Malta sau piatra între mister şi frumusețe

TIPĂREȘTE

Nu pot spune că sejurul în Malta a fost dedicat aventurii, căci întârziasem deja câteva sute de ani, iar cavalerii înzăuați şi pirații sângeroşi, asediile epopeice şi bătăliile eroice erau deja poveste. Astăzi Malta este o țară modernă, perfect integrată Europei civilizate. Dar dacă aventuri găseşti mai greu, la tot pasul vei întâlni vestigiile trecutului tumultos precum şi peisaje cu adevărat incredibile create de infinita imaginație a naturii. Totul este să vrei sa le cauți şi sigur le vei descoperi.

Porneam în prima zi cu soarele bătându-ne în ochi, hotărâți să ajungem undeva spre sud-vestul insulei. Programul fiind făcut de acasă, ştiam exact ora la care pleacă autobuzul, numărul lui, câte minute şi câte stații sunt până la destinație. Urmând sfatul înțelept al multor colegi AFA am cumpărat carduri pentru şapte zile, cu număr nelimitat de călătorii. Dovedindu-se o idee de succes, cardurile fuseseră upgradate, fiind incluse drumurile din Gozo, traseele de noapte şi cele către şi dinspre aeroport. Evident, aceasta s-a făcut cu creşterea prețului la 21 de euro, căci nimic nu-i pe gratis în lumea liberă. Am luat deci de la peronul A5 autobuzul nr. 74 cu destinația Zurrieq.

Drumul întortochiat, cu multe sensuri giratorii şi intersecții, care fac ca rețeaua de şosele a Maltei să arate ca o farfurie plină cu spaghetti, mi s-a părut extrem de dificil. Şoferul autobuzului era totuşi de altă părere, deoarece nu scădea viteza nici când aglomerația rutieră creştea. Nu cred că am văzut două sute de metri de şosea dreaptă sau măcar fără diferență de nivel. Desigur relieful accidentat este factorul determinant, dar este la fel de posibil ca drumurile să fie cele pe care cu sute de ani în urmă cavalerii obosiți de lupte le străbăteau călare pe cai. Şi caii n-avea GPS sau măcar busola să țină drumul drept.

Peisajul era încântător, arhitecții maltezi părând a fi foarte ancorați în tradiții. Noile case păstrau aceeaşi linie, aceeaşi culoare, necăutând să epateze sau să iasă în evidență. Şi totuşi monotonia nu apare. La fel ca în multe alte regiuni pietroase şi uscate vegetația este prezentă în mici grădinițe sau în ghivece de dimensiuni variate, care aduc zâmbetul pe fațadele locuințelor.

Coborâm în stația Hagar alături de alți turisti şi ne îndreptăm spre Templele Ħaġar Qim şi Mnajdra. Totul de jur împrejur este arid, cu suprafețe de teren delimitate precis prin garduri din pietre. O mică parte dintre aceste parcele sunt verzi sau măcar cu arbori, majoritatea având un sol bolovănos, cele câteva pete de verdeață pe care le veți observa prin fotografii fiind probabil buruieni. Ajunşi la casa de bilete am cumpărat Cardul Heritage, care pentru 50 de euro îți permite accesul în mai multe muzee din Malta pe o perioadă de 30 de zile. Dar înainte de a vizita situl arheologic suntem invitați să vizionam un film 3D care să ne introducă în atmosferă. Vedem zona în urmă cu mai multe mii de ani, vedem oameni trudind la mutarea unor blocuri mari de piatră, pe care le aranjează cu grijă după reguli şi planuri ştiute doar de ei. Fenomene astronomice şi meteorlologice urmează, calamități naturale se succed, eroziunea macină roca. Stăm în întuneric pe scaunele noastre privind fascinați cu ochelarii speciali pe nas la imaginile care parcă vin peste noi. Tunetele furtunii dau semn că se apropie, apoi ropotul ploii ne înconjoară. O pală de vânt ne loveşte subit şi simt stropi de ploaie pe față. Şefa mai are puțin şi scoate umbrela. Din fericire se înseninează repede, ecranul luminându-se de la soarele victorios. Filmul nu doar ne-a plăcut, ci ne-a impresionat, chiar dacă nu ne-a dezvăluit secretele construcțiilor gigantice din piatra de culoarea mierii.

Părăsim răcoarea odihnitoare a sălii de cinema şi păşim spre situl propriu-zis. Biletele ne sunt verificate pentru a doua oară şi ne apropiem de construcția megalitică. Asemănătoare unui joc de domino pentru uriaşi, masivele blocuri delimitează spații de formă ovală, care la rândul lor sunt unite în jurul unui coridor central. Un presupus altar, pentru că şi construcția este un presupus templu, are sculptat ceva ce s-a interpretat a fi un copac. Fiind prea prețioase, aceste pietre au fost mutate la Muzeul de arheologie (unde le voi găsi câteva zile mai târziu), noi văzând aici doar replicile lor. Într-una dintre "camere", despre care se crede că ar fi fost dedicată solstițiului de vară, în perete gros vedem o gaură perfect rotundă. Prea rotundă pentru tehnologia de acum cinci mii de ani, din neoliticul târziu. Dar parcă mişcatul unor greutăți de circa 20 de tone, într-o vreme când nu se cunoştea scripetele, era mai facil. În ultimii ani, utilizând fonduri europene, s-a montat o prelată sub forma unei umbrele pentru a se încetini eroziunea şi a păstra curioasele blocuri din calcar şi pentru generațiile viitoare.

Coborâm pe o alee pietruită cu simț de răspundere (poate se uită cineva şi de la primăria din Călăraşi) către Templul Mnajdra. Între cele două construcții preistorice terenul este tot sterp, acoperit numai de ierburi uscate şi bolovani de diferite mărimi. Aici a fost terenul de vânătoare al celor care puneau capcane pentru păsări şi încă se mai văd găurile care foloseau drept ascunzători. Pe un panou citesc că se prindeau cinteze şi mă gândesc la cât de mică este o cinteză şi câtă carne poate avea. Din fericire activitatea a devenit ilegală din 2008 şi păsările pot poposi fără pericol. Tot în această zonă se exploata piatra, dar carierele au fost închise la începutul anilor '90 în scopul protejării siturilor arheologice. Nu departe încă străjuie Turnul Ħamrija, unul dintre cele treisprezece turnuri de observație ridicate în 1659 în timpul marelui maestru Martin de Redin şi la mică distanță este monumentul dedicat generalului sir Norris Congreve, guvernator britanic al Maltei. În zare se distinge Fifla, o micuță insulă stâncoasă a arhipelagului maltez, folosită în sec. XX drept țintă de către marina regală britanică. Astăzi este protejată pentru valoare sa ecologică.

Sub o carapace uşoară de protecție care o face să semene cu un OZN este "templul" Mnajdra, un complex de trei "clădiri" cu vârste de peste 5000 de ani. Precum într-un puzzle 3D de dimensiuni colosale pietrele tăiate se îmbină alcătuind structuri de forma unor boabe de fasole, cu porți greoaie de trecere, cu "uşi" decupate în pereți de peste 30 de centimetri grosime. La una dintre ele "simțul artistic" al autorului a determinat sculptarea unor găurele mici, decorative, o încercare timidă de înfrumusețare. Până la dantelaria catedralelor gotice mai era un drum extrem de lung, dar pasul de început fusese făcut. Ceea ce este cu adevărat interesant apare la "templul" sudic, proiectat astfel încât intrarea este aliniată cu răsăritul soarelui la echinocțiul de primăvară şi toamnă. Iar la solstițiul de vară şi de iarnă primele raze de soare străbat aceeaşi intrare luminând două lespezi sculptate. Imaginându-mi acestea mi se pare că revăd un film SF, dar este prea mult pentru o fi o simplă coincidență. Misterele şi semnele de întrebare rămân şi măresc farmecul megaliților din Malta.

Ne întoarcem în stație şi realizăm că am pierdut autobuzul spre Grota Albastră. Demarăm pe şoseaua nouă, probabil rezultanta utilizării raționale a fondurilor europene. Depăşim o parcare şi ne surprinde priveliştea unui mic golf, adânc infiltrat în roca cenuşie, plin cu bărci şi balize. Este locul în care trebuie să ajungem. Pe jos ar fi cam jumătate de oră, dar un taxi de depăşeşte şi ne face o propunere de nerefuzat. Cu 5 euro am ajuns la "terminalul" de unde se pleacă pentru a vedea Grota albastră. Spațiul de parcare este limitat, aşa că aglomerația de autocare, taxiuri, autoturisme este firească.

Cobor sprințar spre golf, depăşind o mulțime de bunicuțe şi tătăici sporovăind veseli în toate limbile pământului şi reuşesc să iau bilete înaintea lor. Îmbarcarea se desfăşoara fără probleme, apa fiind destul de liniştită. "Căpitanul" ne îndeamnă să profităm de vestele de salvare şi împlătoşați cu incomodele accesorii pornim la drum. Urmăm linia țărmului stâncos, obosit, plin de cicatricile pe care lupta de milioane de ani cu apa şi cu vântul le-a lăsat pe fața lui. Ne intersectam cu alte bărci, pline cu turişti entuziasmați, dorind să ia acasă cât mai mult din frumusețea şi ineditul peisajului. Nici noi nu ne dezmintim şi începem să ne fluturăm camerele foto când în stânga, când în dreapta. Barcagiul ne conduce cu îndemânare spre peretele calcaros, intrând cu ambarcațiunea în câteva cavități inundate, apoi ne dezvăluie înțelesul cromaticii apărute în apă. Ce este roşul care se vede la suprafață, ce este verdele. Ne spune că apa n-are decât cinci metri adâncime şi ne îndeamnă să-i verificăm temperatura. În apropiere câțiva temerari înotători explorează micile grote care s-au format în acest adevărat zid de fortăreață. Încălzirea fiind făcută ne îndreptăm către capul de afiş al excursiei, Grota Albastră. Aceasta este mai mult un tunel, scurt, dar foarte înalt, probabil datorat surpării unei părți a peretelui stâncos. Traversarea lui nu durează mult, dar este un real spectacol oferit de natură. De ce albastră nu pot să spun, însă probabil cerul, marea şi stânca, combinate în fenomene optice au dat naştere unor imagini azurii. Mai explorăm nişte coridoare înguste şi întortochiate datorate fanteziei naturii, după care punem cap-compas golful bază. Drumul de întoarcere l-am văzut mai mult prin obiectivul camerei foto, soarele uitându-se peste umărul meu.

Acelaşi autobuz 74 ne-a dus înapoi la Valletta. Malta este celebră prin vestigiile ei istorice, dar şi ceea ce natura i-a dăruit este senzațional. Nu este prima insulă pe care poposesc, dar pentru mine este un fel de insulă a comorilor. Le doresc excursii frumoase tuturor celor care dau prioritate descoperirii lor.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 3526 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI