Santorini - așa cum l-am văzut eu

TIPĂREȘTE

Când am plecat în Creta, în a doua jumătate a lunii septembrie, încă mai aveam capul plin de Marea Britanie și de Irlanda. Castelele misterioase, peisajele magnifice și verdele insulelor de dincolo de Marea Mânecii - reci, ploioase și adesea bătute de vânturi - încă mai stăruiau în memoria mea vizuală. Am aruncat în bagaj câteva lucruri, doar strictul necesar pentru o minivacanță și ne-am prezentat la aeroport. Despre Creta - și în general despre insulele grecești, stâncoase și aride, dar calde - citisem mult, văzusem sumedenie de poze și vizionasem câteva DVD-uri. Eram pregătită, știam la ce să mă aștept și îmi făcusem chiar și un plan privind petrecerea celor 7 zile.

Cred că am mai spus că am plecat din România hotărâtă să nu facem excursia de o zi la Santorini. De ce? În primul rând pentru că mi se părea prea scumpă. Oferta agenției partenere era de 145 euro/persoană. Mi-am zis că la acești bani mai adăugăm ceva și facem anul viitor o minivacanță în Santorini, în tihnă și fără bătaia de cap a transferurilor cu ferryboat-ul despre care aflaserăm că sunt lente și îți iau o bună parte din ziua turistică.

La centrul turistic din Hersonissos, atunci când am contractat celelalte excursii, am aflat că transferul de la Heraklion la Athinios, în Santorini, se face cu o ambarcațiune de mare viteză și că timpul petrecut pe vapor nu este mai lung de o oră și jumătate. Cât privește teama de urcușurile și coborâșurile din port spre oraș și invers, din nou o veste bună. Urma să acostăm în Athinios - singurul port al insulei care are acces la șosea, autocarele fiind cele care preiau tot efortul drumului pe panta abruptă. Aceste vești îmbucurătoare, plus prețul care era cu mult mai mic (80 euro + 10 euro pentru transportul pe insulă) ne-au făcut să reintroducem Santorini pe lista opțiunilor noastre.

Cei care nu au fost niciodată în Santorini, cei care au văzut doar minunatele poze făcute de profesioniști, sunt entuziasmați și au cu siguranță în suflet o mare dorință de a ajunge și ei acolo. Pentru că îi înțeleg pe deplin, fără intenția de a le diminua câtuși de puțin entuziasmul, în cele ce urmează voi prezenta cât se poate de realist mirifica excursie de o zi în Santorini. Să ne înțelegem! Nu spun că insula nu este frumoasă și - Doamne ferește! - nu spun să nu mergeți acolo.

Așadar, în dimineața zilei de 25 septembrie, devreme (atât de devreme încât nici n-am avut timp pentru micul dejun), ne-am prezentat în fața hotelului așteptând autocarul care urma să ne ducă în port, la Heraklion. Plecarea cu Cosmote - o ambarcațiune de mare viteză - era planificată pentru ora 9.00. Vasul era la țărm și se făceau ultimele pregătiri în timp ce autocarele aduceau alți și alți turiști. În câteva minute, la țărm s-a adunat o mare de oameni, vorbitori a toate limbile pământului. Auzind dulcele grai românesc, un tânăr s-a apropiat bucuros sperând la măcar o temporară companie. Era din Botoșani și - lăsându-și soția și copilul în Hersonissos - plecase singur în explorarea insulei Santorini.

În port există niște chioșcuri la care te prezinți cu biletul primit la centrul turistic, bilet care atestă plata excursiei. Acesta ți se reține, dar primești în schimb altele - unul pentru călătoria pe mare, cu Cosmote, iar celălalt pentru autocarul care te va aștepta în portul din Santorini și care va fi la dispoziția ta toată ziua. Trebuie să menționez că biletul pentru vapor are inscripționat locul pe care îl vei ocupa pe vas. Știu că atunci când transporți peste 1000 de persoane o ordine este imperios necesară. Nu înțeleg totuși de ce nu am primit două locuri alăturate dacă am prezentat un document care atestă plata pentru două persoane. Sesizată, o însoțitoare de bord ne-a spus că locurile trebuie respectate așa cum au fost înscrise pe bilet. Abia când i-am spus hotărât că nu intenționez să stau singură între străini (erau niște gălăgioși, vorbitori de rusă), iar soțul meu - tot singur - în cealaltă parte a vaporului, ne-a spus că după plecare ne putem muta oriunde găsim liber. Cât despre tânărul din Botoșani… În vălmășagul de pe vas, în care mulți își căutau năuciți locurile, l-am pierdut cu desăvârșire. L-am regăsit abia în port, la debarcare.

Vasul este mare și frumos, are scaune confortabile, mochetă de calitate, LCD-uri cu diverse programe, baruri, un mic magazin și mai multe toalete. Pe partea descoperită, unde este și locul pentru fumat, accesul a fost permis doar până la ridicarea ancorei. După aceea, uși închise, cordon care interzice trecerea mai departe… Nu mai spun ce s-a întâmplat atunci când câțiva înrăiți fumători, plictisiți și neavând ce face decât să privească la TV sau să bea ceva (scump, firește), au dat cordonul la o parte, au deschis ușa și au ieșit la fumat.

Pe puntea superioară, amenajată pentru VIP-uri, călătorii obișnuiți nu aveau acces și nici nu cred că a încercat cineva să ajungă acolo. La capătul scării există un om de pază.

Curând, din întinderea albastră a mării, la orizont a apărut uscatul. Stânca negricioasă părea ninsă din cauza caselor albe, aninate pe marginile ei prăpăstioase. Mi-am amintit că în documentările mele citisem undeva că în Santorini, perla arhipelagului Cicladelor din Marea Egee, vom găsi "Mai mult vin decât apă, mai multe biserici decât case și mai mulți măgari decât bărbați." Dincolo de această ironie, nu trebuie să uităm că Santorini este rezultatul capriciilor naturii, îndelungata frământare și clocotire din adâncuri ducând la erupția vulcanului Santorini (în jurul anului 1640 î. H.). Rupând o parte din insulă și afundând-o în mare, vulcanului i se datorează distrugerea uneia dintre cele mai înfloritoare culturi preistorice - civilizația minoică. De asemenea, tot lui i se datorează forma actuală a insulei, dar și faima pe care aceasta a căpătat-o în zilele noastre.

Ca niște uriașe movile de noroi răscolit, bucăți din vulcan și din ostroavele alăturate formează un cerc în jurul unei lagune, odinioară centru al insulei. Mirajul Calderei este cel care cheamă anual mii și mii de turiști din toată lumea în această insulă stearpă în care ingeniozitatea omului a adăugat străduțe, biserici, taverne și mai ales căsuțe nu prea înalte, dispuse pe coastă ca lojele într-o sală de teatru.

Abia la coborâre, așteptând ridicarea trapei, am remarcat că în cală erau și câteva mașini (doar grecești), dar și - de-a lungul pereților, aliniate - mai multe bagaje. Așadar, așa se ajunge în Santorini pentru un sejur. Legat de asta, ghidul ne-a spus mai târziu - mai în glumă, mai în serios - că în Santorini se poate ajunge și cu avionul, dar pasagerii trebuie să aibă costumele de baie pe ei deoarece pista de aterizare este foarte mică și… la aterizare pot face o neprevăzută baie în mare.

Portul Arhinios din Santorini nu este prea întins, iar când sosește Cosmote și când marea de oameni se revarsă din pântecele lui, devine scena unui vacarm cu care cred că s-a obișnuit deja. Strigăte, alergături, căutări… Autobuzele și autocarele cu șoferii lângă ele, își așteaptă răbdătoare clienții. În mulțimea umană zărim la un moment dat ici și colo panouri cu numere pe ele. Ne-am amintit că pe bilete aveam înscris numărul 11, așadar trebuia căutat unsprezecele nostru. L-am găsit curând în persoana unui simpatic ghid român pregătit pentru a însoți un grup de turiști care înțeleg engleza (pentru limba vorbită de ghid se făcea opțiunea la centrul turistic, odată cu achiziționarea excursiei). Pentru că a avut în grup și conaționali, firește, ca un superbonus, a făcut prezentarea și în limba română.

Curând - ca niște furnicuțe încărcate cu poveri - pe drumul în pantă, cu serpentine cu curbe numai "ac de păr", autocarele au pornit în șir, unul după altul. La fiecare curbă, cu cât te apropii de creastă, ruptă parcă dintr-o poveste, uimitoare și amețitoare, Caldera te lasă fără grai și fără respirație.

Dar, care a fost programul excursiei noastre în Santorini? Până la ora 15.30 am vizitat două dintre cele mai pitorești așezări ale insulei - Oia (Iia cum îi spun localnicii) și Fira, capitala insulei. A doua parte a zilei a fost destinată plajei pe țărmul negru din Kamari sau opțional (cu o plată suplimentară de 12 euro/persoană), un tur al vulcanului cu ambarcațiuni speciale. Desigur, noi am ales turul, dar tânăra noastră cunoștință din Botoșani a optat pentru plajă.

Nu știu dacă Oia și Fira, cele două așezări santorineze pe care le-am vizitat noi, în afara faptului că sunt aninate la gura unui vulcan, cu vedere spre craterul inundat de apa mării, se deosebesc cu ceva de alte așezări turistice din insulele grecești.

Mai mică decât Fira, Oia este o îngrămădire de căsuțe mici, albe, cu terase și piscinuțe ca de jucărie, care învăluie peretele abrupt, aproape vertical al Calderei. Se spune că apusul de soare văzut de aici este cu adevărat fantastic. Ghidul chiar ne-a recomandat ca la o viitoare vizită să rămânem cel puțin două zile tocmai pentru a prinde un apus de soare aici.

După o scurtă incursiune în Oia și 25-30 minute de deplasare cu autocarul, am ajuns în Fira, capitala insulei. Pe drum am văzut și am fotografiat renumitele mori de vânt împânzind tot dealul, transformate acum în locații de cazare. Oare cum o fi să dormi într-o moară? Șoseaua care face legătura între Oia și Fira nu este prea lată, are câteva curbe și este destul de aglomerată. În afară de autocare și de autoturisme, ATV-urile și scuterele foiesc pe aici necontenit.

Fira ne-a primit cu străduțe înguste, cu case înghesuite una în cealaltă și una deasupra celeilalte, construite așa cum a permis terenul, cu scări nenumărate pe care vezi mereu oameni urcând sau coborând. Din câteva puncte de belvedere, aglomerate, la care ajungi - firește - doar coborând și urcând scări, Caldera oferă priveliști superbe. Zona veche a orășelului, cu străduța pardosită cu marmură, este monument UNESCO. Este ticsită cu mici magazine cu suveniruri și cu terase la care poți servi masa sau te poți răcori la o bere privind, ce altceva decât Caldera? Pentru că din orice parte ai privi, ea te va surprinde mereu cu frumusețea ei.

Dacă aveți timp și picioare bune, puteți coborî scara în serpentină, cu aproape 600 de trepte, până la vechiul port. Dacă nu aveți timp și nici disponibilitate pentru un asemenea sport - așa cum n-am avut nici noi - puteți apela la transportul pe cablu (6 telecabine care se deplasează în grup) sau la măgărușii urât mirositori.

Ghidul ne-a atenționat că dacă optăm pentru servirea mesei la o terasă cu vedere la Caldera prețurile vor fi mai mari, dar dacă - după ce am admirat și am fotografiat îndeajuns - ne îndreptăm spre o terasă oarecare, fără vederi panoramice, diferența va fi în buzunarul nostru. Unde am fost, ce am mâncat și ce am băut, nu cred că prezintă interes pentru relatarea de față. Mai important este să spun că plimbarea cu vaporașul prin apele albastre ale Calderei, printre insule și insulițe negre, de tuf vulcanic, a fost pentru noi ceva inedit. Fotografiile pe care le voi atașa vor spune, cred, totul. Mai completez cu informația că într-un golf, acolo unde erau deja alte câteva vaporașe, am oprit pentru o binefăcătoare și binevenită baie în mare.

Am ridicat din nou ancora și am grăbit spre port unde am ajuns exact în momentul în care sosea și Cosmote pentru a ne prelua și a ne readuce în Creta. Nu pot să nu remarc sincronizarea perfectă a tuturor transferurilor pe care le-am avut de făcut de-a lungul întregii zile. Pentru acest lucru, acord o mare bilă albă organizatorilor.

Concluzii

Mă bucur că întâmplarea a făcut să includem și Santorini pe lista noastră de opțiuni turistice din Creta. Dacă am fi mers într-o vacanță de o săptămână în Santorini, nu cred că am fi avut ce face acolo. Santorini este unic, este misterios, dar foarte mic și foarte aglomerat. Cred că pentru a-ți face o idee despre ceea ce reprezintă Santorini pentru turismul mondial este suficientă o singură zi, poate două, dacă vrei să prinzi și un apus de soare. Fira, Oia, Caldera și eventual Kamari pentru plaja lui negricioasă, este cam tot ceea ce poate oferi Santorini. Cine visează plaje cu nisip auriu, fin, trebuie să știe că nu le va găsi în Santorini.

---

VIZUALIZĂRI: 10151 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI