Muzeul Memorial sau Memorialul Durerii din Sighetu Marmației

TIPĂREȘTE

Motto: Cine uită trecutul e condamnat să-l repete (George Santayana).

După vizitarea Muzeului Satului Maramureșean ne-am îndreptat spre Memorialul Durerii din Sighetu Marmației, situat pe strada Corneliu Coposu, nr. 4. Muzeul a fost amenajat în clădirea fostei închisori politice din oraș, o clădire impozantă ce datează din anul 1897.

Deși la intrare pe o placă din marmură amplasată pe peretele exterior al clădirii scrie Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței, trebuie făcută precizarea că acesta este format din Muzeul Memorial de la Sighet și Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, cu sediul în București și este administrat de Fundația Academia Civică.

Scurt istoric

Despre istoricul clădirii au scris alți useri înaintea mea, așa că nu are rost să repet ce au scris ei. În plus informații referitoare la istoricul muzeului pot fi consultate accesând site-ul oficial al muzeului (memorialsighet.ro). De asemenea, la parterul muzeului sunt două panouri informative, unde sunt afișate astfel de informații, pe care le-am fotografiat, iar fotografiile le voi posta atașate review-ului.

Aș vrea doar să amintesc că fondatorii Memorialului sunt Ana Blandiana și Romulus Rusan. În anul 1993 Ana Bladiana a prezentat Consiliului Europei un proiect prin care se solicita ca pe locul închisorii să fie creat Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței. În anul 1994 Consiliul Europei l-a luat sub egida sa, trei ani mai târziu a fost declarat ”ansamblu de interes național”, pentru ca în anul 1998 să fie nominalizat de Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Fundația Academia Civică a preluat în anul 1993 clădirea fostei închisori pentru a efectua lucrări de reabilitare a acesteia în vederea transformării ei în muzeu (lucrări finalizate în anul 2000), iar Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului, condus de Romulus Rusan, a derulat activitățile necesare pentru crearea unei bănci de date, fără de care muzeul nu ar fi putut exista. Prin eforturile celor două entități menționate mai sus, fosta închisoare de la Sighet a devenit primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului și cred că a fost o muncă titanică.

Programul de vizitare a muzeului este următorul: luni - duminică 09.30 - 18.30 (în perioada 15 aprilie-15 octombrie), marți-duminică 08.30 - 16.30 (în perioada 16 octombrie-4 aprilie), luni închis. Trebuie precizat și faptul că ultima intrare se face cu 30 de minute înainte de închidere. O perioadă foarte scurtă aș spune eu, oricât ai încerca să te grăbești nu ai cum să-l vizitezi în mai puțin de o oră și jumătate. Consider că două ore și jumătate sau trei ore sunt perioade de timp rezonabile pe care trebuie să le alocați pentru vizitarea muzeului.

Tariful de acces este de 6 lei / adulți; 3 lei / elevi, studenți, pensionari; din punctul meu de vedere este o sumă modică pentru cantitatea de informație pe care vizitatorul o poate accesa. Fotografiatul este liber, eu cel puțin nu am văzut niciun anunț contrar sau care să menționeze o taxă în acest sens.

Vizita

Noi am ajuns la muzeu într-o zi de sâmbătă și am găsit cu ușurință un loc de parcare în imediata vecinătate a acestuia.

După ce am achitat biletele, am primit o foaie ce conține informații despre Fundația Academia Civică, istoricul clădirii închisorii, Muzeul Memorial și Cimitirul Săracilor și am fost invitați să ne îndreptăm spre prima sală, denumită ”Sala Hărților”. Am fost ”întâmpinați de Ana Blandiana” (metaforic vorbind), a cărei voce am recunoscut-o în prezentarea audio a muzeului. În această sală sunt expuse câteva hărți din care pot exemplifica: harta penitenciarelor, harta centrelor de deportare și harta lagărelor de muncă forțată. La ieșire este amenajat un punct de informare al Consiliului Europei, unde pe un ecran touch pot fi găsite mai multe informații despre muzeu.

Muzeul are o suprafață mare, fiind organizat pe trei nivele, fiecare dintre cele 50 de celule poate fi considerată o mică sală de muzeu și are o tematică diferită. Dar fiecare celulă are și poveștile sale, toate triste, unele dintre acestea probabil nu vor fi aflate niciodată.

În celulele/sălile muzeului pot fi văzute obiecte personale, fotografii și scrisori ale unor deținuți, mărturii ale unor martori ai ororilor produse aici, instrumente de tortură utilizate de Securitate, obiecte de vestimentație purtate de deținuți, etc.

Am pornit spre următoarele săli pe holul de la parter, care este tapetat cu pozele multor deținuți politici de la închisorile din România.

În continuare voi face o scurtă descriere a câtorva dintre sălile vizitate:

-România Închisorilor, în care sunt expuse planșe fotografice care prezintă închisorile vremii: Jilava, Aiud, Gherla, precum și câteva obiecte de vestimentație purtate de deținuți;

-Alegerile din 1946, unde sunt expuse câteva decupaje din ziare și declarațiile unor martori (diplomați ai unor state occidentale) ai furtului electoral;

-Represiunea asupra bisericii, în care sunt prezentate documente referitoare la prigoana împotriva preoților catolici care au refuzat să se convertească la ortodoxie;

-Celula în care a murit Iuliu Maniu, pe care organizatorii au amenajat-o așa cum era atunci, cu patul metalic, uniforma de deținut și fotografia fruntașului țărănist, blidul pentru mâncare și ”oala pentru nevoi”;

-Distrugerea partidelor democratice, unde sunt expuse documente pe această temă;

-Securitatea între 1948 – 1989, sală în care sunt expuse fotografii și scurte fișe biografice ale torționarilor;

-Celula în care a murit Gheorghe Brătianu, la fel de sumbră precum cea în care a decedat Iuliu Maniu;

-Neagra, celula de pedeapsă, o cameră în care erau ținuți deținuții pedepsiți, izolați, legați cu un lanț în centrul celulei;

-Sala Demnitarilor, sală dedicată liderilor politici întemnițați la Sighet: Iuliu Maniu, Constantin și Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache, Constantin Angelescu;

-Femei în detenție, unde sunt expuse fotografiile unor femei aflate în detenție în închisorile comuniste. Pot aminti următoarele nume: Niculina Mihalache, soția lui Ion Mihalache; Arlette Marcovici Coposu, soția lui Corneliu Coposu, Elena Brătianu, soția lui Gheorghe Brătianu;

-Munca în deportare, o sală în care sunt expuse fotografii, documente și numele persoanelor care au fost deportate în Bărăgan, precum și ale celor care au decedat acolo, inclusiv copii.

Față de sălile enumerate mai sus, mai sunt abordate tematici referitoare la genocidul asupra învățământului și culturii; artiștii și scriitorii interziși; politizarea armatei; sovietizarea României; demolările din București și alte orașe; ”epoca de aur”; sala dedicată posturilor de radio; viața cotidiană în comunism; rezistența anticomunistă în munți; țările Europei de est între anii 1945 – 1989.

După vizitarea spațiilor interioare ale muzeului am ieșit în curtea interioară unde este amenajat un Spațiu de Reculegere și Rugăciune. Pe pereții rampei de coborâre spre acest spațiu sunt gravate numele aproximativ opt mii de morți în închisorile, lagărele și locurile de deportare din România.

Într-o altă curte a muzeului, ceva mai mare, atrage atenția și un ansamblu statuar impresionant denumit ”Cortegiul Sacrificaților”. Acesta este un ansamblu format din 18 statui realizate din bronz, care înfățișează femei, bărbați și copii dezbrăcați, care merg călăuziți de o mână a unei persoane fără cap, către un zid înalt, care le închide orizontul.

Tot de muzeu aparține și Cimitirul Săracilor, situat la ieșirea din oraș spre Săpânța, la o distanță de aproximativ 2,5 km de muzeu. Cimitirul este o mărturie a lașității regimului comunist. Din pliantele primite am citit că aici au fost îngropați noaptea, fără să știe nimeni, 54 de deținuți care au decedat la închisoarea din Sighet. Încercările de identificare a acestora, printre mormintele anterioare și ulterioare anului 1950, au eșuat.

În memoria acestora, dar și a tuturor victimelor represiunii comuniste din România a fost amenajat un ansamblu peisagistic. Astfel, a fost desenată din brazi o hartă a țării, iar în locul de pe hartă al orașului Sighet a fost ridicat un altar cenotaf. În interioul hărții au fost ridicate mai multe troițe dedicate victimelor. Ansamblul mai cuprinde și câteva plăci de andezit pe care sunt gravate numele cetățenilor români morți în deportările din Uniunea Sovietică.

În partea dinspre șosea a cimitirului a fost ridicată o Poartă a Memoriei care ține loc și de clopotniță. Pe o scară metalică laterală, denumită ”Scara Vieții”, se urcă pe o platformă de unde se poate observa tot ansamblul.

Muzeul Memorial sau Memorialul Durerii din Sighetu Marmației este un muzeu impresionant, care ne prezintă dimensiunea reală a ororilor comise la închisorile politice din România. Consider că este un obiectiv care trebuie vizitat și de cei care au trăit un număr variabil de ani în ”epoca de aur”, dar mai ales de cei mai tineri. Și mai ales, nu trebuie să uităm.

Întrucât este probabil ultimul review pe care-l postez în acest an, vă doresc tuturor să aveți Sărbători Fericite și un An Nou așa cum vi-l doriți!

---

VIZUALIZĂRI: 3267 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI