Spinalonga - insula leproșilor

TIPĂREȘTE

În nordul insulei Creta, nu departe de Agios Nikolaos, pe hărți vom vedea înscris Kalydon, o zonă care include insula Spinalonga, peninsula cu același nume, insula Kolokythas, precum și alte insule mai mici.

Agențiile turistice din Creta oferă două excursii la Spinalonga: "Spinalonga afternoon" - de numai 8 ore și o alta de o zi întreagă, care include și barbeque pe una dintre plaje.

Mica insulă Spinalonga, cu un perimetru de numai 850 m, nelocuită, pe care tronează o cetate venețiană bine întărită, a fost cea care l-a atras pe soțul meu mai mult decât toate celelalte oferte turistice din Creta. "Spinalonga afternoon" care nu a fost nici pe departe o excursie de o după-amiază (plecarea la 10.20, întoarcerea la 18.00) a costat 17 euro/persoană. Cu acest prilej, în afara altor locuri pe care le-am văzut și despre care voi aminti în cele ce urmează, am aflat multe amănunte din istoria insulei Spinalonga, acest mic petec de pământ atât de râvnit de-a lungul timpului.

Inițial Spinalonga nu a fost o insulă. Venețienii au fost cei care - în scopuri de apărare - în 1526, au separat-o de peninsulă și au construit acolo o fortificație. Cum nu istoria propriu-zisă interesează în cazul de față, voi sări peste evenimente și voi aminti doar că insula care a ajuns mai târziu sub ocupație otomană, a fost un loc de refugiu pentru multe familii musulmane. Abia în 1903, când fortificația de la Spinalonga a fost transformată în colonie de leproși, ultimii turci au părăsit insula. În prezent insula nu este locuită, dar este o atracție turistică foarte populară. Amestecul de istorie, peisaj, plaje cu pietriș mărunt și ape limpezi, de mică adâncime, au făcut din leprozeria abandonată, acum toată numai ruine, un loc mult căutat de turiști.

Din Agios Nikolaos, Elounda sau Plaka, pornesc frecvent spre Spinalonga ambarcațiuni mai mari sau mai mici încărcate cu turiști. Este important să se știe că - deoarece în insulă nu există posibilități de cazare, tururile durând doar câteva ore - trebuie avută în vedere întoarcerea și deci trebuie respectat orarul ambarcațiunii cu care ai venit. Dar, pentru că doresc a se desprinde din relatarea mea întregul program turistic al zilei - asta în cazul în care cineva ar fi interesat de exact aceeași excursie - voi începe cu începutul.

După plecarea din Hersonissos cu obișnuita colectare a turiștilor de pe la diverse hoteluri, de-a lungul coastei de nord-est a insulei, autocarul ne-a dus mai întâi la Mănăstirea Agios Georgios Selinaris situată pe drumul spre Agios Nikolaos, nu departe de satul Vrachasi și de micul orășel Neapoli. Chiar dacă nu ești deosebit de credincios și nu te atrage lăcașul în sine (cu o mică biserică datând din sec. XVI și o alta cu mult mai nouă, mai frumoasă și mai mare), tot merită o scurtă oprire aici pentru că cheile Selinaris sunt o inegalabilă atracție. De sus, de la mănăstire, șerpuind printre stâncile înalte, abrupte, pe care doar vulturii mai poposesc, șoseaua se vede ca-n palmă. Marea cu apele ei albastre ivindu-se printre stâncile golașe, completează peisajul în modul cel mai fericit.

Se spune că - și asta m-a făcut să zâmbesc - dacă cineva trece pe lângă Agios Georgios Selinaris fără a opri măcar pentru câteva clipe, în mod neașteptat și cu totul inexplicabil, mașina i se va defecta. O nouă strategie de marketing turistic? Nu știu! Cert este că autocarul nostru a oprit, iar în cursul întregii zile, atât cât a fost la dispoziția noastră, nu a avut nici cea mai mică defecțiune.

După popasul de vreo jumătate de oră, timp în care ne-am răcorit la poale de stâncă și la umbra arborilor din curtea sfântului lăcaș, am continuat spre Agios Nikolaos pitorescul oraș așezat pe țărmul mării, în golful Mirabello. Orășelul poartă numele Sfântului Nicolae, care - în credința grecilor - este protectorul marinarilor. Ghida ne-a spus că în apropierea orașului există un sit arheologic care vorbește despre trecutul foarte îndepărtat al așezării, dar noi nu aveam timpul necesar pentru a-l vizita și deci nu a fost inclus în programul nostru turistic. Agios Nikolaos cu construcțiile sale condensate pe malul mării, aproape de faleză și de port, seamănă foarte mult cu celelalte orășele portuare din Grecia. Faleza este o mare atracție pentru plimbăreții sosiți aici pentru prima oară. Din port - cu ferryboat-ul sau cu o barcă - se poate traversa în insula Spinalonga cu vechea cetate venețiană transformată la începutul sec. XX în colonie de leproși.

Pentru cei mai mulți dintre noi, atracția principală a orașului a fost Lacul Voulismeni, un fost lac de apă dulce, care a fost conectat la mare printr-un canal săpat în 1870. Situat chiar în centrul orașului, Lacul Voulismeni oferă frumoase panorame mai ales dacă este privit de pe terasele aflate pe înălțimile din jur. Pentru asta, desigur, ai de urcat o scară destul de abruptă. Se spune că aleile din jurul lacului în care chiar și zeița Athena s-a scăldat, sunt și preferatele localnicilor în special în noaptea de Paști când se adună cu toții pentru a sărbători Învierea Domnului cu focuri de artificii și petarde.

O legendă locală - oare ce-ar fi Grecia fără legende? - spune că lacul de formă aproape circulară ar fi fără fund. Poate din cauza disproporției dintre dimensiunile sale (64 m adâncime, 134 m diametru) sau poate pentru că localnicii nu au observat perturbări la suprafața apei în timpul cutremurelor...

Am dat și noi ocol lacului și am admirat podul de peste canal, micile magazine cu suveniruri tradiționale, bisericuța de la malul apei, bărcile de promenadă în așteptare de clienți, precum și nenumăratele pisici grăsune, foarte leneșe și prietenoase care dormitau pe parapeții de piatră. În cele din urmă ne-am așezat la o terasă cu o minunată vedere spre lac. Un chelner bulgar, lucrător acolo, ne-a servit cu o bere rece (Mythos, firește) și un fresh de portocale încercând totodată să lege și un dialog cu noi.

Cu autocarul, pe coasta golfului, am continuat până la Plaka un sătuc învecinat cu Elounda, unde ne așteptau bărcile pentru transferul la Spinalonga. Pentru că din grupul nostru nu toți au dorit incursiunea în insula leproșilor, o barcă de vreo 30 de locuri ne-a fost suficientă. Traversarea din Plaka la Spinalonga a durat numai câteva minute și a costat 6 euro/persoană. Taxa de acces în cetatea venețiană a fost de 8 euro/persoană. Trebuie să se știe că pentru a nu știrbi autenticitatea locului, în cetate nu există bar, chioșc cu răcoritoare și nici măcar toalete (în afara celor istorice, acum înfundate cu pământ). Toate acestea se găsesc în micul port, acolo unde acostează ambarcațiunile cu turiști. Pentru că durata incursiunii în cetatea venețiană durează cel puțin o oră (poate chiar mai mult dacă se face și înconjurul insulei) este necesară apa la purtător, încălțăminte potrivită și protecție solară.

Spuneam că cetatea venețiană fortificată și întărită suplimentar mai târziu, în perioada 1903-1957 a găzduit o colonie de leproși, printre ultimele de acest gen din Europa. Istoria spune că trista viață a leproșilor a cunoscut o oarecare îmbunătățire pentru că aici, la Spinalonga, au beneficiat de ajutor economic, medical și duhovnicesc.

Am intrat și noi pe "Poarta lui Dante", una dintre cele două intrări în cetate, un tunel despre care se știe că era intrarea leproșilor. Nu se poate spune că vizitezi un obiectiv anume de pe această insulă. Practic te plimbi prin cetate, prin satul celor izolați de lume, descoperind urme venețiene (ziduri puternice, bastioane, guri de tragere și posturi de gardă), urme turcești (am intrat în rămășițele unei moschei) și urme ale leprozeriei. Nenumăratele case cândva locuite, biserici, magazine, un spital, chiar și un grup de latrine (acum dezafectate) mărginesc străduțele înguste, pietruite. Există și un muzeu în vitrinele căruia pot fi văzute diverse obiecte care au aparținut celor ce au locuit pe insulă (vase, pipe turcești, recipiente de parfumerie), sticluțe pentru medicamente și instrumentar medical, dar și ghiulele sau pietre funerare turcești. Din loc în loc, pe ziduri, se poate vedea câte o schemă din care afli amplasamentul câte unei clădiri, porți sau bastion, precum și ale celor trei biserici ortodoxe (St. Nikolaos, St. Georgios, St. Panteleimon) și ale moscheii care au existat pe insulă. Din păcate, pe clădiri, nu există nici un însemn care să te ajute la identificare. În schimb, din cauza stadiului destul de avansat de ruinare, foarte des vei vedea plăcuțe cu inscripția "No entry" sau "Danger".

Impresionant pentru mine a fost cimitirul leproșilor. Dacă faci înconjurul insulei (ceea ce multă lume face, aleea măsurând nu mai mult de 850 m), înainte de a coborî în port, pe partea stângă, se află un mic cimitir cu morminte fără cruci și cu o piatră funerară comună, cu inscripție doar în limba greacă. Încercând s-o descifrez, nu am înțeles decât că a fost pusă acolo la 6 iulie 2013 în memoria leproșilor care au murit aici. Se spune că ultimul locuitor al insulei Spinalonga a fost un preot. El a părăsit insula abia în 1962 după ce - conform tradiției bisericii ortodoxe grecești - a făcut toate slujbele de pomenire a ultimului decedat.

Din nou cu bărcuța care ne-a adus pe insulă, apoi din nou cu autocarul care ne aștepta în Plaka, ne-am angajat pe drumul de întoarcere. La Elounda frumosul orășel turistic aflat la numai 12 km de Agios Nikolaos, crescut pe vatra unui vechi sat de pescari, am avut mai mult timp liber pe care fiecare dintre noi l-a petrecut așa cum i-a plăcut mai mult: baie, cumpărături la micile magazine din port, o cafea, o bere sau chiar o masă cu pește și fructe de mare la una dintre terasele de pe faleză.

După o scurtă plimbare pe străduțele din preajma portului, pașii și inspirația ne-au condus la MEGARO - Family Restaurant, cu o terasă acoperită oferind o frumoasă priveliște spre port și spre largul mării. Aici am avut o surpriză cât se poate de plăcută. N-aș vrea să intru în prea multe amănunte dat fiind că acestea nu sunt pur turistice, ci mai degrabă personale. Nu știu ce inscripție de pe veșmintele soțului meu au atras atenția patronului care l-a abordat întrebându-l direct dacă joacă tenis. Inutil a continua să vă spun ce discuție s-a înfiripat între cei doi atunci când grecul a mărturisit că este un fost jucător, iar soțul meu și-a recunoscut actualul statut din tenis. La ora la care am ajuns noi acolo, terasa nu era foarte aglomerată, așa încât patronul grec s-a așezat la taifas cu noi. Printre alte amintiri și comentarii din lumea sportului alb, am aflat și eu că Elounda este o cunoscută stațiune de vacanță. Facilitățile sale, printre cele mai luxoase din Creta, au atras de-a lungul vremii mai multe personalități (fostul prim-ministru grec Andreas Papandreou, familia regală din Arabia Saudită). Apropierea de insula Spinalonga spre care se fac frecvent trasferuri turistice, este de asemenea un plus.

Bineînțeles, la MEGARO - Family Restaurant, toată tratația noastră a fost din partea casei. Darnici și sfătoși mai sunt grecii ăștia atunci când se bucură de ceva!

---

VIZUALIZĂRI: 9767 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI