ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.03.2010
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 20.07.08
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2009
DURATA: 15 zile
cuplu fara copii
5 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Paralela a doua

Ilustrație video-muzicală

TIPĂREȘTE

Pentru ca o paralela nu poate exista fara o alta paralela, am sa incerc eu sa o desenez pe cea de-a doua pentru cazul de fata.

Anul trecut 2009 am reusit cu ajutorul unui mare noroc, sa vizitez ambele insule insa in conditii total diferite:

- Thasos a fost programat cu multe luni inainte, cazarea a fost ultradiscutata, s-au facut cercetari pe net si s-a citit in familie absolut tot ce se putea despre aceasta insula, s-au facut adunari si au avut loc discutii si negocieri indelungi, facandu-se chiar inainte de plecare si un program cu tot ce se putea vizita. Am stat 7 nopti pe insula si bineinteles nu am putut vedea chiar tot ce vroiam desi n-am stat la plaja prea mult. Sejurul a fost din 27iunie in 4 iulie 2009 la Hotel Kamelia in Skala Potamia 53 euro pe noapte camera dubla cu mic dejun bufet identic.

- In Corfu ne-am hotarat sa mergem cu cateva zile inainte din cauza unei oferte de nerefuzat pe care am gasit-o din intamplare cam in jurul datei de 25 septembrie si pe 30 deja plecam spre minunatul Corfu. Aici am stat in Agios Gordios precum stiti multi la un prêt de 19 euro pe noapte garsoniera la Marina Apartaments fara masa. Pana in Corfu sunt 1078 km din Bucuresti din care 500 aproximativ pe autostrada.

Pentru inceput pot spune ca un mare avantaj al insulei Corfu este ca are AEROPORT si din acest motiv este vizitata de mult mai multi turisti occidentali, avioanele coboara la fiecare 5 minute in timpul zilei. Exista aeroport si in apropiere de Thasos dar e pe continent la Hrisoupoli si trebuie sa urci pe ferryboat ca sa ajungi in Thasos. Pe mine acest lucru ma lasa rece, avionul fiind dusmanul meu. Corfu este o insula ionica fiind cea mai nordica insula din acest arhipelag si se afla in imediata apropiere a Albaniei care se vede din multe statiuni nordice ale insulei, are o forma destul de neregulata(aduce cu Africa putin) mai lata in Nord si mult mai subtire spre sud, si o lungime de 65 km aproximativ si foarte muntoasa si deluroasa. Thasos este o insula nord egeeana este si ea o insula muntoasa, insa mult mai mica aspectul fiind de cerc cu raza de 12-14 km si circumferinta de 92 de km pe sosea ce se pot face in doua trei ore cu usurinta. Avantajul major al insulei este acela ca se afla la aproximativ 600 de km de Bucuresti insa nici macar un km de autostrada.

Capitalele: - Kerkyra sau Corfu Town, nu va dati seama ce frumusete de oras cu 40. 000 de locuitori permanenti cu multe case in stil Venetian, muzee, biserici si un port destul de mare unde am vazut cateva vapoare de croaziera mult mai inalte ca blocul meu. Ca dezavantaj apare putinatatea locurilor de parcare si inghesuiala caracteristica oricarui orasel mai mare din Grecia.

- Limenas sau Thasos town este portul unde te adduce feryboatul din Keramoti, cel pe care e obligatoriu sa il iei in opinia mea. Un orasel mic de provincie cu cateva zeci de taverne si restaurante, unele fastfood, cu ceva magazine de suveniruri, si maxim 3000 de locuitori permanenti. Avantajul Limenasului este ca aici exista si doua plaje mai mult sau mai putin frumoase si cateva vestigii in apropiere transformand astfel capitala in statiune turistica.

Plaje: aici e foarte clar ca Thasos are cateva plaje de calitate avand un avantaj fata de Corfu unde plajele in mare parte sunt cu pietricele insa exista si cateva statiuni cu plaje de nisip.

Hoteluri: La acest capitol Corfu este superior la toate capitolele posibile, si ca numar de hoteluri deci are capacitate de cazare mult mai mare, dar si ca si posibilitati, in Corfu gasesti orice forma de masa doresti si ce serviciu doresti, exista allinclusive si chiar si Uai, exista hoteluri de 5 stele destule, ai parc acvatic, toate aceste lucruri nu le poti gasi in Thasos.

Vegetatie: Insula Thasos e destul de verde in prima parte a ei insa cu cat te deplasezi in sud vei gasi o vegetatie destul de saracacioasa inspre Limenaria si Potos se cam termina cu verdele insulei, in schimb Corfu e o insula plina de vegetatie abundenta, clima fiind mult mai umeda.

Infrastructura e mai dezvoltata in Corfu insa si aici sunt sosele foarte inguste care trec prin sate mici de munte si chiar cu semafor pentru alternanta benzilor la 10 minute.

Muntii: Corfu = Vf Pantokrator = 920m inaltime, se ajunge cu masina pe sosea de asfalt buna insa cam ingusta spre varf, aici se gaseste o manastire, mai multe relee de telecomunicatii si o terasa. Din curtea manastirii este o panorama frumoasa catre Albania si restul insulei, de aici se vede foarte bine plaja de la Acharavi.

Thasos = Vf Ypsarion = 1208 m altitudine, se poate ajunge cu masina insa drumul e forestier deci e nevoie de Logan sau 4x4 ori masina inchiriata. In varf nu e nimic insa privelistea este superba, te lasa mut efectiv.

Sate traditionale: In Corfu sunt cateva zeci bune de astfel de sate cel mai mare Kanoni avand 3000 de locuitori si fiind lipit de capitala, aici aflandu-se si locul (Mon Repos) unde s-a nascut printul consort al Marii Britanii Philip (adica barbatul reginei angliei pe romaneste). Aici m-au impresionat Pelekas si Sinarades sate pe care le strabateam mereu care au o singura strada ingusta cu piatete in miniatura si taverne mici unde batranii vin dimineata pentru a citi ziarul

Thasos: aici e mult mai simplu nefiind foarte multe le pot chiar enumera din memorie: Theologos, Panagia, Potamia, Maries, Kalirachi, Kastro, Rachoni, Astris, Kazaviti si Kalivia. In aceste sate totul este simplu pentru ca locuitori sunt foarte putini, cei tineri pleaca la oras sau la scoli si raman de obicei pe acolo. Cel mai tare dupa mine este Panagia un sat foarte frumos aflat sub munte unde gasesti si un muzeu al unei fabrici de ulei de masline si cateva magazine cu diverse produse de patiserie sau suveniruri ori taverne traditionale cu mese si scaune direct in sosea.

Statiuni: si in Corfu si in Thasos exista o salba de statiuni care inconjoara insula. In Corfu sunt mai multe statiuni insula fiind mai mare unele mai cunoscute altele mai putin cunoscute, unele mai mari altele foarte mici, caracteristic aici fiind ca partea dinspre Grecia a insulei are plaje cu pietricele si apa mai calda iar partea dinspre Italia are plaje cu nisip si apa ceva mai rece. Nordul de obicei e nisipos si cu vedere la Albania.

Thasos are cateva statiuni unele mai animate altele mai simple mai linistite insa din toate se disting cateva cum ar fi Skala Potamia si Skala Panagia pentru plajele bune, Potos pentru viata mai agitate si magazinele sale, Limenaria fiind al doilea oras al insulei si chiar si capitala pentru ca aici sunt cele mai multe atractii.

Corfu are cateva statiuni cu viata de noapte: Kavos, Sidari si Kassopi, una in sud si celelalte in nord pline de cluburi, terase si baruri cu muzica si englezi tineri in starea lor naturala adica afumati. In Thasos nu prea e viata de noapte, exista cateva cluburi insa putine, cel mai cunoscut fiind in Potos in sudul insulei.

Ferryboat: In ambele insule se ajunge numai pe calea apei, ferryboatul fiind cel mai ieftin si cel mai folosit. Corfu: se pleaca din Igoumenitsa si se ajunge in Kerkyra in 1h45min iar pretul este de 7 euro de persoana si 35 euro pentru autoturism, mai exista si alta cursa Igoumenitsa – Lefkimi spre sudul insulei, pretul e mai mic si se ajunge mai repede cu 30min. Din Kerkyra se poate ajunge si in cateva porturi italienesti Brindisi sau Bari si chiar in Albania

Thasos: Ferry se poate lua din Keramoti (recomandat) ajunge in 45 de min si costa 3 euro de persoana si 20 pentru auto, sau din Kavala insa aici e ceva mai scump si face si mai mult, iar cursele sunt mult mai putine.

Croaziere: Corfu se pot face croazierele obisnuite: Paxi-Antipaxi, vizita in Albania, Tarmul Grecesc si Parga, Laguna Albastra cu masa de pranz cu vapoare maricele sau se pot face croaziere locale cu ambarcatiuni mai mici cu fund de sticla sau nu ori se pot inchiria barci din multe statiuni cu sau fara insotitor.

Thasos: aici sunt cateva vaporase mici care pleaca din Limenas, Potos, Limenaria si Skala Panagia care fac o croaziera pe langa tarmul insulei si care ofera si un pranz conceput pe vas si posibilitatea de a face baie in locuri mai putin accesibile.

Atractii turistice: Corfu – aici peste tot cum ne-au obisnuit grecii gasesti ceva de vazut, adica in fiecare statiune exista ceva mai mult sau mai putin interesant. Ce pot sublinia eu din ce am vazut sau din ce am de vazut si anul acesta: Palatul Achilion al Imparatesei Elisabetha (Sissi), Palatul Mon Repos, Orasul Kerkyra partea venetiana, cele doua fortarete venetiene cea noua si cea veche, muzeul de arta asiatica, vf Pantokrator, Kassiopi ca statiune, Sidari cu al ei canal D’amour, Peroulades si plaja Logas, Paleokastritza oras superb aflat pe 6 golfuri si Liapades, cetatea Angelokastro si biserica din Paleokastritza, Glyfada cea mai buna si frumoasa plaja, satul Pelekas, plaja Mirtiotissa, Agios Gordios, satul Sinarades, plajele frumoase de la Chalikounas, Issos, Marathia si Agia Varvara, statiunile Benitses si muzeul scoicilor, Kavos pt viata de noapte si zgmotul sau, si Ipsosul cel plin de viata.

Thasos: si aici sunt cateva locuri ce nu trebuie ratate in primul rand langa capitala sunt multe vestigii vechi ce se pot vizita, plaja de la Makriamos, plaja de marmura de langa Makriamos, Satele Panagia si Potamia, golful Golden Beach cu statiunile sale Skala Potamia si Skala Panagia, Paradise Beach, manastirea arh Mihail, Piscina Sirenelor Giola, Aliki cu miniplaja sa superba si parcul arheologic de langa, Psili Amos, Potosul si plaja San Antonio, Pefkari pentru sporturile acvatice, Limenaria pentru magazine si Iris Gold, varful Ypsarion pentru panorama sa, satele traditionale mai mult sau mai putin parasite Theologos si Kastro, restul sunt localitati foarte linistite cu plaje relative bune unde rareori se intampla ceva.

Daca am uitat ceva in una sau alta din insule va rog pe voi cititorii sa ma completati.

Mancarea si tavernele: in ambele insule sunt taverne multe foarte multe, preturile fiind ceva mai mari ca la noi un pranz poate duce in doi la 20-30 de euro sau mai mult in functie de comanda si de bauturi, insa peste tot se gasesc la chioscuri gyros cu 2-3 euro, bucati de pizza cu 2 euro, placinte diferite si alte chestii tip fastfood. Corfu e un pic mai deosebita oferind la multe taverne specialitati corfiote cu care sunt f mandri, defapt sunt feluri normale gatite un pic altfel cu influenta italiana cu ierburi multe si aromate insa sunt si multe feluri englezesti, importate pentru cei mai multi turisti ai insulei care odata a fost chiar colonie britanica.

Concluzia mea: ambele insule sunt frumoase, merita vizitate si descoperite, iar pt mine un plus a fost pentru Corfu diversitatea, vegetatia, formele de relief mult mai variate si mai dramatice, influenta venetiana si britanica si in plus fiind mai vasta ai mai multe de descoperit. Statiunea unde am stat in Corfu este superba oferind apusuri de soare incredibile. Pe de alta parte in Thasos am avut parte de rasarituri incredibile direct din pat in timp ce ascultam valurile marii aflata la cativa metri. Tot ce imi doresc este sa am vacante la fel de frumoase si in 2010 si voua va doresc acelasi lucru.


[fb]
---
Trimis de ionescunic in 19.03.10 05:43:04
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 12040 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

46 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ionescunic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Keramoti portul de plecare spre Thasos
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
[900 PMA] [450 PMA]
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16550 PMA (din 28 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

46 ecouri scrise, până acum

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 07:53:58] »

am si eu o intrebare care nu am apucat sa o pun la intalnirea AFA, daca maine ar fi sa pleci in Grecia unde ai merge Nicu? ma refer la toata Grecia

webmaster13 [19.03.10 08:01:11] »

ionescunic, daca vrei sa schimbam melodia atasata lasa un semn!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 08:11:09] »

Raspunsul e simplu Cristi, cel mai tare imi doresc sa ajung in Lefkada unde o sa si plec daca nu apar probleme neprevazute in 27 mai cred, si urmeaza Zakynthos si eventual Athena-Pireus insa nu stiu niciodata sigur decat daca am platit avans si in Lefkada am platit avans deja.

Mi-as dori foarte mult sa ajung in cateva insule cum ar fi Santorini, Naxos si inca cateva pe langa ele, as vrea sa vizitez Volosul si Pelionul si Peloponesul e pe lista mea si chiar si Creta cea indepartata. Toate astea insa cer timp mult si bani asa ca se vor rezolva in anii ce urmeaza.

Multumesc pentru melodie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
georgiana [19.03.10 08:12:47] »

Si eu astept cu nerabdare raspunsul la intrebarea lui Cristian h.

Si, sper ca mai urmeaza si niste poze, pentru ca Nicu iubeste mult aparatul foto si se'' joaca ''frumos cu el!

Foarte bun review-ul tau si eu iti doresc, deasemenea, vacante multe si frumoase in anul 2010!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 08:15:39] »

Georgiana stii bine ca visul meu e Zakynthos, dar am cedat mereu in fata nevestei sau a prietenilor insa Lefkada e si ea foarte frumoasa si poate se strang banuti si de Zakynthos totusi.

Pozele sunt la validat sunt cate 20 in mod egal pentru fiecare insula ca sa nu va suparati.

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 08:17:32] »

ce bine, m-am gandit si eu sa leg saptamana din Corfu cu una in Lefkada la inceputul lui iulie si 3 zile in Pelion, astept cu interes impresiile tale de acolo! Sa auzim de bine!

Ps. daca cineva m-ar intreba unde vreau sa merg maine, as raspunde Chalki si Astephalea!

georgiana [19.03.10 08:18:39] »

Daca mie imi punea cineva acea intrebare, raspunsul era acelasi-Zakynthos, Zakynthos, Zakynthos!!!

De 100 de ori Zakynthos!

mariana [19.03.10 08:58:51] »

Multumim pentru pretioasele informatii si nu in ultimul rand pentru CD primit la Intalnire.

In 28 mai plecam si noi spre Corfu si ne-au prins bine aceste detalii, am reusit sa ne formam o parere despre locul in care ne indreptam.

In schimb gasesc foarte putine info despre Moraitika, ai vreo idee (eu cred ca este un satuc fara prea multe asteptari) ?

mariana [19.03.10 09:01:37] »

data sejurului este iulie 2010???/////

pepsi70ro [19.03.10 09:05:58] »

O paralela pe cat de utila pe atat de bine scrisa. Cu siguranta foarte multi vor gasi raspunsuri printre randurile tale, ai avut o idee excelenta, felicitari! Un vot de la mine si tot respectul!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 09:06:26] »

Cu mare placere Mariana, insa cu Moraitika nu stiu mare lucru doar am trecut pe acolo, e pe partea estica adica cu plajele cu pietricele si pe plaja si in apa, sunt hoteluri de lux in zona dar si multe studiouri sau vilute.

Data sejurului este gresita de mine normal ar trebui sa fie 2009, iulie in Thasos si octombrie in Corfu, va rog daca se poate modifica.

webmaster7 [19.03.10 09:09:59] »

@ionescunic, sa nu uiti sa ne spui si perioada sejurului, ca sa modificam iulie 2010. Multumim!

mariana [19.03.10 09:14:08] »

Multumesc inca odata pentru tot. Asa de frumos scrii despre Grecia ca ne faci sa plecam linistiti desi nu prea ne place noua marea .

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 09:18:21] »

@mariana

"In schimb gasesc foarte putine info despre Moraitika, ai vreo idee (eu cred ca este un satuc fara prea multe asteptari) ? "

Daca pleci pe premisa asta, vei o surpriza fooooooarte placuta.

Moraitika nu este nici satuc, nici fara asteptari. Este o statiune frumoasa, animata cu o viata de noapte destul de activa.

Plaja de nisip, curata, apa cristalina, fara pietre, lucru mai rar pe coasta de est. Pe plaja sunt dusuri si cabine de schimb.

Taverne, baruri, pub-uri la tot pasul. Este foarte bine legata de toate punctele de interes de pe insula. A

Aici gasesc tot isi doresc si familiile cu copii si tinerii petrecareti (dar cu masura).

Sanziana [19.03.10 09:20:53] »

un mic superbonus ptr acela care mi-a deschis ochii... in multe privinte. multumesc si in completare iti spun ca voi profita din plin de tot ce mi-ai povestit despre Corfu, AMR 2 luni

mariana [19.03.10 09:27:59] »

@ almona, stai linistita o sa iau tot ce este frumos, indiferent cum o fi, este o destinatie noua si este imposibil sa nu gasesc ceva pe placul meu.

Nu las niciodata mici amanunte sa-mi strice concediu (prefer muntele pt ca imi este f. f. foarte rau de la caldura).

Dar o insula nu poate fi urata!!!

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 09:47:21] »

@mariana, ai sa gasesti exact ce-ti place.

Daca soarele, caldura si marea iti fac rau, in Moraitica va puteti face cartierul general in care doar sa dormiti noaptea, iar ziua sa "bantuiti" pe coclauri. Sunt niste sate de munte extraordinare.

Stai la o taverna la umbra si auzi cum creste firul de iarba, atat este de liniste si un aer curat de parca iti perforeaza plamanii la fiecare respiratie.

Sinarades, Pelekas (aici este un punct de belvedere cu panorama 360 de grade), Livadi, Perithia, Strinillas, Sgourades, Ana Korriakiana sunt numai cateva din satele de munte pe care mi le aduc acum aminte. E drept ca n-am vazut poienite pt picnic ca la noi la munte, dar nici nu le-am cautat.

Eu sunt dependenta de mare, de soare. Aproape niciodata nu stau pe sezlong. Imi place sa simt nisipul fierbinte din care parca imi trag seva.

dannek [19.03.10 11:05:10] »

Diferenta izbitoare dintre cele doua cum ai scris @ionescunic este referitoare la pozititonarea lor geografica.

Corfu este un pic mai jos fata de Thassos (de aceea probabil este mai multa verdeata) iar influentele culturale se vad de la o posta, cele italiene rafinate in Corfu si cele turcesti in Thassos.

Ellada_sagapo [19.03.10 11:25:16] »

Of, Thassos, Corfu!

Sa scrieti aceste review-uri si in acelasi timp sa trimiteti prin posta Distonocalm!

De cand vreau si eu sa ajung. Mai ales in Paleokastritsa, asa mult mi-a placut o poza! : (

Si pt ca nu era de ajuns sa vedem pe unde nu ne putem plimba sufletele, mai suceste inca o data cutitul in rana, draga Nicusor, si adu-mi aminte de Lefkada si Zakynthos.

Frumos Navagio, magic loc!

Dar, ca insula per ansamblu prefer Lefkada, acolo plajele sunt accesibile cu masina, nu numai pe cale maritima (Navagio).

Iar linistea pe care am trait-o in Lefkada nu am trait-o decat la Meteora, ceea ce spune mult!

almona CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 11:42:11] »

Am pus si eu niste poze aici cu peisaje montane din Corfu.

Nicule, sper ca nu te superi

webmaster7 [19.03.10 11:49:56] »

Modificat data sejur in iulie 2009.

gushpi [19.03.10 13:12:58] »

hi hi hi! votul meu este pt::

"...deci e nevoie de Logan sau 4x4..."

ileanaxperta* [19.03.10 15:31:15] »

Iata a doua paralela Corfu vs. Thassos. Te felicit, Nicu, excelente si f. utile sfaturile tale. Eu am fost in ambele, precum stiti cu totii. Le iubesc pe amandoua si intr-adevar daca cineva m-ar intreba unde in Grecia mi-ar placea mai mult... zau de as putea sa raspund obiectiv. As raspunde doar cu inima si as spune: PESTE TOT!!! pt. ca pur si simplu peste tot pe unde am fost (deocamdata) in aceasta tara, mi-a placut din diferite motive, le stiti deja din impresiile mele... caci fiecare loc are farmecul sau aparte, locurile sale unice, amprenta sa inconfundabila... si totusi atat de unitara. Iar cu toatele, aceste locuri fac intregul Grecia care pt. mine asta reprezinta ADEVARATA VALOARE SI FRUMUSETE!

Si ca sa inchei pledoaria mea PRO GRECIA (nu neaparat Corfu vs Thassos), in sept. sper din inima sa pasesc din nou in Thassos, la cea mai frumoasa plaja de acolo: Golden Beach (parerea mea)... Poate vara anului viitor ma va chema sa fac un replay in Corfu la Paleokastritsa, locul cel mai placut de mine.

Vacante de vis pt. fiecare si review-uri pe masura!!!

Si votul meu cu nr. norocos, 13.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [19.03.10 18:30:17] »

Multumesc tutror celor care au citit si multumesc si pentru aprecieri si voturi.

Almona poti pune cate poze vrei eu nu pot sa ma supar pe tine.

Mariana: insula e superba si e mai mult munte decat altceva, asa ca sigur o sa gasiti ceva frumos sa va placa, eu cred ca daca o sa mergeti si aici o sa va placa:click aici gasiti detalii in rev lui andrei09 despre corfu:click aici

Sanziana abia te astept cu impresii din Corfu la intoarcere, chiar vreau sa stiu cum e cu cazare la vilute particulare pt am gasit niste site-uri interesante.

Ellada multumesc mult si scuze pentru cutitul rasucit dar si noua ne e dor de marile greciei si de insule frumoase dar in fiecare zi ne uitam pe camere web din Halkidiki si Skopelos si vedem cerul senin marea si ne trece un pic.

Georgiana stiu ca prima iubire ( Zakyntos) nu se uita , dar mai sunt si alte insule frumoase si alte locuri frumoase in Grecia si Corfu e una dintre ele poate nu asa de aranjata si eleganta ca altele dar are peisaje deosebite si o imbinare deosebita intre mare si munte

Ileana multumesc pentru vorbele frumoase si iti doresc si tie ca si tuturor vacante cat mai frumoase in locuri deosebite alaturi de prieteni.

irinuca* [19.03.10 21:51:30] »

ionescu unic,de un an intreg ma gandesc daca sa MERG IN coRFU SAU tHASSOS.dUPA CE AM CITIT REWIUL tau am reusit sa aflu ca e tare frumos in ambele insule.Tu unde ai merge,daca nu ai mai fi fost niciodata in Grecia?

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [20.03.10 06:42:23] »

Irinuca, in primul rand multunesc, in al doilea rand sa stii ca nu gresesti mergand in oricare dintre ele, sau in Halkidiki aceste zone mai apropiate sunt cam de inceput, aici poti vedea din frumusetea acestei tari cate ceva.

Noi prima data am mers in Halkidiki si dupa aceea pe insule la a patra incercare, insa oricum ai face trebuie sa privesti vacanta in Grecia cu relaxare, pentru ca aici totul inseamna relaxare, si sa nu cumva sa faci comparatie intre Grecia si Turcia pentru ca nu exista asa ceva.

In locul tau, asa de start as merge in Thasos, dar numai in goful Golden Beach, adica Skala Poatamia sau Skala Panagia, asta asa ca e mai aproape si plaja e foarte buna.

Stiu ca multi romani obisnuiti cu plajele noastre ajung in Grecia si Turcia si se sperie de plaje.

Oriunde te-ai duce pt prima data asigura-te ca ai cele mai bune conditii dinnainte pentru a nu avea surprize in concediu.

Nici Corfu nu e de lepadat, insa ma gandesc eu ca un drum prea lung sa nu va oboseasca prea rau pentru inceput.

Alegere placuta si concedii superbe.

danieltanase* [20.03.10 07:28:47] »

Superbe poze, excelente comentarii! Eu m-am indragostit de fiecare loc in care am mers si sunt convins ca mai am multe de facut! Felicitari ionescumic pentru rabdarea de a oferi atat de multe detalii. Le rocomand doritorilor de a merge in Corfu, sa opteze pentru partea vestica. Vor avea parte de niste apusuri de soare fantastice.

La noi impresii!

sbacau [20.03.10 12:01:26] »

excelenta ideea cu comparatia...super bine cred eu ca ai facut-o; felicitari si multumiri!...a, si puncte, sa nu uit! :-)

dianabzs [20.03.10 14:04:40] »

pt. ionescunic - superb scris! felicitari! si un vot

voi, toti cei care ati scris asa de frumos, m-ati facut sa ma indragostesc de aceste doua insule.

noi ne-am hotarat sa incepem cu corfu, in iunie, si, daca gasim o oferta buna, in septembrie, sa mergem in thassos.

daca nu descopeream acest site cu impresiile voastre de vacanta, cine stie spre ce ne indreptam la vara...

va multumesc tuturor!

irinuca* [21.03.10 21:04:57] »

Multumesc din suflet, ionescunic, asa ma gandeam si eu, mai ales ca am un baietel de doar doi ani si pana in Turcia l-am innebunit acum un an, dar as vrea totusi undeva in insule, cred ca mi se trage de la Alexis Zorba, pana in Creta nu ma pot duce, e mult prea departe, iar barbatul meu vrea musai la Marea Ionica, a ramas din Turcia cu impresia ca Marea Egee cam seamana cu a noastra si ar vrea altceva, nu tinem mortis sa avem cazare de nu stiu cate stele, dar avand copiii cu noi avem nevoie de un minimum de confort, sunt pregatita ca plaja sa nu fie ca la Mamaia, important ar fi sa nu fie departe de hotel.

In Turcia hotelul avea plaja lui si a fost tare bine sa nu caram bagajele si copiii kilometri pana la mare.

Sper ca nu devin sacaitoare, multumesc pentru sfaturi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [21.03.10 21:54:27] »

Asa e sa stii Irinuca, marea Ionica e mult mai curata si culorile ei sunt ireale pt noi, albastrul metalic nu exista decat aici si cel mai frumos se vede acest lucru in Lefkada. Pana acolo sunt 1085 de km exact la fel ca si pana in Corfu dar avantajul Lefkadei este ca ajungi cu cel putin 2 ore mai repede pantru ca nu ai feryboat ci treci pe un pod.

Deci la marea ionica poti merge in Corfu, Lefkada, Zakynthos sau Kefalonia, restul insulelor sunt prea micute pentru a fi luate in calcul. Corfu e cea mai apropiata fizic de noi si are cateva plaje bunicele si cateva hoteluri foarte bune in aceste plaje. Eu consider cea mai fericita alegere in aceasta insula urmatorul hotel: click aici

Stiu ca este scump dar merita plaja e cea mai buna si hotelul superior. Insa exista si multe alte cazari bune in insula, si in agios Gordios gasesti cate ceva pe plaja chiar.

Lefkada este poate cea mai frumoasa insula ionica, are cam 5-6 plaje in top 50 din grecia si probabil si nr1 din acest top. Insa aici tb cautat ceva mic cu mic dejun pt ca insula e mai putin comerciala si nu au patruns marile lanturi hoteliere aici. Exista si aici statiuni cu plaje mai nisipoase si intrare mai lina in apa cred ca Nidri e chiar ce va trebuie ori Vasiliki sau ag Ioanis in nord.

Zakynthos este o alta insula superba dar mai departata cam 1250 km si tb luat si ferry, aici chiar in kalamaki ar fi exact ce va trebuie plaja de nisip cu intrare lina in apa ori Vasilikos in sud acolo sunt mai multe plaje renumite dar e mai departe de atractiile turistice. In Zakynthos exista multe hoteluri de 4 stele cu demipensiune sau allinclusive dar au si preturi pro, daca vrei ceva recomandari te rog sa iti activezi posibilitatea de a primi mesaje private.

Pentru cine vrea sa vada un asemenea top al plajelor: click aici

georgiana [21.03.10 22:17:10] »

Sunt de acord cu ce a scris Ionescunik, doar ca as adauga ca la Marea Ionica doar in vest marea are culoarea aceea ireal de albastra.

Cu toate ca Lefkada e mai frumoasa, eu v-as recomanda Zakynthos, deoarece e mai animata si sunt si curse charter cu care in nici 2 ore ajungeti acolo fara probleme.

Despre Keflonia, am ajuns la concluzia ca s-ar situa cam intre cele doua, e foarte muntoasa, fermecatoare si cam scumpa!

In insula Corfu inca n-am avut norocul sa ajung!

Dar, orice insula veti alege, exista in fiecare ceva care sa va multumeasca.

Toate au farmecul lor, trebuie doar sa vrei sa-l descoperi!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [21.03.10 22:50:03] »

citind ecoul lui ionescunic mi-am pus intrebarea exista oare pe net un clasament cert cu cele mai bune plaje din Grecia, s-a facut o statistica sau ceva care sa indice una din aceste plaje ca fiind cea mai buna? Ei bine, nu si este si normal fiindca parerile sunt subiective si fiind atat de multe cu greu se poate spune ca una din ele este cea mai frumoasa totusi am sa va reproduc trei clasamente cu top 10 plaje grecesti gasite pe net:

A. 1. Elia beach - Mikonos

2. Myrtos - Kefalonia

3. Trahili - Chios

4. Voutumi - Antipaxos

5. Psili Amos - Serifos

6. Maragos - Naxos

7. Kolymbithres - Paros

8. Alyki - Thasos

9. Kokkari - Samos

10. Red Beach -Santorini

B.

1. Balos - Chania Creta

2. Sarakiniko - Elafonisi

3. Navagio - Zakintos

4. Elafoinissos- Chania Creta

5. Finikas -Koufonisi

6. Myrtos- Kefalonia

7. Egremnoi -Lefkada

8. Plaka - Naxos

9. Super Paradise -Mikonos

10. Paradise- Kos

C.

1. Myrtos-kefalonia

2. Paradise Beach - Mikonos

3. Koukounaries - Skiatos

4. Sarakiniko- Elafonisi

5. Pallas beach - Rodos

6. Vai- Creta

7. Maragos - Naxos

8. Balos - Chania Creta

9. Gramata - Siros

10. Navagio- Zakintos

ca o concluzie singura plaja care se regaseste in toate cele trei clasamente este plaja Myrtos din Kefalonia, in rest cea mai frumoasa plaja a Greciei este cea in care ai petrecut cele mai placute momente de rasfat in soarele darnic al acestei tarii, si care ti-a ramas in suflet.

Ionescunic, iata si primul lucru cu care nu suntem de acord, Marea Egee este la fel de curata ca si Marea Ionica, le-am vazut pe ambele si pot sa spun ca in anumite locuri Egeea mi-a parut mai frumoasa decat Ionica.

La Marea Egee se afla marile orase ale Greciei , in zona Katerini , Atena, Salonic marea este cu siguranta poluata , insa in Ciclade,Dodecaneze,Creta , apa nu are nici un cusur. Chiar si in Pelion apa este impecabila!

georgiana [21.03.10 22:59:23] »

Mie primul top nu mi se pare corect deloc.

Plaja Aliki, din insula Thassos, clasata pe locul 8, mi se pare inferioara altor multor plaje pe care le-am vazut in Grecia.

Intr-adevar Mirthos din Kefalonia e frumosa, dar NU mai frumoasa decat Zakynthos!

Cristian_h* CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [21.03.10 23:03:14] »

dupa cum am spus georgiana, parerile sunt subiective si e clar ca tu esti iremediabil indragostita de Zakintos !!! Dar cine sa te condamne pentru asta!!!

Navagio - are un mic dezavantaj , este accesibila doar de pe mare!

georgiana [21.03.10 23:17:37] »

Cristian h,

Da, poate ca ai dreptate!

"Navagio - are un mic dezavantaj, este accesibila doar de pe mare!"

Poate ca exact in faptul ca e accesibila doar pe mare - aici ii sta farmecul!

Si trandafirul e considerat cea mai frumoasa floare, dar... inteapa!

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [22.03.10 07:57:26] »

Cristi cred ca e o neintelegere aici, nicidecum nu zic altfel decat tine , insa am fost in Paralia Katerini si am vazut o apa a marii cu nimic diferita de cea din Neptunul nostru (poate nedreptatesc Neptunul chiar), neclara si cu meduze din loc in loc, iar cand am fost in excursia in Skiathos toti oamenii care nu mai fusesera si in alte parti erau superincantati de claritatea apei dar mie nu mi se parea nici curata si nici foarte clara la Koukounaries pentru ca avea in acea zi o nuanta maronie si chiar si ceva alge. Portul din Thesaloniki are un aport imens fiind un port comercial foarte important al Europei, aici vin multe nave mari si foarte mari care polueaza cu succes apa.

Despre plaje eu cred ca sunt doua feluri de plaje unele bune si altele frumoase, e greu ca o plaja foarte buna sa fie si foarte frumoasa frumoasa. Navaggio, Porto Katsiki si alte plaje din Lefkada sunt foarte frumoase dar nu se poate spune despre ele ca sunt si bune, au pietricele in loc de nisip si intrarea in apa e cam abrupta, iar accesul la ele se face greu pe apa sau coborand sute de trepte, pentru copii ,batrani si cei care nu stiu bine sa inoate e foarte greu sa fie incantati de o astfel de plaja.

La fel exista in toate topurile prezentate aici plaje foarte bune cu nisip extrafin untos cum se spune si intrare lina in apa insa peisajul inconjurator nu se poate compara cu ce vezi la Navaggio. Deci eu cred ca topurile sunt subiective in functie si de optiunea celui care le-a intocmit sau de voturile plasate de cei care au fost mai mult sau mai putin intr-un loc sau altul.

Despre Marea Ionica nu pot spune decat ca imi plac la nebunie culorile ei si ca nu am vazut asa ceva inainte, cred ca e vorba de o adancime mai mare si de compozitia chimica a nisipului sau pietricelelor. In 2010 voi studia o parte din plajele din marea ionica, adica toate din topuriile de aici, iar la anul poate pe cele din dodecaneze, Creta mai are de asteptat.

Deci Cristi te astept cu vesti din Corfu si Lefkada la vara si apoi mai facem o comparatie de poze si idei.

irinuca* [22.03.10 19:59:48] »

Ionescunic are dreptate, depinde ce iti doresti de la locul unde mergi, daca vrei liniste si relaxare, muzica si animatie, peisaje frumoase sau confort.

Eu, avand copiii mici caut ceva mai multa liniste si, cum am mai zis, un minimum de confort. Fiind bugetar din ala sarac nici pretul sejurului nu ma lasa rece.

Tocmai de aceea apreciez sfaturile de la Ionescunic si-i multumesc inca o data!

dannek [23.03.10 21:42:58] »

Ce se intimpla cu taieturile de ce au fost taiati sunt cumva clone???

webmasterXY* [23.03.10 21:47:02] »

Da, s-a constatat a fi clone ale unei persoane cu... multa imaginatie, fructificata intr-un mod fara explicatii logice. Taieturile sunt "cicatricile" lasate de cartonasului rosu

Admin [23.03.10 22:29:08] »

as mai completa ca 'taiatii' nu mai sunt vizibili pentru ca a fost facuta un pic de curatenie (toate ecourile scrise de acea persoana - folosind mai multe conturi - au fost sterse)

cosminp [14.12.10 09:36:13] »

pentru ca ma bate gandul ca in vara viitoare sa merg in Grecia, am inceput documentarea.

bineinteles, trebuie sa analizez foarte bine pentru ca cel mic nu ma lasa sa fac prea multe plimbari.

va trebui sa aleg intre sistemul AI dezbatut pe site si sistemul grecesc.

indiferent ce voi alege in final, documentarea a inceput cu o paralela foarte bine scrisa, care nu te lamureste ce sa alegi. pentru ca ambele insule par la fel de atractive, fiecare in felul ei.

ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [14.12.10 09:55:58] »

@CosminP: din cate am inteles baietii tai sunt destul de micutzi si din acest motiv iti recomand cu tarie Thasos si mai precis golful Golden beach cu Skala Potamia si Skala Panagia.

Din punctul meu de vedere Corfu e o insula mult mai interesanta, mai vasta, mai ofertanta, insa eu nu am copii si nu ma intereseaza plajele cu nisip.

Pentru familia ta eu vad ca mai mult decat perfecta o cazare la un hotel mic cu piscina si aflat cat mai apoape de plaja in Skala Potamia sau Skala Panagia. Nu vei gasi in Thasos sub nici o forma, dar nici in Corfu serviciile sau mesele luxuriante din Turcia, dar vei gasi altceva: peisaje uluitoare si intimitate, poti gasi o plaja unde sa fiti doar voi, daca vreti si mai ales eu nu cred ca am gasit ceva care sa ma ingradeasca in tara asta.

Daca vrei si ai timp te astept sa purtam o discutie despre Thasos si Corfu sau poate alta destinatie din Grecia. Am materiale video interesante, unele filmate si de mine in ambele insule.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
cosminp [14.12.10 10:12:12] »

@ionescunic, multumesc pentru recomandare.

exact un hotel mic si piscina vreau, cu o plaja destul de aproape si sa pot face cateva mici excursii.

cat priveste masa, daca sunt taverne in apropiere si/sau daca putem prepara cate ceva, sau macar sa avem un frigider, ne descurcam.

noi trebuie sa avem si cate ceva de mancare in traista pentru copii, adica ceva de rontait, gen biscuiti sau cornuri, pana sa mancam la restaurant.

poti sa-mi recomanzi si un loc de cazare?

inca nu am stabilit exact ca mergem in Grecia, dar as prefera.

sa stii ca m-am gandit la o consiliere pe aceasta tema, asa ca ne vom intalni. doar distanta este o problema

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
sandu.53 CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA [16.02.11 15:37:51] »

extrem de interesant acest review si foarte util, citindu-l acum cu atatea ecouri excelente scrise de catre atatia useri iubitori ai Greciei... anul asta sunt foarte norocos voi fi in iunie in Thassos si apoi in septembrie in Corfu (dupa o vizita lunga in Franta) asa ca voi avea ce sa scriu! felicitari @ionescunic si uite cum un review scris acum aproape un an poate fi folositor si mai tarziu! superbe si pozele!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
lottee7 [28.04.11 13:58:57] »

Ai scris aproape tot ceea ce eu doream sa scriu...

Si eu am vizitat aceste insule si, mai mult, am fost cazata in aceleasi statiuni: Agios Gordis si Skala Potamia.

Prima insula pe care am vizitat-o a fost Corfu si, poate de aceea (desi nu cred) a ramas in sufletul meu. Probabil cand voi imbatrani si imi va fi trecut cheful de vizitat noi locuri, in Agios Gordis imi voi petrece concediile. Iubesc nespus acel loc, cu stanca din mare si apusurile superbe!

Imi place mai mult decat oricare alt loc din Corfu (3 zile am cutreierat insula, cu o masina inchiriata).

Thassosul l-am vizitat vara trecuta. Am ales statiunea Skala Potamia pentru plaja ei de nisip. Insula m-a surprins in mod placut, din punct de vedere al reliefului. Iar aici, Marea Egee are o culoare fantastica.

Iti recomand sa ajungi in Creta. Este o insula frumoasa, unde doresc sa revin pentru a vizita mai mult. Dupa statiunile alese de tine in Corfu si Thassos (cu plaje de nisip), daca vreodata alegi Creta, recomand statiunea Stalis sau Stalida, cu o plaja superba.

Felicitari pentru calitatea si cntitatea informatiilor oferite. Multe concedii reusite pe viitor!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
15 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
almona, cosminp, danieltanase*, dannek, dianabzs, Ellada_sagapo, georgiana, gushpi, ileanaxperta*, ionescunic, irinuca*, lottee7, mariana, sandu.53, sbacau
Alte impresii din această RUBRICĂInsulele Greciei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.7804009914398 sec
    ecranul dvs: 1 x 1