Arcul de Triumf – un simbol peste timpuri

TIPĂREȘTE

Calea Victoriei și celelalte străzi, ce duc spre Arcul de Triumf de la Șosea, sunt furnicare de lume, care se grăbește să-și ocupe un locușor, de unde să poată vedea. Platoul din jurul Arcului, pe care s-a desfășurat parada, este ticsit de lume. Ochii nu știu ce să privească și de ce să se minuneze mai mult. În mijloc, monumentul biruinței noastre, se ridică ca un titan de granit, smerit însă la gândul jertfelor, din care este înălțat. De jur împrejur, uniformele strălucitoare ale marilor noștri comandanți, se amestecă cu mândre costume naționale. [… ] Drapelele ciuruite de gloanțe, din care la unele n-au mai rămas decât prăjina, vulturul și câteva fâșii, sfintele drapele sub fâlfâitul cărora și-au dat viața părinții și frații noștri spre gloria Neamului, au fost scoase din locul de odihnă și cinste, de la Muzeul Militar și conduse fiecare de un ofițer activ și unul de rezervă din cei care au luptat și unii chiar au însângerat cu ele, sunt înșiruite lângă monument. – sunt momente redate în gazeta Grănicerul din decembrie 1936, luna în care a fost inaugurat mărețul monument.

Oare există bucureștean care nu a văzut măcar o singură dată Arcul de Triumf (fie și numai la televizor)? Locuitori ai întregii țări cunosc simbolul victoriei și unirii teritoriilor românești și urmăresc an de an pe canalele media transmisiuni în direct de la paradele militare. Romanii au fost primii care sărbătoreau victoriile în luptă prin serbări fastuoase în cadrul cărora comandantul armatei era omagiat printr-un triumf, trecând pe sub ghirlande de flori ținute de popor deasupra drumului. Această „metodă” a evoluat către construcții din lemn, ornate cu flori și lauri, apoi arce din piatră și cărămidă. În final, s-a ajuns la adevărate opere de artă din marmură, împodobite cu basoreliefuri și statuete.

Situat la intersecția a trei mari bulevarde purtând numele unor ostași de carieră (mareșal Constantin Prezan, mareșal Alexandru Averescu, generalul Pavel Kiseleff), monumentul triumfal pe care îl vedem astăzi este rezultatul a mai multor construcții efemere de acest gen. În 1878, după Războiul de Independență, dorobanții și vânătorii au defilat pe sub un arc de triumf provizoriu; în 1922 apare o primă variantă a monumentului pe actuala poziție: structură de beton și butaforie de lemn și ipsos. Arhitectul Petre Antonescu va conduce lucrările până la inaugurarea din 1936, cooptând artiști plastici cunoscuți ai vremii: Costin Petrescu, Constantin Baraschi, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea și alții. Materiale românești sunt utilizate la construcție: granit de Deva pentru corpul construcției și marmură de Rușchița pentru basoreliefuri. Amănunte interesante găsiți aici: agerpres.ro/flux-document ... triumf-10-30-07.

Am urmărit câțiva ani defilarea militară din preajma Arcului de Triumf – impresionant, vibrant, plin de emoție. Uniforme la dungă, arme lustruite, privire dârză, cadență perfectă – sunt elemente pe care le urmărim la soldații diferitelor arme care trec prin fața noastră. Urmează tehnica de luptă pe care toți o așteaptă cu sufletul la gură; ne dorim să vedem cât mai multe tipuri de astfel de mașini de luptă, mai ales șenilate și radare rotitoare, să auzim zgomotul asurzitor al supersonicelor și zumzetul greoi ca de bondar al imenselor avioane de transport (dar doar să le privim în timp de pace, nicidecum în alt mod). Muzica militară acompaniază cu melodii cazone celebre această desfășurare de forțe umane și materiale.

Într-o zi de septembrie, înainte de restaurarea din 2014-2016, am vizitat interiorul monumentului omagial. Am alergat printre autoturisme pentru a ajunge în centrul pieței, sub arcada de granit a Arcului (s-au promis treceri de pietoni, chiar pasaje subterane de acces – nu s-au înfăptuit cu ocazia acestei ultime restaurări). Două uși masive de bronz asigură accesul prin cei doi piloni ai construcției; vizitatorii urcă prin interiorul unui pilon, ajung pe terasă, apoi coboară pe celălalt, e un flux continuu. În interior observăm pe pereți fotografii istorice, în spațiile de expunere, destul de mari, sunt imagini din Primul Război Mondial, însemne heraldice, drapele, documente în facsimil, reproduceri după coroana și sceptrul regal, fotografii legate de Marea Unire din 1918, pe un panou rulează un documentar istoric Ieșim pe terasa situată la circa 30 m înălțime, ținta finală a tuturor vizitatorilor. Aparatele foto și telefoanele nu prididesc a efectua fotografii; parcul Herăstrău, biserica Cașin, Casa Presei Libere, bulevardele largi ne încântă privirea. După circa 20-30 de minute de admirat împrejurimile coborâm pe cealaltă scară în spirală spre nivelul solului. Este o experiență pe care Primăria Capitalei promite că o va oferi vizitatorilor zilnic, nu doar la ocazii speciale.

Defilează drapelele sub cutele cărora s-a plămădit România. Trec Martirii neamului [… ] azi privirea lor scânteiază de mândrie și pasul lor chiar din picioare de lemn este vesel, căci au venit să dovedească lumii întregi că o țară cu astfel de eroi, nu piere în vecii vecilor. Șiruri, șiruri nesfârșite formate din tot ce România are mai nobil, trec pe sub bolta Arcului de triumf și cei ce privesc încearcă simțăminte ce nu se pot descrie, simțind că un suflu de putere domnește peste aceste șiruri, care ne va ajuta să păstrăm ceea ce am moștenit, scrie aceeași gazetă militară în decembrie 1936.

Azi forțele armate, și nu numai, au defilat din nou pe sub Arcul de Triumf. Noi suntem români… La mulți ani România! La mulți ani români!

---

VIZUALIZĂRI: 1459 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI