Mănăstirea Turnu situată la poalele muntelui Cozia

TIPĂREȘTE

De obicei vara în zilele călduroase căutăm locurile răcoroase. Aşa am făcut şi noi astă vară, şi într-un weekend am fugit spre răcoarea muntelui Cozia. Am pornit din Râmnicu Vâlcea spre Călimăneşti, apoi am trecut barajul din spatele mănăstirii Cozia, imediat după baraj am virat la stânga pe un drum fără asfalt, am trecut pe sub două mici tunele şi după vreo 300 de metri am ajuns în parcarea mănăstirii Turnu. Coordonatele GPS pentru această parcare sunt următoarele: N – 45.288008 şi E – 24.308266. Pentru cei care nu doresc să vină cu maşina, accesul la mănăstire este foarte simplu. Fie veniţi cu trenul până la halta Turnu fie pe jos, aveţi de parcurs de la linia ferată aproximativ 300 de metri până la mănăstire. Accesul îm curtea mănăstirii se face trecănd pe sub turnul Clopotniţă care veghează de sute de ani asupra mănăstirii şi a vălii Oltului. Pe un perete al turnului se află o placă care aminteşte de incendiul care a distrus mănăstirea şi de reconstruirea acesteia.

Am fost de mai multe ori la mănăstirea Turnu. Această mănăstire este una dintre vetrele monahale ale ţării. Mănăstirea se află într-un loc retras pe malul stâng al Oltului, la poalele muntelui Cozia. O mulţime de flori de toate culorile aşezate la ferestre decorează faţadele chiliilor.

Istoria acestei mănăstiri începe prin secolul al XV-lea când aici se retrag doi călugări de la mănăstirea Cozia (aflată la doi kilometri distanţă pe celelalt mal al Oltului). Aceşti căşugări se numesc Danil şi Misail. Aceştia au trăit într-o sărăcie lucie. Chiliile unde au locuit au fost săpate în stănca muntelui şi sunt vizibile şi astăzi. În ele sunt amenajate mici altare unde credincioşi se roagă şi aprind câte o lumânare.

În secolul al XVI-lea langă chiliile din stâncă, se construieşte o biserică mică din lemn care a primit hramul ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” şi aşa a luat naştere schitul Turnu. In tot acest timp aici s-au adunat mai mulţi călugări. Astfel în anul 1676 este construită o altă biserică din cărămidă şi piatră în locul bisericii din lemn. Sub acestă nouă biserică au fost îngropate moştele primilor doi sihaştri Danil şi Misail.

Între 1893 şi 1901 episcopul Gherasim Timus decide să contruiască o reşedinţă de vară la Turnu. Acestă npuă construcţie a fost ridicată pe două nivele. La primul nivel a fost construită trapeza şi camere de locuit iar la nivelul doi a fost construită o biserică nouă cu hramul ”Schimbarea la faţă” devenit hramul principal al mănăstirii. Planurile construcţie au fost executate de un arhitect polonez, pe nume Grigorovici Lapinscki, acesta este şi motivul pentru care biserica de Turnu este puţin diferită faţă de alte bisericii din ţară. Tot polonezul a pictat şi biserica.

În urma acstor modernizări în anul 1901 schitul Turnu a fost ridicat la rangul de mănăstire.

Dar, cum pe la toate mănăstirile în istoria lor a existat un mare incendiu şi la mănăstirea Turnu a fost un incendiu devastator în anul 1932 care într-o singură oră cât a durat a distrus trapeza veche, chilii, clopotniţa, turla de la biserica veche, aproape tot ce exista pe domeniu.

Întregul ansamblu a fost refăcut în anul 1933, cam cum arăta înainte de incendiu. Clădirea arhitectului polonez s-a renovat în totalitate refăcându-se. În locul trapezei, de la parter, s-a construit o nouă biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii” iar la etaj s-a refăcut biserica existentă în proiectul iniţial, în clădire existând două biserici suprapuse, una la parter şi una la etaj. Aceste biserici suprapuse există şi în ziua de azi. În ele se ţin slujbe separat, în fiecare de câte un preot. Accesul în biserica de la etaj se face pe o scară exterioară aflată pe o latură.

Liniştea mănăstirii a fost perturbată de comunişti care în anul 1961 desfinţează mănăstirea şi o transformă în Casă de odihnă pentru Episcopia Râmnicului. Acestă situaţie a durat până în anul 1975 cănd lăcaşul redevine schit de călugări. Din anul 1988 schitul redevine mănăstire.

După ce v-am relatt pe scur istoria acestei mănăstiri să trecem şi la vizita nostră. După ce am parcat maşina la umbra unor copaci, ne-am îndreptat spre mănăstire. Am făcut o oprire la fântăna cu apă rece de unde am băut elixirul supraveţuirii. Fântâna este o construcţie din piatră acoperită cu ciment iar pe două ţevi mici curge apa izvorâtă din pământ. Unii vizitatori aruncă bani în fântână pentru ce nu ştiu, dar aruncă. Apoi am intrat în biserica de la parter, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Biserica are pictura destul de noua, în ea sunt reprezentaţi sfinţi ai bisericii Ortodoxe. Apoi am urcat în biserica de la etaj. După ce am vizitat şi acestă biserică am urcat la chiliile primilor doi sihastrii care au locuit aici. Am spus „am urcat” pentru că din curtea mănăstirii pănă la chilii se urcă pe un perete din stâncă. Chiliile săpate în stâncă sunt de dimensiuni medii, au în interior pe pereţi icoane la care credincioşi se închină şi aprind lumănări. Imediat lângă chiliile din stâncă se află clădirea în care sunt astăzi chiliile călugărilor.

Peste drum de chilile călugărilor se află biserica mică, cea construită în locul primei biserici din lemn. Spaţiul interior este mic, nu am putui intra în interior deoarece un călugăr se spovedea şi ne-a fost interzis să intrăm în bisericuţă. Am coborât în grădina din spatele bisericii. Aici pe lângă legume şi pomi fructiferi se află un mic heleşteu unde peştii şi nuferii sunt stăpâni.

Dar vizita nostră nu se rezumă doar la vizitarea mănăstirii Turnu. După ora petrecută la mănăstire am pornit la drum pe muntele, spre mănăstirea Stânişoara. De la mănăstirea Turnu la mănăstirea Stânişoara distanţa este de aproximativ 4 kilometri. Drumul este lejer pentru toată lumea, nu trebuie vre-un echipament special pentru urcat doar un aparat foto cu care să imortalizaţi frumuseţea zonei.

A fost o zi foarte călduroasă de iulie, dovadă este şi un exemplar destul de mare de şarpe care a ieşit să bea apă dintr-un pârâu şi să se încălzească la soare. De altfel în drumul nostru până la Stânişoara am mai întălnit un şarpe mai mic care ne-a tăiat calea, nu am reuşit să-l fotografiez. Până atunci o singură dată am mai văzut şarpe în libertate şi atunci doi într-o zi, o fi fost ziua şerpilor.

Cum v-am spus drumul până la Stânişoara este destul de lejer dar dacă obosiţi sunt puncte de rufugiu unde puteţi să vă odihniţi, să vă trageţi sufletul. Drumul este pe poteci prin pădure iar peisajul este încântător. Am ajuns la Stânişoara unde am zăbovit vreo jumătate de oră apoi am pornit spre poieniţa de lângă mănăstire unde întinşi pe iarbă am admirat natura care ne încojura. Despre mănăstirea Stânişoara am scris altă dată un articol acum doar vă spun că aici găsiţi cea mai mare linişte de la toate mănăstirile din ţară (poate la mănăstirea Arnota e mai linişte).

Dacă aveţi drum prin zonă e ezitaţi să vizitaţi aceste două mănăstiri.

Web master vă rog următorul video:youtube

Toate cele bune.

---

VIZUALIZĂRI: 2663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI