:04:23
Validat / Publicat: 10.01.17 16:23:38

VIZUALIZĂRI: 8145 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P02 patru prinţese de la curtea pragheză
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 46100 PMA (din 49 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

mishu
[10.01.17 16:44:29]
»

@zlatna: Pentru mine deocamdata primul si singurul muzeu al figurilor de ceara a fost cel din Viena din parcul Prater. In general aceste muzee sunt dupa parerea mea spre amuzamentul atat al copiilor cat si al adultilor pentru ca atat cat dureaza vizita faci haz de ce intalnesti in jur, te pozezi eventual si tu cu diverse personaje, i-am facut chiar si mamei poza cu regina Elisabeta.

Mi se pare un mod relaxant de a petrece atat timp cat iti doresti acolo.

Acestea fiind zise, daca voi ajunge si eu pe acolo am sa-l vizitez, pana atunci insa felicitari, votat cu placere.

elviramvio
[10.01.17 17:51:55]
»

@zlatna:

Interesante figuri, in poze par reusite.

Totusi, prieteneste, chiar ai avut curaj sa te pozezi cu Julia Roberts?

Daca poza va fi folosita pentru ati pata reputatia? Daca te cafteste R. Gere?

Acum, lasand gluma, imi plac si mie muzeele figurilor de ceara.

Un an bun sa ai!

Mitica49
[10.01.17 18:07:57]
»

@zlatna: Când am văzut un review despre Praga am trecut repede la lecturare. Și l-am citit nu numai pe acesta dar și pe celelalte 3 (podul Karol, cele trei biserici din Praga și Catedrala Sf. Nicolae) De ce atâta interes și râvnă? Deoarece Praga a fost unul dintre orașele și locurile vizitate în 1990 (acu' un secol) în prima ieșire din țară, cu mașina, după 1989. A fost o excursie de vreo 3500 - 3800 km prin Polonia, Cehoslovacia (pe atunci mai era Cehoslovacia), Ungaria. Citind am încercat să-mi reamintesc, cu emoție, câte ceva din cele văzute la acea vreme.

Mi-a plăcut și am dat votul cu plăcere.

Drumuri bune și excursii frumoase!

zlatnaAUTOR REVIEW
[11.01.17 12:52:20]
»

@mishu: Mulţumesc pentru vizită şi vot. Felicitări pentru locul 1 ocupat anul trecut.

Când am fost la Viena în 2014 nu am ajuns în zona Prater, am stat prea puţine zile. Dorim să mai mergem în Viena, iar atunci o să mergem şi în aceea zonă, unde poate vom vizita şi muzeul Figurilor de Ceară şi atunci pot face o comparaţie între ele.

Vă doresc concedii plăcute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mishu
[11.01.17 12:58:36]
»

@zlatna: Multumesc frumos pentru felicitarile adresate, felicitari si tie pentru locul ocupat. Acum cu articolul tau m-ai starnit sa caut si eu pozele din Muzeul figurilor de ceara din Viena despre care am sa povestesc si eu.

Mai am insa o intrebare, in P18 esti sigur ca e Julia Roberts? O figurina ca aceasta este si in muzeul vizitat de noi si pe care eu i-am atribuit-o lui Heidi Klum.

Ne auzim in curand, pana atunci o zi frumoasa in continuare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[11.01.17 12:59:37]
»

@elviramvio: Mulţumesc pentru vizită şi vot. Vă felicit pentru locul doi ocupat anul trecut.

Poate am noroc şi nu se uită Gere la articol şi scap.

Soţia s-a pus la masă cu Clooney şi au băut un pahar de ceva, să o văd pe ea cum scapă dacă vede pozele soţia sa, avocata.

Şi nu s-a potolit cu Cloonez s-a băgat şi între lupul şi vampirul din Saga Amurg, avenit acasă cam muşcată.

Un an bun vă doresc şi eu.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
elviramvio
[11.01.17 13:19:23]
»

@zlatna:

Doamne, colegule, femeile clar sunt foarte curajoase, periculos de curajoase !

Multumesc pentru urari, un an excelent sa ai!

zlatnaAUTOR REVIEW
[11.01.17 17:56:11]
»

@Mitica49: Mulţumesc pentru vizită şi vot. Ma bucur că prin articolele mele v-am făcut să vă aduceţi aminte de excursia dumneavoastră de acum un "secol"de atătea mii de kilometri. În Polonia nu am ajuns încă (ne dorim să ajungem), Cehia, Slovacia şi Ungaria ne-au plăcut foarte mult.

Şi eu vă doresc drumuri bune şi excursii plăcute.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
zlatnaAUTOR REVIEW
[11.01.17 18:01:50]
»

@mishu: Din câte ţin eu minte aşa scria jos, dar la figurile de ceara mai au câteo dată scăpari de modelul nu prea seamănă cu originalul.

Aştept articolul cu muzeul din Viena.

O zi bună.

iulianic
[12.01.17 18:25:48]
»

@zlatna: Eu n-am vizitat nici un muzeu Madame Tussauds. Am trecut pe lângă cel din Amsterdam, iar despre cel din Londra nepoata mea (care era cu mine) mi-a spus că nu merită statul la coadă și nici banii dați. În schimb am văzut două muzee - nu dedicate figurilor de ceară, ci cu figuri de ceară.

La castelul Warwich, pentru că Grupul Tussauds s-a implicat în afacere, apartamentele decorate cu tablouri, sculpturi, vitralii și mobilier, toate valoroase și deosebit de fin executate, parcă prind viață datorită nenumăratelor personaje din ceară expuse acolo. Am văzut personalități istorice, doamne din înalta societate, dar și majordomi și cameriste la lucru.

La Skopje, la muzeul dedicat istoriei naţionale moderne şi luptei macedonenilor pentru independenţă, figurile de ceară în costume de epocă reprezentând persoane şi mai ales personalităţi, grupate sau separat, în scene de luptă sau scene de viaţă petrecute aievea, reflectând atrocităţile la care erau supuşi cei consideraţi vinovaţi, sunt impresionante.

În rotonda de la intrarea în muzeu, sub cupolă, sunt figurile de ceară ale unor celebrităţi care au marcat istoria omenirii: Churchil, Stalin, Hitler, Lenin şi mulţi alţii pe care nu i-am recunoscut sau nu i-am reținut. Acolo nu se puteau face poze.

Pozele tale sunt reușite și… remarc cu cine ai vrut să te fotografiezi. Felicitări!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[15.01.17 15:15:14]
»

@zlatna:

Mie mi--au placut intotdeauna Muzeele de acest gen. Am vizitat pecele din Londra, Amsterdam si Berlin. Pe acesta insa acum cu tine pe cale virtuala.

Felicitari pentru articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, elviramvio, iulianic, mishu, Mitica49, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂMuzee în Praga:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.071919918060303 sec
    ecranul dvs: 1 x 1