Marele Templu al Iuliei Hașdeu

TIPĂREȘTE

Cu această strofă începe poezia lui Bogdan Petriceicu Hașdeu, "Mater Dolorosa", publicată în 15 ianuarie 1888, cu câteva luni înainte de moartea unicei, genialei și foarte iubitei lui fiice, Iulia. Oare a fost o premoniție?

În drumul spre casă, venind de la Azuga, ne-am abătut putin pe la Câmpina, fără să avem acest fapt programat dar indicatorul către castel ne-a convins; fiind și o zi frumoasă, am poposit într-o lume ce se vrea a umbrelor, a spiritelor, o lume de care nu cred că poate cineva dovedi că există sau nu dar în care fiecare dintre noi poate crede că ajunge atunci când dramele apar în viețile noastre.

În parcare destul loc deși vizitatori erau, români și străini. La intrare, am plătit câte 10 lei de persoană și am primit câte un audio ghid apoi am intrat in prima cameră, lăsând loc grupului ce aștepta afară. Au cred suficient de multe aparate pentru că la un moment dat eram aproximativ 25 de persoane în spațiul micuț din interiorul castelului și fiecare avea audio ghid, chiar și copiii.

Filologul, lingvistul și istoricul Bogdan Petriceicu Hașdeu, al cărui rol în cultura noastră l-am studiat în liceu, a avut un singur urmaș, pe Iulia Hașdeu, un copil genial despre care se spune că dacă trăia, l-ar fi depășit pe Eminescu. Dar inexplicabil, ca multe genii ale culturii umaniste, și Iulia a strălucit doar 18 ani, de la 14 noiembrie 1869 la 29 septembrie 1888. S-a născut în București, pe str. Franceză nr. 14, în centrul istoric, casa fiind marcată azi doar de o placa mică cu chipul ei. Se știe că a fost un copil minune care la 8 ani primea dispensa de a susține examenul de absolvire al școlii primare, la 11 ani a absolvit Colegiul Sf, Sava, apoi un alt colegiu la Paris. A urmat în paralel cu colegiul și Conservatorul de Muzică, cunoștea deja de mică franceza, engleza și germana, toate la perfecție, a compus literatură, a pictat. Este admisă la Sorbona, fiind prima femeie româncă ce a studiat acolo însă nu reușește să-și vadă visul împlinit (urmează în paralel și Școala de Înalte Studii), lucrarea de doctorat rămâne neterminată căci tuberculoza o obligă să se interneze în spitale din Elveția și Italia. În zadar totul așa că familia o aduce la Agapia apoi la București unde și moare.

Pentru părinți durerea a fost teribilă. Hașdeu tatăl renunță la studiile lui filologice și lingvistice și la șase luni de la moartea Iulie, se apucă de spiritism. El spune în "Sic Cogito" că totul a pornit de la legătura primă pe care spiritul Iuliei a inițiat-o, transmițând primul mesaj: "sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta trebuie să-ți fie îndeajuns".

Adevăr sau nu, noi nu vom ști niciodată dar Hașdeu, din acea seară, începe lupta pentru ridicarea unui templu, "Marele Templu" în care ei, părinții, să poată lua legătura cu spiritul adoratei lor Iulia. Micul Templu era mormântul ei bucureștean din actualul cimitir Bellu, ridicat în 1888 -1891.

În parcare este un portret al chimistului Constantin Istrati și mențiunea "aici a locuit chimistul", ei bine marele savant român era prieten cu Hașdeu. În vizita făcută chimistului, la cinci ani de la moartea fiicei, Hașdeu găsește că locul de lângă casa acestuia corespunde cu dorințele spiritului Iuliei, cumpără locul și imediat încep lucrările, după desenele lui modificate de multe ori. Lucrarea este terminată în 1894 când soții Hașdeu se mută definitiv în Câmpina într-o căsuță din spate. Clădirea pe care o vedem și astăzi este foarte aproape de cea în care se făcea spiritism.

Exteriorul, privit din față, arată cele trei turnuri îmbrăcate în piatră, cel din mijloc mai înalt, toate trei cu creneluri la terasele superioare. Ușa principală astăzi nu este folosită, este din piatră și se rotea în jurul unui ax cu diamant, era creată astfel să se închidă singură foarte ușor, azi se vede doar șina. Are pe ea stema familiei Hașdeu, nobili din cetatea Hotinului, azi Ucraina, alături de deviza lor "Pro fide et patria / pentru credință și țară" și cuvintele lui Galilei, "E pur si muove". Deasupra ușii se află "Ochiul Lumii", numit și "ochiul atoatevăzător" sau "Ochiul lui Dumnezeu", un simbol al tuturor religiilor lumii, de la cele antice la cele moderne, în creștinism apărând destul de târziu. Se bănuiește că aici reprezintă "Ochiul lui Dumnezeu", triunghiul fiind templul credinței iar ochiul puterea divină. Ușa este flancată de două fotolii de piatră, pe fiecare fiind câte un sfinx egiptean cu rol de protecție; pe fiecare scaun sunt săpate cele șapte reîncarnări ale Iuliei, sub forma a șapte volume de carte, pe care fiica i le-a povestit în cele 101 ședințe de spiritism, toate se pot citi și acum, interesant că a treia viață a fost Beatrice Portinari, iubita lui Dante iar a cincea a fost Maria Tudor a Angliei. Și tot acolo sunt marcate cele patru legi principale (religioasă, morală, filozofică și socială) și semne ale spiritismului. Sus, deasupra ușii este scris 2 IULIE, este ziua când se serbau cele două Iulii ale lui Hașdeu, soția și fiica. Intrarea azi se face prin ușa laterală din dreapta, cea din stânga este blocată. Și geamurile și ușile au grilaje de fier originale cu simboluri ale soarelui. Ocolind clădirea, în spate sunt intrările la subsoluri, azi în unul expoziții temporare de pictură, în cel de al doilea bănuim că locul unde se țin diverse întâlniri, după cum este dotat. Pe turnul din mijloc nu se poate urca dar privit cu atenție din parc, se vede ceea ce se zice că este un alt ochi ce corespunde cu interiorul și deasupra căruia este o cruce mare de fier.

Interiorul este accesibil prin ușa din dreapta. Prima încăpere este un mic salonaș, se spune că era camera mamei Iuliei. Acum este birou pentru muzeograf, locul unde se plătește taxa de vizitare și se primesc audio ghidurile (primul muzeu românesc care a primit așa ceva). Un portret al unui strămoș, bustul soției realizat de Carol Stork și soba sunt cele care atrag privirea.

Sufrageria este micuță, ca toate celelalte camere. Are pereții în stucatură iar în medalioane sunt portretele membrilor familiei de la bunic la fratele scriitorului și desigur cel al Iuliei. Mici obiecte de familie dintre care se remarcă ceasul tip Biedermeyer cu barometru, calendar zilnic și calendar astronomic pentru fazele lunii. Un pian, se spune al Iuliei.

Templul este următoarea cameră și abia aici apar surprizele. De fapt în templu se intra prin ușa principală a clădirii, care se rotea într-un hol mic încadrat de două oglinzi paralele, holul fiind considerat pronaosul templului iar ușa avea rolul ușii de altar, despre care am scris de curând sau, așa cum a redat Caragiale informația primită de la Hașdeu: "ușa de piatră de la intrare, loc de trecere între două stări, între două lumi, între cunoscut și necunoscut... între profan și sacru... invitând pe om să descopere misterul". Oglinzile paralele, existente la toate geamurile casei, sunt folosite de cei ce practică spiritismul, rolul lor fiind mai greu de înțeles pentru mine, o permanentă trecere între suflet sau spirit și trup sau recreerea la infinit a sufletelor ce trec printre ele.

În mijlocul camerei ce se vrea naosul unei biserici, se ridică o coloană, simbol al axis mundi, un simbol iarăși al tuturor culturilor lumii, cu un înțeles mai simplu legătura dintre pământ și cer; pe el se află un tablou trist al Iuliei pe catafalc, se pare o copie căci originalul pictat de Sava Henția a dispărut. Turnul este continuat cu două trepte metalice, si ele cu rol simbolic, calea spre divinitate, eternă căci sunt galbene, scări care duc la un postament pe care se află o statuie a lui Isus, comandată la Paris la un atelier specializat. Deasupra statuii este o altă fereastră de forma ochiului atoatevăzător și unde era un bust al Iuliei în mărime naturală, pictat, azi dispărut. Construcția metalică împreună cu baza de zidărie doreau să simbolizeze Graalul, cupa în care s-a strâns sângele lui Isus. Treptele nu au fost făcute întâmplator din metal, în credințele vechi despre spirite, bune și rele, metalul era amuleta împotriva celor rele. Bolta templului acum, după renovarea din 1980, a fost repictată cu un labirint și planete în explozie, totul pe fond roșu. Ghidul spune că vechea pictură era pe fond albastru și prezenta bolta cerului cu stele și capete de îngeri. Neinspirată noua pictură, poate la o noua renovare se revine la cea inițială. În fața turnului este o bucată de trunchi de nuc în care este o carte mică, biblia, acoperită cu sticlă. Nu avea un număr pentru a-i căuta simbolistica dar am aflat acasă că aici erau inițial două trunchiuri din nucii ce fuseseră tăiați la ridicarea casei. Din zisul naos se văd trei încăperi înguste, două cu cărțile lui Hașdeu, simbol al culturii care alungă ignoranța, una avea geamuri verzi iar una albastre. Cea din mijloc se dorea altarul după unele păreri deși are doar o pianină de lemn de trandafir, donată de cineva, pianina Iuliei fiind dispărută după moartea scriitorului; acolo camera este colorată în roșu, tot asa și sticla geamurilor.

Biroul lui Hașdeu este următoarea cameră, toată în nuanțe vișinii, atât tapetul, covorul cât și tapițeria mobilierului. Biroul de nuc lăcuit negru are pe el câteva documente semnate de Carol I, copii, și câteva obiecte personale. Pe pereți sunt picturi de Sava Henția - "Iulia" dar și "Paris și Elena" de Iulia Hasdeu, copie după un tablou francez. O lucrare cu arborele genealogic al familiei până la 1827 este pe unul din pereți. S-a găsit și sigiliul familiei Hasdeu, folosit și de scriitor. O frumoasă pendulă, o vitrină cu lucrările scriitorului și obiecte personale ale acestuia, care au aparținut, după moartea lui, mamei chimistului C. Istrati.

Camera cu cale, numită așa după tapet, camera dedicată obiectelor ce au aparținut Iuliei. Măsuța de lucru de la Paris și cutia de corespondență ce conținea scrisorile săptămânale tată/fiică, Iulia scria în franceză, tatăl răspundea în română. Acolo a fost și scrisoarea în care a povestit moartea lui Victor Hugo, un prieten drag Iuliei și a cărui fiică, Leopoldine, a murit tot tânără, înecată în Sena, dorul de ea făcându-l pe Hugo să descifreze tainele spiritismului. Caietul de matematică și jurnalul de la Paris (s-a mai găsit un jurnal, nepublicat, mult mai interesant în care Iulia era îndrăgostită de un prinț). Păpușa Iuliei, cap de porțelan și corp de carton presat, ce a fost dăruită apoi unei copile ce a devenit pianistă și care a întors-o muzeului, apoi icoane și tabloul Iuliei cu o fotografie după pictura lui Maillart pe care mama a înconjurat-o cu o broderie fină, manuală, reprezentând o coroniță de mireasă. Pe birou se află o placă de marmură neagră cu imnul "Sursum"/ Mai sus, imnul spiritismului transmis de Iulia.

În partea opusă a biroului scriitorului este un hol îngust. Două uși închise, se pare că acolo erau dormitoarele. Pe stânga este o cămăruță ce are legătură cu biroul lui Hașdeu printr-o gaură rotundă în zid, se zice că făcută tot la indicația Iuliei, loc prin care să-i treacă spiritul! Micuța camera este de fapt locul unde se țineau ședințele de spiritism și era mobilată simplu, cu obiecte specifice din lemn fără cuie și unde dominantă este cifra 3, adică 3 scaune cu trei picioare și în formă de triunghi pe blatul lor de marmură fiind scrijelit cuvântul Hașdeu și care în colțuri au scrisori secrete; apoi masa de spiritism, cunoscuta "ouija", placa spiritelor sau placa vorbitoare, folosită de chinezi prin sec. XI pentru a "vorbi" cu morții dar patentată de un afacerist exact în 1890 și vândută pe bani grei (are pe ea cifre de la 1 la 9, alfabetul și câteva formule), cea de aici nu este cea originală. Tot aici este un aparat foto cu care Hașdeu a încercat să fotografieze spiritele, mai sunt fotografii și documente personale iar pe perete, deasupra găurii se văd urme din pictura a doua, portretul Iuliei. Câteva pagini din timpul ședințelor de spiritism, scrise majoritar în franceză dar și în rusă, română, arabă. În vitrină se află manuscrisul "Sic cogito - Ce e viața? - Ce e moartea? -Ce e omul?", o lucrare amplă, se zice dictată de spiritul Iuliei și care dă un răspuns sau așa se vrea eternelor întrebări: cine suntem, de unde venim și încotro mergem. Fraza de final a operei aceasta este, cum altfel decât în ton cu ce era la acea vreme, enciclopedia ambulantă B. P. Hașdeu: "Și după ce am scris, mă întreb acuma: oare eu sunt autorul?"

Toate camerele au grilaje originale de fier decorate cu flori și vopsite în galben, verde și gri, făcute așa pentru a lăsa spiritele familiei să circule liber căci scriitorul chema "îngerii", adică spiritele fiicei, fratelui, părinților. Culorile sunt atent alese, ele spun ceva, simbolic: galbenul simboliza eternitatea, albastrul era divinitatea asociată cu meditația, verdele speranța iar roșul, dominant în castel sub diferite nuanțe, este mult discutat căci în creștinism este dual fiind culoarea jertfei și iubirii dar și culoarea desfrânării și a focurilor iadului. Este interesant că albul este aproape absent, probabil fiind culoarea spiritelor.

În curte este o căsuță normală ce nu poate fi vizitată, se zice că aici a murit scriitorul, acum este a administrației și adăpostește miile de cărți ale familiei. Tot de acum peste 100 de ani este și căsuța portarului. Cum au scăpat acestea este un mister deoarece casa-templu a fost golită în timp de tot ce era de preț. Ce este expus acum este din donații, obiectele personale sunt aduse din colecții particulare.

Legenda spune că doar statuia lui Isus nu a putut fi mutată și nici distrusă de cutremure, nici măcar batjocorită. Legenda tânărului medicinist ucis cu acid sulfuric, a soldaților germani ce au vrut să o ia ca pradă de război dar au fost țintuiți la pământ sau cea când, cazarmă militară fiind, soldatul care a primit ordin să o mute, a murit pe loc fără să o clintească. Și poveștile nu se termină aici.

Muzeul Iulia Hașdeu este pe str. Carol nr. 199, are program, până la 28 februarie, de marți până duminică, de la 8 la 16. Taxa de vizitare și audio ghid este 10 lei adult, elev 6 lei iar fotografiatul 10 lei. Se găsesc două monografii, la 10 și la 5 lei, foarte bună cea de 10 lei, cu informații care m-au ajutat pentru articol. Mult mai multe informații se găsesc pe site-ul muzeului, chiar merită citite. Se poate sta cât se dorește în muzeu, o ascultare a tuturor explicațiilor durează cam două ore. Parcul din spate este superb.

Dacă recomand vizitarea lui? Desigur, din multe puncte de vedere. Cineva spunea în muzeu că Templul Mic și Templul Mare sunt singurele din lume dedicate unei persoane decedate și în care s-a practicat spiritismul la așa nivel. Cert este că aici erau portughezi, italieni și cam 10 români, cei care am împărțit spațiul mic al casei-muzeu la acel moment.

"Iubește și ajută pe cine te ajută și te iubește" este doar una din Legile Moralei gravată în piatră pe unul din scaunele de la intrare.

---

VIZUALIZĂRI: 3342 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI