La Hanul cu Tei

TIPĂREȘTE

Acum câteva zile soțul meu m-a informat că "băieții lui" au planificat o întâlnire la Berăria Hanul cu Tei, prilej cu care ar urma să vizioneze și implicit să comenteze, meciul de fotbal F. C. Barcelona - Real Madrid. M-a întrebat dacă nu vreau să merg și eu. Ce să spun? Nu sunt deloc pasionată de fotbal și nu mă interesează meciurile nici atunci când sunt jucate de echipe mari precum cele amintite mai sus. Totuși, am fost acolo. Două au fost motivele care m-au convins. Mai întâi faptul că "băieții lui" veneau acompaniați și de soții (e drept, unele pasionate de fotbal) și apoi pentru că - încercâd să aflu mai multe despre Berăria Hanul cu Tei, locul întâlnirii - am avut surpriza de a nu găsi nimic aici, pe AFA. Chiar dacă - direct sau indirect - voi fi acuzată că scriu iarăși despre cârciumi din orașul meu, risc. Risc cu mult curaj pentru că Berăria Hanul cu Tei nu este o bombă oarecare, ci un local frumos, în spatele căruia stă o îndelungată și interesantă istorie.

Cu toate că am trecut de nenumărate ori prin curtea vechiului han și chiar am intrat în câteva dintre galeriile amenajate în fostele prăvălii, la berărie nu am fost niciodată.

Situat într-o zonă de mare valoare istorică și arhitecturală pentru capitala noastră, Hanul cu Tei oferă imaginea unui autentic han bucureștean. Intrarea se face prin două porți de fier - una situată în vechea uliță negustorească Lipscani (la nr. 63-65), cealaltă în Str. Blănari (la nr. 5-7) și ea tot o străduță comercială, dar ceva mai liniștită. Curtea este pavată cu piatră, iar de o parte și de alta fostele prăvălii încă mai păstrează ferecături metalice la uși și la ferestre. Din informațiile găsite pe internet, dar și din înscrisurile care se văd ici și colo la Hanul cu tei, am aflat că edificiul a fost construit în 1833 de Anastasie Polizu și Ștefan Popovici, doi negustori care și-au dat mâna pentru a ridica "bezestenul din Ulița cea mare a Marchitanilor". Dacă ajungeți acolo, priviți cu atenție reprezentările în relief de la ambele intrări în curtea hanului. În afară de anul construirii (1833), veți vedea și inițialele primilor proprietari (A. P. și S. P.), precum și două mâini împreunate a înțelegere negustorească. La început, fiecare dintre cei doi proprietari deținea 14 prăvălii și două depozite de marfă, dar în 1837 Ștefan Popovici - înglodat în datorii - va vinde partea lui. Chiar dacă proprietarii s-au mai schimbat, rămâne important de reținut că în prima jumătate a sec. XIX o bună parte din marii negustori ai Bucureștilor își stabiliseră sediile la Hanul cu Tei.

Programarea întâlnirii și rezervarea locurilor la Berăria Hanul cu Tei fuseseră făcute pentru ora 18.00. Când am ajuns noi acolo se înserase, iar în curtea hanului bradul de curând împodobit sclipea în sumedenie de luminițe multicolore. Am intrat prin Str. Lipscani, am urcat la etaj (restaurantul și berăria se află la etajul 1) și ne-am găsit prietenii care începuseră deja să se adune. N-am să descriu scările de acces la etaj, pereții frumos decorați și nici brăduții împodobiți de sărbătoare pentru că pozele pe care le voi atașa ilustrează destul de bine ceea ce se poate vedea acolo. Restaurantul are separeuri mai mici și o muzică în surdină. Berăria care ocupă întregul etaj al uneia dintre aripile clădirii (din Str. Lipscani până în Str. Blănari), este lungă, lungă și este luminată discret de câteva candelabre și mai multe aplice montate între ferestrele mari. Cu toate că este atât de lungă, încăperea nu este deloc monotonă, mesele - pentru două, patru sau mai multe persoane - au forme diferite (dreptunghiulare, ovale, rotunde), unele fiind amenajate pe butoaie. Și scaunele sunt diferite, unele dintre ele fiind mai înalte, conform înălțimii mesei.

Ce s-a consumat? Bineînțeles, bere, dar nu oricum. Pentru că se vorbea mult și se striga necontenit, pentru ca gâtul să nu cumva să se usuce, s-a comandat bere la 1 litru. Asta înseamnă că berea sosea la masă într-o halbă uriașă, de 1 l (24 lei/halba) pe care cei cu forțe mai puține trebuiau să o manevreze cu ambele mâini. Berea Edelweiss (albă, nefiltrată) - și poate că și altele - se putea totuși servi și la pahar de 0,5 l sau de 0,33 l.

Cârnații groși de casă "Hanul cu Tei" (400 g - 23 lei/porția) serviți la alegere cu cartofi prăjiți, wedges sau chipsuri și bineînțeles micii (70 g - 4 lei/bucata), cu muștar, au fost vedetele mesei de la întâlnire. Trebuie să menționez că la o comandă de minimum 6 mici, se oferă și o garnitură la alegere: cartofi prăjiți, wedges sau chipsuri.

Ce să vă mai spun? Să vă spun vă meciul dintre F. C. Barcelona și Real Madrid s-a terminat 1-1 și că Real Madrid a dat golul egalizator în ultimul minut, sau că în ciuda celor trei minute de prelungiri scorul nu s-a modificat? Să vă spun cum m-am simțit în gălăgia atâtor suporteri (de pe stadion, dar și din berărie), cum mi-am îngurgitat micii printre atâția de "Haide, bă!", "Dă-i, bă!", "Ăăăă…"? Trebuie să spun că localul este împânzit de LCD-uri montate în tavan, atât de multe și atât de bine plasate încât orice consumator, de la orice masă, poate urmări programul în condiții foarte bune.

Să vă mai spun că Hanul cu Tei - acest local cu tradiție, amplasat într-un loc istoric - este frumos și merită a fi luat în considerare și pentru micile întâlniri AFA? Personalul este tânăr, ager și foarte amabil. Bucatele - cel puțin cele pe care le-am gustat noi și prietenii noștri - au fost bune și în porții mari. Prețurile sunt cele din zonă, adică nici prea mari, dar nici prea mici.

Poate ar trebui să mai adaug faptul că, pasionată de papanașii cu brânză dulce, smântână și dulceață (îi încerc mai peste tot unde dau de ei) n-am fost în stare să-i comand și la Hanul cu Tei. Porțiile sunt mari (16 lei/porția). Le-am văzut îndreptându-se spre alte mese, dar n-aș mai fi putut face față unei noi provocări. Rămâne pentru data viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 1340 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI