Barcelona, orașul în care bucuria plutește în aer (I)

TIPĂREȘTE

Iată-mă, în sfârșit, în posesia unui mic capital de timp liber, care îmi permite să redau câteva amintiri despre un oraș foarte îndrăgit de turiști, Barcelona. Ironia momentului face ca acest review să mă arunce, sinestezic, înapoi în sezonul vacanțelor calde, în timp ce afară ninge cu fulgi mari și pufoși: în cele patru călătorii pe care le-am făcut (una în 2012, două în 2013, și cea mai recentă în 2016) am văzut mereu Barcelona aureolată de strălucirea soarelui: uneori primăvăratic, alteori intens și neașteptat de cald, toamna, iar alteori – în cruda deplinătate a verii, însă niciodată sub ploaie măruntă, nori sau zăpadă.

Călătoriile au fost, ca majoritatea călătoriilor mele, în interes profesional (conferințe sau proiecte), ceea ce mi-a permis o cunoaștere fragmentată a Barcelonei, după o lege care s-a impus în toate aceste călătorii: disponibilitatea. Cu alte cuvinte, atunci când există un număr mare de obiective risipite pe o distanță mare și timpul este limitat, turistul trebuie să adopte legea eficienței maxime și să selecteze obiectivele cele mai apropiate, sau la care poate ajunge cu un efort și consum de timp minime. Programul fragmentat a permis, în schimb, vizitarea (organizată în cadrul conferințelor) unor obiective pe care nu aș fi avut ocazia, poate, să le descopăr altfel (muzeul Joan Miro, restaurantul panoramic de pe terasa hotelului Condes, sau restaurantul Xalet de Montjuic cu podea glisantă – căruia sper să îi găsesc adresa până când termin de scris acest review :) ).

Înainte de a povesti, însă, o scurtă explicație pentru titlu, pe care o dau printr-o comparație între Barcelona și Paris: la ultimul m-au impresionat, așa cum am povestit la vremea respectivă, unicitatea și măreția sa, densitatea monumentelor istorice, misterul clădirilor și secolele de cultură încriptate în fiecare piatră. În schimb, climatul, deși efervescent și dinamic, nu mi s-a părut dominat întotdeauna de emoții pozitive - cu alte cuvinte, deși romantic, Parisul nu este și un oraș al bucuriei, totodată. De altfel, Parisul poate fi înțeles mai bine de oamenii care au un anumit nivel de cultură și de informare: o călătorie în capitala Franței este, vrând-nevrând, un pelerinaj simbolic la monumente importante ale culturii universale. Însă, la capitolul accesibilitate și emoții pozitive, Barcelona reușește să “marcheze” mult mai bine: un oraș prietenos și popular, într-un cadru natural absolut fermecător, în care bucuria, sociabilitatea, aprecierea lucrurilor frumoase și simple, definesc climatul locului.

Cadrul natural și arhitectura orașului. Barcelona este orașul în care natura tipic mediteraneană este pusă în valoare de arhitectura singulară, personalizată de stilul lui Gaudi. Amintirea Barcelonei poartă, astfel, două amprente îngemănate: amprenta naturală a unui verde întunecat, intens, care încadrează unduitoarele coline pe care se desfășoară periferia orașului, și cea de-a doua amprentă, surprinzătoarea personalitate a clădirilor proiectate de Gaudi. Relieful ondulat al dealurilor se savurează cel mai bine din avion, la sosire (dacă avionul are orar de zbor diurn, iar vizibilitatea este bună).

Zonele importante ale orașului. Cum am mai spus și cu altă ocazie, Placa Espanya este pentru mine kilometrul zero al orașului. Pentru că am locuit la Hotel Azul în iulie, respectiv octombrie 2013, am ajuns să o frecventez destul de mult (dar, culmea! contemplând colina impresionantă care culminează cu MNAC de la distanță și în grabă, pentru că mă grăbeam să intru la linia de metrou L1, care mă ducea în locațiile conferinței). Așadar, Placa Espanya se află la intersecția a două artere importante (Gran Via de les Corts Catalanes și Avinguda Parallel) și este dominată de ansamblul arhitectural din care fac parte Museu Nacional d’Art de Catalunya și Fântânile Magice din Montjuic. Placa de Catalunya, locul unde debarcă prima dată turiștii de la aeroport, este plasată ultracentral, pe o arteră derivată din Gran Via de les Corts Catalanes, nu departe de stația Universitat. Între Avinguda Diagonal (bulevardul care străbate în diagonală orașul, așa cum îi spune și numele), Placa de Catalunya și Monumentul lui Columb, aflat pe malul mării, în Port Vell, se întinde celebra La Rambla, bulevardul de promenadă turistică, care, în ciuda animației simpatice și atmosferei relaxate, seara devine insuportabil de aglomerat și de zgomotos.

Clădiri postmoderne. Media-Tic Building (Cibernarium Technology Training Centre, Career de Roc Boronat, 117 – stație de metrou: Glories) este centrul în care s-a ținut conferința din 2012 – o clădire „postindustrială”, puțin prea suprarealistă pentru gustul meu (sălile părând mai degrabă, ca design, hale și ateliere a căror destinație s-a schimbat în ultimul moment). De altfel, întreaga zonă unde se află plasată Media-Tic Building, zona Glories, este o zonă centrală - dar nu ultracentrală, în consecință mai puțin aglomerată - și mai degrabă modernă decât tradițională (în apropiere se găsește celebrul Torre Agbar). O surpriză plăcută am avut mergând sau venind la conferință dinspre pensiunea la care am stat, lângă parcul La Ciutadella: arhitectura devine ușor arhaică, cu decor mediteranean mai pronunțat, începând cu frumosul Arc de Triomf care reamintește turistului că se află într-o cultură latină (în care ne înrudim cu toții) și continuând cu superbul parc La Ciutadella, unde se pot contempla în aer liber ansambluri sculpturale și fântâni arteziene, realizate în stil clasic. Din câte mi s-a spus, pe vremuri parcul La Ciutadella era singura zonă verde a orașului, așadar aici găsim spiritul Barcelonei de dinainte de modernizare (din păcate, nu mi s-a salvat nici o fotografie din acest parc și aș vrea să merg înapoi să fotografiez :) ).

În aceeași linie postmodernă se înscrie și CosmoCaixa Building (Isaac Newton, 26), locația conferinței din 2013 (stația de metrou: Tibidabo, apoi se ia un minibus – aici a fost greu de ajuns, pentru că șoferul nu știa deloc limba engleză și m-a lăsat undeva în drum, în spatele clădirii). Întreaga zonă Tibidabo merită văzută, conține clădiri istorice și oferă o perspectivă foarte frumoasă asupra orașului. De altfel, CosmoCaixa Building a fost reconstruită dintr-un azil pentru orbi din 1904 (a cărui fațadă o păstrează), clădire mărită de patru ori și reamenajată pentru a servi scopului cultural din prezent: Muzeul de Știință, un muzeu interactiv pe care nu am avut timp să îl vizităm, din cauza programului încărcat al conferinței (deși conferința a avut loc, practic, în muzeu). Totuși, am putut vedea, prin pereții transparenți, că era frecventat de clase de copii de școală (clase incluzive, erau și copii cu handicap) și că activitățile pe care le oferea erau foarte gustate de micii vizitatori.

Restaurantele și supermarketurile. Acestea sunt partea plăcută a Barcelonei, care fac călătoria să devină într-adevăr comodă. Programul supermarketurilor este foarte prietenos, magazinele mici se întâlnesc pe arterele importante, dar și pe străduțe, și sunt deschise și duminica, sau până mai târziu (ce deosebire de Franța, unde trebuia să detectezi atent un magazin ceva mai mare și mai variat ca produse!). Restaurantele, la fel, extrem de populare, cu măsuțe pe trotuare, te îmbie de la prima oră a dimineții cu tot felul de oferte (breakfast, pizza, meniul zilei, fructe de mare și pește, la ordinea zilei). Din păcate, pe acestea din urmă nu le-am putut încerca decât în călătoria din 2016, din cauza programului complet al conferințelor anterioare (prânzul – la conferință, seara – cine festive și cocktailuri).

Dacă tot am vorbit despre cocktailuri, să amintesc despre unul dintre ele, care a fost considerat eveniment: a avut loc în iulie 2012, pe terasa-acoperișul hotelului Condes, o terasă- monument are oferă o perspectivă deosebită asupra acestei zone centrale din Barcelona- hotelul fiind situat în Passeig de Gracia (stația de metrou Diagonal - lângă Casa Mila). Cheful Martin Berasategui, care manageria echipa gastronomică de la hotelul Condes, reușise să câștige șase stele Michelin. Ni s-a pregătit, de către această echipă, un meniu exclusiv bazat pe carne și prezentat sub formă de specialități înșirate pe scobitori. (Nu sunt o fană a niciunuia dintre aspecte, așa că am plecat și obosită, și fără să fi gustat mai nimic :)...)

Un alt eveniment care a ieșit în evidență a fost seara festivă din octombrie 2013, la restaurantul Xalet de Montjuic (Avenida Miramar, 31: undeva între Avinguda Parallel/Passeig Montjuic și parcul Montjuic). Aici am ajuns cu peripeții, pentru că de la hotel Azul până la hotelul Balmes (hotelul oficial al conferinței) unde era întâlnirea la autocar (4-5 străzi pe jos, de la stația Universitat spre vest, spre Avinguda Parallel), s-a declanșat o furtună cumplită cu tunete și trăsnete care, chiar dacă nu a depășit o oră ca durată, a rupt umbrele și a muiat complet pe oricine era pe stradă. Eu m-am adăpostit cât a fost posibil sub una din marile colonade de pe Career d'Aribau, iar după ce s-a oprit furtuna, încă am mai găsit grupul la hotel Balmes. Așadar, plecarea spre restaurant nu s-a produs în cele mai bune condiții, însă a fost compensată de ce ne aștepta acolo (calitatea cinei, cu pește oceanic și vin alb, programul de muzică și iluzionism care ne-a fost oferit, și atmosfera generală). Surpriza a venit, însă, curând după ce ne-am așezat la masă: cineva a remarcat că podeaua circulară pe care erau plasate mesele se învârtea într-un ritm imperceptibil, dar observabil în timp – astfel, de-a lungul serii oaspeții se trezeau că masa lor era când lângă geam, când lângă orchestră, când lângă bar :). Pe drumul de întoarcere în oraș, după miezul nopții, am savurat din autocar și spectacolul minunat al Fântânilor Magice din fața MNAC, fără mulțimea obișnuită de spectatori, puși pesemne pe fugă de furtuna groaznică de mai devreme...

---

VIZUALIZĂRI: 2568 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI