Ca-n brațele bunului Dumnezeu

TIPĂREȘTE

Facem ce facem și tot la mare ajungem! Când am hotărât că una din cele 2 zile ale mini-vacanței noastre o vom dedica Republicii San Marino și știind că zborul de întoarcere din Bologna va fi abia în ziua următoare, după prânz, mi-a și încolțit ideea de a găsi pentru ultima noapte o cazare undeva, pe malul mării, în zona Rimini-Ravenna. Prietenul booking mi-a fost alături și de data asta, oferindu-mi mai multe variante interesante, dintre care una mi-a atras atenția în mod deosebit: Terme Beach Resort, un hotel de 3 stele destul de bine ”bârfit” de turiștii anteriori, aflat chiar pe plaja stațiunii Punta Marina, la vreo 3 km sud de Marina Ravenna, „ieșirea la mare” a Ravennei. „Orașul artei și culturii bizantine”, Ravenna, se află la doar 10 km în interiorul peninsulei, dar de data asta n-am avut parte să-l vizităm; motiv să revenim în zonă, evident! :)

Venind dinspre San Marino, n-am avut de străbătut decât vreo 50 și ceva de km; am plecat din micuța republică la ora când soarele aurește frumos tot ce atinge și am ajuns la Punta Marina când astrul zilei tocmai își îmbrăca pijamaua în spatele cortinei înalte de pini mediteraneeni... Am mers paralel cu marea, de la sud la nord, aproximativ între Rimini și Ravenna și mi-a plăcut că zona de litoral a Italiei, cel puțin atât cât am traversat noi, nu e înțesată de sute de reclame agresive; dacă n-ar fi vegetația specifică, nici n-ai presimți apropierea mării.

Conform booking, adresa hotelului este Lungomare Cristoforo Colombo 161, ceea ce am setat și noi pe GPS, fără ca acest fapt să ne ajute prea tare. Adică da, am nimerit Punta Marina, făcând dreapta, așa cum ne-a sfătuit și indicatorul lățit deasupra șoselei, am nimerit și lungomare cu pricina (nici nu-i greu, că e de fapt artera principală a localității; greu zis localitate, v-am povestit, mai mult pini), dar când Helga ne-a anunțat voioasă cum că „ați ajuns la destinație”... destinația ia-o de unde nu-i! Pini și iar pini! Ba chiar în curând depășirăm și indicatorul de ieșire din localitate... „Hai și-om mai mere puțin, Tati, uite, doar până la semaforul ăla!... Semafor înafara localității?! Cine-a mai pomenit așa ceva? ” Intuiția ne-a fost bună totuși, căci chiar lângă semafor am remarcat și sigla hotelului. Am cotit-o la dreapta pe o alee și imediat peisajul s-a luminat și am pătruns în imensa parcare a domeniului. Fiind extrasezon, mă așteptam să ne plictisim de unii singuri pe aici, dar se părea că m-am înșelat, căci parcarea era pe jumătate plină și se tot umplea. „Semn bun! ”, mi-am zis.

Elementul principal al resortului este o clădire ciudată la prima vedere, construită în stil minimalist, din lemn și metal vopsite în alb. Dispune de 26 de camere duble, dintre care 8 au vedere frontală la mare, restul dau într-o curte interioară micuță. Deasupra acestora se află o terasă imensă, pe care vara sunt montate șezlonguri și umbrele de plajă, precum și sala de mic-dejun, la care se ajunge atât de pe terasă, cât și din interiorul hotelului (pe scări sau cu liftul). În continuarea șirului de camere cu vedere la mare se află Restaurantul cu specific marin „Merlin Beach”, precum și un bar. Tot la parter, comunicând atât cu restaurantul, cât și cu hotelul, se găsește o modernă zonă spa ce are anexat un ambulatoriu de fizioterapie (și nu numai, după cum urma să constatăm). Very interesting! Și mie, și lui Tati ne plăcuse mult ideea acasă, când am rezervat, așa că acum aram nerăbdători să vedem ce găsim la fața locului!

Lăsăm așadar mașina în parcare, ne luăm bagajele și ne îndreptăm spre intrarea în hotel, umbrită de o copertină lungă, sub care se odihnesc câteva biciclete (de închiriat, presupun, dar nu știu dacă gratuit sau contra cost; scuze, mi-a scăpat!). Dincolo de ușile ce culisează singure în lateral când ne apropiem, ne întâmpină un hol spațios, ascuns în semi-întuneric și decorat în același stil fusion (citez din broșura de prezentare a hotelului): în stânga o zonă de relaxare, formată dintr-o canapea portocalie luuungă și șerpuitoare, o măsuță, câteva ghivece cu plante verzi și un tv cu ecran plat, deschis pe un post italienesc; în dreapta, recepția stil yin-yang, jumătate albă și jumătate neagră, evidențiată de spoturi luminoase dispuse absolut eficient cât să remarcăm și două superbe aranjamente cu kale albe. Desigur, tot felul de mini-stative cu pliante, cărți de vizită și un bol cu dropsuri ambalate pe blatul situat la o înălțime convenabilă.

În momentul în care am intrat, tânărul recepționer s-a și ridicat să ne întâmpine cu un zâmbet, lucru care mi se pare mereu un bun început de relație, indiferent de natura ei. Formalitățile de cazare nu durează mai mult de 5-10 minute, cât completez formularul arhicunoscut, primim cardul camerei 115, precum și câte un voucer ce ne asigură un aperitiv gratuit la restaurantul resortului. Deasemenea, tânăra noastră gazdă ne roagă s-o anunțăm dacă dorim să servim cina la acest restaurant, să ne facă rezervări. Apoi ne conduce în cameră.

Am rezervat cameră cu vedere la mare, pe principiul „dacă-i bal, bal să fie! ”, mai ales că diferența dintre cele două tipuri de camere nu ni s-a părut o avere, undeva la vreo 18 euro (nerambursabil; cu anulare gratuită era mai mare) și aveam să stăm doar o noapte. Abia așteptam să ședem pe micuța terasă ce dă spre plajă și să ascultăm valurile în noapte!

Camera este un paralelipiped, împărțit clasic: la intrare, un spațiu format din baie și hol, din care se intră în dormitor, iar de aici se iese pe terasă. Atmosfera îmi place din prima clipă și mi se pare chiar mai faină decât cea care răzbătea din pozele de prezentare de pe net. Același decor minimalist, dar eficient și - în plus - ceea ce caut mereu, pe cât posibil: povestea! Da, e o cameră de hotel de mare! În primul rând, miroase a mare. Hotelurile de la mare miros de obicei într-un fel anume; mă îmbată numai gândul la acest parfum! Patul matrimonial este acoperit cu o cuvertură ușoară, din bumbac dungat în alb și albastru. Din același gen de material, dar uni, de culoarea nisipului, sunt croite și draperiile lungi până în pământ. Aceeași culoare e și mocheta ce acoperă întreaga suprafață a camerei. Restul mobilierului este o combinație de lemn presat bej și albastru-cenușiu. Dar s-o luăm pe rând.

Deci: În dreapta - patul imens, vărgat precum vă spusei. Sub cuvertură aveam să descoperim așternuturi de cele albe și fine peste o saltea de milioane (am dormit ca puii și dacă nu ne trezea cutremurul de la ora 8, am mai fi dormit și acum; glumesc, desigur; nu și în privința cutremurului...). În spatele patului, pe perete, un blat în care se află încastrate întrerupătoare și prize. Dedesubt, de-o parte și de alta, câte o noptieră din același film. Un alt pat de o persoană se află pe peretele din stânga, lipit pe lung de acesta. Desigur că pe noi mai mult ne-a încurcat, dar pentru o familie cu copii e mană cerească.

Pe peretele comun băii, un dulap în mai multe uși, „scobit” pe jumătate pe orizontală la mijloc (nu vă bateți capul să pricepeți, o să vedeți în poză). Înăuntru găsim pături de rezervă, halate de baie și papuci de baie de unică folosință, un model nemaiîntâlnit de mine până acum, le-am zis din prima clipă „papuci-lego”, căci trebuie să ți-i construiești singur (pun poze, nu vă scrântiți neuronii!). Într-unul din compartimentele mai mici ale dulapului există și un seif, la a cărui prezență noi nu ținem în mod special, dar știu că pentru alții e important, de aceea l-am nominalizat. Pe micuțul blat scobit la mijlocul dulapului se află o cană electrică plus toate abțibildurile necesare pentru preparat ceai sau cafea instant. Ușa din dreapta-jos ascunde un mini-bar, cu câteva doze de suc, bere și apă, precum și ceva de ronțăit.

În fața patului mare, între patul mic și fereastră, găsim un birouaș și un taburet. Pe birouaș - o veioză și tot felul de inscripții utile, gen prețurile articolelor din mini-bar, program, costuri și oferte ale zonei de spa. Tot aici găsim și meniul restaurantului Merlin și, insistând pe multitudinea de mașini din parcare și pe faptul că e sâmbătă seara, îl conving pe Tati că trebuie să facem rezervare pentru cină! În timp ce el pleacă întru acest demers, că n-are încotro, eu continui explorarea. De televizorul cu ecran plat de deasupra patului mic am zis? Nu? Zic acum. Chiar aveam să-l utilizăm, contrar obiceiului, după ce Tati l-a stresat pe tânărul nostru prieten de la recepție că nu merge de nicio culoare; problema s-a rezolvat însă repede, după ce tânărul a chemat reparatorul de televizoare.

Baia o analizez mai pe repede înainte, că ard să ajung la terasă! Chestii pe care le găsim de obicei (sau ar trebui) prin băi, moderne și perfect funcționale: chiuvetă încastrată în blat, dedesubtul căreia am descoperit prosoape albe și pufoase; deasupra, oglindă, inclusiv din cea gen lupă, cu braț articulat, pentru studiat ridurile și uscător de păr; toaletă și bideu; cabină de duș dotată pentru două persoane; coș de gunoi; consumabile (hărtie igienică, gel de duș, săpun lichid, șampon, câte o cască de baie).

Și acum terasa! Ta-daaam! Nu știu cum s-o descriu să mă înțelegeți... Simplă, frumoasă, perfectă! Podea de lemn comună de-a lungul tuturor celor 8 camere ce dau spre mare; printre rândurile de șipci albite de vânt și sare, cresc pe alocuri firicele de iarbă... Această terasă este împrejmuită, pe toată lungimea sa, cu pari metalici legați lejer între ei prin două rânduri de sfoară groasă; deasemenea, demarcația între spațiile alocate fiecărei camere se face în același fel. O măsuță și 2-3 scaune de plastic ce imită rafia, de culoare albă, reprezintă mobilierul fiecărui compartiment, care vara e dotat și cu câte o umbrelă mare de plajă. În fața fiecărei „căsuțe”, cresc plante de nisip, nepretențioase, minunate...

Și pe urmă plaja... Imensă, lungă cât vezi cu ochii în stânga și în dreapta, lată de vreo 50 de metri în fața hotelului nostru. Găsim deja construite celebrele dune de nisip, dar ne așteptam, citisem despre asta. Toamna, când se strică vremea, toți proprietarii din zonă ridică ziduri înalte de 2-3 metri între ei și mare pentru a împiedica pătrunderea valurilor furioase, care pot înainta zeci de metri pe uscat pe timp de furtună. Ce frumos trebuie să fie vara, când asemenea obstacole nu există și poți admira nestingherit marea de pe terasă și chiar din pat! Chiar și-așa, aveam să petrecem clipe faine în aceeași seară, după cină (înfofoliți bine în păturile de rezervă) și a doua zi dimineață, ascultând melodia ritmică a valurilor, de care eu, una, nu m-aș mai sătura...

Când Tati se întoarce cu rezervarea la cină făcută, ieșim să prindem afară ultimile scame de lumină. Urcăm pe terasa de deasupra camerelor, de unde putem admira restul plajei și marea pe deasupra dunelor. Ocolim hotelul pe nisip și ajungem în zona dușurilor exterioare și a barului de plajă, apoi intrăm înăuntru și traversăm barul interior pe lângă restaurant. Imediat urmează partea de spa, în dreapta (închisă la această oră; recepționerul ne-a spus că o vom putea vizita mâine dimineață, începând cu ora 10) și Ambulatoriul, dotat cu cabinete medicale, sală de așteptare și o recepție drăguță. Totul strălucește de curățenie și e scăldat într-o lumină caldă, aurie.

Pe pereți sunt expuse tot felul de informații utile potențialilor pacienți și căscăm și noi gura pe la ele cu curiozitate. Se oferă consultații în mai multe specialități, precum: Medicină complementară și terapie integrativă, Cardiologie, Angiologie, Dermatologie, Dietetică, Neurologie, Ortopedie, ORL, Pneumologie, Medicină sportivă, Psihologie. Tarifele diferă, uneori incluzând și ceva proceduri minimale, între 50 și 260 de euro. Se pot face diverse examene imagistice: ecografii simple și Doppler, rezonanță magnetică, precum și cure inhalatorii sau ședințe de fizioterapie. Se oferă și abonamente, evident cu reduceri importante de prețuri. Doamnele (și nu numai) au la dispoziție o largă paletă de proceduri de înfrumusețare, inclusiv... terapie instrumentală! Și costă, nu glumă! De; „suferă baba la frumusețe”... Se pare că resortul a fost gazda a numeroase manifestări științifice, căci un perete întreg stă mărturie în acest sens. Vreo câteva m-ar fi interesat și pe mine din punct de vedere profesional; o să urmăresc de-acum încolo! :) Ba, un afiș anunță „cină braziliană” pe plajă, nici nu-i scump, 22 de euro de căciulă...

Vine și ora cinei și se dovedește că, fără rezervare la Restaurantul Merlin, am fi mâncat doar crănțănelele din mini-bar și-am fi băut apă de la chiuvetă (nu cred că e explicit potabilă, zic și eu așa). Adică restaurantul e plin-ochi, așa că ni se oferă una din cele 3 mese din holul de la intrare. Inițial cam strâmbăm din nas, dar nu avem de ales și oricum în curând se ocupă și celelalte două, deci n-au nimic cu noi personal și avem și companie! Ni se aduce meniul, pe care îl cunoaștem deja din cameră. N-ar trebui să fie prea greu să ne decidem, avem de ales între 5 variante de aperitive (dar pe astea le vom primi moacă din partea hotelului; ha!), 7 de paste, 5 de pește și carne, 3 garnituri și 2 deserturi. Suntem pe malul Adriaticii și nici nu ne gândim să luăm altceva decât orătănii de mare! Tati se decide pentru Coșul Adiaticii, un mix de fructe de mare pane, iar eu aș vrea peștele zilei, dar în același timp n-aș vrea să fiu nevoită să-mi vând un rinichi ca să-l plătesc, așa că întreb, prevăzătoare: „Ce pește e? ” „Oratta! ”, răspunde repede chelnerița-șefă, ce poartă cu mândrie niște cornițe sclipicioase (A! E Halloween! Încă un motiv ca restaurantul să fie plin!). Îmi amintesc cam cât de mare e o doradă... înmulțit cu 5 euro suta de grame... hai, că voi supraviețui! Oratta să fie!

Între timp, căpătăm curaj și chemăm din nou ospătărița-ucenică, s-o mai întrebăm o dată cât costă o sticlă din vinul casei. Ea zisese inițial fifty (50), dar, după cât costă peștele, bănuiesc că era fifteen (15). Puțin ofuscată, domnișoara scrie pe fața de masă de hârtie: 15. Așa, fata mamii, știam io! Ia adă matale și-un vinuț de-ăla bun de-aici, de pe țărmul Adriaticii!... Ea se luminează și pare că are o revelație: „Români? ” „Din tată-n fiu. ” „Prietenul meu e român! ” Gata, ne-am împrietenit!

Dar piesa continuă și pe scenă apare ospătărița-șefă, să mă anunțe, cu tristețe, că s-a terminat oratta, dar mai au... nu mai știu ce nație de lighioană. „E tot pește? ” „Da. ” ”Și cât cântărește? ” „Vreo 500 de grame!:(” „Ok, încă rămân cu rinichiul! ”

Pe urmă, totul merge ca uns! Primim aperitivele „din partea casei”, câte două bruschete, fiecare acoperită cu câte un fel de pește marinat; hmmm, bune! Ne bucurăm de vin, ne bucurăm de fructele de mare, iar ospătărița-șefă îmi curăță de oase peștele pe un platou alăturat, așa cum am văzut prin filme! Și ne bucurăm și de pește, care e de-li-cios! Păcat că am uitat cum îl cheamă. Încheiem cina cu câte un sorbetto de lime, demențial și el! Primim nota și se confirmă faptul că mă întorc acasă cu ambii rinichi: puțin peste 60 de euro; destul de mult pentru o cină de 2 persoane, dar... o dată e Halloween-ul! La rugămintea noastră, nota a fost pusă pe cameră, urmând s-o achităm la plecare. Cele două ospătărițe ne-au urat noapte bună în românește! Să mai zică cineva că românii sunt discriminați prin străinătățuri!

A doua zi dimineață, după cutremur, ne întâmpină un soare deja orbitor, plaja imensă și cântecul - acum mai potolit ca aseară - al mării de dincolo de dune. Planul făcut anterior (mâncat, plimbat pe plajă, bălăcit în piscină) trebuie un pic modificat, căci la sala de mese se așteaptă în picioare să se elibereze mese, ceea ce noi n-avem chef. Așa că pornim la plimbare pe plajă. Nu suntem chiar singuri, se mai văd ceva vietăți în depărtare, chiar și un cățel care aleargă fericit înspre și dinspre vălurelele ușor înspumate. Ajungem în dreptul unui dig ce pătrunde în mare. În sens opus, în capătul dinspre pădure al plajei, găsim un panou care ne explică formarea dunelor și importanța lor în ecosistem. La întoarcere, facem câțiva pași și în dreapta hotelului nostru, să ne cunoaștem vecinii. N-avem ce să cunoaștem, căci se pare că au tras obloanele și-au plecat să hiberneze în țările calde. Întâlnim însă cel mai neașteptat element de recuzită în acest decor și-așa aproape ireal: un trandafir roșu, proaspăt, odihnindu-se pe un capăt de buștean pe plajă!...

La sala de mic-dejun treaba stă ceva mai bine. Prindem destul de repede una din cele 8-9 mese. Prindem chiar și mâncare, deși trebuie să avem un pic de răbdare, căci durează un pic până se reînnoiesc platourile golite. N-am putut poza prea mult din cauza aglomerației, deci citez din memoria mea de furnică: ceva „sărături reci” (un fel de brânză-cașcaval, mortadella, prociutto crudo), omletă și legume sotate, vreo 2-3 feluri de chec și... fructe! Multe, multe fructe! Citisem că micul-dejun la Terme e bogat în fructe, probabil în spiritul vieții sănătoase pe care o promovează. Ceai și cafea, desigur și un excelent suc proaspăt (cred că făcut dintr-un amestec de fructe). În concluzie, puțin ciudat micul-dejun, dar totuși ok.

Și acum, momentul pe care l-am așteptat de atâta vreme! Cireașa de pe tort! Piscina! Ne asamblăm papucii din pachet (Tati, că eu am venit cu ai mei de acasă), ne punem chiloții de baie și halatele albe de bumbac peste și pornim a defila cu mândrie prin hotel până în partea cealaltă a resortului, la zona de spa, unde ajungem cu câteva minute înainte de ora 10, odată cu încă un cuplu emoționat ca și noi. Trecem repede de vestiare și toalete, precum și de sala cu aparate de gimnastică (brrr!) și ne lansăm fix în piscina cu apă termală bromo-iodurată la 33 de grade Celsius, așa cum m-am informat în prealabil. Aaa!... Paradis! N-avem timp să facem decât vreo două ture de piscină, că apare tanti care deschide oficial programul de azi. Întâi ne atrage atenția că n-avem părul acoperit și ne oferă, cu un aer sever, câte o cască de baie. Pe urmă acționează niște butoane (sau manete, nu mai știu) și apa din piscină începe să bolborosească frenetic. Dacă până acum ne-am simțit ca-n grădina raiului, acum parcă ne-a luat însuși bunul Dumnezeu în brațe! Jeturi de apă ne masează pe unde dorim, în funcție de poziția adoptată. Piscina comunică în spate cu două bazine mai puțin adânci, unde alte jeturi de apă fixate la înălțimi diferite îți masează gambele.

Nici nu simțim când a trecut o oră și, înainte de a ne extrage din acest paradis, mergem să dăm o tură și la piscina mai mică din încăperea alăturată, pe care Tati o vizitase în treacăt un pic mai devreme. Aceasta e preferată de copii, dar nici părinții nu par că s-ar simți rău. Mai există și niște bazine lungi cu bulbuci, intru și acolo puțin, să zic că am fost peste tot. Apoi, cu maxim regret, defilăm iar prin hotel, de data asta în sens opus... Așa e, tot ce-i frumos se termină repede!:(

Terme Beach Resort a fost... una din acele experiențe la care mă gândesc după o zi grea, știind că automat îmi va înflori un zâmbet larg pe față. Aș repeta-o oricând și n-aș dori să fie altfel. Aș face cadou sentimentul cu care am plecat de acolo prietenilor mei de ziua lor, dacă aș putea. A fost... ca-n brațele bunului Dumnezeu!

---

VIZUALIZĂRI: 2265 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI